ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2972/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

75 din 08 februarie 2007, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de

reclamanții L.N. și L.M., având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

Craiova, prin decizia civilă nr. 609 din 14 mai 2007, pronunțată în dosarul nr.

4082/95/2006, a admis apelul declarat de reclamanți; a desființat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, reținând că prima instanța nu

s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor invocate de pârâtă, respectiv

asupra cererii formulată de B.A.T.S. Motru, de introducere în cauză a S.N.L.O. Târgu

Jiu, și asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței de a soluționa

acțiunea invocată de SC P. SA, în raport de situarea sediului ei în București

și de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată.

În al doilea ciclu

procesual, Tribunalul Gorj a admis, prin încheierea de ședință din 28 august 2007,

cererea de introducere în cauză a S.N.L.O. Târgu Jiu și a încuviințat, prin

încheierea de ședință din 18 septembrie 2007, după ce, în prealabil, a pus în

discuția părților, efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective:

identificarea terenului în litigiu prin amplasament, schiță și dimensiuni, să

se verifice dacă terenul este situat în intravilan sau extravilan, cine este

unitatea deținătoarea a acestuia, inclusiv modalitatea de ocupare, și dacă

pentru acesta s-au acordat despăgubiri.

În ședința publică

din 30 octombrie 2007, s-au pus în discuția părților excepția necompetenței

teritoriale invocată de SC P. SA București și excepția lipsei calității și

capacității procesuale a BATS Motru, fiind respinse cu motivarea că SC P. SA

București are Sucursala în Motru, iar B.A.T.S. Motru are gestiune și conducere

proprie și, astfel, poate sta ca pârâtă în cauză.

Prin „decizia civilă”

nr. 70 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de

reclamanții L.N. și L.M., în contradictoriu cu pârâta Primăria Motru, B.A.T.S

Motru (E.C.F) Motru, SC P. SA Motru și S.N.L.O. Târgu-Jiu, având ca obiect

Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin H.C.J. nr. 3162/2002 și anexa nr. 39 a Legii

nr. 18/1991, autorul reclamanților a fost validat, pentru suprafața de 2,55 ha, cu despăgubiri, astfel că moștenitorii acestuia nu mai pot beneficia de măsuri reparatorii

potrivit Legii nr. 10/2001; că, potrivit concluziilor raportului de expertiză

tehnică întocmit în cauză, terenul în litigiu nu este disponibil, suprafața de 1089 m.p. teren este ocupată de clădire, stație de benzină, și alei de circulație aparținând SC P. SA,

fiind inclusă în suprafața totală de 37.593,36 m.p. teren, evidențiată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis

acesteia, iar suprafața de 6993 m.p. teren este ocupată de B.A.T.S. Motru și

este traversată de linii de cale ferată.

Prin decizia nr. 61

din 24 februarie2009, Curtea de Apel Craiova – Secția civilă a admis apelul

declarat de reclamantul L.N.; a respins apelul declarat de reclamanta L.M.; a

schimbat sentința civilă; a admis în parte contestația formulată de reclamant

și a anulat dispoziția nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 emisă de Primăria Motru; a

constata că reclamantul L.N. este îndreptățit la măsuri reparatorii în

echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 6.993 m.p. teren deținută de B.A.T.S. Motru și suprafața de 1.089 m.p. teren deținută de SC P. SA București și a obligat pârâtele la 6.801,80 lei cheltuieli de judecată către

reclamantul L.N., reținând, în esență, următoarele:

La termenul din 24

februarie 2009, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuția părților

excepția de ordina publică a lipsei calității procesuale active a reclamantei L.M.,

potrivit art. 137 C. proc. civ.

Calitatea procesuală

activă, ca element al acțiunii civile, presupune existența unei identități

între persoana reclamantului și titularul dreptului dedus judecății.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală activă în

formularea unei contestații împotriva deciziei sau dispoziției prin care s-a

respins notificarea sau cererea de restituire în natură are persoana

îndreptățită, care s-a adresat cu notificare, în termenul legal, în vederea

declanșării procedurii administrativ jurisdicționale obligatorii prevăzută de

legea specială.

În cauză, notificarea

nr. 209/E/2001 a fost formulată doar de către L.N., iar dispoziția contestată, nr.

