ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5764/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 6 ianuarie 1998 la Tribunalul Bihor, reclamantul C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC L.I.E. SRL Oradea și C.D.I., excluderea din SC L.I.E. SRL a asociatului, pârâtul C.D.I., dizolvarea și lichidarea societății și obligarea celor doi pârâți la plata dividendelor ce i se cuvin în calitate de asociat. Pârâtul C.D.I. a formulat cerere reconvențională la acțiunea introductivă, solicitând excluderea din societate a reclamantului pentru nedepunerea aportului la capitalul social în sumă de 1000 dolari S.U.A. și pentru prejudiciile aduse societății, urmând ca instanța să dispună dizolvarea și lichidarea societății.

Prin sentința nr. 389 din data de 8 iulie 1999, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamantul C.P. și a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul C.D.I., a dispus excluderea din societate a reclamantului, dizolvarea și lichidarea societății SC L.I.E. SRL și a numit lichidator pe expertul contabil B.I. Prima instanță a reținut în considerentele sentinței că reclamantul nu a depus aportul de 1000 dolari S.U.A. la capitalul social conform actelor constitutive, iar în ce privește administrarea societății, cei doi asociați-reclamantul și pârâtul au avut și calitatea de administratori. Reclamantul nu a fost împiedicat să-și exercite atribuțiile de administrator de către pârât, care a condus activitatea societății, în baza împuternicirii primite de la reclamant în anul 1993, când s-a autorizat funcționarea societății.

Într-un prim ciclu procesual, apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 17 din data de 18 ianuarie 2000. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 5664/2001, care a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare în apel stabilind în temeiul art. 315 C. proc. civ., că, în cauză este necesară efectuarea unei completări la expertiza contabilă dispusă, pentru a se analiza cuantumul dividendelor ce se cuvin reclamantului din profitul net realizat de societate.

Referitor la dreptul reclamantului de a primi dividendele, instanța supremă a reținut că acesta a vărsat suma de 1000 dolari S.U.A., reprezentând aportul său la capitalul social, suma fiind depusă pentru reclamant de către pârât, ceea ce îi conferă acestuia un drept de creanță față de reclamant, dar nu înlătură dreptul reclamantului de a încasa dividendele ce i se cuvin în calitate de asociat la SC L.I.E. SRL. În rejudecarea apelului, după casare, Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 23/ COM din data de 9 decembrie 2003, admite apelul reclamantului C.P., schimbă în tot sentința nr. 389/ LC din 8 iulie 1999, pronunțată de Tribunalul Bihor în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamant și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul C.D.I.

Obligă pe pârâtul C.D.I. la plata sumei de 176.224.280 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea reactualizată a dividendelor ridicate de la SC L.I.E. SRL în perioada 1995-1996. Constată ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru pretențiile solicitate cu același titlu pe perioada 1993 – 1994. Totodată prin aceeași decizie instanța a respins capătul de cerere al reclamantului având ca obiect obligarea societății pârâte la plata dividendelor și ca rămase fără obiect cererea reconvențională privind excluderea celor doi asociați și dizolvarea societății. Cererea reclamantului privind plata sumei de 48.890 dolari S.U.A. cu titlu de creditare a societății, a fost de asemeni respinsă.

Instanța admițând cererea de lichidare a numit ca lichidator pe SC R.V.A. SRL, filiala Oradea. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului C.D.I. a dispus obligarea acestuia să plătească reclamantului suma de 45.605.958 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă dispus inițial și completat urmare indicațiilor date de instanța supremă, reclamantului i se cuvin dividendele pe perioada 1995 – 1996, dividende ce au fost ridicate de la societate de către pârât. Sumele solicitate de reclamant cu același titlu pentru perioada 1993 și 1994 au fost respinse ca prescrise în raport de data introducerii acțiunii 6 ianuarie 1998. Totodată, referitor la cererile de excludere și dizolvare formulată, instanța reține că potrivit încheierii din data de 10 octombrie 2001 a judecătorului delegat la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Bihor, societatea este dizolvată de drept în temeiul Legii nr. 314/2001, cererile rămânând fără obiect. Cum dizolvarea dispusă în temeiul Legii nr. 314/2001 au ca efect deschiderea procedurii lichidării, instanța numește lichidator pe SC R.V.A. SRL, filiala Oradea. În contra acestei decizii au declarat, în termen legal recurs, reclamantul C.P. și pârâtul C.D.I. Recurentul reclamant C.P. a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate în sensul obligării intimatului C.D.I. și la plata dividendelor ridicate pentru anii 1993 – 1994, în sumă de 883.076.472 lei actualizate până la 30 septembrie 2003, iar în ce privește intimata SC L.I.E. SRL obligarea la plata sumei de 48.890 dolari S.U.A., reprezentând creditarea acordată societății în anul 1993 cu marfă, reprezentând pudră sucuri.

