ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2472/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.I.G. i-a chemat în judecată pe pârâții SC C.I. SRL și pe S.M. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligați, în solidar la plata sumei de 39.140 dolari S.U.A. scadentă la 27 martie 1995, cu dobândă legală calculată de la data scadenței până la plata efectivă, sumă folosită în alte scopuri și nu pentru participație la constituirea capitalului social precum și la plata sumei de 14.249,13 lei dividende cuvenite pentru anul 1998, care au fost declarate ca achitate, pentru care societatea a plătit impozit. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul Bihor, secția comercială, care, prin sentința nr. 291 pronunțată la data de 14 iunie 2006, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâta SC C.I.

SRL să-i plătească reclamantului suma de 39.140 dolari S.U.A. ori contravaloarea în lei plus dobândă legală calculată de la data scadenței 27 martie 1995 până la data plății efective precum și la suma de 14.249,13 Ron reprezentând dividende cuvenite pentru anul 1998 neachitate, actualizate cu rata inflației. Prin aceeași sentință pârâtul S.M. a fost obligat să-i plătească reclamantului suma de 39.140 dolari cu titlu de daune ori contravaloarea în lei plus dobânda legală de la data scadenței 27 martie 2005 până la data plății efective, în solidar cu pârâta 1. Capătul de cerere pentru obligarea pârâtului S.M. la plata sumei de 14.249 Ron reprezentând dividende calculate pentru anul 1998, a fost respins.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți pe considerentul că dreptul de a pretinde suma în litigiu s-a născut la data când reclamantul a cunoscut paguba și faptul că suma avansată pârâtului S.M. nu a fost folosită ca aport la capital, ci în alte scopuri. A mai reținut instanța de fond că prin recunoașterea sumei pretinsă prin acțiune (la data de 20 noiembrie 2003), cursul prescripției a fost întrerupt conform art. 16 pct. a și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 și că noua prescripție care a început să curgă nu era împlinită la data de 12 aprilie 2005, când a fost introdusă acțiunea. Pe fondul cauzei s-a reținut că pârâtul S.M. nu și-a îndeplinit mandatul în sensul că nu a încheiat actele juridice cu care a fost împuternicit constând în depunerea sumei de 50.000 dolari S.U.A.

drept capital social la constituirea societății, că o parte din sumă, fără acordul reclamantului, a fost folosită în alte scopuri și că dreptul de reprezentare a fost folosit cu rea credință. Prin semnarea actelor de modificare a statutului societății și de majorare-reducere a capitalului social, se apreciază că reclamantul a fost prejudiciat astfel că mandatarul trebuie să răspundă conform art. 381 C. com., pentru prejudiciile cauzate mandantului. Împotriva sentinței nr. 291/2006 au declarat apel SC C.I. SRL și S.M. care au invocat netemeinicia și nelegalitatea soluției primei instanțe invocând încălcarea principiului contradictorialității procesului civil, schimbarea temeiului juridic al acțiunii din îmbogățire fără just temei în răspundere civilă delictuală.

Alte critici au vizat neîntrunirea cerințelor răspunderii civile delictuale, soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune și stabilirea greșită a situației de fapt, reclamantul apelant criticând și faptul că instanța a reținut calitatea sa de mandatar pentru ca apoi să rețină răspunderea delictuală și nu contractuală. Apelurile au fost soluționate de Curtea de Apel Oradea care, prin decizia nr. 150 din 12 decembrie 2006, a admis apelurile declarate de SC C.I. SRL și S.M. și a modificat în parte sentința în sensul obligării SC C.I. SRL la plata către reclamant a sumei de 39.140 dolari S.U.A. sau contravaloarea acestora în lei, cu dobânda legală calculată de la data de 4 decembrie și până la data plății efective.

Primul și ultimul capăt de cerere al acțiunii în pretenții formulată de reclamant împotriva pârâtului S.M. prin care s-a cerut obligarea acestuia în solidar la plata sumei de 39140 dolari S.U.A., au fost respinse. Restul dispozițiilor sentinței atacate cu privire la obligarea pârâtei C.I. SRL la plata sumei de 14.249,13 Ron cu titlu de dividende pe anul 1998, au fost menținute. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a stabilit că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect soluționată atât în ce privește momentul nașterii dreptului la acțiune cât și în ce privește dispozițiile art. 16 pct. a din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripției extinctive.

