ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2701/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2701/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 4082/95/2006

(nr. vechi 4443/2006), reclamanții L.N. și L.M. au chemat în judecată pe

pârâtele SC P. SA, B.A.T.S. Motru și P.M. Motru, solicitând anularea Dispoziției

nr. 22558 din 9 octombrie 2006 emisă de Primăria Motru și obligarea pârâtelor

SC P. SA și B.A.T.S. Motru la despăgubirile ce li se cuvin pentru ocuparea

terenului.

În motivarea cererii, au arătat că

autorul lor, L.D.I., bunic din partea tatălui, a deținut în proprietate o

suprafață de 4 ha., teren cu care s-a înscris în C.A.P. și care ulterior a fost

expropriat prin Decretul nr. 548/1962. Din acest teren li s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru suprafața de l,89 ha, pentru care li s-a eliberat

și titlu de proprietate, iar pentru suprafața de 48.090 mp s-au judecat,

pronunțându-se sentințele civile nr. 202/2004 și nr. 310/2004.

Au mai arătat, că pentru suprafața

de 1,52 ha teren nu au primit despăgubirile ce li se cuvin și că în mod greșit

P.M. a emis Dispoziția nr. 4683/2006, privind notificarea nr. 209/E/2001.

Pârâta B.A.T.S. Motru a precizat prin

întâmpinarea depusă că nu are personalitate juridică, fiind o subunitate a S.N.L.

Oltenia.

Prin sentința civilă nr. 75 din 08

februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082/95/2006, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanții L.N. și L.M. împotriva pârâților SC P.

SA București și P.M. Motru, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 609 din 14 mai 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 4082/95/2006.

A fost desființată sentința și

trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj, reținându-se faptul că prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor și excepțiilor invocate de pârâtă,

respectiv asupra cererii formulată de B.A.T.S. Motru, de introducere în cauză a

S.N.L.O. Tg. Jiu și asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței de a

soluționa acțiunea invocată de SC P. SA, în raport de situarea sediului ei în

București și de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată.

Procedând la rejudecarea cauzei după

casare, prima instanță a admis, prin încheierea de ședință din 28 august 2007,

cererea de introducere în cauză a S.N.L.O. Tg. Jiu și a încuviințat, prin

încheierea de ședință din 18 septembrie 2007, după ce în prealabil a pus în

discuția părților, efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective:

identificarea terenului în litigiu prin amplasament, schiță și dimensiuni, să

se precizeze dacă terenul se află situat în intravilan sau în extravilan, cine

este unitatea deținătoarea a acestuia, inclusiv modalitatea de ocupare și dacă

pentru acesta s-au acordat despăgubiri.

În ședința publică din 30 octombrie 2007,

s-a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale invocată de SC P.

SA București și excepția lipsei calității și capacității procesuale a B.A.T.S.

Motru, fiind respinse, cu motivarea că SC P. SA București are sucursala în Motru,

iar B.A.T.S. Motru are gestiune și conducere proprie, și astfel pot sta ca

pârâte în cauză.

Prin decizia nr. 70 din 22 aprilie

2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 4082.3/95/2006, s-a respins

cererea formulată de reclamanții L.N. și L.M., împotriva pârâților P.M.,

B.A.T.S Motru (E.C.F) Motru, SC P. SA Motru și S.N.L.O. TG. Jiu, având ca

obiect Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut că prin H.C.J. nr. 3162/2002 și Anexa nr. 39 a Legii nr. 18/1991, autorul reclamanților a fost validat pentru suprafața de 2,55 ha cu despăgubiri, astfel că moștenitorii săi nu mai pot beneficia de măsuri reparatorii

potrivit Legii nr. 10/2001. Totodată, s-a reținut, potrivit concluziilor

raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, că terenul în litigiu nu

este disponibil; că suprafața de 1089 m.p., fiind ocupată de clădire, stații de

benzină, alei de circulație, aparține SC P. SA, și este inclusă în suprafața

totală de 37.593,36 m.p., fiind evidențiată în certificatul de atestare a

dreptului de proprietate emis acesteia, iar suprafața de 6993 m.p. este ocupată de B.A.T.S. Motru și este traversată de linii de cale ferată.