4683 din 7 noiembrie 2006, l-a privit doar pe acesta, ceea ce însemnă că

reclamanta L.M. nu are calitate procesuală activă în raportul juridic dedus

judecății, iar acțiunea promovată de aceasta trebuia respinsă în temeiul

acestei excepții.

S-a conchis, că

reclamantei nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, astfel că soluția

adoptată de prima instanță cu privire la cererea sa se va menține, fără ca

instanța de control judiciar să analizeze criticile de fond formulate de aceasta,

care, însă, fiind comune cu cele ale reclamantului, urmează a se examina în apelul

acestuia.

Cât privește apelul

declarat de reclamant, acesta a fost apreciat ca fondat, pentru următoarele

considerente:

Greșita menționare a

hotărârii primei instanțe ca fiind decizie în loc de sentință, este o simplă

eroare materială susceptibilă de remediere pe calea procedurii îndreptării

erorii materiale, reglementate de art. 281 C. proc. civ. și nu constituie motiv

de nelegalitate a hotărârii.

Cea de-a doua critică

formulată de apelantul reclamant a fost, de asemenea, cenzurată de instanța de

apel, prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2008 ( fila 37), dispunându-se

conceptarea și citarea în cauză a SC P. SA București, motivat de împrejurarea

că SC P. SA Motru nu are personalitate juridică distinctă și organe de

conducere și gestiune proprii, pentru a putea sta în judecată, în condițiile art.

41 alin. (2) C. proc. civ.

A fost apreciată ca fondată,

însă, ultima critică formulată de apelantul reclamant, referitoare la soluția

adoptată de prima instanță cu privire la îndreptățirea acestuia la acordarea de

măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că,

prin decizia civilă nr. 60 din 14 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 4082/95/2006,

rămasă irevocabilă prin nerecurare, Curtea de Apel Craiova, ca instanță de

apel, a desființat cu trimitere spre rejudecare hotărârea primei instanțe și

pentru considerentul că s-a făcut o aplicare simplistă a dispozițiilor art. 8

din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-a clarificat regimul juridic al

terenurilor solicitate, sub aspectul dacă acestea erau intravilane la data

notificării, care este destinația actuală a acestora, și cine are calitatea de

unitate deținătore, în sensul Legii nr. 10/2001.

În rejudecare, deși tribunalul

a administrat probe, inclusiv cu expertiză tehnică topometrică și a ajuns la

concluzia că terenurile sunt intravilane, însă sunt ocupate de lucrări de

investiții realizate de terți, s-a apreciat, fără temei legal, că prin

acordarea de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 s-ar ajunge la o

dublă despăgubire, întrucât reclamantul a fost validat cu despăgubiri, potrivit

legii fondului funciar, fiind înscris în anexa nr. 39.

Soluția este eronată,

întrucât domeniul de reglementare al Legii nr. 10/ 2001 are un caracter de

complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în materie

imobiliară, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că sfera de

aplicare a acesteia acoperă și acele terenuri care până la data intrării în

vigoare a legii - 14 februarie 2001 - nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite. Or, în cauză, reclamantul, deși validat cu

despăgubiri potrivit Legii nr. 1/2000, nu le-a încasat efectiv, astfel încât nu

poate fi primită reținerea primei instanțe, în sensul acoperirii prejudiciului

potrivit legii fondului funciar.

S-a concluzionat, că Dispoziția

nr. 4683/ 2006 este lovită de nulitate dintr-o dublă perspectivă: în primul

rând pentru ca nu a fost emisă de unitatea deținătoare, calitate ce revine SC P.

SA București și, respectiv, S.N.L.O. Oltenia, și, în al doilea rând, pentru că

rezolvarea dată notificării este, pentru motivele arătate, nelegală, imobilele

pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii intrând sub incidența Legii nr.

10/2001.

În ceea ce privește

restituirea în natură a imobilelor, s-a constata că aceasta nu este posibilă, întrucât

dreptul de proprietate este evidențiat în patrimoniul societăților comerciale privatizate

SC P. SA București și S.N.L.O. Oltenia, fiind aplicabile, astfel, prevederile art.

