ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6001/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 29 iunie 2001 D.B. și D.D. au

notificat Exploatarea Minieră Urdari și Primăria Urdari în temeiul art. 21 din

Legea nr. 10/2001 solicitându-le restituirea în natură a suprafeței de 30 ha

terenuri agricole situate în comuna Urdari, județul Gorj, aflate în exploatarea

minei Urdari, arătând că, în cazul în care restituirea în natură nu se aprobă

sau nu este posibilă, optează pentru despăgubiri bănești în sumă de 3 miliarde

lei.

Cu motivarea că notificarea nu a

fost rezolvată în termenul prevăzut de lege, prin acțiunea civilă introdusă la

10 februarie 2003, reclamanții D.B. și D.D. au chemat în judecată pe pârâta

Compania Națională a Lignitului Oltenia solicitând a fi obligată să le

restituie terenul în natură, iar dacă aceasta nu este posibilă să le plătească

valoarea terenului în sumă de minim 120.000 Euro echivalent în lei la data

plății.

Acțiunea a fost admisă prin sentința

nr. 181 din 12 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, iar

pârâta Compania Națională a Lignitului Oltenia Tg.Jiu a fost obligată să

plătească reclamanților suma de 1.500.000.000 lei cu titlu de despăgubiri

civile ca măsură reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut în motivarea

sentinței că pârâta nu a rezolvat în termen legal notificarea, doar în cursul

procesului emițând dispoziție prin care a respins cererea reclamanților pe

motiv că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 și nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001, că în același sens pârâta s-a apărat prin întâmpinare și că

apărările sunt neîntemeiate, deoarece terenul este deținut de o subunitate a

pârâtei, fiind afectat de lucrări miniere, fiind incidente dispozițiile art. 1,

art. 8, art. 9 pct. 2, art. 10 pct. 1 și 7, art. 36 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 402 din 5 decembrie

2003, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta

Compania Națională a Lignitului O. SA și a schimbat în tot sentința primei

instanțe, respingând pe fond acțiunea reclamanților.

În raport cu probele administrate în

primă instanță și cu precizarea făcută în apel de către reclamantul D.D.,

Curtea a stabilit ca situație de fapt că terenul în litigiu în suprafață de 30

ha face parte din terenurile în suprafață totală de 41,78 ha pentru care

reclamantul D.B. a fost validat pentru a primi despăgubiri în temeiul Legii nr.

1/2000, fiind înscris ca atare la poziția 56 în anexa 39 a Hotărârii nr. 3026

din 18 februarie 2002 emisă de Comisia județeană Gorj pentru aplicarea Legii

fondului funciar.

Față de această situație de fapt,

instanța de apel a statuat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, cerință suficientă pentru admiterea apelului și schimbarea

sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introduse de

reclamanții D.B. și D.D., cu mențiunea că reclamantul inițial D.B. a decedat în

timpul judecării apelului, locul său procesual fiind luat de moștenitorii B.T.E.

și coreclamantul D.B.D.

Reclamanții D.B.D. și B.T.E. au

declarat recurs susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât, indiferent de existența Hotărârii

Comisiei județene Gorj pentru aplicarea Legii fondului funciar, care de altfel

este nelegală, regimul juridic al terenului în litigiu nu este reglementat de

Legea nr. 18/1991, deoarece a fost preluat de stat în afara modalităților

prevăzute de această lege și este ocupat de investiții miniere, nefiind

restituibil potrivit art. 38 alin. (3) din Legea fondului funciar, și nici de

celelalte legi de reparație, care nu conțin referi la terenurile deținute de

companiile naționale și regiile autonome, singura lege aplicabilă fiind tocmai

Legea nr. 10/2001.

Pentru cele arătate, reclamanții

solicită casarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii.

Recursul astfel motivat se

încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu

este întemeiat, astfel că va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cele de succed.

Este reală susținerea reclamanților

făcută în sensul că, potrivit art. 38 alin. (3) din forma inițială a Legii nr. 18/1991,

devenit art. 42 alin. (3) din forma republicată a legii, nu pot fi atribuite

suprafețe de teren pe care

s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri

funciare.

Într-adevăr, prin prisma dispoziției

legale enunțate terenul în cauză nu face obiectul restituirii în natură

reglementată prin Legea nr. 18/1991.

Însă, regimul juridic al terenului

(extravilan și ocupat de lucrări miniere) a fost reglementat prin prevederile

art. 3 alin. (4) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 modificată prin

O.U.G. nr. 102/2001 în sensul că, pentru asemenea tipuri de teren (care

depășesc suprafața de 10 ha restituibilă prin Legea nr. 18/1991 sau care sunt

incluse în diverse amenajări de orice natură), foștilor proprietari sau

moștenitorilor acestora li se restituie suprafețe din terenurile la dispoziția

comisiilor locale, din terenuri trecute în proprietatea localității conform art.

49 din Legea nr. 18/1991 republicată, din terenuri agricole care trec în

proprietatea privată a statului, iar în situația în care aceste suprafețe sunt

insuficiente se vor acorda despăgubiri în condițiile legii.

De altfel, în aplicarea acestor

dispoziții legale, D.B., autorul reclamanților a și fost validat pentru a primi

despăgubiri prin Hotărârea Comisiei județene Gorj pentru aplicarea Legilor

fondului funciar nr. 3026 din 18 februarie 2002.

Atât argumentele expuse cât și

însăși hotărârea comisiei județene, a cărei valabilitate nu a fost atacată pe

căile legale, confirmă statuarea instanței de apel referitoare la

aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și

demonstrează netemeinicia recursului, fiind în afara oricărui dubiu că regimul

juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 1/2000, nefiind

aplicabilă Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.B.D. și B.T.E. împotriva deciziei

nr. 402 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7

iulie 2005