Prin decizia civilă nr. 61 din 24

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat

de reclamantul L.N.; s-a respins apelul reclamantei L.M.; s-a schimbat sentința

apelată; s-a admis în parte contestația formulată de reclamant și s-a anulat Dispoziția

nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 emisă de Primăria Motru.

S-a constatat că reclamantul L.N. este

îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, pentru suprafața de 6993 m.p. deținută de B.A.T.S. – Motru și

1089 m.p. deținută de SC P. SA București.

Au fost obligate pârâtele la 6801,80

lei cheltuieli de judecată către reclamantul L.N.

Prin decizia civilă nr. 2972 din 12

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3248/1/2009, s-au admis recursurile

declarate de reclamant și de pârâte; s-a casat decizia civilă nr. 61 din 24

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și s-a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, că, atât instanța de

fond, cât și cea de apel au soluționat litigiul în fond, deși nu au solicitat reclamanților

să precizeze cadrul procesual în care înțeleg să se judece cu pârâții; că nu

s-a soluționat excepția de necompetență teritorială invocată de SC P. SA

București; că instanța de apel nu a arătat în considerentele deciziei recurate

motivele pentru care a înlăturat apărările pârâtelor, în sensul că terenul în

litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 din acest act

normativ, și că instanța de recurs nu poate efectua controlul judiciar,

deoarece nu cunoaște care au fost considerațiile de fapt și de drept avute în

vedere de instanța de apel, pentru a înlătura apărările formulate.

Soluția instanței de apel a fost

apreciată ca nelegală și pentru că, fără să se verifice dacă recurentele-pârâte

erau integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aceasta

a reținut incidența prevăzută art. 29 din Legea nr. 10/2001, situație în care

obligația de a propune acordarea de măsuri reparatorii către persoanele

îndreptățite revine instituției publice care a efectuat privatizarea și nu

unităților deținătoare, cât și pentru faptul că nu a stabilit regimul juridic

al terenurilor în litigiu la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu

privire la unitățile deținătoare și titlul cu care acestea dețineau imobilele,

și, de asemenea, nu a clarificat nici situația juridică a terenului în litigiu

în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, că instanța de apel

trebuia să verifice ambele ipoteze reglementate de acest text de lege,

respectiv dacă terenul în litigiu era situat în intravilan atât la data

preluării de către stat, cât și la data formulării notificării, precum și dacă

acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar.

Dosarul a fost reînregistrat sub nr.

2077/54/2010 și raportat la indicațiile deciziei de casare, obligatorii pentru

instanța de apel, conform art. 315 C. proc. civ., s-a solicitat reclamanților

să precizeze cadrul procesual și temeiul juridic al acțiunii pentru despăgubiri;

s-a pus în vedere intimaților să prezinte acte cu privire la procesul de

privatizare și s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză

întocmit de expert C.I., pentru a se stabili amplasamentul terenului notificat,

în intravilan sau extravilan, la data preluării acestuia și la data

notificării.

Deoarece pe parcursul judecării

cauzei unele din societățile intimate au fost desființate ca urmare a

reorganizării, au fost introduse în cauză E.L.C.F.U. Motru, în locul E.M.C.M.,

SC O.M.V. SRL, alături de SC O.M.V. SA București.

S-a depus la dosar, în scop

probatoriu, acte privind privatizarea societăților, precum și acte eliberate de

primărie cu privire la amplasamentul terenului în intravilanul localității.

Prin decizia civilă nr. 191 din 28

martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de SC P.

SA; a admis apelul declarat de L.N.; a respins apelul declarat de reclamanta L.M.;

a schimbat sentința civilă nr. 70 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul

Gorj, în dosarul nr. 4082.3/95/2006; a admis în parte contestația și a anulat Dispoziția

nr. 4683/2006, emisă de Primăria Motru; a constatat că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, pentru suprafața de 6993 m.p., deținută de B.A.T.S. Motru (E.L.C.F.U.

