ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5353/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 94 din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC "C." SRL Răchiți, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, prin care solicita anularea Deciziei nr. 413 din 10 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Raportului de inspecție fiscală din 26 iunie 2008 întocmit de către organele de inspecție fiscală ale A.F.P.M. Botoșani, pentru suma de 4.858.138 RON. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În baza raportului de inspecție fiscală din 26 iunie 2008 a fost emisă decizia de impunere nr. 124 din 27 iunie 2008 de către organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.

Botoșani prin care s-a stabilit că reclamanta SC C. SRL Răchiți datorează suma de 3.603.434 RON accize pentru alcool etilic și 1.254.704 RON majorări de întârziere aferente acestei accize, urmare a revocării autorizației de antrepozit fiscal emisă pe numele SC H. SRL. Organele fiscale au avut în vedere că: SC H. SRL a fuzionat cu SC C. SRL și a fost radiată de la O.R.C. Botoșani, așa cum reiese din certificatul de radiere din 28 august 2007, în urma fuzionării, SC C. SRL preluând întreg activul și pasivul societății absorbite, respectiv SC H. SRL.

Prin decizia Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din 14 octombrie 2005, s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal emisă societății comerciale SC H. SRL, decizie ce a fost contestată în fața instanței de judecată, prin Sentința nr. 167 din 28 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava dispunându-se anularea actelor administrative atacate (Decizia nr. 445 din 20 decembrie 2005 și Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005). În urma recursului declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani în numele M.F.P.

- Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importurilor de Produse Accizabile Supuse Marcării, prin Decizia nr. 1576 din 15 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus casarea sentinței anterior menționate și, în urma rejudecării, s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, astfel că, de la această dată, a devenit irevocabilă Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005, de revocare a autorizației de antrepozit fiscal emisă pentru SC H. SRL, absorbită ulterior de SC C. SRL, reclamanta din prezenta cauză. În contestația depusă în fața instanței, reclamanta arată că decizia de impunere din 12 august 2009 și raportul de inspecție fiscală din 26 iunie 2008 sunt lovite de nulitate fiind emise de organe necompetente, față de prevederile art. 1 din Ordinul nr. 63 din 10 ianuarie 2008, privind modificarea și completarea Ordinului M.E.F.

nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii, a etapelor și termenelor de realizare a transferului competențelor și atribuțiilor privind administrarea accizei către Autoritatea Națională a Vămilor. Cu privire la această apărare, instanța de fond a apreciat că nu poate fi primită față de art. 1 pct. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului M.E.F. nr. 487/2007, astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.E.F. nr. 939/2008 și care prevede că "Până la 1 mai 2008 se va realiza transferul competențelor privind inspecția fiscală pentru accize către structurile competente din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Până la această dată, inspecțiile fiscale pentru accize vor fi efectuate de echipe comune ale organelor fiscale și ale organelor vamale, rapoartele de inspecție fiscală vor fi întocmite și semnate de echipa comună de control, iar deciziile de impunere aferente vor fi emise de organele fiscale începând cu data de 1 mai 2008, inspecția fiscală pentru accize se realizează la structurile competente din cadrul Autorității Naționale a Vămilor". Din cuprinsul acestor dispoziții legale, prima instanță a reținut că, până la data de 01 mai 2008, inspecțiile fiscale pentru accize vor fi efectuate de către echipe comune ale organelor fiscale și ale organelor vamale, rapoartele de inspecție fiscală vor fi întocmite și semnate de echipa comună de control, iar deciziile de impunere aferente vor fi emise de către organele fiscale.

