ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 martie 2016, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României și Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, au solicitat anularea Deciziilor nr. 804 din 15.05.2006 și nr. 805 din 15.05.2006, emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României, cu privire la retrocedarea imobilelor situate în Comuna Ideciu de Jos, sat Ideciu de Sus, înscrise în CF nr. x Ideciu de Sus, nr. topo x, z, y, 161/1 și 162/2.

Prin Sentința civilă nr. 94 din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii, invocată de către pârâte și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României și Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, ca tardiv introdusă.

Împotriva Sentinței civile nr. 94 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

Criticând soluția de admitere a excepției tardivității cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 89 - 90, art. 102 - 104 și art. 266 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data întocmirii borderoului de corespondență nr. 4 din 17.05.2006, reținând în mod greșit că acest borderou atestă comunicarea către reclamanți a deciziilor contestate în cauză, de către emitenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României (denumită în continuare "Comisia Specială de Retrocedare").

Recurenții-reclamanți au susținut că simpla prezentare a borderoului de corespondență nu face dovada înmânării efective a actelor de procedură, fiind necesar a exista un proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare sau orice altă dovadă din care să rezulte că partea a primit actul sub semnătură. În raport de împrejurarea că în arhiva primăriei nu s-a regăsit corespondența înscrisă în borderou, iar pârâta Comisia Specială de Retrocedare nu a prezentat dovada de confirmare a predării efective a corespondenței, recurenții-reclamanți apreciază a fi greșită concluzia instanței de fond în sensul că reclamanții sunt obligați să probeze faptul neprimirii corespondenței, prin prezentarea condicii/registrului specific.

Recurenții-reclamanți au criticat și considerentele hotărârii recurate, prin care s-a reținut că un indiciu al luării la cunoștință de deciziile contestate îl reprezintă încheierea unor contracte de închiriere pentru localul Căminului Cultural sau înscrierea imobilului în cartea funciară, pe numele pârâtei Parohiei Evanghelice CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, întrucât aceste situații de fapt nu înlocuiesc procedura de comunicare a unui act administrativ.

Recurenții-reclamanți au susținut că au luat cunoștință de deciziile contestate în luna decembrie 2015, când le-au fost comunicate de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare. Au arătat că, la data de 18.02.2016, au formulat plângere prealabilă, iar la data de 17.03.2016, au introdus cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 februarie 2017, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 februarie 2017, intimata-pârâtă Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 12 septembrie 2019, intimata-pârâtă a invocat autoritatea de lucru judecat, în raport de Decizia nr. 2785 din 24 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază a fi necesară examinarea, cu prioritate, a apărării formulate de intimata-pârâtă Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, referitoare la reținerea autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 2785 din 24 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016.

Analizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 431 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși ambele cauze se derulează între aceleași părți și vizează anularea unor decizii de retrocedare a unor imobile, emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prezenta cauză are ca obiect cererea de anulare a Deciziilor nr. 804 din 15.05.2006 și nr. 805 din 15.05.2006, în timp ce, în Dosarul nr. x/2016, reclamanții solicită anularea Deciziei nr. 757 din 05.04.2006.

De asemenea, imobilele a căror retrocedare s-a dispus prin deciziile contestate în cele două cauze, compuse din construcții și terenurile aferente, situate pe raza teritorială a Comunei Ideciu de Jos, prezintă elemente de identificare distincte. Astfel, imobilele ce fac obiectul deciziilor contestate în prezenta cauză sunt înscrise în CF nr. x Ideciu de Sus, sub numerele topografice x, y, z, 161/1 și 162/2, iar imobilul ce face obiectul Deciziei nr. 757/2006 este înscris în CF nr. x, sub numerele topografice x și z.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea autorității de lucru judecat, cele două cauze nefiind identice la nivelul obiectului și a cauzei cererii de chemare în judecată.

Referitor la criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs de către reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile recurenților privitoare la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că prevederile art. 89 - 90, art. 102 - 104 și art. 266 alin. (3) din acest act normativ, reglementează modalitatea și termenele de comunicare a actelor de procedură întocmite în cursul unui proces de natură judiciară, nefiind aplicabile în procedura de comunicare a actelor administrative emise de autoritățile publice, în cazul căreia devin incidente prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte reține că termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru formularea plângerii prealabile ori introducerea acțiunii în anulare, sunt calculate în raport de data comunicării actului administrativ contestat, în cazul persoanei căreia i se adresează actul, respectiv de data luării la cunoștință, în cazul terților vătămați prin emiterea actului.

Înalta Curte constată că, deși reclamanții nu sunt beneficiarii deciziilor contestate, emise în urma parcurgerii procedurii prevăzute de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aceste decizii au fost comunicate de către emitentă, atât solicitantului (pârâta Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus), cât și deținătorului actual al imobilului (Comuna Ideciu de Jos, jud. Mureș), astfel cum rezultă din pct. 4 și art. 8 din Decizia nr. 804/15.05.2006, respectiv pct. 4 și art. 6 din Decizia nr. 805/15.05.2006. Dovada comunicării deciziilor către reclamanți o reprezintă borderoul de corespondență nr. 4 din 17.05.2006, întocmit de UM 0356, însoțit de adresele nr. x/16.05.2006 și nr. y/16.05.2006, de înaintare a actelor administrative, depuse la dosarul instanței de fond de pârâta Comisia Specială de Retrocedare .