Motru, în prezent) și pentru suprafața de 1089 m.p., deținută de SC P. SA

București, la momentul notificării, (în prezent O.M.V. SRL), și a obligat

pârâtele la 20.202 lei cheltuieli de judecată către reclamantul L.N., reținând,

în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția de

necompetență teritorială invocată de SC P. SA, aceasta au fost respinsă, având

în vedere dispozițiile art. 9 C. proc. civ., potrivit cărora atunci când sunt

mai mulți pârâți care au sedii în circumscripții teritoriale diferite,

reclamantul are dreptul de a introduce cerere la oricare dintre instanțele

deopotrivă competente, situație în care, alegerea fiind făcută, se stabilește

definitiv competența acelei instanțe.

Reclamanții au trimis notificarea nr.

109/N/2001 tuturor pârâților în cauză pentru suprafața totală de 1,52 ha, deoarece la acel moment nu puteau individualiza partea din terenul respectiv ocupată de

fiecare pârât în cauză.

Identificarea și individualizarea

terenului s-a făcut prin expertiză, astfel încât numai cu ocazia soluționării pe

fond s-a putut stabili suprafața de teren pentru care fiecare dintre pârâte

este deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Or, la acel moment competența

teritorială era stabilită definitiv prin alegerea făcută de reclamant, conform art.

9 C. proc. civ.

Respectându-se, conform art. 315 C.

proc. civ., indicațiile deciziei de casare, s-a solicitat petenților să

stabilească cadrul procesual.

Prin precizarea depusă, la data de

16 noiembrie 2010, dosar nr. 2077/54/2010, s-a concretizat obiectul

contestației în ceea ce privește Dispoziția nr. 4683 din 7 noiembrie 2006 a

Primarului municipiului Motru; s-a arătat că nu există Dispoziția nr. 22558 din

9 noiembrie 2006, la care se face referire în considerentele deciziei civile

pronunțată în recurs, acest număr aparținând adresei de înaintare către petenți

a Dispoziției nr. 4683/2006; că instanța a fost investită cu o contestație,

conform Legii nr. 10/2001, împotriva Dispoziției nr. 4683 din 7 noiembrie 2006,

dar și față de SC P. SA, care a primit notificarea la 12 noiembrie 2001, (înregistrată

sub nr. 8258/2001), dar nu a soluționat-o până în prezent (adresa nr. 341 din 26

ianuarie 2009 aflată în dosarul nr. 4082.3./95/2006), și de S.N.L.O. SA Tg.

Jiu, care a primit notificarea prin B.A.T.S. Motru (adresa nr. 6573 din 20

decembrie 2001, dosar nr. 4082.3/95/2006).

Este adevărat că numai P.M. Motru a

emis dispoziție conform Legii nr. 10/2001, dar, așa cum rezultă din actele

menționate mai sus, notificarea a fost comunicată tuturor pârâților în termenul

prevăzut de Legea nr. 10/2001

Având în vedere decizia XX

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii,

la 19 martie 2007, instanța este competentă să soluționeze pe fond cauza atunci

când entitatea deținătoare nu răspunde la notificare în termenul de 60 de zile,

prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în virtutea plenitudinii

sale de jurisdicție, nelimitată în această materie de vreo dispoziție legală,

dispunând direct restituirea în natură a imobilului în litigiu sau acordarea de

măsuri reparatorii pentru acesta, considerându-se că lipsa răspunsului

echivalează cu refuzul restituirii imobilului, care trebuie cenzurat de

instanță.

Prin urmare, excepția prematurității

invocată de SC P. SA a fost apreciată, ca nefondată, respingerea acțiunii pe

acest motiv contravenind principiului soluționării cauzei într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.

Reclamantul apelant a stabilit

cadrul procesual, în sensul că a precizat obiectul, cauza juridică și părțile

litigante.

Pe de altă parte, înainte de

judecarea apelului, SC O.M.V. SA a emis decizia nr. 7 din 2 martie  2011,

respingând notificarea nr. 209/N/2001, pe considerentul că imobilul nu a fost

identificat și că nu s-au depus acte din care să rezulte calitatea de proprietari

a reclamanților asupra terenului.

Apelanții reclamanți nu au formulat

o cerere expresă de anulare a acestei decizii emisă înainte de judecarea pe

fond a apelului, situație în care instanța de apel a continuat să judece cauza

în cadrul procesual deja stabilit, care are ca obiect tocmai modalitatea de

soluționare de către toți pârâții a Notificării nr. 209/N/2001.

