ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3791/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1387 din 4 iunie 2003, Judecătoria Bârlad a admis în parte acțiunea formulată de B.C., în contradictoriu cu pârâții T.N. și P.M.S., a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 8592 din 12 septembrie 1997, a admis cererea privind evacuarea pârâtei P.M.S. și a dispus evacuarea acestei pârâte din imobilul situat în Bârlad str. Epureanu. A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de evacuare, formulată în contradictoriu cu pârâtul T.N. și au fost obligați pârâții să-i plătească reclamantei suma de 5.442.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâtul T.N.

s-a încheiat un contract de comodat, iar la data de 1 mai 2003 pârâtul a predat reclamantei imobilul care a făcut obiectul contractului. Bunul fiind predat reclamantei, cererea pentru evacuarea pârâtului a rămas fără obiect, însă martorii audiați în proces au declarat că pârâta P.M.S. locuiește în imobil în baza contractului de închiriere nr. 8592 din 17 septembrie 1997, încheiat cu T.N., care la acea dată era proprietarul bunului. Reclamanta, împreună cu numita D.I.C., a cumpărat imobilul care face obiectul procesului, de la pârâtul T.N. Contractul de vânzare-cumpărare nu cuprinde nici o mențiune privitoare la existența unui contract de închiriere, însă la data de 20 septembrie 2002 s-a încheiat contractul de comodat nr. 4057 între D.I.C., reclamantă și pârâtul T.N., iar în acest contract există mențiunea privind interdicția închirierii imobilului de către comodatar.

Reține instanța de fond că, raportat la această mențiune, cererile care au ca obiect evacuarea pârâtei P.M. și desființarea contractului de închiriere sunt întemeiate, iar conform art. 274 C. proc. civ., pârâții sunt obligați să plătească cheltuielile de judecată făcute de reclamantă. Prin decizia civilă nr. 400/ A din 3 septembrie 2003, Tribunalul Vaslui a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat sentința apelată, în sensul obligării pârâților să-i plătească reclamantei suma de 2.276.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că pretențiile reclamantei fiind încuviințate numai în parte, conform art. 276 C. proc. civ., cererea de cheltuieli trebuie admisă tot în parte.

Or, instanța de fond, nerespectând această prevedere a inclus în cheltuielile de judecată atât onorariul de expert, în sumă de 3.000.000 lei, cât și taxele de timbru datorate pentru primul capăt de cerere, deși expertiza fiind încuviințată pentru soluționarea cererii de evacuare a pârâtului T.N., iar această cerere fiind respinsă ca rămasă fără obiect, onorariul de expert nu putea fi inclus în cheltuielile la plata cărora au fost obligați pârâții. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că suma reprezentând onorariul plătit pentru efectuarea expertizei nu se include în cheltuielile de judecată datorate de pârâți.

Arată recurenta, că procesul a fost declanșat datorită comportamentului pârâtului T.N., că efectuarea cheltuielilor, inclusiv onorariul expertului, a fost necesară pentru soluționarea procesului și că plecarea pârâtului din locuință după efectuarea expertizei nu-l exonerează de plata acestui onorariu. Recursul, admis în principiu prin încheierea din data de 4 martie 2004, va fi admis, pentru următoarele considerente. Criticile formulate fac posibilă încadrarea în motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză. Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise în art. 274 și urm. C. proc. civ.

Art. 274 C. proc. civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Potrivit textului citat, la baza obligației de plată a cheltuielilor efectuate în proces stă culpa procesuală dedusă din sintagma „partea care cade în pretențiuni”. Prin urmare, numai partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, iar rezolvarea corectă a cererilor privind cheltuielile de judecată asigură repararea completă a pagubei suferite de partea care câștigă procesul.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea judecătorească de soluționare a litigiului, iar în ipoteza respingerii unei cereri ca rămasă fără obiect, pentru că pârâtul a satisfăcut pretențiile reclamantei după data introducerii acțiunii, reclamanta este partea câștigătoare și poate să pretindă cheltuielile efectuate în proces. De aceea, în prezenta cauză, corect prin sentința instanței de fond s-a stabilit dreptul reclamantei pentru toate cheltuielile efectuate în proces. Faptul predării imobilului de către pârâtul T.N.

după admiterea și administrarea probei cu expertiza tehnică nu-l dispensează de plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin atitudinea lui a determinat-o pe reclamanta-recurentă să introducă acțiunea în forma în care a fost formulată și să facă cheltuieli pentru dovedirea susținerii privind degradarea imobilului, invocată ca motiv de evacuare. Pentru considerentele expuse, conform art. 304 pct. 9 și 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă și va fi modificată în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.C. împotriva deciziei civile nr. 400 A din 3 septembrie 2003 a Tribunalului Vaslui pe care o modifică în tot, în sensul că respinge apelul declarat de pârâții T.N. și P.M.S. împotriva sentinței civile nr. 1387 din 4 iunie 2003 a Judecătoriei Bârlad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2004.