ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5825/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5825/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 246 din 15 octombrie 2002 Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de reclamanții B.I. și A.V. în contradictoriu cu pârâții C.N.L. Oltenia SA și Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice; a fost obligată prima pârâtă să emită decizie motivată privind oferta de restituire prin echivalent bănesc corespunzătoare diferenței dintre valoarea reală a imobilelor ce au făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 129/1985 și despăgubirea primită de autoarea reclamanților B.E., în cuantum de 21.080 lei și să o comunice acestora.
Instanța a reținut în esență că, deși notificată de reclamanți cu privire la acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în intravilanul comunei Urdari, jud. Gorj, ce a aparținut autoarei lor, prima pârâtă a încălcat prevederile art. 22 și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, refuzând să emită o ofertă de restituire prin echivalent. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâtele. C.N.L. Oltenia SA a susținut că întrucât imobilul expropriat există, nu se poate dispune restituirea prin echivalent, așa cum a făcut instanța de fond. Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj a susținul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 63 din 28 martie 2003 a respins apelurile ca nefondate, reținând sub un prim aspect că independent de existența în natură a imobilului expropriat, pârâta C.N.L.
Oltenia SA a încălcat obligația legală de a răspunde în termen notificării adresate de reclamanți, astfel încât soluția instanței de fond este corectă. S-a mai stabilit că Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat la nici o prestație iar problema calității sale procesuale pasiva va fi relevantă doar în momentul în care notificarea va fi soluționată într-o formă sau alta. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice Gorj, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și reiterând aspectele referitoare la lipsa calității procesuale pasive. Recursul este nefondat. Curtea reține în primul rând că recursul este lipsit de interes întrucât recurenta nu a fost obligată la nici o prestație iar hotărârea pronunțată nu îi afectează în nici un mod interesele.
Dimpotrivă, pârâta C.N.L. Oltenia SA, obligată să soluționeze notificarea, nu a înțeles să recureze decizia Curții de Apel. Pe de altă parte, așa cum în mod corect s-a reținut în apel, problema calității procesuale pasive a acestui pârât depinde de modul de soluționare, în viitor, a notificării, astfel încât nu se poate susține la momentul acestei judecăți, că el nu ar avea calitate procesuală pasivă. În consecință, cum decizia atacată este în întregime legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 63 din 28 martie 2003 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.