La data notificării și intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, atât S.N.P. SA, cât și S.N.L.O. SA erau societăți

naționale la care statul era acționar unic.

În ceea ce privește S.N.L.O. SA,

înființată prin reorganizarea C.N.L.O. SA, în anul 2004, statul este și în

prezent acționat unic (dosarul nr. 2077/54/2010).

S.N.P. SA București, prin Legea nr. 555/2004,

ca urmare a privatizării, a înstrăinat către O.M.V. 51 % din capitalul social

al societății, iar ulterior prin vânzări succesive și ca urmare a fuziunii, și

în prezent a desprinderii în interesul societății, s-a transmis pasivul și

activul către O.M.V. SRL, în care este cuprins și terenul în litigiu, asociat

unic fiind SC O.M.V. 98,99 %, astfel că în prezent această societate este

privatizată integral.

Raportat la data notificării și

intrării în vigoare a legii, cele două societăți naționale intrau în categoria

entităților ce puteau fi investite cu notificări, situație în care sunt

aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor legale

menționate, dacă restituirea în natură este posibilă, această măsură este

obligatorie, însă, în speță, față de concluziile raportului de expertiză

întocmit de expert C.I., se constată imposibilitatea restituirii în natură a

terenurilor aflate în posesia celor două pârâte, acestea fiind ocupate de

construcții, utilități supraterane și subterane, situație în care măsurile

reparatorii pot fi acordate în echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

având în vedere și dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, suprafața de 1089 m.p.,

deținută de SC O.M.V. SA, în prezent, prin preluare de la S.N.P.P. SA, este

ocupată de clădire, stații de benzină, alei de circulație, fiind inclusă în

suprafața totală de 37.593,36 m.p., evidențiată în certificatul de atestare a

dreptului de proprietate. Suprafața de 6993 m.p. este ocupată de E.L.C.F.U.

Motru, în prezent, fiind străbătută de linii de cale ferată, necesare

desfășurării activității exploatării.

În ceea ce privește dispozițiile art.

8 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speță,

terenurile solicitate fiind situate în intravilan atât la momentul preluării

prin Decretul nr. 548/1962, cât și la momentul notificării, așa cum rezultă din

adresa nr. 32508 din 10 decembrie 2010, emisă de Primăria municipiului Motru,

dosar nr. 2077/54/2010.

S-a considerat, că Dispoziția nr. 4683/2003

este lovită de nulitate, fiind emisă de Primăria Motru, care nu este unitate

deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, iar rezolvarea este greșită, întrucât,

imobilele intrând sub incidența Legii nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit

la măsuri reparatorii, așa cum s-a arătat mai sus, în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Cuantumul acestora nu poate fi

determinat de instanță, deoarece dispoziția atacată a fost emisă ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar prin decizia nr. 52 din 4 iunie

2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul

legii, s-a statuat că prevederile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005,

privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Per a contario, notificările care nu

au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum

este și cea emisă în cauză, nu mai pot fi cenzurate sub aspectul cuantumului

măsurilor reparatorii, competență în această materie având, potrivit Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D., care va proceda la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce o privește pe apelanta L.M.,

s-a constatat că nu are calitate procesuală activă, neexistând identitate între

persoana acesteia și titularul dreptului dedus judecății.

Potrivit dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 10/2001, calitate procesuală activă în formularea unei contestații

împotriva deciziei sau dispoziției prin care s-a respins notificarea sau

cererea de restituire în natură o are persoana îndreptățită, care, evident, s-a

adresat cu notificare, în termenul legal, în vederea declanșării procedurii

administrativ jurisdicționale obligatorii prevăzută de legea specială.

În cauză, notificarea nr. 209/E/2001

a fost formulată doar de către L.N., iar dispoziția contestată, nr. 4683 din 7

noiembrie 2006, l-a privit doar pe acesta, ceea ce însemnă că reclamanta L.M. nu

are calitate procesuală activă în prezentul demers judiciar, iar acțiunea

promovată de această parte trebuia respinsă în temeiul acestei excepții.

Cum, însă, reclamantei nu i se poate

agrava situația în propria cale de atac, soluția adoptată de prima instanță cu

privire la cererea acesteia s-a menținut, fără ca instanța de control judiciar

să analizeze criticile de fond formulate de aceasta, care, însă, fiind comune

cu cele ale reclamantului, au fost examinate în apelul acestuia.