29 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar reclamantul este îndreptățit la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de 6993 m.p. teren, deținută de B.A.T.S. Motru, și de 1089 m.p. teren, deținută de SC P. SA București,

cuantumul acestora neputând fi determinat de instanță, întrucât dispoziția de

soluționare a notificării este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

S-a concluzionat, că

prin decizia în interesul legii nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, s-a arătat că

prevederile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau

dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul

prevăzut de Legea nr. 10/2001, și, prin urmare, aplicând raționamentul per a

contario, notificările care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/ 2005, la 25 iulie 2005, cum este și cea emisă în

cauză, nu mai pot fi cenzurate sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii,

competența în această materie având, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va proceda la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul L.N. și pârâții SC P. SA și Societatea

Națională a Lignitului Oltenia SA Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate,

pentru următoarele considerente:

Prin recursul său,

reclamantul L.N. a arătat că, prin decizia recurată, s-a constatat că este

îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 pentru suprafața de 6993 m.p. teren deținută de B.A.T.S. Motru si

pentru suprafața de 1089 m.p. teren deținută de SC P. SA București, respectiv

la măsuri reparatorii în echivalentul sumei de 50.243 lei pentru suprafața deținută

de Societatea Naționala a Lignitului Oltenia si B.A.T.S. Motru și la măsuri

reparatorii în echivalentul sumei de 303.738 lei pentru suprafața deținută de SC

P. SA București, cu motivarea că, deși s-au stabilit echivalentul masurilor

reparatorii prin expertiza tehnica evaluatorie dispusă de instanța de apel, aceasta

nu a precizat cuantumul masurilor reparatorii, motivând că, în conformitate cu

dispozițiile art. 16 si următoarele din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

competența stabilirii cuantumului "măsurilor reparatorii revine Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va proceda la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire”.

S-a arătat, că

datorită nesoluționării notificării formulată de acesta în condițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001, de către societățile care dețin terenurilor în litigiu,

s-a adresat instanței, in vederea soluționării notificării, în conformitate cu

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Fiind sesizata cu

cererea de a stabili cuantumul masurilor reparatorii la care este îndreptățit,

instanța trebuia sa stabilească cuantumul masurilor reparatorii, urmând ca, în

condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrala pentru

Stabilirea Despăgubirilor să reaprecieze valoarea despăgubirilor după ce primea

documentația respectiva.

Mai arată, că s-a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

privitoare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cu „Nota" de

cheltuieli depusa la Tribunalul Gorj a făcut dovada cheltuielilor în cuantum de

9.501 lei, iar cu „Nota" de cheltuieli depusa la Curtea de Apel Craiova a făcut dovada cheltuielilor în apel, în cuantum de 6.801,80 lei.

Cheltuielile de

judecata efectuate la instanța de fond și de apel au fost solicitate verbal,

prin avocat M.S.C., dar si prin „concluzii scrise”, însă din eroare Curtea de

Apel Craiova a acordat numai cheltuielile făcute la aceasta instanța, deși prin

schimbarea sentinței, si admiterea acțiunii se impuneau a fi acordate si

cheltuielile de judecata efectuate la instanța de fond.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin recursul său,

pârâta SC P. SA București a solicitat modificarea, în parte, a deciziei recurate,

pentru următoarele considerente:

În principal, pe cale

de excepție, a invocat excepția necompetentei teritoriale a instanțelor

judecătorești care s-au pronunțat cu privire la acțiunea formulata împotriva SC

P. SA București și inadmisibilitatea acțiunii împotriva SC P. SA București, ca

fiind prematur introdusa.

În subsidiar, a

solicitat modificarea, în parte, a deciziei atacate privind pe pârâta SC P. SA

București, având in vedere încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 si 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, a arătat că reclamanții L.I. si L.M., în anul 2006, au

acționat în judecata SC P. SA Motru si alte societăți, în temeiul Legii nr.

10/2001 și nu SC P. SA București, singura cu personalitate juridica si

proprietar al activelor și imobilelor care fac obiectul judecații. Pe parcursul

judecații, atât instanța de fond, cat si instanța de apel au încălcat în mod

inexplicabil prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, așa cum a fost modificata și completata prin Legea nr. 247/2005,

privind reforma în domeniile proprietății si justiției, unde se menționează că

„Decizia sau, după caz, dispoziția motivata de respingere a notificării sau

cererii de restituire în natura poate fi atacata de persoana care se pretinde

îndreptățită la secția civila a tribunalului în a cărui circumscripție se afla

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu

soluționarea notificării, in termen de 30 de zile de la comunicare."