Pe fondul cauzei au fost reconsiderate raporturile juridice dintre părți apreciindu-se că nu s-a făcut distincția corectă între calitatea de mandatar a lui S.M. și dreptul de reprezentare a acestuia în calitatea sa de administrator. Din acest punct de vedere s-a stabilit că S.M. avea de îndeplinit două mandate, respectiv reprezentarea cu drept de semnătură a reclamantului în fața organelor competente pentru constituirea SC C.I. SRL și reprezentarea cu puteri depline a reclamantului, cu drept de vot și semnătură în adunările generale ordinare sau extraordinare ale societății pentru realizarea obiectului de activitate al societății privind majorarea, reducerea aportului social, modificarea actelor societății, numirea de administratori, completarea obiectului de activitate.

Conchide instanța că primul mandat este special în timp ce al doilea mandat este cu titlu general. S-a mai reținut că, în cauză, nu operează antrenarea răspunderii persoanei juridice, că aceasta ar putea opera doar dacă faptele ilicite ale organelor sale au fost săvârșite cu ocazia exercitării funcției lor. Instanța a stabilit că neîndeplinirea mandatului de către S.M. nu s-a consumat cu ocazia exercitării funcției de administrator al societății pârâte. În ce privește fapta ilicită reținută de prima instanță constând în neîndeplinirea mandatului de către S.M., Curtea a stabilit că aceasta ar putea duce la răspundere contractuală și nu delictuală și că această răspundere se impune a fi analizată prin prisma celui de-al doilea mandat care este în legătură cu demersurile pentru majorarea capitalului social.

În aceste condiții, demersul trebuia făcut în baza unui mandat special, care trebuia să conțină mențiuni privind obligațiile și puterile mandatarului, această limitare neexistând în mandatul acordat. Semnarea actelor de modificare a actelor constitutive, potrivit instanței nu constituie faptă ilicită din moment ce mandatele îi acordau aceste atribuții. Pentru aprobarea participării reclamantului la capitalul social instanța a mai reținut că acesta este un atribut al A.G.E.A. căreia trebuia să i se adreseze reclamantul. Cu privire la apelul SC C.I. SRL, instanța de apel a stabilit că modificările aduse art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu erau în vigoare la data aprobării dividendelor, că dreptul la dividende s-a născut atunci când reclamantul a luat cunoștință de calitatea sa de creditor al pârâtei așa cum rezultă din A.G.A.

ținută la 10 septembrie 2004 la care a participat și reclamantul, astfel că, dobânda i se cuvine reclamantului de la acea dată și nu de la data de 27 martie 1995. După pronunțarea deciziei nr. 150/2006 intimatul S.I.G. a formulat cerere pentru completarea și lămurirea înțelesului, întinderii dispozitivului, cerere care a fost admisă prin încheierea din 13 februarie 2007, prin care s-a dispus completarea alineatului 5 al dispozitivului deciziei în sensul că „Menține dispozițiile sentinței atacate și cu privire la obligarea pârâtei SC C.I. SRL la plata sumei de 29.282,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului S.I.G.”. Capătul de cerere privind lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului aceleiași decizii a fost respins prin aceeași încheiere temeiul reținut fiind art. 281 C. proc.

civ. Împotriva deciziei nr. 150 din 12 decembrie 2006 și a încheierii de completare a acesteia au declarat recurs, reclamantul S.I.G. și SC C.I. SRL care au susținut că s-a aplicat greșit legea în legătură cu data scadenței de plată, s-a interpretat greșit raportul juridic dintre creditor-debitor și s-a stabilit tot greșit data scadenței pentru plata dividendelor provenind din anul 1998. De asemenea, s-a invocat încălcarea normelor de competență agreate de părți și clauza compromisorie, normele procedurale privind citarea pentru termenul din 13 februarie 2007, dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. și dispozițiile privind excepția prescripției extinctive cu referire la suma de 39.140 dolari S.U.A.

