ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 575/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 874/LC din 17 octombrie 2000,

Tribunalul Bihor, Oradea, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului K.G. împotriva

pârâților SC O.I. SRL și O.C. și l-a obligat pe reclamant să plătească, în

favoarea pârâtului, suma de 100.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru pronunțarea acestei sentințe, tribunalul a

reținut că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, întrucât nici din

hotărârea nr. 1, din 27 august 1993, a Adunării Generale a Asociaților, nici

din actul autentic, intitulat „act adițional la contractul și statutul

societății”, nu rezultă că primul pârât s-ar fi obligat să-l despăgubească pe

reclamant, instanța apreciind că această cesiune s-a făcut cu titlu gratuit.

Prin decizia nr. 244/AC din 15 mai 2001, Curtea de

Apel Oradea a admis, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul K.C. împotriva

sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că

a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul K.G. împotriva pârâtei SC

O.I. SRL, și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească suma de

122.800.000 lei, reprezentând despăgubiri aferente cotei de ½ din

patrimoniul social al societății la data de 17 octombrie 2000, conform actului

de cesiune și procesului-verbal din 13 octombrie 1993.

A fost respinsă acțiunea față de pârâtul O.C.

Intimata SC O.I. SRL Sălard a fost obligată să-i

plătească apelantei suma de 6.123.879 lei, cheltuieli de judecată în fond și

apel.

În considerentele acestei hotărâri, instanța de apel

a reținut că pârâții-intimați nu au contestat raportul de expertiză și nici

procesul-verbal încheiat la 31 decembrie 1993 și nu au înțeles să dea curs

interogatoriului comunicat, așa încât, având în vedere înțelegerea părților,

concluziile raportului de expertiză și dispozițiile art. 221 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, în temeiul art. 296 și 298 C. proc. civ., a pronunțat

soluția mai sus arătată.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs

pârâta SC O.I. SRL Sălard, reprezentată de administrator O.K., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5

și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în întregime a deciziei atacate și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Oradea.

Recurenta susține astfel că, în temeiul art. 304 pct.

5 C. proc. civ., hotărârea recurată este lovită de nulitate, deoarece a fost

pronunțată cu încălcarea formelor legale de comunicare a actelor procedurale,

în sensul că citarea sa s-a făcut în localitatea Sălard nr. 433 și nu nr. 444,

unde și-a schimbat sediul la 1 noiembrie 2000, deci, după pronunțarea sentinței

instanței de fond. Mai susține și că, la rubrica „semnătura primitorului

actului” și, respectiv, „calitatea în care a primit actul”, nu este completată

calitatea celui care a primit actul și lipsește ștampila societății.

Celelalte critici, pe care le-a încadrat în

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privesc fondul cauzei, în sensul că

au fost interpretate eronat actele de la dosar; iar trimiterea la actul de

cesiune, ca temei al obligării sale la plată, nu cuprinde nici o obligație de

plată în ce o privește, instanța, datorită neînțelegerii actului, a acordat

reclamantului dreptul de a primi încă o dată împrumutul deja restituit.

Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor

fi arătate în continuare.

Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:

Pe parcursul judecării procesului în fața instanței de

apel, ca urmare a apelului declarat de reclamantul K.G. la data de 3 noiembrie

2000, pentru cele două termene, respectiv din 3 aprilie 2001 și 15 mai 2001,

pârâta SC O.I. SRL Sălard a fost citată la adresa din localitatea Sălard nr. 433,

deși, conform rezoluției nr. 6387/2000 a Camerei de Comerț Bihor, la 1

noiembrie 2000, acesteia i-a fost admisă cererea de schimbare a sediului

societății din Sălard nr. 433 în Sălard nr. 444.

Întrucât schimbarea de sediu, mai sus arătată, a avut

loc după pronunțarea sentinței tribunalului din data de 17 octombrie 2000, în

intervalul de timp cuprins între pronunțarea acesteia și data declarării

apelului de către reclamant, la 3 noiembrie 2000 și nu în cursul judecății,

dispoziția cuprinsă la art. 98 C. proc. civ., privind obligativitatea încunoștințării

instanței despre schimbarea sediului, nu operează, funcționând prezumția că,

din moment ce pârâta nu a fost citată la adresa reală și a lipsit de la

dezbateri, există o mare probabilitate ca ea să nu fi știut nimic despre calea

de atac a apelului, promovată de reclamant.

În consecință, Curtea reține că soluția curții de

apel a fost pronunțată cu încălcarea regulilor imperative privind comunicarea

actelor de procedură, respectiv ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prevăzute

sub pedeapsa nulității și, drept urmare, fiind îndeplinite cerințele prevăzute

la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea curții de apel fiind lovită de nulitate,

i se va trimite cauza pentru soluționarea căii de atac a apelului, cu procedura

legal îndeplinită.

Cu ocazia judecării apelului, instanța va avea în

vedere și celelalte critici formulate de pârâtă în recurs, critici care privesc

fondul cauzei și care, față de soluția adoptată, nu au putut fi examinate de

instanța de recurs.

Astfel fiind, se va admite recursul declarat de

pârâta SC O.I. SRL Sălard, va fi casată decizia curții de apel și i se va

trimite dosarul pentru soluționarea apelului declarat de reclamantul K.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC O.I. SRL

Sălard, județul Bihor, împotriva deciziei nr. 244 din 15 mai 2001 a Curții de

Apel Oradea pe care o casează și trimite cauza spre soluționare Curții de Apel

Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2003.