- Dosarul nr.
- 550/43/2009
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 22 septembrie 2011
Decizia nr. 2772/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 550/43/2009 — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2011 contestatorul S.I.G. a formulat cerere de contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1064 din 10 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr.550/43/2009, solicitând în conformitate cu prevederile art. 319 C. proc. civ. și suspendarea executării deciziei a cărei anulare s-a cerut. A fost indicat ca temei de drept al contestației în anulare dispozițiile art. 318 C. proc. civ. precum și art. 6 și art. 13 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol Adițional. La data de 13 iulie 2011, printr-un memoriu depus separat, au fost dezvoltate motivele contestației în anulare, susținându-se că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor greșeli materiale și a necercetării unui motiv de modificare.
Greșeala materială constă în neobservarea existenței unui mandat scris ce se referă expres la majorarea capitalului social precum și alte acte în acest sens și din care rezultă clar că mandatul a fost și executat în parte și promis a se executa integral. Nu a fost observat nici faptul că intimații au recunoscut primirea banilor și chiar nu au promis restituirea lor. Nu au fost analizate toate actele dosarului, necercetarea unui motiv de recurs greșit s-a apreciat că nu se referă la nelegalitatea deciziei dată în apel iar reprezentarea intimatei SC C.F.I. SRL de către numitul D.O. a fost viciată. Intimata SC C.F.I. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea contestației în anulare.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de contestație în anulare, urmează a respinge această cerere formulată de contestatorul S.I.G., pentru următoarele considerente. Este de necontestat că prin decizia nr. 1064 din 10 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I.G. împotriva deciziei nr. 21/A din 12 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Din verificarea deciziei expuse anterior rezultă neîndoios că instanța de recurs, amplu documentat și bine argumentat, a examinat detaliat și a răspuns cu rigurozitate la toate motivele de recurs, fără a omite nici una din criticile invocate de reclamantă.
Mai mult, a fost dată și o corectă interpretare mandatului încredințat pârâtului M.S., corect reținându-se că pârâtul a primit împuternicire din partea reclamantului de a-l reprezenta în adunările generale ale societății, fără a fi menționată expres de a se acționa în scopul majorării capitalului social. Contestația în anulare, poate fi exercitată în condițiile art. 318 C. proc. civ. atunci când dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Pentru a fi admisibilă contestația în anulare, instanța trebuie să nu fi examinat acel motiv, însă dacă l-a examinat dar nu și l-a însușit, dispozițiile cuprinse în art. 318 C. proc.
civ. nu sunt aplicabile, situație care se regăsește în prezenta speță. Pentru aceste rațiuni juridice urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S.I.G. împotriva deciziei nr. 1064 din 10 martie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S.I.G. împotriva deciziei nr. 1064 din 10 martie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 550/43/2009. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.