Prin urmare,

competența teritorială revenea Tribunalului municipiului București unde își are

sediul SC P. SA București, întrucât SC P. SA - Sucursala Motru nu a existat

niciodată, acesta fiind un simplu punct de lucru, respectiv o stație PECO.

În consecință, atât

deciziile pronunțate de Tribunalul Gorj, cât si cele pronunțate de Curtea de

Apel Craiova, au fost date cu nerespectarea competenței teritoriale și sunt

lovite de nulitate.

SC P. SA București a invocat

și excepția prematurității introducerii acțiunii, cu motivarea că acțiunea este

inadmisibilă, având în vedere prevederile aceluiași articol din Legea nr. 10/2001

menționat mai sus, in care se menționează fără echivoc faptul ca decizia sau,

după caz, dispoziția motivata de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptățită.

Este adevărat ca Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XX din 19 martie 2007, a statuat ca instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond inclusiv acțiunea

persoanei îndreptățite numai în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

de a răspunde la notificarea persoanei interesate. Or, în speță, SC P. SA nu

este vinovată de neemiterea deciziei motivate persoanelor îndreptățite, aceasta

datorându-se refuzului de a colabora al reclamanților, respectiv de a transmite

documentele pe baza cărora sa poată fi stabilita calitatea de persoana

îndreptățită. În acest sens, se arată că, la dosarul cauzei, reclamanții nu au

depus acte care sa dovedească refuzul pârâtei și nici nu au făcut asemenea

mențiuni în acțiunea formulată, în apărările formulate, sau în căile de atac

exercitate.

Mai mult, instanța de

apel s-a substituit entității deținătoare și a stabilit acordarea de măsuri

reparatori în echivalent, deși SC P. SA nu are posibilitatea acordării unor

astfel de masuri reparatorii și, de altfel, nici nu ar fi trebuit acordate

aceste măsuri reparatorii, ținând seama ca reclamantul este trecut pe o anexa

pentru a fi despăgubit pentru acest imobil.

S-a arătat, că hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii, întrucât considerentele deciziei se contrazic intre

ele, „se distrug si se anihilează reciproc”, astfel încât nici unul dintre ele

nu poate fi socotit ca formând baza judecații.

Curtea de apel nu a

indicat motivele de fapt si de drept în temeiul cărora si-a format convingerea

că acțiunea reclamantului îndreptata împotriva SC P. SA este întemeiată.

Motivarea unei

hotărâri trebuie să se refere în concret la toate argumentele de fapt și de

drept în raport cu probele administrate de părți.

S-a mai arătat, că instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că a apreciat, în

contradicție cu probele de la dosar, că reclamanții L.I. si L.M. pot să stea în

acest dosar, în calitate de contestatori ai unei decizii ce face obiectul Legii

nr. 10/2001, decizie care nu exista la dosarul cauzei, motiv pentru care nici

instanța nu poate permite continuarea judecații în contradictoriu cu SC P. SA,

ca fiind un litigiu pe Legea nr. 10/2001. S-a concluzionat, că, la data

introducerii acțiunii si judecării apelului, obiectul cererii privind pe SC P. SA

București nu a existat.

De asemenea, s-a

arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța de apel a constatat

acțiunea formulată împotriva SC P. SA ca fiind întemeiată pe prevederile Legii

nr. 10/2001, deși la dosarul cauzei nu exista o decizie/dispoziție a SC P. SA,

motiv pentru care calificarea acțiunii ca fiind o contestație la decizia de

soluționare a notificării, atât de către instanța de fond cât și de instanța de

apel, este neîntemeiată.

Soluția pronunțata

este data cu încălcarea legii și în sensul că a obligat pe SC P. SA la masuri

reparatorii in echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru

suprafața de 1089 mp teren, ignorând in totalitate prevederile legii speciale.

Or, la dosarul cauzei

exista documente din care rezulta fără putința de tăgada ca împotriva

reclamanților nu s-a creat în niciun moment o nedreptate, având în vedere că prin

hotărârea Consiliului Județean Gorj nr. 3126/2002 si anexa de validare nr. 39 a

Legii nr. 18/1991, reclamanților le-a fost validată acordarea de despăgubiri și

pentru terenul ocupat cu obiectivul P., respectiv Stația PECO Motru de 1089 m.p. teren.