Analizând criticile aduse deciziei și încheierii de completare a dispozitivului deciziei nr. 150/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2594 din 2 iulie 2007 prin care a admis recursurile reclamantului și ale societății comerciale a casat decizia și încheierea și a trimis cauza pentru rejudecare Curții de Apel Oradea, secția comercială. Înalta Curte a analizat procesul verbal din 6 iunie 2007, semnat și de reclamant, prin care în A.G.E.A. ținută de SC C.I. SRL s-a hotărât majorarea capitalului social al societății, S.I.G. fiind trecut cu suma de 7.167 lei reprezentând 5 % din capitalul social. În urma votului hotărârii de majorare, care a fost adoptată în unanimitate, s-a stabilit că asociatul S.I.G.

a declarat că este de acord cu A.G.A. din 22 mai 2007 prin care s-a stabilit scadența datoriilor societății către asociați, datorii înscrise în contul 455. Prin aceeași A.G.A. s-a acceptat ca în măsura în care nu se vor plăti de către societate sumele reținute prin contul 455, asociații să pornească la executarea drepturilor de încasat recunoscute de societate. Constatând că nu s-a trecut concret în procesul verbal care este suma din contul 455 care i se cuvine reclamantului și reținând și caracterul de tranzacție al procesului verbal motivat de faptul că acesta conține și elemente de achiesare în privința unor drepturi care ar putea fi valorificate în condițiile art. 720 7 C. proc. civ., cauza a fost trimisă pentru rejudecare pentru a se da eficiență înțelegerii părților.

În rejudecare, Cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureș care procedând la rejudecarea apelurilor declarate de SC C.I. SRL și S.I.G. împotriva sentinței nr. 291/COM/2006 a pronunțat decizia nr. 106/A/2008 prin care, admițând cele două apeluri a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea reclamantului S.I.G. ca prescrisă, în urma examinării excepției privind prescripția dreptului la acțiune. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut că reclamantul a solicitat să i se restituie suma de 39.140 dolari S.U.A. scadentă la data de 27 martie 1995 virată societății pentru a fi depusă la constituirea capitalului social, precum și suma de 142.491.380 rol reprezentând dividende cuvenite pentru anul 1998 și aprobate prin A.G.A.

din 2 aprilie 1999, solicitând și actualizarea sumei menționate, la data plății efective. Analizând modul în care prima instanță a soluționat excepția prescripției extinctive, Curtea a observat că s-a stabilit greșit momentul când a început să curgă termenul de prescripție. Invocând art. 7 alin. (1) și (8) din Decretul nr. 167/1958, instanța de apel a stabilit că dreptul la acțiune s-a născut la 27 martie 1995 odată cu virarea ultimei sume de către reclamant. De asemenea, a stabilit că nu putea să opereze întreruperea cursului prescripției pentru motivul că recunoașterea a intervenit după împlinirea termenului de prescripție. Și în privința dividendelor în sumă de 14.249 Ron cuvenite pentru anul 1998, solicitate de reclamant, Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit că a operat prescripția motivând că dreptul la dividende s-a născut la data de 2 aprilie 1999, dată în raport de care dreptul de a solicita dividendele a intrat sub incidența prescripției extinctive.

Recursul împotriva deciziei comerciale nr. 106/ A din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș. Reclamantul S.I.G. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în rejudecare, prin care a solicitat ca în temeiul art. 304 alin. (3) și (9) C. proc. civ., să fie modificată în totalitate decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâții SC C.I. SRL și S.M. În argumentarea celor două motive de nelegalitate recurentul a susținut că instanța de apel și-a depășit competența pe care o avea ca instanță de rejudecare încălcând astfel prevederile art. 315 C. proc. civ. În continuare recurentul a expus faptele care, în opinia sa demonstrează raporturile juridice stabilite cu pârâtul S.M.

și cu societatea comercială făcând trimitere la procurile care i-au fost date intimatului persoană fizică, și la suma predată mandatarului în scopul constituirii societății. A mai arătat că mandatarul nu a folosit suma pe care i-a avansat-o potrivit destinației convenite între părți și că despre această împrejurare a avut cunoștință la data de 4 decembrie 2000 urmare comunicării care i-a fost făcută cu adresa nr. 28. În continuare recurentul a considerat că starea de fapt a fost expusă corect în sentința nr. 291/2006 și că deși a fost preluată în decizia nr. 150/2006 a Curții de Apel Oradea, sentința fondului a fost desființată, în opinia sa, soluția fiind greșită.

În ce privește prescripția, recurentul a susținut că pârâții nu au contestat dreptul său de a i se restitui banii deturnați (care nu au fost depuși ca aport la capitalul social), că nu a fost invocată de către aceștia excepția prescripției și că dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 nu operează pentru că prin balanțele din anii 1994 – 2004 s-a recunoscut existența banilor și destinația lor. Față de aceste argumente recurentul a considerat că este îndreptățit să-și valorifice pretențiile în conformitate cu prevederile art. 375 alin. (4) și art. 376 C. com. Intimatul S.M. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil pentru că recurentul a solicitat să se mențină sentința Tribunalului Bihor deși judecata în apel nu a intrat în cercetarea fondului ci s-a oprit asupra excepției prescripției.

