Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.07.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6076/2005

HOTĂRÂRE
07.07.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6076/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Urziceni, prin sentința civilă nr. 600 din 5 mai 2004 a admis acțiunea formulată de reclamantul M.G. împotriva pârâților M.P., A.D. în calitate de reprezentată legală a minorei M.F.E. și pârâtei M.L. A constatat că între reclamant și numitul M.N., decedat la 13 octombrie 1999 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare la data de 23 octombrie 1997 prin care reclamantul cumpăra suprafața de teren de 2.500 mp intravilan situat pe raza comunei Movilița, județul Ialomița cu vecinătățile indicate. S-a stabilit că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare cumpărare. A fost respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la acest ultim capăt de cerere instanța a reținut că pârâții nu au nici o culpă pentru perfectarea actului. Apelul declarat de reclamant, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată a fost admis de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 1567 din 6 septembrie 2004. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că admite cererea de obligare a pârâților-intimați la plata sumei de 15.980.000 lei la fond către reclamantul apelant. Intimații-pârâți au fost obligați la 6.810.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Instanța de apel a reținut că pârâții au recunoscut pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare, care a fost la termenul din data de 7 aprilie 2004, astfel încât acțiunea fiind admisă trebuia făcută aplicațiunea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., pârâții fiind necesarii autorului lor și în consecință ținuți să respecte obligațiile asumate de defunct, antecontractul fiindu-le opozabil. Cheltuielile de judecată la fond au fost de 3.580.000 lei plus 175.000 lei taxe de timbru și 12.000.000 lei accesoriu de avocat. Deoarece apelul a fost admis intimații-pârâții au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 6.180.000 lei (din care 5.000.000 lei onorariu avocațial). Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M.E.F. prin mama sa A.D. și M.P., invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susțin că pârâții nu datorau cheltuieli de judecată la fond deoarece au recunoscut pretențiile reclamantului, considerându-se greșit ca fiind prima zi de înfățișare termenul de la data de 7 aprilie 2004, deoarece părțile nu au fost legal citate; pretențiile reclamantului au fost recunoscute chiar înainte de prima zi de înfățișare, respectiv la 10 martie 2004; instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și în consecință onorariul avocațial stabilit la nivelul taxei de timbru. Recursul se privește ca nefondat. Din conținutul încheierii pentru termenul din 10 martie 2004 (fila 18 dosar fond) nu rezultă că pârâții au recunoscut pretențiile reclamantului. Prima zi de înfățișare, potrivit art. 134 C. proc.

civ. a fost la 7 aprilie 2004 (încheierea de la fila 29 dosar fond), data la care părțile pârâte prezente nu au recunoscut pretențiile reclamantului. Nora M.F.E. a fost reprezentată legal de mama sa, pârâta A.D. pe tot parcursul procesului. Faptul că mama minorei, în calitate de reprezentată legală, a fost numită și curator la 16 aprilie 2004 prin dispozițiile Primarului comunei Voluntari nu schimbă cu nimic datele problemei privind aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În ce privește critica privind neaplicarea de instanță a prevederilor art. 274 alin. (2), nici aceasta nu poate fi primită. Aplicarea sau neaplicare acelor prevederi este o chestiune de apreciere a instanței și nu de nelegalitate, ori conform art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. în recurs, cale extraordinară de atac, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâții M.P. și M.E.F. prin reprezentanta legală A.D. împotriva deciziei nr. 1567 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenții-pârâți la cheltuieli de judecată în cuantum de 5 milioane lei către intimatul-reclamant M.G. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 iulie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4287/2005
Decizia nr. 4287/2005 Dosar nr. 21798/2004 Deliberând asupra recursului de față ; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Judecătoria Urziceni, prin sentința civilă nr. 599 din 5 mai 2004, a admis acțiunea formulată de rec
ÎCCJ 2005-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6062/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 526 din 23 septembrie 2003, Judecătoria Brad a respins acțiunea formulată de reclamantul–pârât T.M., în contradictoriu cu pârâta–
ÎCCJ 2005-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4148/2005
tei B.P.) s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufuct viager și clauză de întreținere privind casa și terenul de 250 mp din satul Arghira, comuna Preutești, județul Suceava, achitându-se de către cumpărătoare prețul de
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1753/2003
tă cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond precum și că aceasta este vădit netemeinică. S-a menționat că instanța de recurs a reținut greșit că reprezintă contract de întreținere convenția
ÎCCJ 2005-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2078/2005
, a admis cererea de chemare în judecată a numitului C.S.L., în calitate de intervenient în interes propriu și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă. A constatat că pârâta reclamantă și intervenientul în interes propriu au
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă