ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 6804 din 18 mai 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma solicitată cu titlu de dividende aferente anului 1997. S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta R.H.M.B.H. AUSTRIA împotriva pârâtei SC P.A. SA Otopeni și s-a dispus obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: 6.635 lei – dividende cuvenite pe anul 1999; 1.619.608 lei – daune moratorii pentru suma de 9 miliarde ROL; 100.000 dolari SUA – avans acordat pentru majorarea capitalului social; 40750 dolari SUA – dobânda la această sumă; 165.000 dolari SUA – avans acordat pentru livrare de petrol și 69.300 dolari SUA dobândă la această sumă.

Cererea privind acordarea dividendelor pe anul 1997 a fost respinsă ca prescrisă, iar pârâta a fost obligată la 32459,17 RON cheltuieli de judecată. Prin cererea adresată instanței, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 18.913.356.512 lei, reprezentând 5.628.991.863 lei - dividende aferente anilor financiari 1997 și 1999, rectualizată cu indicele prețurilor de consum; 13.284.364.649 lei – daune moratorii ca urmare a achitării cu întârziere de către pârâtă a sumei de 9.000.000.000 lei; 128.500 dolari SUA din care 100.000 dolari SUA avans pentru aportul la capitalul social al pârâtei și 28.500 dolari SUA dobânzi legale până în august 2004; 214.500 dolari SUA – din care 165.000 dolari SUA avans pentru livrare de petrol și dobândă 49.500 dolari SUA.

La data de 21 octombrie 2005, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei la plata sumelor totale de 360.000 dolari SUA și 2.135.164,23 ROL, reprezentând: 633.266,05 RON – dividende pe anul 1997 reactualizate conform indicelui prețurilor de consum pe perioada aprilie 1998 – septembrie 2005; 7388,6 RON dividende pe anul 1997 reactualizate pe aceeași perioadă; 1.494.508,58 RON – daune moratorii, 3.500 dolari SUA plus dobânda de 6% la acest debit pe perioada 17 noiembrie 1999 – 17 octombrie 2005; 165.000 dolari SUA – avans pentru petrol; 60.225 dolari SUA dobânda de 6% la acest debit pe perioada 2 septembrie 1999 – 2 octombrie 2005. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ce privește suma solicitată cu titlu de dividende pentru anul 1997, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru aceste dividende.

Ulterior, prin completarea la întâmpinare, pârâta a invocat excepția de fond a compensației legale, considerând că debitele sunt stinse în totalitate.

Prin încheierea de ședință din 13 ianuarie 2006, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului la acțiune, în legătură cu cererea de plată a dividendelor cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 1997. În considerentele sentinței, instanța fondului a reținut – cu privire la dividende – că reclamanta a devenit acționar al pârâtei ca urmare a convenției de cesiune a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 30/1997 și respectiv a actului adițional nr. 2 din 22 octombrie 1998, obligându-se să investească în societate o sumă minimă de 1.830.664 dolari SUA, în perioada 1998 – 2001. Deși prin actul adițional nr. 2/1998 nu cuprinde nici o mențiune cu privire la cesionarea dividendelor neîncasate de cedent s-a reținut că, pârâta a recunoscut expres că datorează suma de 1.222.521.326 ROL cu titlu de dividende pe anul 1997 prin adresa nr. 2071 din septembrie 2001, recunoaștere ce s-a făcut însă după împlinirea termenului de prescripție.

S-a avut în vedere că dividendele solicitate pentru anul financiar 1999 au fost recunoscute prin aceeași adresă ca fiind datorate, motiv pentru care au fost acordate, suma fiind reactualizată până la 31 iulie 2006. S-a reținut că potrivit contractului de cesiune de creanță încheiat la 20 noiembrie 2000, SC O.R. SRL a cesionat reclamantei pentru un preț de 9 miliarde lei, creanțele împotriva pârâtei, rezultate din alte trei contracte de cesiune încheiate între SC P. SA (cedent) și SC O.R. SRL (cesionar), iar prin adresa nr. 735 din 20 iunie 2005 pârâta a confirmat că are o datorie de 9 miliarde ROL ce nu a fost achitată datorită unor dificultăți financiare. De asemenea, la data de 15 iulie 2002, pârâta a recunoscut că a efectuat o plată parțială pentru ca ulterior, să recunoască existența datoriei.

Instanța a avut în vedere și raportul de expertiză din care a rezultat că valoarea totală a penalităților este de 1.619.608 RON până în septembrie 2006. De asemenea, cu privire la sumele de 100.000 dolari SUA și 165.000 dolari SUA, recunoscute prin aceeași adresă nr. 2071 din 5 septembrie 2005 s-a reținut că pârâta nu a probat achiziționarea de petrol, majorarea capitalului său și nici restituirea sumelor, neputându-se lua în considerare compensarea invocată.

Apelul formulat de reclamantă a fost admis ca fondat prin decizia nr. 93 din 3 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, care a schimbat sentința în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la dividendele aferente anului 1997 . Prin aceeași decizie a fost admis capătul de cerere așa cum a fost precizat și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 686.274,57 lei reprezentând dividende datorate pentru anul financiar 1997, actualizate potrivit indicelui de inflație, până la data de 31 iulie 2006, precum și la plata dobânzii legale calculată la această sumă de la data introducerii acțiunii 31 august 2004 și până la pronunțarea apelului 3 martie 2004. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Apelul pârâtei a fost respins ca nefondat. În considerentele deciziei, instanța apelului a reținut că prima instanță a respectat prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea fiind motivată corespunzător cerințelor pct. 5 și cuprinzând argumentele ce i-au format convingerea în adoptarea soluției. S-a considerat că este nefondată susținerea pârâtei, în sensul căreia nu s-ar fi analizat toate apărările invocate întrucât, judecătorul nu are obligația de răspunde tuturor argumentelor și susținerilor invocate de părți în dovedirea și respectiv, combaterea fiecărui petit, putând a le analiza grupat. De asemenea, s-a considerat că existența contractelor de cesiune de creanță nu poate fi contestată, în contextul în care pârâta a recunoscut creanța reclamantei în diverse ocazii, enunțând adresele în acest sens.

