ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2701/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 4082/95/2006 (nr. vechi 4443/2006), reclamanții L.N. și L.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC P. SA, B.A.T.S. Motru și P.M. Motru, solicitând anularea Dispoziției nr. 22558 din 9 octombrie 2006 emisă de Primăria Motru și obligarea pârâtelor SC P. SA și B.A.T.S. Motru la despăgubirile ce li se cuvin pentru ocuparea terenului. În motivarea cererii, au arătat că autorul lor, L.D.I., bunic din partea tatălui, a deținut în proprietate o suprafață de 4 ha., teren cu care s-a înscris în C.A.P. și care ulterior a fost expropriat prin Decretul nr. 548/1962. Din acest teren li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de l,89 ha, pentru care li s-a eliberat și titlu de proprietate, iar pentru suprafața de 48.090 mp s-au judecat, pronunțându-se sentințele civile nr. 202/2004 și nr. 310/2004.

Au mai arătat, că pentru suprafața de 1,52 ha teren nu au primit despăgubirile ce li se cuvin și că în mod greșit P.M. a emis Dispoziția nr. 4683/2006, privind notificarea nr. 209/E/2001. Pârâta B.A.T.S. Motru a precizat prin întâmpinarea depusă că nu are personalitate juridică, fiind o subunitate a S.N.L. Oltenia. Prin sentința civilă nr. 75 din 08 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082/95/2006, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții L.N. și L.M. împotriva pârâților SC P. SA București și P.M. Motru, având ca obiect Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 609 din 14 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 4082/95/2006.

A fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, reținându-se faptul că prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor invocate de pârâtă, respectiv asupra cererii formulată de B.A.T.S. Motru, de introducere în cauză a S.N.L.O. Tg. Jiu și asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței de a soluționa acțiunea invocată de SC P. SA, în raport de situarea sediului ei în București și de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată. Procedând la rejudecarea cauzei după casare, prima instanță a admis, prin încheierea de ședință din 28 august 2007, cererea de introducere în cauză a S.N.L.O. Tg.

Jiu și a încuviințat, prin încheierea de ședință din 18 septembrie 2007, după ce în prealabil a pus în discuția părților, efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective: identificarea terenului în litigiu prin amplasament, schiță și dimensiuni, să se precizeze dacă terenul se află situat în intravilan sau în extravilan, cine este unitatea deținătoarea a acestuia, inclusiv modalitatea de ocupare și dacă pentru acesta s-au acordat despăgubiri. În ședința publică din 30 octombrie 2007, s-a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale invocată de SC P. SA București și excepția lipsei calității și capacității procesuale a B.A.T.S. Motru, fiind respinse, cu motivarea că SC P. SA București are sucursala în Motru, iar B.A.T.S.

Motru are gestiune și conducere proprie, și astfel pot sta ca pârâte în cauză. Prin decizia nr. 70 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082.3/95/2006, s-a respins cererea formulată de reclamanții L.N. și L.M., împotriva pârâților P.M., B.A.T.S Motru (E.C.F) Motru, SC P. SA Motru și S.N.L.O. TG. Jiu, având ca obiect Legea nr. 10/2001. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin H.C.J. nr. 3162/2002 și Anexa nr. 39 a Legii nr. 18/1991, autorul reclamanților a fost validat pentru suprafața de 2,55 ha cu despăgubiri, astfel că moștenitorii săi nu mai pot beneficia de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

Totodată, s-a reținut, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, că terenul în litigiu nu este disponibil; că suprafața de 1089 m.p., fiind ocupată de clădire, stații de benzină, alei de circulație, aparține SC P. SA, și este inclusă în suprafața totală de 37.593,36 m.p., fiind evidențiată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis acesteia, iar suprafața de 6993 m.p. este ocupată de B.A.T.S. Motru și este traversată de linii de cale ferată. Prin decizia civilă nr. 61 din 24 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat de reclamantul L.N.; s-a respins apelul reclamantei L.M.; s-a schimbat sentința apelată; s-a admis în parte contestația formulată de reclamant și s-a anulat Dispoziția nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 emisă de Primăria Motru.

S-a constatat că reclamantul L.N. este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 6993 m.p. deținută de B.A.T.S. – Motru și 1089 m.p. deținută de SC P. SA București. Au fost obligate pârâtele la 6801,80 lei cheltuieli de judecată către reclamantul L.N.