În cauză inspecția fiscală efectuată de către echipe comune de control din cadrul D.G.F.P. și din cadrul A.J.A.O.U. Botoșani a început la data de 24 martie 2008, fiind finalizată la data de 26 iunie 2008, putându-se observa că, la data începerii inspecției fiscale, echipa comună de control mixtă era competentă pentru efectuarea controlului, problema în discuție fiind dacă aceasta era competentă și după data de 1 mai 2008. Totodată, din conținutul art. 1 pct. 4 din Anexa 1 a Ordinului M.E.F. nr. 487/2007, astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.E.F.

nr. 939/2008, reiese că inspecțiile fiscale pentru accize începute după data de 1 mai 2008 sunt în competența structurilor din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, inspecțiile începute anterior acestei date de echipele mixte urmând a fi finalizate de acestea, cu competența organelor fiscale de a emite deciziile de impunere; nu se poate reține o altă interpretare a textului anterior menționat, în condițiile în care nu s-a prevăzut în mod expres contrariul în cadrul măsurilor tranzitorii care să deroge de la principiul luării în considerare al competenței de la data învestirii comisiei mixte de control. În aceste circumstanțe, apreciază prima instanță, cum inspecția fiscală a început anterior datei de 1 mai 2008, competența de finalizare a acestei operațiuni aparține echipei mixte învestite cu realizarea acesteia, iar decizia de impunere din 27 iunie 2008 a fost legal emisă de către organele fiscale din cadrul A.N.A.F.

- Administrația Finanțelor Publice a municipiului Botoșani, nefiind aplicabilă sancțiunea nulității raportului de inspecție fiscală din 26 iunie 2008 și a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 pentru nerespectarea normelor de competența în domeniul inspecției fiscale pentru accize. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele: Argumentele aduse de reclamantă în sprijinul contestației formulate, au fost grupate de judecătorului fondului astfel: - procesul-verbal de contravenție din 26 iunie 2008 emis de organele de control a fost anulat de instanța de judecată; - prin rezoluția din 04 martie 2009, dată în Dosarul penal nr. 3565/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.D.

- administratorul societății - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 296 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel că soluția instanței penale are autoritate de lucru judecat cu privire la pretențiile civile (în speță acciza și accesoriile); - reclamanta nu a luat la cunoștință de conținutul Deciziei nr. 1576 din 15 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție decât la data de 27 iunie 2007, astfel că autorizația de antrepozit fiscal și-a încetat efectele urmare a renunțării reclamantei la aceasta, începând cu 30 mai 2007. Raportat la procesul-verbal de contravenție din 26 iunie 2008, prin care reclamanta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 50.000 RON și confiscarea sumei de 992.273 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzută la art. 220 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003, se poate observa că prin Decizia nr. 936 din 9 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani, s-a dispus anularea acestuia urmare a admiterii excepției prescrierii aplicării sancțiunii contravenționale, astfel că, nefiind analizată temeinicia acestuia în fața instanței, soluția de anulare nu poate avea vreo influență în soluționarea prezentei cauze. De asemenea, prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. 3565/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului A.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 296 alin. (1) lit. b) din C. fisc., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective.

În art. 22 alin. (1) C. proc. pen. se arată că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Aceste dispoziții privesc hotărârile unei instanțe de judecată, iar nu soluțiile pronunțate de procuror în faza premergătoare trimiterii în judecată a inculpatului, astfel că nu pot fi primite apărările aduse de reclamantă cu privire la autoritatea de lucru judecat a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror. Mai mult, în cadrul procedurii anterior menționată nici nu a fost examinată latura civilă a cauzei, soluția de neîncepere privind neconstituirea infracțiunii sub aspectul laturii subiective (lipsa vinovăției sub forma intenției).

Răspunzând motivului prezentat de reclamantă cu privire la data la care a luat cunoștință de conținutul Deciziei nr. 1576 din 15 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și la data la care autorizația de antrepozit fiscal și-a încetat efectele, prima instanță a reținut următoarele: În art. 158 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, se arată că "Decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizației de antrepozit fiscal produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta, după caz". Prin decizia Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, armonizate din 14 octombrie 2005, comunicată reclamantei prin adresa din 21 octombrie 2005, s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal emisă societății comerciale SC H. SRL absorbită ulterior de către SC C. SRL Răchiți.