Pentru înlăturarea celorlalte motive, intimatul a susținut că s-au aplicat în rejudecarea apelurilor dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., care stabilesc că instanța judecă din nou cauza ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. În privința prescripției extinctive judecata Curții de Apel Târgu Mureș, în opinia sa, a fost corectă întrucât dreptul la acțiune s-a născut la data de 27 martie 1995 odată cu virarea ultimei sume de către reclamant. De asemenea, a considerat că nu au existat cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției care să-i poată fi opuse. În consecință, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei Curții de Apel Târgu Mureș.

Recursul este fondat. 1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., invocat de recurent vizează situația când „Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”. În speță, decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în urma strămutării cauzei astfel că instanța investită era competentă să judece calea de atac a apelului declanșată de cei doi pârâți, societatea comercială și persoana fizică S.M. 2. Depășirea competenței a fost argumentată de recurent în sensul că instanța de rejudecare nu a ținut seama de decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în ciclul procesual anterior ceea ce în opinia sa reprezintă o încălcare a art. 315 C. proc.

civ. Folosirea unor termeni improprii penrtru motivul invocat respectiv „depășirea competenței” nu atrage o altă analiză a criticilor decât cea care vizează aplicarea legii, astfel că susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 315 C. proc. civ., se încadrează în cel de-al doilea motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 3. În adevăr, art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prevede că în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii instanței de trimitere. Observând soluția pronunțată în rejudecare se constată că instanța de apel a pășit la examinarea excepției prescripției deși Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2594 din 2 iulie 2007, față de înscrisul nou depus în recurs, respectiv procesul verbal din 6 iunie 2007 a constatat că A.G.E.A.

a hotărât asupra majorării capitalului social cu sumele redate în considerentele deciziei, printre asociați fiind și S.I.G. S-a mai reținut că hotărârea de majorare a capitalului social în forma propusă a fost adoptată în unanimitate și că recurentul a fost de acord ca data scadenței sumelor din contul 455 față de creditorii societății să fie 5 ianuarie 2008. Este evident din conținutul deciziei de casare, că părțile au reconsiderat data scadenței datoriilor societății către asociați așa încât intra în obligațiile instanței de trimitere să țină seama de aceste dezlegări care se răsfrângeau direct asupra modului de rezolvare a excepției prescripției în măsura în care o astfel de apărare ar fi fost invocată din nou.

Mai era de observat că înscrisul prin care părțile au stabilit o dată a plăților a fost corelat cu prevederile art. 720 7 C. proc. civ., instanța de recurs apreciind la acel moment că înscrisul poate fi valorificat în rejudecare dându-i-se eficiența unei înțelegeri intervenită între părți cu condiția stabilirii sumei exacte de plată. Așadar, în rejudecare instanța de trimitere era ținută să aducă la îndeplinire întocmai, îndrumările primite din partea instanței de control judiciar, aceste îndrumări fiind de esența atribuțiilor ce revin instanței de rejudecare.

Având în vedere că a fost nesocotită decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin considerente atrăgea atenția instanței de trimitere asupra conținutului și efectelor înscrisului nou cât și asupra necesității de a lămuri unele chestiuni de fapt (cuantumul sumelor datorate), Înalta Curte va reține nelegalitatea deciziei nr. 106 din 15 decembrie 2008 întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a art. 720 7 și 315 alin. (1) C. proc. civ. 4. Alin. (1) al art. 315 C. proc. civ., invocat de recurenta i-a fost opus de către intimată alineatul (3) prin care se dispune că „După casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată”.

Aceste prevederi nu pot fi interpretate distinct de obligativitatea impusă de alin. (1) de a se ține seama de problemele de drept dezlegate și de necesitatea de a se administra probe. Dacă s-ar da o altă interpretare s-ar admite lipsa de finalitate a controlului judiciar. În sensul acestui argument mai trebuie reținut că în ipoteza în care nu s-ar reține obligativitatea instanței de trimitere de a se supune îndrumărilor instanței de control s-ar recunoaște posibilitatea reiterării erorilor comise prin soluția desființată și s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac, lucru nepermis. În consecință, față de cele ce preced conform art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., recursul se va admite, iar decizia atacată va fi casată, cauza urmând să fie trimisă Curții de Apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.I.G. împotriva deciziei nr. 106/ A din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre judecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2009.