ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6001/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 29 iunie 2001 D.B. și D.D. au notificat Exploatarea Minieră Urdari și Primăria Urdari în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 solicitându-le restituirea în natură a suprafeței de 30 ha terenuri agricole situate în comuna Urdari, județul Gorj, aflate în exploatarea minei Urdari, arătând că, în cazul în care restituirea în natură nu se aprobă sau nu este posibilă, optează pentru despăgubiri bănești în sumă de 3 miliarde lei. Cu motivarea că notificarea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut de lege, prin acțiunea civilă introdusă la 10 februarie 2003, reclamanții D.B. și D.D. au chemat în judecată pe pârâta Compania Națională a Lignitului Oltenia solicitând a fi obligată să le restituie terenul în natură, iar dacă aceasta nu este posibilă să le plătească valoarea terenului în sumă de minim 120.000 Euro echivalent în lei la data plății.

Acțiunea a fost admisă prin sentința nr. 181 din 12 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, iar pârâta Compania Națională a Lignitului Oltenia Tg.Jiu a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1.500.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile ca măsură reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001. Tribunalul a reținut în motivarea sentinței că pârâta nu a rezolvat în termen legal notificarea, doar în cursul procesului emițând dispoziție prin care a respins cererea reclamanților pe motiv că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 și nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, că în același sens pârâta s-a apărat prin întâmpinare și că apărările sunt neîntemeiate, deoarece terenul este deținut de o subunitate a pârâtei, fiind afectat de lucrări miniere, fiind incidente dispozițiile art. 1, art. 8, art. 9 pct. 2, art. 10 pct. 1 și 7, art. 36 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 402 din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta Compania Națională a Lignitului O. SA și a schimbat în tot sentința primei instanțe, respingând pe fond acțiunea reclamanților. În raport cu probele administrate în primă instanță și cu precizarea făcută în apel de către reclamantul D.D., Curtea a stabilit ca situație de fapt că terenul în litigiu în suprafață de 30 ha face parte din terenurile în suprafață totală de 41,78 ha pentru care reclamantul D.B. a fost validat pentru a primi despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000, fiind înscris ca atare la poziția 56 în anexa 39 a Hotărârii nr. 3026 din 18 februarie 2002 emisă de Comisia județeană Gorj pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Față de această situație de fapt, instanța de apel a statuat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cerință suficientă pentru admiterea apelului și schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamanții D.B. și D.D., cu mențiunea că reclamantul inițial D.B. a decedat în timpul judecării apelului, locul său procesual fiind luat de moștenitorii B.T.E. și coreclamantul D.B.D. Reclamanții D.B.D. și B.T.E.

au declarat recurs susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât, indiferent de existența Hotărârii Comisiei județene Gorj pentru aplicarea Legii fondului funciar, care de altfel este nelegală, regimul juridic al terenului în litigiu nu este reglementat de Legea nr. 18/1991, deoarece a fost preluat de stat în afara modalităților prevăzute de această lege și este ocupat de investiții miniere, nefiind restituibil potrivit art. 38 alin. (3) din Legea fondului funciar, și nici de celelalte legi de reparație, care nu conțin referi la terenurile deținute de companiile naționale și regiile autonome, singura lege aplicabilă fiind tocmai Legea nr. 10/2001.

Pentru cele arătate, reclamanții solicită casarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii. Recursul astfel motivat se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu este întemeiat, astfel că va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cele de succed. Este reală susținerea reclamanților făcută în sensul că, potrivit art. 38 alin. (3) din forma inițială a Legii nr. 18/1991, devenit art. 42 alin. (3) din forma republicată a legii, nu pot fi atribuite suprafețe de teren pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare. Într-adevăr, prin prisma dispoziției legale enunțate terenul în cauză nu face obiectul restituirii în natură reglementată prin Legea nr. 18/1991.

Însă, regimul juridic al terenului (extravilan și ocupat de lucrări miniere) a fost reglementat prin prevederile art. 3 alin. (4) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 modificată prin O.U.G. nr. 102/2001 în sensul că, pentru asemenea tipuri de teren (care depășesc suprafața de 10 ha restituibilă prin Legea nr. 18/1991 sau care sunt incluse în diverse amenajări de orice natură), foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie suprafețe din terenurile la dispoziția comisiilor locale, din terenuri trecute în proprietatea localității conform art. 49 din Legea nr. 18/1991 republicată, din terenuri agricole care trec în proprietatea privată a statului, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente se vor acorda despăgubiri în condițiile legii.

De altfel, în aplicarea acestor dispoziții legale, D.B., autorul reclamanților a și fost validat pentru a primi despăgubiri prin Hotărârea Comisiei județene Gorj pentru aplicarea Legilor fondului funciar nr. 3026 din 18 februarie 2002. Atât argumentele expuse cât și însăși hotărârea comisiei județene, a cărei valabilitate nu a fost atacată pe căile legale, confirmă statuarea instanței de apel referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și demonstrează netemeinicia recursului, fiind în afara oricărui dubiu că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 1/2000, nefiind aplicabilă Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.B.D. și B.T.E. împotriva deciziei nr. 402 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 iulie 2005