Conform dispozițiilor art. 158 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, se arată în considerentele sentinței, această decizie își produce efectele de la data comunicării acesteia (respectiv 21 octombrie 2005), însă, urmare a contestării de către SC H. SRL a acesteia, în baza art. 158 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, efectele juridice ale acesteia sunt suspendate pe perioada soluționării contestației în procedura administrativă. În contestația formulată în fața instanței de către reclamantă împotriva deciziei din 20 decembrie 2005 emisă de pârâtă (prin care s-a respins contestația în procedură administrativă împotriva deciziei din 14 octombrie 2005 - de revocare a autorizației de antrepozit fiscal), instanța de judecată - Curtea de Apel Suceava - a dispus suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, reține prima instanță, efectul suspensiv al deciziei de revocare a autorizației de antrepozit fiscal durează până la soluționarea irevocabilă a cauzei conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv până la soluționarea recursului, ce a avut loc la data de 15 martie 2007. De la această dată decizia din 14 octombrie 2005, de revocare a autorizației de antrepozit fiscal își produce efectele, nefiind necesară o nouă comunicare, argumentele de text fiind date de dispozițiile art. 185 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, această decizie producându-și efectele de drept.

S-a considerat a fi irelevant faptul că la data de 13 februarie 2007 SC H. SRL comunică intenția de renunțare la autorizația de antrepozit fiscal întrucât renunțarea presupune existența unei autorizații valabile (care nu a fost revocată sau anulată) pe întreaga perioadă a termenului de 60 de zile prevăzut de art. 185 alin. (9) din Legea nr. 571/2003; o altă interpretare a acestui text nu poate fi primită întrucât ar da posibilitatea antrepozitarului de a eluda dispoziții imperative ale legii ce privesc revocarea sau anularea autorizării, prin depunerea unei cereri de renunțare cu puțin timp înainte de încetarea efectului suspensiv al deciziei de revocare/anulare obținut în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Nu a fost primită nici invocarea de către reclamantă a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, cu referire la art. 185 din Lege, în condițiile în care valorificarea produselor înregistrate în stoc până la data la care își produce efectele decizia de revocare/suspendare se face de către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize sau de către alți operatori economici, la prețuri cu accize. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta

SC C. SRL.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se în esență, că soluția primei instanțe est greșită atât în privința excepției nulității absolute a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului (A.F.P.M.) Botoșani - Activitatea de Inspecție Fiscală, cât și în privința fondului pricinii. Astfel: Recurenta a precizat că în sprijinul admiterii excepției vin prevederile Ordinului Ministerul Finanțelor Publice (M.F.P.) nr. 939/2008 care limitează emiterea deciziilor de impunere de către organele fiscale, respectiv de A.F.P.M. Botoșani - Activitatea de Inspecție Fiscală, doar până la 1 mai 2008, dată la care competența de emitere a deciziilor de impunere revine structurilor din cadrul Autoritatea Națională a Vămilor, respectiv D.R.A.O.V.

Iași prin A.J.A.O.V. Botoșani, aspect confirmat chiar de către Direcția Generală a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Botoșani prin adresa de răspuns din 11 mai 2010. Pe fond, s-a arătat că în urma fuziunii prin absorbție, SC C. SRL a preluat activul și pasivul SC H. SRL (conform actului adițional din 10 august 2007), iar din documentele anexate la dosar rezultă că autorizația de antrepozit fiscal a SC H. SRL a fost revocată prin decizia din 14 octombrie 2005, că efectele acestei decizii au fost suspendate de Curtea de Apel Suceava, însă prin decizia din 15 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de D.G.F.P. Botoșani, casând sentința și respingând contestația SC H. SRL.

Această societate comercială nu a fost reprezentată la termenul de judecată din 15 martie 2007, neluând cunoștință de soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Neavând cunoștință de decizia instanței supreme, s-a comunicat D.G.F.P. Botoșani, prin adresa din 13 februarie 2007, hotărârea de renunțare la autorizația de antrepozit fiscal conform art. 185 alin. (6) din C. fisc. în vigoare la acea dată, autoritatea administrativ fiscală luând act de această renunțare și comunicând societății că îi va asigura supraveghere fiscală permanentă pentru lichidarea stocurilor de materii prime, semifabricate și produse finite, indiferent de modul în care va soluționa Înalta Curte de Casație și Justiție recursul împotriva Sentinței civile nr. 167/2006 a Curții de Apel Suceava.

