ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2412/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul

Tribunalului Botoșani, reclamanta SC ”L.I.” SRL Corni, Județul Botoșani a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice

Botoșani, suspendarea Deciziei de impunere nr. 5 din 27 ianuarie 2009, până la

soluționarea pe fond a litigiului.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât există îndoială cu privire la

legalitatea actelor administrative emise, că amenda aplicată și măsura

confiscării au fost anulate prin Sentința nr. 2396 din 29 aprilie 2009 și că

există pericolul procedurii unei pagube iminente, sumele reținute prin actul de

control fiind foarte mari.

Tribunalul Botoșani,

prin Sentința civilă bnr. 884 din 11 august 2009 a declinat competența de

soluționare a cauzei, în temeiul art. 10 din Legea nr. 544/2004, la Curtea de

Apel Suceava.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal prin Sentința nr. 217 pronunțată în data de 5 noiembrie

2009 a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC ”L.I.” SRL Corni

în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Botoșani și a

dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 5 din 27 ianuarie 2009, emisă de

pârâtă până la soluționarea pe fond a litigiului.

Pentru a se pronunța

astfel prima instanță a reținut că sunt îndeplinite dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Botoșani.

În motivele de recurs

s-a arătat că nu s-a demonstrat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 și că instanța de fond nu a motivat soluția adoptată.

Înalta Curte din

examinarea sentinței, a probelor administrate și a legislației aplicabile,

reține următoarele:

Prin Decizia nr.

5/2009 emisă de Administrația Financiară a Municipiului Botoșani s-au stabilit

în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în valoare 565.034 RON.

Reclamanta a

solicitat suspendarea acestei decizii până la soluționarea pe fond a acțiunii

având ca obiect anularea deciziei.

Judecătorul fondului

a admis cererea de suspendare, reținând aplicabilitatea art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Din examinarea

hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit textului

precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au

format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările

părților.

În considerarea

acestor cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze

îndeplinirea concretă a celor două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei

iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului.

Verificarea se

impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

554/2004, care definește cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt și

de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în același

text la lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.

Așa cum s-a precizat

mai sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la

îndeplinirea condițiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză

sub aspect teoretic al celor două condiții, fără însă a face vreo referire la

situația de fapt existentă în cauză.

În lipsa motivării

îndeplinirii celor două condiții legale, de care este condiționată suspendarea

actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalității și

temeiniciei hotărârii primei instanțe, potrivit argumentelor ce se vor expune

în continuare.

Căile de atac se

exercită de partea nemulțumită de hotărârea instanței și reprezintă mijlocul

procesual prin care se realizează, pe calea justiției, protecția dreptului

subiectiv sau a interesului.

În sistemul de drept

procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele

erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt și

în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul

stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că

judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au

fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

În cauza de față, se

constată că prima instanță a expus numai sub aspect teoretic condițiile de

admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speță sunt

întrunite condițiile respective și anume cele referitoare la existența cazului

bine justificat și a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea

fondului pricinii.

Înalta Curte mai

precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un

proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Potrivit

jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României,

noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe

scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost

supuse spre analiză.

În baza prevederilor

art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit

legii, fac parte din dreptul intern.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa

încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care

judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile

Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie

în blocul de convenționalitate.

Față de

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt

întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca

instanța de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerințele

art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ,

urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul

analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În rejudecare, în

baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părților să propună

și să administreze probe de natură a contura existența cazului bine justificat

și a pagubei iminente.

Având în vedere, atât

prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că hotărârea primei

instanțe este nemotivată, așa încât în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 304

pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința primei

instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani

împotriva Sentinței civile nr. 217 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 mai 2010.