În ce privește prescripția creanței de 9 miliarde lei și a penalităților aferente s-a apreciat că termenul general de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterile pârâtei din 5 septembrie 2001 și 20 iunie 2002, înăuntrul termenului de prescripție. S-a considerat că, chiar dacă instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres cu privire la această excepție, din analiza considerentelor sentinței rezultă că instanța a respins implicit această excepție, dată fiind recunoașterea debitoarei care a întrerupt cursul acesteia. Referitor la penalitățile aferente debitului s-a apreciat că nu au caracterul unor prestații succesive, chiar dacă debitul principal a fost plătit în 3 tranșe, întrucât eșalonarea s-a făcut în mod unilateral de pârâtă.

Cu privire la apelul reclamantei, instanța a reținut că este fondat în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune a dividendelor aferente anului 1997. Astfel, s-a avut în vedere că dividendele pentru anul 1997 au fost aprobate și repartizate prin Hotărârea AGA nr. 1 din 21 martie 1998 au fost recunoscute ca declarate de către reclamantă la 5 aprilie 2000, prin procesul verbal nr. 1 al AGOA din cadrul SC R.F. SA, în care s-a consemnat că directorul economic al societății a făcut precizarea: „dividendele sunt înregistrate în contabilitate a o datorie a societății față de acționar…”.

De asemenea, instanța a reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt de mai multe ori prin recunoașteri succesive de debitoarei, făcute înăuntrul termenului de prescripție motiv pentru care, în raport de ultima întrerupere, 5 septembrie 2001 de la care a început că curgă un nou termen de prescripție și data formulării acțiunii, 5 septembrie 2004, excepția prescripției este neîntemeiată. Împotriva deciziei, pârâta SC P.A. SA a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici: - Minuta deciziei atacate conține dispoziții contrare, precum și modificări/adăugiri ce au fost semnate de un singur judecător, neînțelegându-se voința instanței de apel cu privire la data până la care se calculează dividendele.

- Instanța apelului a stabilit în mod eronat faptul că excepția prescripției dreptului de a solicita penalitățile aferente creanței de 9 miliarde lei, asupra căreia judecătorul fondului nu s-a pronunțat, poate fi soluționată direct în apel, încălcând principiul dublului grad de jurisdicție. Recurenta consideră că, în mod eronat s-a reținut de către instanța apelului, respingerea implicită a excepției prescripției, în condițiile în care, nici măcar nu s-a menționat faptul că ar fi invocată o astfel de excepție cu privire la dreptul reclamantei de a pretinde penalități pentru perioada 20 noiembrie 2000 – 1 septembrie 2001. De asemenea, se susține că s-a procedat greșit prin netrimiterea cauzei spre rejudecare față de caracterul devolutiv al apelului, iar respingerea acesteia în apel este nelegală.

- Ambele instanțe nu au ținut cont de prevederile imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în sensul cărora, totalul penalităților pentru întârziere nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. - Instanța a respins în mod greșit excepția compensării legale între creanțele solicitate de reclamantă și datoriile pe care aceasta le avea față de pârâtă în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 30 din 13 ianuarie 1997. - S-a considerat în mod greșit că suma de 265.000 dolari SUA nu reprezintă o investiție făcută în baza programului investițional stabilit prin actul adițional nr. 2 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 30 din 13 ianuarie 1997, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) lit. g) din O.G.

nr. 25/2002 modificat prin O.G. nr. 40/2003. În ce privește soluția dată de apelului formulat de reclamanta-recurentă susține următoarele: Instanța de apel nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale a reclamantei pentru a solicita dividendele aferente anului 1997. - Excepția prescripției dreptului de a solicita plata dividendelor aferente anului 1997 a fost soluționată în mod greșit, fiind eronată reținerea instanței în sensul căreia, termenul de prescripție a fost întrerupt prin consemnările din procesul-verbal al sentinței A.G.A.

din 5 aprilie 2000. Se arată că, termenul de prescripție a început să curgă de la 21 martie 1998, momentul adoptării hotărârii A.G.A., iar pretinsa recunoaștere nu a provenit din partea societății, ci de la unul din directori care nu avea nici măcar calitatea de membru al consiliului de administrație . De asemenea, se susține că recunoașterea dreptului la dividende a intervenit după împlinirea termenului de prescripție, prin adresa nr. 2071 din 5 septembrie 2001 nemaiputându-se vorbi despre o întrerupere a acestui termen. Cum, dreptul la plata dividendelor pe anul 1997 s-a prescris, recurenta consideră că s-au prescris inclusiv dobânzile calculate la acestea. Intimata a depus întâmpinare la 7 ianuarie 2009 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport de criticile aduse de recurentă deciziei atacate.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P.A. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 93 din 3 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că desființează sentința comercială nr. 6804 din 18 mai 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în parte, și trimite cauza pentru soluționarea pe fond a capătului de cerere privind obligarea la dividendele pe anul 1997 și pentru a se pronunța asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.