ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 757/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 394 din 1 noiembrie 2005 a Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul V.F.A., în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 99 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 C. pen., la un an și 6 luni închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 23 august 2005. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul minor se află în municipiul Arad de circa 8 ani, fiind fugit de la domiciliu, că a fost internat la Centrul de primire minori Arad de unde a plecat, preferând să stea pe străzi.

În după amiaza zilei de 23 august 2005, a observat că minora M.C.C. se deplasa pe str. Pelinului din Arad și că avea prins la gât, cu un șnur un telefon mobil. Inculpatul s-a apropriat în fugă de minoră, venind din spatele ei și i-a smuls telefonul, după care a fugit fiind prins de martorul M.R. S-a apreciat de către instanță că sustragerea telefonului s-a făcut fără violență și că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, nicidecum ale infracțiunii de tâlhărie. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, a plângerii și declarațiilor părții vătămate M.C.C. și a martorului M.R.

și a expertizei medico legale psihiatrice care a atestat că inculpatul a acționat cu discernământ și a anchetei sociale efectuate probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut fapta. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 11 din 12 decembrie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desființat sentința primei instanțe cu privire la încadrarea juridică a faptei și la pedeapsă și rejudecând a dispus condamnarea inculpatului V.F.A., în baza art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 23 august 2005 la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile formulate de procuror a reținut că sustragerea bunului aflat asupra părții vătămate s-a făcut prin violență și că astfel fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Referitor la critica din apelul inculpatului în sensul greșitei individualizări a pedepsei s-a apreciat, ca nefondat, având în vedere că fapta urmare a admiterii apelului parchetului urmează a fi încadrată într-o infracțiune mai gravă, cea de tâlhărie, cu un regim sancționator mai sever.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.F.A., care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă solicitând reducerea ei. Recursul declarat este neîntemeiat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de control judiciar a reținut în mod concret situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea, la data de 23 august 2005, în loc public, a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Probele administrate, menționate mai sus au confirmat că la data arătată, inculpatul s-a apropriat de partea vătămată, care se deplasa pe o stradă din Arad și printr-un gest violent, i-a smuls de la gât telefonul mobil, încercând să-și asigure scăparea prin fugă și fiind prins imediat de un trecător.

Referitor la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată se constată că aceasta a fost individualizată chiar la minimul prevăzut de lege avându-se în mod corect în vedere conform art. 72 și 109 C. pen., pericolul social grav al infracțiunii împrejurările săvârșirii ei și persoana făptuitorului minor în vârstă de 17 ani, care a fugit de la domiciliul părinților și a abandonat cursurile școlare vagabondând pe străzile municipiului Arad. Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura potrivit art. 52 și a art. 100 alin. (2) C. pen., îndreptarea inculpatului minor și integrarea lui în comunitate. Întrucât din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor împrejurări din cele arătate la art. 74 C. pen., cărora să le fie conferită semnificația juridică a circumstanțelor atenuante iar pedeapsa aplicată este conformă cu dispozițiile legale menționate, critica recurentului în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.

Față de considerentele expuse constatând nefondat motivul de recurs invocat și neexistând cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 23 august 2005 la 6 februarie 2006 și se va stabili ca onorariul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.F.A. împotriva deciziei penale nr. 11/ CC din 12 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 august 2005 la 6 februarie 2006. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2006.