Prin decizia civilă nr. 2972 din 12 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3248/1/2009, s-au admis recursurile declarate de reclamant și de pârâte; s-a casat decizia civilă nr. 61 din 24 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au soluționat litigiul în fond, deși nu au solicitat reclamanților să precizeze cadrul procesual în care înțeleg să se judece cu pârâții; că nu s-a soluționat excepția de necompetență teritorială invocată de SC P. SA București; că instanța de apel nu a arătat în considerentele deciziei recurate motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtelor, în sensul că terenul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 din acest act normativ, și că instanța de recurs nu poate efectua controlul judiciar, deoarece nu cunoaște care au fost considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel, pentru a înlătura apărările formulate.

Soluția instanței de apel a fost apreciată ca nelegală și pentru că, fără să se verifice dacă recurentele-pârâte erau integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta a reținut incidența prevăzută art. 29 din Legea nr. 10/2001, situație în care obligația de a propune acordarea de măsuri reparatorii către persoanele îndreptățite revine instituției publice care a efectuat privatizarea și nu unităților deținătoare, cât și pentru faptul că nu a stabilit regimul juridic al terenurilor în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu privire la unitățile deținătoare și titlul cu care acestea dețineau imobilele, și, de asemenea, nu a clarificat nici situația juridică a terenului în litigiu în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, că instanța de apel trebuia să verifice ambele ipoteze reglementate de acest text de lege, respectiv dacă terenul în litigiu era situat în intravilan atât la data preluării de către stat, cât și la data formulării notificării, precum și dacă acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar. Dosarul a fost reînregistrat sub nr. 2077/54/2010 și raportat la indicațiile deciziei de casare, obligatorii pentru instanța de apel, conform art. 315 C. proc. civ., s-a solicitat reclamanților să precizeze cadrul procesual și temeiul juridic al acțiunii pentru despăgubiri; s-a pus în vedere intimaților să prezinte acte cu privire la procesul de privatizare și s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de expert C.I., pentru a se stabili amplasamentul terenului notificat, în intravilan sau extravilan, la data preluării acestuia și la data notificării.

Deoarece pe parcursul judecării cauzei unele din societățile intimate au fost desființate ca urmare a reorganizării, au fost introduse în cauză E.L.C.F.U. Motru, în locul E.M.C.M., SC O.M.V. SRL, alături de SC O.M.V. SA București. S-a depus la dosar, în scop probatoriu, acte privind privatizarea societăților, precum și acte eliberate de primărie cu privire la amplasamentul terenului în intravilanul localității.

Prin decizia civilă nr. 191 din 28 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de SC P. SA; a admis apelul declarat de L.N.; a respins apelul declarat de reclamanta L.M.; a schimbat sentința civilă nr. 70 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082.3/95/2006; a admis în parte contestația și a anulat Dispoziția nr. 4683/2006, emisă de Primăria Motru; a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 6993 m.p., deținută de B.A.T.S. Motru (E.L.C.F.U. Motru, în prezent) și pentru suprafața de 1089 m.p., deținută de SC P. SA București, la momentul notificării, (în prezent O.M.V.

SRL), și a obligat pârâtele la 20.202 lei cheltuieli de judecată către reclamantul L.N., reținând, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială invocată de SC P. SA, aceasta au fost respinsă, având în vedere dispozițiile art. 9 C. proc. civ., potrivit cărora atunci când sunt mai mulți pârâți care au sedii în circumscripții teritoriale diferite, reclamantul are dreptul de a introduce cerere la oricare dintre instanțele deopotrivă competente, situație în care, alegerea fiind făcută, se stabilește definitiv competența acelei instanțe. Reclamanții au trimis notificarea nr. 109/N/2001 tuturor pârâților în cauză pentru suprafața totală de 1,52 ha, deoarece la acel moment nu puteau individualiza partea din terenul respectiv ocupată de fiecare pârât în cauză.

Identificarea și individualizarea terenului s-a făcut prin expertiză, astfel încât numai cu ocazia soluționării pe fond s-a putut stabili suprafața de teren pentru care fiecare dintre pârâte este deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Or, la acel moment competența teritorială era stabilită definitiv prin alegerea făcută de reclamant, conform art. 9 C. proc. civ. Respectându-se, conform art. 315 C. proc. civ., indicațiile deciziei de casare, s-a solicitat petenților să stabilească cadrul procesual.

Prin precizarea depusă, la data de 16 noiembrie 2010, dosar nr. 2077/54/2010, s-a concretizat obiectul contestației în ceea ce privește Dispoziția nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 a Primarului municipiului Motru; s-a arătat că nu există Dispoziția nr. 22558 din 9 noiembrie 2006, la care se face referire în considerentele deciziei civile pronunțată în recurs, acest număr aparținând adresei de înaintare către petenți a Dispoziției nr. 4683/2006; că instanța a fost investită cu o contestație, conform Legii nr. 10/2001, împotriva Dispoziției nr. 4683 din 7 noiembrie 2006, dar și față de SC P. SA, care a primit notificarea la 12 noiembrie 2001, (înregistrată sub nr. 8258/2001), dar nu a soluționat-o până în prezent (adresa nr. 341 din 26 ianuarie 2009 aflată în dosarul nr. 4082.3./95/2006), și de S.N.L.O.

