ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2412/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanta SC ”L.I.” SRL Corni, Județul Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Botoșani, suspendarea Deciziei de impunere nr. 5 din 27 ianuarie 2009, până la soluționarea pe fond a litigiului. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât există îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative emise, că amenda aplicată și măsura confiscării au fost anulate prin Sentința nr. 2396 din 29 aprilie 2009 și că există pericolul procedurii unei pagube iminente, sumele reținute prin actul de control fiind foarte mari.

Tribunalul Botoșani, prin Sentința civilă bnr. 884 din 11 august 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 10 din Legea nr. 544/2004, la Curtea de Apel Suceava. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 217 pronunțată în data de 5 noiembrie 2009 a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC ”L.I.” SRL Corni în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Botoșani și a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. 5 din 27 ianuarie 2009, emisă de pârâtă până la soluționarea pe fond a litigiului. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că sunt îndeplinite dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Botoșani. În motivele de recurs s-a arătat că nu s-a demonstrat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și că instanța de fond nu a motivat soluția adoptată. Înalta Curte din examinarea sentinței, a probelor administrate și a legislației aplicabile, reține următoarele: Prin Decizia nr. 5/2009 emisă de Administrația Financiară a Municipiului Botoșani s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în valoare 565.034 RON. Reclamanta a solicitat suspendarea acestei decizii până la soluționarea pe fond a acțiunii având ca obiect anularea deciziei.

Judecătorul fondului a admis cererea de suspendare, reținând aplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 554/2004. Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților. În considerarea acestor cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze îndeplinirea concretă a celor două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului.

Verificarea se impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, care definește cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în același text la lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil. Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză sub aspect teoretic al celor două condiții, fără însă a face vreo referire la situația de fapt existentă în cauză. În lipsa motivării îndeplinirii celor două condiții legale, de care este condiționată suspendarea actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare.

Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea instanței și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează, pe calea justiției, protecția dreptului subiectiv sau a interesului. În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească. Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

În cauza de față, se constată că prima instanță a expus numai sub aspect teoretic condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speță sunt întrunite condițiile respective și anume cele referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii. Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

În baza prevederilor art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca instanța de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În rejudecare, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părților să propună și să administreze probe de natură a contura existența cazului bine justificat și a pagubei iminente. Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este nemotivată, așa încât în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani împotriva Sentinței civile nr. 217 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.