S-a concluzionat, că

prin decizia pronunțată, instanța de apel a obligat SC P. SA la măsuri

reparatorii în echivalent către reclamant, cu toate că acesta nu este în

posesia unei decizii pe care să o conteste, pe de o parte, iar, pe de altă

parte, prin H.C.J. invocată și recunoscută de instanțe și de reclamanți (

necontestată de către aceștia), reclamanții au fost trecuți în anexa pentru

acordarea de despăgubiri, anexă care face obiectul Titlului nr. VII din Legea nr.

247/2005. Având in vedere aceste aspecte, motivarea de către instanța de apel

cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se justifica, atât timp cât H.C.J. Gorj este

anterioară apariției Legii nr. 247/2005 și care este aplicabilă și în acest

caz.

Prin recursul său,

pârâta Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA a criticat decizia civilă,

pentru nelegalitate, în sensul că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu

intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 169/1997,

solicitate potrivit acestor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

Prin H.C.J. nr. 3162/2002

și anexa nr. 39 la Legea nr. 18/1991, a fost validat autorul

intimatului-reclamant, L.I., cu o suprafață de 2,50 ha, în care se regăsește, conform rapoartelor de expertiză tehnică și suprafața pentru care se

solicită acordarea de despăgubiri în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Această hotărâre și

anexa nr. 39 nu au fost contestate de către intimatul-reclamant, nefiind

desființate, astfel încât acesta nu poate beneficia de o dublă despăgubire,

atât în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în temeiul Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat, că

S.N.L.O. SA Târgu Jiu, prin subunitatea sa B.A.T.S. Motru, a dobândit acest

teren prin Decretul nr. 548/1962 de la C.A.P. P., astfel încât nu poate fi

reținută calitatea de persoană îndreptățită la acordare de măsuri reparatorii,

potrivit Legii nr. 10/2001, pentru intimatul-reclamant L.N. și că terenul în

litigiu nu este disponibil, fiind ocupat de clădiri și construcții industriale

ce aparțin SC P. SA și S.N.L.O. SA Târgu Jiu, subunitatea B.A.T.S. Motru.

Restul criticilor

formulate vizează aprecierea probatoriului administrat în cauză, respectiv a

raportului de expertiză prin care s-a evaluat terenul în litigiu.

Examinând criticile

formulate de reclamantul L.N. și pârâtele SC P. SA, în prezent OMV P. SA și

Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA, instanța constată următoarele:

Criticile formulate

de SC P. SA, potrivit căreia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină și care se circumscriu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt întemeiate.

Art. 261 alin. (5) C.

proc. civ. prevede că „hotărâre se dă în numele legii și va cuprinde motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților”.

Potrivit acestui text

de lege, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa

argumentele pro sau contra, de fapt și de drept, care au format convingerea

instanței cu privire la soluția pronunțată.

Aceste argumente

trebuie să se raporteze la susținerile și apărările făcute de părți, pe de o

parte, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile.

Or, instanța de apel

nu a arătat în considerentele deciziei recurate motivele pentru care a

înlăturat apărările pârâtelor, în sensul că terenul în litigiu nu poate face

obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 din acest act normativ, astfel că

instanța de recurs nu poate efectua controlul judiciar, sub acest aspect, deoarece

nu cunoaște care au fost considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de

instanța de apel, pentru a înlătura apărările formulate de acestea.

Celelalte critici

formulate de recurentul-reclamant și recurenții-pârâți se circumscriu art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și, în examinarea acestora, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

În speță, prin

cererea introductivă de instanță, reclamanții L.N. și L.M. au chemat în

judecată pe pârâtele SC P. SA, B.A.T.S. Motru și Primăria municipiului Motru, solicitând

anularea dispoziției nr. 22558 din 9 noiembrie 2006 emisă de Primăria Motru și

obligarea pârâtelor SC P. SA Motru la despăgubiri pentru suprafața de 1000 m.p. teren situată în punctul „La Plostina” și a B.A.T.S. Motru la despăgubirile ce li se cuvin

pentru ocuparea terenului în suprafață de 1,52 ha, situat în punctul „La Plostina”.