Invocând ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., recurentul în dezvoltarea acestora susține următoarele: - instanța de apel în rejudecare a examinat numai capătul de cerere privind plata dividendelor nu și cererea privind plata sumelor cu care a creditat firma, deși acestea au făcut obiectul primului raport de expertiză; - în mod greșit s-a constatat prescris dreptul material la acțiune pentru plata dividendelor datorate pe anii 1993 și 1994, deoarece prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv din momentul aprobării bilanțului contabil anual aferent exercițiului financiar încheiat, pentru anul 1994, data aprobării fiind 15 februarie 1995, în raport de care termenul de prescripție nu s-a împlinit; - în ce privește aprobarea bilanțului contabil pentru anul 1993, aceasta s-a făcut la 15 ianuarie 1994, când s-a născut dreptul la acțiune pentru plata dividendelor; - instanța în mod tendențios și contradictoriu calculează cuantumul dividendelor la care se aplică coeficientul de actualizare de la data introducerii acțiunii și până la 30 noiembrie 2003; - cheltuielile de judecată au fost acordate doar în parte, prin reducerea onorariilor de avocat, fără a se stabili și motiva cuantumul sau proporția în care au fost reduse; - în mod greșit prin încheierea din 4 decembrie 2003, instanța a respins cererea de recuzare a doamnei judecător R.R.

considerându-se că nu are interes alături de soțul său în favoarea intimatului. Recurentul pârât C.D.I. a solicitat casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, casarea hotărârii și în urma rejudecării, respingerea apelului formulat de reclamant și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor. Invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul pârât a susținut în argumentarea acestora următoarele: - cauza s-a judecat cu lipsă de procedură față de intimata pârâtă SC L.I.E.

SRL, care fiind dizolvată de drept prin încheierea din 10 octombrie 2001 a Tribunalului Bihor, și-a pierdut calitatea de persoană juridică și ca atare capacitatea de exercițiu de a sta în nume propriu în proces; - acțiunea introductivă formulată de reclamant este inadmisibilă, deoarece societatea pierzându-și capacitatea juridică prin dizolvarea de drept este supusă lichidării; - obligarea subscrisului la plata dividendelor este nelegală și netemeinică, deoarece nu se bazează pe nici o probă referitoare la faptul ridicării dividendelor. Asupra recursurilor: 1. Recursul declarat de recurentul reclamant C.P. este fondat numai sub aspectul aplicării dispozițiilor referitoare la prescripția extinctivă pentru dividendele solicitate pe anul financiar 1994, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Potrivit art. 7 alin. (1) din decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Ori, dreptul la acțiune pentru dividendele cuvenite recurentului în calitate de asociat pentru anul 1994, s-a născut la data aprobării bilanțului contabil aferent exercițiului financiar încheiat, respectiv la 15 februarie 1995. Cum recurentul a introdus acțiunea la data de 6 ianuarie 1998, rezultă că dreptul la acțiune s-a exercitat înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de actul normativ evocat. 1.2. Pentru dividendele cuvenite pe anul 1993, dreptul la acțiune s-a născut la data de 15 ianuarie 1994, iar în raport de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune s-a stins ca urmare exercitării cu depășirea termenului de 3 ani stabilit de lege.

1.3. Motivul de nelegalitate, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu va fi primit. În primul rând, din dezvoltarea acestuia nu rezultă „o denaturare a actului juridic” în sensul motivului invocat. Faptul că instanța nu a examinat un capăt de cerere, așa cum pretinde recurentul, nu echivalează cu o denaturare a actului dedus judecății, ci, eventual cu un minus petita, dar aceasta nu constituie motiv de nelegalitate, în sensul art. 304 C. proc. civ., care stabilește expres și limitativ motivele de nelegalitate supuse controlului recursului. Pe de altă parte, instanța de apel a examinat această cerere a reclamantului, stabilind, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

și art. 294 alin. (1) C. proc. civ., că reclamantul în fața primei instanțe nu și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere privind obligarea societății la plata sumei de 48.890 dolari S.U.A. 1.4. Critica privind acordarea parțială a cheltuielilor de judecată suportate de recurentul reclamant, urmare micșorării onorariilor avocațiale, este nefondată sub aspectul nelegalității invocate. Instanța de apel a respectat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care permit judecătorilor să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca depusă. Sub aspectul cuantumului diminuării aplicate, chestiunea nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, fiind un aspect de temeinice care scapă controlului casației în contextul legislativ actual.

2. Recursul declarat de recurentul pârât C.D.I. este nefondat. 2.1. În primul rând, trebuie precizat că recurentul, în dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pune semnul egalității între încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și lipsa capacității de exercițiu a societății. Ori, cele două aspecte procedurale dezvoltate au reglementări distincte și consecințe juridice distincte, ele nu se confundă. 2.2. Urmare dizolvării de drept a societății, aceasta intră în lichidare, iar, pentru operațiunile lichidării, societatea își păstrează capacitatea de exercițiu, deci societatea are personalitate juridică pentru necesitățile lichidării până la terminarea acesteia, putând sta singură în justiție.

2.3. Critica privind obligarea recurentului pârât la restituirea dividendelor încasate pentru reclamant, vizează aspecte de netemeinicie pe situații de fapt reținute de instanța de apel, ori, sub acest aspect, situațiile de fapt stabilite de judecătorii fondului, inclusiv cei al apelului, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, nu pot forma obiectul controlului de legalitate, ci constituie atributul suveran al acestora. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul recurentului reclamant și va modifica decizia atacată în sensul că va obliga pe pârâtul C.D.I. și la plata sumei de 514.570.060 lei contravaloarea dividendelor ridicate de la societate de pârât, aferente anului 1994, dreptul la acțiune nefiind prescris.

Restul dispozițiilor deciziei nr. 23 din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, vor fi menținute. Totodată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât C.D.I., împotriva aceleiași decizii și în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe pârâtul recurent C.D.I. la plata sumei de 17.172.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.P., împotriva deciziei nr. 23/ COM din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că obligă pe pârâtul C.D.I. și la plata sumei de 514.570.060 lei, reprezentând contravaloarea dividendelor ridicate de la societate pentru reclamantul C.P. pe anul 1994, dreptul la acțiune nefiind prescris. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge recursul declarat de pârâtul C.D.I., împotriva aceleiași decizii. Obligă pârâtul C.D.I. la plata către reclamant a sumei de 15.172.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.