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte apreciază că emitentul deciziilor a făcut dovada comunicării acestora către reclamanți, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (5) din H.G. nr. 1349/2002, privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României, a corespondenței clasificate, potrivit cărora corespondența oficială neclasificată se înregistrează separat de corespondența clasificată, pe bază de borderou distinct. Așa cum a reținut și instanța de fond, potrivit H.G. nr. 1349/2002, echipele de curieri militari preiau corespondența pe bază de borderou și nu întocmesc confirmări de primire ori procese-verbale de predare a actelor transportate, revenind destinatarului, care susține că nu ar fi primit aceste acte, obligația de a face dovada contrară mențiunilor înscrise în borderoul de corespondență militară.

În cauza de față, reclamanții nu au prezentat condica sau registrul de corespondență aparținând Primăriei Comunei Ideciu de Jos, întocmite în perioada în care emitentul a comunicat deciziile contestate și nu au formulat apărări referitoare la realitatea datelor înscrise în cuprinsul borderoului de corespondență, rezumându-se la a invoca lipsa dovezilor de comunicare întocmite conform C. proc. civ., norme de procedură care, așa cum s-a arătat anterior, nu guvernează regulile de comunicare a actelor administrative.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că momentul la care recurenții-reclamanți au luat cunoștință de deciziile contestate nu este cel indicat în cererea de recurs, respectiv luna decembrie 2015, dovezile depuse la dosarul cauzei confirmând comunicarea acestor acte la un moment temporal anterior, în luna mai 2006, în raport de care cererea de chemare în judecată este depusă cu nerespectarea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurenții-reclamanți au criticat și considerentele primei instanțe referitoare la reținerea, ca moment al luării la cunoștință a actelor administrative contestate, a datei încheierii unor acte juridice ori a momentului întabulării imobilelor în Cartea Funciară.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste critici, reținând că prima instanță, pentru a stabili momentul la care reclamanții au luat cunoștință de Deciziile nr. 804 și nr. 805 din 15.05.2006, a avut în vedere, în principal, comunicarea realizată cu borderoul de corespondență nr. 4/17.05.2006. Întrucât reclamanții nu erau beneficiarii actelor administrative și având în vedere că au contestat faptul primirii corespondenței din data de 17.05.2006, se impunea analizarea, în subsidiar, a actelor juridice întocmite ulterior emiterii deciziilor, al căror conținut putea oferi indicii referitoare la momentul cunoașterii de către reclamanți, a existenței și conținutului deciziilor atacate.

Înalta Curte constată că imobilele retrocedate prin deciziile contestate au fost înscrise în evidențele funciare, pe numele pârâtei Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, în anul 2007, cu obligația menținerii afectațiunii de școală, respectiv cămin cultural. Întrucât aceste instituții sunt administrate de Comuna Ideciu de Jos, iar în cuprinsul extrasului de carte funciară se face și mențiunea încheierii unui contract de întreținere pentru clădirea căminului cultural, este plauzibilă prezumția avansată de prima instanță, în sensul că reclamanții au avut cunoștință de emiterea celor două decizii, cel puțin de la momentul întabulării pe numele noului proprietar, cu care au semnat acte juridice de reglementare a dreptului de administrare a imobilelor.

Ulterior, prin contractul de vânzare autentificat de BNP A. sub nr. x/28.03.2012, imobilul cu destinația de cămin cultural, retrocedat prin Decizia nr. 805/15.05.2006, a fost achiziționat de Comuna Ideciu de Jos, ocazie cu care notarul public a consemnat că vânzătoarea Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus a predat cumpărătoarei "toate titlurile doveditoare ale proprietății", ceea ce implică și predarea deciziei de retrocedare.

De asemenea, prin adresa din 14.11.2013, reclamanta Comuna Ideciu de Jos, prin Primar, a solicitat pârâtei Comisia Specială de Retrocedare să-i comunice documentația care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, iar din cuprinsul adresei rezultă că reclamanta avea cunoștință de obiectul retrocedării, indicând în mod expres destinația imobilelor restituite, respectiv școală și cămin cultural.

Recurenții-reclamanți nu au contestat aceste acte și situații juridice, dar le-au apreciat a fi nerelevante pentru stabilirea termenului de introducere a cererii de chemare în judecată, apărarea lor, pe parcursul judecării prezentei pricini, fiind circumscrisă pretinsei necomunicări a deciziilor de către instituția emitentă. Or, Înalta Curte reține că această comunicare a fost îndeplinită, și, chiar în cazul în care borderoul de corespondență nr. 4/17.05.2006, ar fi omis din ansamblul probelor administrate în cauză, actele emanate de la reclamanți, anterior prezentate, confirmă faptul că reclamanții au luat cunoștință de emiterea deciziilor contestate cu mai mult de un an anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă analiză și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, concluzia tardivității cererii de chemare în judecată fiind susținută de probatoriul administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții Comuna Ideciu de Jos și Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos împotriva Sentinței civile nr. 94 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - OB