SA Tg. Jiu, care a primit notificarea prin B.A.T.S. Motru (adresa nr. 6573 din 20 decembrie 2001, dosar nr. 4082.3/95/2006). Este adevărat că numai P.M.

Motru a emis dispoziție conform Legii nr. 10/2001, dar, așa cum rezultă din actele menționate mai sus, notificarea a fost comunicată tuturor pârâților în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 Având în vedere decizia XX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, la 19 martie 2007, instanța este competentă să soluționeze pe fond cauza atunci când entitatea deținătoare nu răspunde la notificare în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie de vreo dispoziție legală, dispunând direct restituirea în natură a imobilului în litigiu sau acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta, considerându-se că lipsa răspunsului echivalează cu refuzul restituirii imobilului, care trebuie cenzurat de instanță.

Prin urmare, excepția prematurității invocată de SC P. SA a fost apreciată, ca nefondată, respingerea acțiunii pe acest motiv contravenind principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. Reclamantul apelant a stabilit cadrul procesual, în sensul că a precizat obiectul, cauza juridică și părțile litigante. Pe de altă parte, înainte de judecarea apelului, SC O.M.V. SA a emis decizia nr. 7 din 2 martie 2011, respingând notificarea nr. 209/N/2001, pe considerentul că imobilul nu a fost identificat și că nu s-au depus acte din care să rezulte calitatea de proprietari a reclamanților asupra terenului.

Apelanții reclamanți nu au formulat o cerere expresă de anulare a acestei decizii emisă înainte de judecarea pe fond a apelului, situație în care instanța de apel a continuat să judece cauza în cadrul procesual deja stabilit, care are ca obiect tocmai modalitatea de soluționare de către toți pârâții a Notificării nr. 209/N/2001. La data notificării și intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, atât S.N.P. SA, cât și S.N.L.O. SA erau societăți naționale la care statul era acționar unic. În ceea ce privește S.N.L.O. SA, înființată prin reorganizarea C.N.L.O. SA, în anul 2004, statul este și în prezent acționat unic (dosarul nr. 2077/54/2010). S.N.P. SA București, prin Legea nr. 555/2004, ca urmare a privatizării, a înstrăinat către O.M.V.

51 % din capitalul social al societății, iar ulterior prin vânzări succesive și ca urmare a fuziunii, și în prezent a desprinderii în interesul societății, s-a transmis pasivul și activul către O.M.V. SRL, în care este cuprins și terenul în litigiu, asociat unic fiind SC O.M.V. 98,99 %, astfel că în prezent această societate este privatizată integral. Raportat la data notificării și intrării în vigoare a legii, cele două societăți naționale intrau în categoria entităților ce puteau fi investite cu notificări, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, dacă restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie, însă, în speță, față de concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C.I., se constată imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor aflate în posesia celor două pârâte, acestea fiind ocupate de construcții, utilități supraterane și subterane, situație în care măsurile reparatorii pot fi acordate în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere și dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, suprafața de 1089 m.p., deținută de SC O.M.V. SA, în prezent, prin preluare de la S.N.P.P. SA, este ocupată de clădire, stații de benzină, alei de circulație, fiind inclusă în suprafața totală de 37.593,36 m.p., evidențiată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Suprafața de 6993 m.p. este ocupată de E.L.C.F.U. Motru, în prezent, fiind străbătută de linii de cale ferată, necesare desfășurării activității exploatării. În ceea ce privește dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speță, terenurile solicitate fiind situate în intravilan atât la momentul preluării prin Decretul nr. 548/1962, cât și la momentul notificării, așa cum rezultă din adresa nr. 32508 din 10 decembrie 2010, emisă de Primăria municipiului Motru, dosar nr. 2077/54/2010. S-a considerat, că Dispoziția nr. 4683/2003 este lovită de nulitate, fiind emisă de Primăria Motru, care nu este unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, iar rezolvarea este greșită, întrucât, imobilele intrând sub incidența Legii nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, așa cum s-a arătat mai sus, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cuantumul acestora nu poate fi determinat de instanță, deoarece dispoziția atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că prevederile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001. Per a contario, notificările care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este și cea emisă în cauză, nu mai pot fi cenzurate sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii, competență în această materie având, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D., care va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce o privește pe apelanta L.M., s-a constatat că nu are calitate procesuală activă, neexistând identitate între persoana acesteia și titularul dreptului dedus judecății. Potrivit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală activă în formularea unei contestații împotriva deciziei sau dispoziției prin care s-a respins notificarea sau cererea de restituire în natură o are persoana îndreptățită, care, evident, s-a adresat cu notificare, în termenul legal, în vederea declanșării procedurii administrativ jurisdicționale obligatorii prevăzută de legea specială. În cauză, notificarea nr. 209/E/2001 a fost formulată doar de către L.N., iar dispoziția contestată, nr. 4683 din 7 noiembrie 2006, l-a privit doar pe acesta, ceea ce însemnă că reclamanta L.M.