Prin renunțarea la autorizația de antrepozit fiscal SC H. SRL a valorificat stocurile de materii prime, semifabricate și produse finite cu bună-credință, având convingerea că autorizația de antrepozit este validă și că respectă legislația în vigoare la acea dată, astfel considerându-se că sentința recurată este neîntemeiată. Până la verificarea din 26 iunie 2007 SC H. SRL a mai fost verificată de organele de control competente, acestea stabilind că până la data de 31 mai 2007 societatea a lucrat legal, autorizația de antrepozit fiscal figurând validă la Ministerul Finanțelor Publice, sub supraveghere fiscală în baza unui program de lucru aprobat, toate documentele fiind avizate de D.G.F.P. Botoșani, dar instanța de fond nu a analizat actele de control anterioare.

De altfel, în opinia recurentei, instanța fondului nu a luat în considerare nici decizia din 9 noiembrie 2009 a Tribunalului Botoșani prin care s-a anulat procesul-verbal din 26 iunie 2008 întocmit de inspectorii fiscali în baza Raportului de inspecție fiscală din 26 iunie 2008, nici ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și care incriminează Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani despre necomunicarea Deciziei nr. 1576/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluarea măsurilor legale începând cu 15 martie 2007 (data pronunțării hotărârii instanței supreme), D.G.F.P. Botoșani asigurând până la 31 mai 2009 supraveghere permanentă, avizând toate documentele privind activitatea de producție până la acea dată.

Recursul este nefondat. Așa cum se poate observa cea mai mare parte a motivării căii de atac nu cuprinde critici propriu-zise aduse soluției recurate, ci reiterarea susținerilor făcute și în fața primei instanțe și care au fost examinate de aceasta. Din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. care permite examinarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea Sentinței nr. 94 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. SC C. SRL a contestat pe calea contenciosului administrativ Decizia nr. 413 din 10 noiembrie 2009 prin care A.N.A.F. (ANAF) - Direcția de soluționare a contestațiilor a respins contestația împotriva deciziei de impunere din 27 iunie 2008 emisă de A.F.P.M.

Botoșani ca urmare a raportului de inspecție fiscală din 26 iunie 2008 întocmit de organele fiscale ale A.F.P.M. Botoșani reprezentând accize pentru alcool etilic și majorări de întârziere aferente. Se observă că, inițial, prin Decizia nr. 412/2009 A.N.A.F. - Direcția de soluționare a contestațiilor a suspendat soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr. 124/2008 până la pronunțarea soluției definitive pe latură penală, iar urmare Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 4 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani și urmare adresei contestatoarei din 12 august 2009 a fost emisă decizia din 10 noiembrie 2009 de către A.N.A.F.

Judecătorul fondului a argumentat în fapt și în drept concluzia la care a ajuns atât sub aspectul nulității absolute a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 invocată și fundamentată de societatea reclamantă pe nerespectarea normelor de competență în domeniul inspecției fiscale pentru accize, cât și sub aspectul cererii în anulare a Deciziei A.N.A.F. din perspectiva tuturor apărărilor contestatoarei, pe baza probatoriului administrat și a normelor legale incidente. Inspecția fiscală a fost efectuată în cauză de organele competente pentru accize, respectiv de echipa comună (mixtă) de control din cadrul D.G.F.P. și din cadrul A.J.A.O.U. Botoșani, iar critica recurentei privind nulitatea absolută a deciziei de impunere din 27 iunie 2008 nu are suport legal.

