ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3855/2015

Decizia

nr. 3855/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 decembrie 2013, reclamanta Societatea A. SRL Darabani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. F-BT 205 din 25 iunie 2013, a Deciziei de impunere nr. F-BT 244 din 25 iunie 2013, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 14 din 25 iunie 2013 și a Deciziei privind măsurile de modificare a bazei de impozitare nr. F-BT 245 din 25 iunie 2013 emise de pârâtă, până la soluționarea cererii de anulare a acelorași acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 505 din 26 februarie 2014, Tribunalul Botoșani a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând incidența art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu referire la cuantumul sumei contestate, mai mare de 1.000.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 128 din 30 iunie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva soluției instanței de fond, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.

Motivele de casare

Susținerile recurentei-reclamante se pot încadra în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Principalele argumente invocate

Arată că nelegalitatea sentinței recurate constă în aceea că instanța de fond, în mod greșit, nu a făcut aplicarea prevederilor art. 996 C. proc. civ., potrivit cărora putea lua măsuri provizorii, stabilind existența aparenței dreptului în favoarea recurentei-reclamante, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara. Instanța de fond nu putea verifica motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate, verificare care este în sarcina instanței care va fi investită cu acțiunea în anulare. Astfel, primele argumente ale instanței fondului sunt contrare voinței manifestate de legiuitor prin art. 996 C. proc. civ. Instanța de fond era obligată să stabilească dacă aparența dreptului este sau nu în favoarea reclamantei, iar nu dacă actul fiscal contestat este sau nu legal.

În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparența dreptului este în favoarea sa. Recurenta reia prezentarea acestor motive, arătând în esență că: facturile emise de B. SRL Hârlău și C. SRL Hârlău cuprind toate mențiunile prevăzute de lege, inclusiv adresa cumpărătoarei reclamantă, și mijlocul de transport al mărfii; împrejurarea că reclamanta a cumpărat o anume cantitate de produse de balastieră nu presupunea și ridicarea efectivă a acestora de la locul de depozitare inițial (de unde au fost revândute); reclamanta nu poate fi ținută responsabilă pentru comportamentul fiscal al furnizorilor săi, care nu au înregistrat operațiunile comerciale întreprinse cu reclamanta; lipsa documentelor sanitare de însoțire a produselor alimentare nu reprezintă o probă a fictivității operațiunii comerciale, ci este, eventual, doar o contravenție a cărei constatare este de competența instituțiilor cu atribuții pe linie de sănătate publică; organul fiscal a omis să precizeze că cea mai mare parte a plăților a fost efectuată prin operațiuni bancare, iar nu nominal. Și facturile fiscale emise de D. SRL reflectă operațiuni comerciale reale. Faptul că marfa a rămas în custodia vânzătorului până când a fost preluată de cumpărătoarea către care reclamanta a revândut marfa nu contravine prevederilor legale. În ceea ce privește facturile emise de E. SRL, recurenta arată că nu era obligată să verifice dacă agentul economic era sau nu activ la momentul efectuării tranzacțiilor.

Cele două condiții impuse de legiuitor pentru suspendare nu au fost analizate de către prima instanță.

De asemenea, instanța nu a aplicat prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora penalul ține în loc civilul, neținând seama că este în curs o cercetare penală care face obiectul Dosarului nr. x/P/2011 (în care asociatul și administratorul recurentei este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiuni de evaziune fiscală în legătură cu modalitatea de contabilizare a celor 206 facturi fiscale, indicate și în cuprinsul actelor administrative contestate).

Astfel, urgența și crearea unui prejudiciu de nerecuperat sunt evidente, reclamanta putând fi executată silit în baza deciziei de impunere pentru sume care nu le datorează și care, odată executate, ar fi greu de recuperat, aspecte care ar atrage intrarea recurentei în starea de insolvență.

Mai mult, pentru satisfacerea unui eventual prejudiciu, au fost instituite măsuri asigurătorii în cadrul dosarului penal în curs.

Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, solicită respingerea recursului a nefundat, arătând că suspendarea executării actelor administrativ fiscale este o situație de excepție, care intervine numai în condițiile și limitele reglementate de lege, iar reclamanta nu a probat existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului de impunere contestat și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare. Sunt invocate prevederile art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 18 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 27 mai 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat admisibil recursul formulat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea pe fond a acestuia.

Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte o constată nefondată.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Societatea recurentă se referă greșit, în motivarea recursului său, la prevederile art. 996 C. proc. civ., care reglementează condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și care nu sunt aplicabile cererii de față, judecată după norma specială cuprinsă în art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Cât privește condiția cazului bine justificat, recurenta-reclamanta a arătat, în cererea introductivă, că faptele pe care s-a întemeiat impunerea suplimentară fie sunt fapte ale partenerilor de afaceri indicați în cadrul RIF și, respectiv, al deciziei de impunere, fie sunt împrejurări pe baza cărora organul fiscal nu era îndreptățit să concluzioneze asupra nerealității operațiunilor, aparența dreptului fiind în favoarea reclamantei, în sensul că reclamanta nu are nicio culpă și nu a încălcat legea fiscală în derularea tranzacțiilor reîncadrate de organul fiscal.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, constituie caz bine justificat împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Decizia de impunere nr. F-BT 245 din 25 iunie 2013 nu sancționează partea reclamantă pentru fapte ale partenerilor de afaceri, ci se referă la caracterul nereal al tranzacțiilor evidențiate în contabilitatea părții reclamante.

Organul fiscal a acționat în limitele permise de prevederile art. 11 alin. (1) C. fisc., care îi conferă prerogativa reîncadrării tranzacțiilor pentru a reflecta conținutul economic al acestora.

Motivele detaliate prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are în loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ.

Prima instanță nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în fața sa, că tranzacțiile a căror reîncadrare a condus la impunerea suplimentară, apar ca fiind reale. Realitatea operațiunilor economice este o chestiune litigioasă care poate fi tranșată exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Cât privește derularea unei cercetări penale pentru evaziune fiscală, plecând de la aceleași aspecte fiscale valorificate și în cadrul deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, aceasta nu constituie caz bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1) coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Urmarea cercetării penale nu împiedică emiterea deciziei de impunere și nici nu justifică suspendarea executării acesteia. Luarea măsurilor asigurătorii în cadrul cercetării penale este, de asemenea, o împrejurare nerelevantă în procedura de față, aceste măsuri fiind destinate a asigura eventuala angajare a răspunderii civile delictuale a inculpatului, în procedura penală.

În concluzie, în mod legal, prima instanță a reținut că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra recursului

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL Darabani împotriva sentinței civile nr. 128 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2015.