ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2078/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2078/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la 1 septembrie 2003, sub nr.
9618, reclamanții S.A. și S.M. au chemat în judecată pe pârâta R.V. solicitând
să se dispună evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul proprietatea
reclamanților din Semlac nr. 439 înscris în C.F. 7473 Semlac cu nr.topo 219,
format din intravilan cu casă în suprafață totală de 1390 mp pe care pârâta îl
ocupă fără titlu, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de
judecată.
Pârâta
a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând să se constate că
între aceasta și fostul său soț C.S.L. pe de o parte și reclamanți pe de altă
parte a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul
în litigiu în anul 1993, obligarea reclamanților-pârâți să încheie cu aceștia
un contract autentic de vânzare-cumpărare, iar în caz contrar, hotărârea ce se
va pronunța să țină loc de consimțământ la contractul de vânzare-cumpărare.
Pârâta
reclamantă a formulat cerere de intervenție forțată, prin care a solicitat
chemarea în judecată în calitate de pârât, a fostului său soț.
Reclamanții
pârâți au formulat întâmpinare, invocând prescripția dreptului la acțiune în
prestație tabulară.
Prin
sentința civilă nr. 267 din 20 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Arad a
fost respinsă acțiunea având ca obiect evacuarea, formulată de reclamanți, a
admis cererea de chemare în judecată a numitului C.S.L., în calitate de
intervenient în interes propriu și cererea reconvențională formulată de pârâta
reclamantă.
A
constatat că pârâta reclamantă și intervenientul în interes propriu au încheiat
în anul 1993, un antecontract de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în
Semlac nr. 439, înscris în C.F. nr. 7473 Semlac nr.top 219, constând în casă și
teren intravilan în suprafață de 1390 mp, pentru prețul de 300.000 lei.
Reclamanții
pârâți au fost obligați să încheie cu pârâta reclamantă și intervenientul în
interes propriu contractul autentic de vânzare-cumpărare, în caz contrar
prezenta sentință urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare
și a îndrumat Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Arad să efectueze
mențiunile cu vecinii în C.F. nr. 7473 Semlac.
A
fost respinsă cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată, obligându-i pe reclamanții-pârâți la plata sumei de
9.761.000 lei către pârâta reconvențională cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva
sentinței civile nr. 267 din 20 ianuarie 2004 a Judecătoriei Arad au declarat
apel reclamanții pârâți S.A. și S.M. pe care însă nu l-au motivat.
Curtea
de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 920 din 6 mai 2004 a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamanții pârâți.
Pentru
a hotărî astfel, a reținut, în esență, că cererea reconvențională având ca obiect
prestația tabulară nu este prescrisă, cursul fiind întrerupt prin faptul
recunoașterii cel puțin a dreptului de folosință al pârâților asupra imobilului
în litigiu, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din
Decretul nr. 167/1958.
De
asemenea, instanța de apel a mai reținut, că din înscrisurile depuse la dosar
și declarațiile martorilor audiați în primă instanță s-a făcut dovada
existenței antecontractului de vânzare-cumpărare, a înțelegerii dintre pârâți
și achitarea către reclamanții pârâți a prețului de 300.000 lei, pentru
înstrăinarea imobilului în litigiu.
Împotriva
acestei decizii reclamanții pârâți au declarat în termen legal recurs.
Critica
hotărârii, deși nu este formulată conform cerințelor art. 303 alin. (3) C.
proc. civ., cu arătarea motivelor cuprinse în art. 304 C. proc. civ., se referă
în esență la greșita apreciere a instanțelor că, vânzarea-cumpărarea imobilului
a fost dovedită prin declarațiile unor martori, încălcându-se astfel
dispozițiile art. 1191 C. civ.
Examinând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Curtea
constată că recursul nu este fondat.
Prin
motivele de recurs, reclamanții pârâți au criticat modul de aplicare a
dispozițiilor art. 1198 C. civ., astfel încât susținerile sub acest aspect vor
fi analizate prin cazul de modificare descris de pct. 9 al art. 304 C. proc.
civ.
Martorii
audiați au relevat existența unei înțelegeri între reclamanții pârâți și pârâta
reclamantă privind vânzarea imobilului în litigiu, prețul de 300.000 lei, fiind
înmânat reclamanților, iar de la plecarea acestora, în Germania, pârâta
reclamantă a locuit efectiv în imobil.
Au
mai arătat că părțile erau în relații apropiate de prietenie, iar după plecarea
reclamanților din țară, sora reclamantei a rămas în îngrijirea pârâtei.
Aceste
relații apropiate, bazate pe încredere, sunt atestate și de împuternicirea dată
la 14 noiembrie 1993 (fila 27 dosar fond) prin care reclamanta pârâtă a
împuternicit-o pe pârâta reclamantă să ridice banii de pensie pentru sora sa și
să susțină interesele reclamanților în fața organelor de stat cu privire la
moartea sorei sale.
Nu
se poate reține că, instanțele au ignorat cazurile de excepție descrise de art.
1198 C. civ., text potrivit căruia regulile prescrise de art. 1191 C. civ., nu
se aplică, întrucât în speță s-a făcut dovada existenței unor împrejurări care
au determinat imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului, constând
în relațiile foarte apropiate, bazate pe încredere reciprocă între părți și
faptul că pârâta reclamantă a locuit efectiv în imobil, de la plecarea
reclamanților din țară în anul 1993.
Față
de considerentele expuse, recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.A. și S.M. împotriva deciziei
nr. 920 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.