Împotriva deciziei nr. 191 din 28

martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a declarat recurs pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U.

Motru, criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, după ce a expus starea de

fapt cu privire la litigiu pendinte, recurenta pârâtă a arătat că instanța de

apel, în mod greșit, a admis apelul declarat de reclamantul L.N. și a anulat Dispoziția

4683/2006 emisa de Primăria Motru, întrucât terenul pentru care se solicită măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 era situat la data notificării în

extravilanul localității, iar din adeverința nr. 5906 din 03 martie 2004 a

Primăriei Motru rezulta că suprafețele de teren indicate în notificare au fost

scoase din circuitul agricol, pentru exploatarea cărbunelui, înainte de anul

1980, astfel că nu se mai aflau în patrimoniul C.A.P. la data de 01 ianuarie 1990,

dată de referința pentru stabilirea situației terenurilor ce fac obiectul de

reglementare al legilor fondului funciar și, prin urmare, nu se putea cere

reconstituirea dreptului asupra acestor terenuri în temeiul acestor legi; că, în

acord cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, competența stabilirii cuantumului

măsurilor reparatorii revine C.C.S.D.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;

Astfel, deși nu arată expres,

recurenta pârâtă, susținând că greșit s-a admis apelul declarat de reclamantul L.N.

și s-a anulat dispoziția contestată, întrucât terenul pentru care se solicită

măsuri reparatorii „în temeiul Legii nr. 10/2001 era situat, „la data

notificării”, în extravilanul localității, critică decizia recurată pentru

nelegalitate, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv că terenul pe care îl deține și

pentru care i s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii în

echivalent nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate

în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data

notificării, precum și cele al cărui regim juridic este reglementat de Legea

fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1991,

cu modificările și completările ulterioare”.

În speță, recurenta pârâtă invocă

incidența primei ipoteze reglementate de acest text de lege, respectiv aceea

că, pentru a intra sub incidența Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu, pe care

aceasta îl deține și care a fost proprietatea reclamantului, trebuia să fie

situat în intravilan și la data formulării notificării.

Prin criticile formulate, recurenta

pârâtă susține că la data formulării notificării, prin care reclamantul a solicitat

măsuri reparatorii în echivalent, terenul deținut de aceasta nu era situat în

intravilan.

Această critică este nefondată,

întrucât terenul în litigiu deținut de către recurenta pârâtă și pentru care

reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001,

era situat în intravilan la data formulării notificării, potrivit adresei nr. 32508

din 10 decembrie 2010 emisă de Primăria municipiului Motru.

De altfel, prin critica formulată

sub acest aspect, recurenta însăși arată că din adresa nr. 5906 din 3 martie 2004

a Primăriei Motru rezultă că terenul a fost scos din circuitul agricol, pentru

exploatarea cărbunelui, înainte de 1980, astfel încât nu se mai afla în

patrimoniul C.A.P. în 1990.

Or, acesta este un argument în plus

că terenul nu făcea obiectul legilor fondului funciar (neregăsindu-se în

patrimoniul cooperativei agricole de producție, la data de 01 ianuarie 1990),

fiind astfel în afara măsurilor reparatorii prevăzute de aceste legi speciale

și intrând sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, dispozițiile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, întrucât, contrar

susținerii recurentei în cauză a rezultat că la data formulării notificării

terenul în litigiu era situat în intravilan, consecința fiind aceea că acesta

face obiectul Legii nr. 10/2001.

Susținerea recurentei pârâte

potrivit căreia competența stabilirii cuantumului despăgubirilor aparține,

potrivit Legii nr. 247/2005, Comisiei Centrale, se constată că nu se constituie

în critică împotriva soluției instanței de apel, în condițiile în care aceasta

nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ci doar a constatat îndreptățirea la

măsuri reparatorii, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ca atare, este vorba de o critică

lipsită de pertinență care nu are corespondent în soluția adoptată prin decizia

recurată.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta S.N.L. Oltenia, prin subunitatea E.L.C.F.U. Motru, împotriva

deciziei nr. 191 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 9 aprilie 2012.