nu are calitate procesuală activă în prezentul demers judiciar, iar acțiunea promovată de această parte trebuia respinsă în temeiul acestei excepții. Cum, însă, reclamantei nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, soluția adoptată de prima instanță cu privire la cererea acesteia s-a menținut, fără ca instanța de control judiciar să analizeze criticile de fond formulate de aceasta, care, însă, fiind comune cu cele ale reclamantului, au fost examinate în apelul acestuia. Împotriva deciziei nr. 191 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru, criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, după ce a expus starea de fapt cu privire la litigiu pendinte, recurenta pârâtă a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a admis apelul declarat de reclamantul L.N. și a anulat Dispoziția 4683/2006 emisa de Primăria Motru, întrucât terenul pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 era situat la data notificării în extravilanul localității, iar din adeverința nr. 5906 din 03 martie 2004 a Primăriei Motru rezulta că suprafețele de teren indicate în notificare au fost scoase din circuitul agricol, pentru exploatarea cărbunelui, înainte de anul 1980, astfel că nu se mai aflau în patrimoniul C.A.P.

la data de 01 ianuarie 1990, dată de referința pentru stabilirea situației terenurilor ce fac obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și, prin urmare, nu se putea cere reconstituirea dreptului asupra acestor terenuri în temeiul acestor legi; că, în acord cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, competența stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii revine C.C.S.D. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente; Astfel, deși nu arată expres, recurenta pârâtă, susținând că greșit s-a admis apelul declarat de reclamantul L.N.

și s-a anulat dispoziția contestată, întrucât terenul pentru care se solicită măsuri reparatorii „în temeiul Legii nr. 10/2001 era situat, „la data notificării”, în extravilanul localității, critică decizia recurată pentru nelegalitate, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv că terenul pe care îl deține și pentru care i s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii în echivalent nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al cărui regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1991, cu modificările și completările ulterioare”. În speță, recurenta pârâtă invocă incidența primei ipoteze reglementate de acest text de lege, respectiv aceea că, pentru a intra sub incidența Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu, pe care aceasta îl deține și care a fost proprietatea reclamantului, trebuia să fie situat în intravilan și la data formulării notificării.

Prin criticile formulate, recurenta pârâtă susține că la data formulării notificării, prin care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, terenul deținut de aceasta nu era situat în intravilan. Această critică este nefondată, întrucât terenul în litigiu deținut de către recurenta pârâtă și pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, era situat în intravilan la data formulării notificării, potrivit adresei nr. 32508 din 10 decembrie 2010 emisă de Primăria municipiului Motru. De altfel, prin critica formulată sub acest aspect, recurenta însăși arată că din adresa nr. 5906 din 3 martie 2004 a Primăriei Motru rezultă că terenul a fost scos din circuitul agricol, pentru exploatarea cărbunelui, înainte de 1980, astfel încât nu se mai afla în patrimoniul C.A.P.

în 1990. Or, acesta este un argument în plus că terenul nu făcea obiectul legilor fondului funciar (neregăsindu-se în patrimoniul cooperativei agricole de producție, la data de 01 ianuarie 1990), fiind astfel în afara măsurilor reparatorii prevăzute de aceste legi speciale și intrând sub incidența Legii nr. 10/2001. Prin urmare, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, întrucât, contrar susținerii recurentei în cauză a rezultat că la data formulării notificării terenul în litigiu era situat în intravilan, consecința fiind aceea că acesta face obiectul Legii nr. 10/2001.

Susținerea recurentei pârâte potrivit căreia competența stabilirii cuantumului despăgubirilor aparține, potrivit Legii nr. 247/2005, Comisiei Centrale, se constată că nu se constituie în critică împotriva soluției instanței de apel, în condițiile în care aceasta nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ci doar a constatat îndreptățirea la măsuri reparatorii, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ca atare, este vorba de o critică lipsită de pertinență care nu are corespondent în soluția adoptată prin decizia recurată. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U.

Motru. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru, împotriva deciziei nr. 191 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2012.