Au mai arătat că nu

au primit despăgubiri pentru terenul în litigiu, motiv pentru care au promovat

acțiunea de față, și că, în vederea obținerii acestora, au formulat Notificarea

nr. 209/E/2001, care a fost respinsă prin dispoziția nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 a Primăriei municipiului Motru, cu motivarea că terenul respectiv nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001, dispoziție nelegală a cărei anulare se impune.

La dosarul cauzei s-a

depus numai dispoziția nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 emisă de Primăria

municipiului Motru nu și decizia nr. 22558 din 9 noiembrie 2006 emisă tot de

Primăria municipiului Motru, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Atât instanța de

fond, cât și instanța de apel au soluționat litigiul în fond, deși nu au

solicitat reclamanților să precizeze cadrul procesual în care înțeleg să se

judece cu pârâții. Astfel, din considerentele hotărârii primei instanțe nu

rezultă care din cele două dispoziții contestate au făcut obiectul judecății,

iar instanța de apel a supus controlului jurisdicțional numai Dispoziția nr. 4683

din 7 noiembrie 2006, fără ca reclamanții să facă vreo precizare în sensul că

înțeleg să renunțe la petitul de acțiune privind „anularea Dispoziției nr. 22558

din 9 noiembrie 2006 emisă de Primăria municipiului Motru”.

Pe de altă parte,

deși Dispoziția nr. 4683/2006 a fost emisă de Primăria municipiului Motru,

instanța de apel, urmare a admiterii în parte a contestației și anulării

dispoziției contestate, a stabilit dreptul reclamantului L.N. la măsuri

reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru suprafețele de 6.993 m.p. teren, deținută de B.A.T.S. Motru și de 1089 m.p. teren deținută de SC P. SA Motru, fără să solicite reclamantului să precizeze cadrul de

investire a instanței în raport cu acești pârâți, respectiv contestație în

condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, situație în care se impunea

să se verifice dacă notificarea formulată de reclamant a fost primită de către

pârâți și soluționată sau acțiune de drept comun, situație în care se impunea

să precizeze temeiul juridic în baza căruia a solicitat obligarea la

despăgubiri a acestora.

Această precizare din

partea reclamantului era necesară și pentru stabilirea competenței materiale de

soluționare a cauzei în raport de pârâta SC P. SA, care are sediul în

București.

Mai mult, soluția

instanței de apel este nelegală și pentru că, fără să verifice dacă

recurentele-pârâte erau integral privatizate la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, instanța de apel a reținut incidența în speță a prevederilor

art. 29 din Legea nr. 10/2001, situație în care obligația de a propune

acordarea de măsuri reparatorii către persoanele îndreptățite, revine

instituției publice care a efectuat privatizarea și nu unităților deținătoare.

Cu alte cuvinte, instanța de apel nu a stabilit regimul juridic al terenurilor

în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu privire la

unități deținătoare și titlul cu care acestea dețineau imobilele.

Instanța de apel nu a

clarificat nici situația juridică a terenului în litigiu în raport de

prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Nu intră

sub incidența prezentei legi terenurile situate în intravilanul localităților

la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, instanța

de apel trebuia să verifice ambele ipoteze reglementate de acest text,

respectiv dacă terenul în litigiu era situat în intravilan atât la data

preluării de către stat, cât și la data formulării notificării, precum și dacă acesta

a făcut obiectul legilor fondului funciar.

Or, instanța de apel,

în legătură cu apărările formulate pe acest aspect de către pârâte a reținut

caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 în raport de legile fondului

funciar, fără să fi verificat ambele ipoteze prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001,

a căror îndeplinire exclude incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 asupra

terenurilor în litigiu.

Pentru considerentele

expuse, constatând că instanța de apel a soluționat cauza fără a stabili pe

deplin situația de fapt, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

pentru soluționarea unitară a cauzei, va admite recursurile declarate de

reclamant și pârâți, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, se va administra probatoriul necesar, se vor face verificări în

sensul celor mai sus expuse, și se va ține seama de toate mijloacele de apărare

invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul L.N. și pârâtele SC P. SA București, în prezent O.M.V,

P. SA și Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA împotriva deciziei nr. 61

din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2010.