În mod corect prima instanță și-a motivat soluția, pe acest aspect, pe dispozițiile art. 1 pct. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului M.E.F. nr. 487/2007 astfel cum a fost modificat prin Ordinul M.E.F. nr. 939/2008, reținând că inspecția fiscală începută la 24 iunie 2008 a fost efectuată de echipa comună de control care și-a păstrat competența să își finalizeze această operațiune la data de 26 iunie 2008, în condițiile în care ordinul arătat nu cuprinde măsuri tranzitorii care să deroge de la principiul luării în considerare al competenței de la data învestirii comisiei mixte de control. Rezultă din dispoziția art. 1 pct. 4 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 487/2007 modificat prin Ordinul nr. 939/2008 că numai inspecțiile fiscale pentru accize începute după data de 1 mai 2008 sunt de competența structurilor din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Conform aceluiași ordin M.E.F. deciziile de impunere aferente sunt emise de organele fiscale începând cu data de 1 mai 2008, în concret decizia de impunere din 27 iunie 2008 a fost emisă de organul fiscal competent - A.F.P.M. Botoșani. În privința fondului pricinii care vizează verificarea legalității Deciziei nr. 413 din 10 noiembrie 2009 emisă de A.N.A.F., instanța de fond a răspuns tuturor argumentelor prezentate de contestatoare, reiterate și în cuprinsul cererii de recurs, înlăturându-se și ajungând la concluzia corectă și legală a respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Au fost analizate susținerile recurentei-reclamante privind semnificația Deciziei nr. 936 din 9 noiembrie 2009 a Tribunalului Botoșani prin care s-a anulat procesul-verbal de contravenție din 26 iunie 2008 întocmit pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003, remarcându-se că tribunalul nu a analizat temeinicia măsurii sancțiunii contravenționale ci a anulat procesul-verbal de contravenție ca urmare a prescrierii aplicării sancțiunii contravenționale, astfel că această apărare nu prezintă relevanță în litigiul de față. Prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. 3565/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective.

Din cuprinsul acestei rezoluții rezultă că nu a fost examinată latura civilă a cauzei și, ceea ce este mai important, nu este posibil a pune în discuție o eventuală autoritate de lucru judecat în raport de soluțiile pronunțate de procuror. Nu poate fi primită nici critica ce vizează necomunicarea către recurentă a Deciziei nr. 1576 din 15 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu consecința valabilității autorizației de antrepozit fiscal potrivit raționamentului expus în cererea de recurs. Prin Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005, comunicată recurentei-reclamante la 21 octombrie 2005, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a revocat autorizația de antrepozit fiscal emisă SC H. SRL absorbită ulterior de SC C. SRL.

Urmare contestării acestei decizii de către SC H. SRL, efectele juridice ale acesteia au fost suspendate pe perioada soluționării contestației în procedura administrativă, în conformitate cu art. 158 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, iar Decizia nr. 445 din 20 decembrie 2005 prin care s-a respins contestația în procedura administrativă a fost cenzurată la cererea părții interesate de Curtea de Apel Suceava care în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a suspendat executarea actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Soluționarea irevocabilă a intervenit la 15 martie 2007 prin admiterea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a recursului declarat de D.G.F.P.

Botoșani împotriva Sentinței civile nr. 167 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, care a fost casată, în fond fiind respinsă acțiunea SC H. SRL pentru anularea Deciziilor nr. 445/2005 și 354/2005. În acest context, este evident că Decizia nr. 354 din 14 octombrie 2005 (de revocare a autorizației de antrepozit fiscal), își produce efectele începând cu data de 15 martie 2007, nefiind necesară o nouă comunicare (art. 185 alin. (7) și (8) din C. fisc. și art. 15 din Legea nr. 554/2004). Împrejurarea că SC H. SRL nu a fost reprezentată la termenul de judecată din 15 martie 2007 și nu a avut cunoștință de soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție este nerelevantă față de obiectul prezentului litigiu, nerelevantă fiind și apărarea privind intenția de renunțare la autorizația de antrepozit fiscal, o astfel de renunțare implicând existența unei autorizații valide.

Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC "C." S.R.L. Răchiți împotriva Sentinței nr. 94 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.