ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Mureș, la Dosar nr. x/2016, reclamanta Parohia Reformată Chendu Mare a solicitat instanței în contradictoriu cu Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 5992 din 17 august 2016 emisă de pârâtă, ca fiind nelegală și să dispună restituirea în natură al imobilului notificat prin cererea de retrocedare nr. x din 28 ianuarie 2003 depusă de către Eparhia Reformată din Ardeal pentru Parohia Reformată din Chendu Mare, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Mureș, prin Sentința 59 din 30 ianuarie 2017, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta Parohia Reformată Chendu Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin Sentința civilă nr. 47 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta Parohia Reformată Chendu Mare, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

A anulat Decizia nr. 5992 din 17 august 2016, emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

A obligat pârâta Comisia specială să emită o decizie de admitere a cererii reclamantei de restituire în natură a imobilului construcție și teren, situat în satul Chendu Mare (în prezent, Chendu), comuna Bălăușeri, județul Mureș, înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localității Bălăușeri (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Chendul Mare), nr. top. x, rămas în proprietatea Statului Român, iar pentru partea care a fost vândută persoanelor A. și B., să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii.

Împotriva Sentinței civile nr. 47 din 12 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea hotărârii recurată în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță formulată de către reclamanta Parohia Reformată Chendu Mare.

Recurentul-pârât, a arătat, în esență, că în motivarea Sentinței nr. 47 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că există legătură juridică între Parohia Reformată Chendu Mare și Oficiul Confesiunii Reformate după Evanghelie, iar simpla neconcordanță de denumire dată unei structuri organizatorice aparținând unui centru de cult/centru eparhial, în speță "oficiu" în loc de "parohie", nu este de natură prin ea însăși, în lipsa unor dovezi, în sensul că cele două entități ar fi distincte în structura centrului de cult/eparhial și că, de asemenea, în Statutul Bisericii Reformate din România nu există nicio prevedere din care să reiasă că termenul "oficiu" este echivalent cu termenul "parohie". În vederea completării dosarului aferent cererii de retrocedare cu informațiile necesare stabilirii unei soluții de către Comisia specială de retrocedare, prin adresa nr. x/02.03.2016, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei reformate Chendu Mare să transmită acte din care să reiasă legătura juridică dintre aceasta și Oficiul Confesiunii reformate după evanghelie, proprietarul tabular inițial al imobilului solicitat. Prin adresa nr. x din 2 martie 2016, Parohiei Reformate Chendu Mare i s-a atras atenția asupra prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 120 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile prevăzute de lege. Parohia Reformată Chendu Mare nu a transmis niciun răspuns șa adresa menționată. Recurentul a mai arătat că, la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x din 28 ianuarie 2003, Parohia Reformată Chendu Mare a depus traducerea legalizată a cărții funciare nr. x a localității Chendu Mare din care reiese faptul că, proprietarul inițial al imobilului solicitat a fost Oficiul Confesiunii Reformate după Evanghelie. În Statutul Bisericii Reformate din România nu apare sintagma "după Evanghelie".

S-a apreciat de către recurent că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 ale Decretului-lege nr. 115/1938, reținând că ar exista legătură juridică între intimata-pârâtă și Oficiul Confesiunii Reformate după Evanghelie având în vedere faptul că în Decretul nr. 176/1948, decret în baza căruia imobilul în cauză a fost preluat de către statul român, figura Școala reformată din Chendul Mare a Bisericii Reformate, cu 5 imobile și întreaga avere, conform inventarului jurnal și că deși în actul normativ de trecere a imobilului în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 176/1948, este înscrisă Școala reformată din Chendul Mare a Bisericii Reformate, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății Parohiei Reformate Chendu Mare asupra imobilului solicitat, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.

Referitor la soluția instanței de fond de a obliga Comisia specială de retrocedare să emită o decizie de restituire în natură a imobilului, construcție și teren, situat în satul Chendu Mare (în prezent Chendu), comuna Bălăușeri, județul Mureș, înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localității Bălăușeri (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Chendul Mare), nr. top. x, rămas în proprietatea statului, iar pentru partea care a fost vândută persoanelor A. și B., să dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii, atragem atenția onoratei instanțe asupra următoarelor aspecte s-a considerat de către recurent că instanța de fond, prin soluția pe care a dispus-o în cauză, a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor. În plus, din considerentele Sentinței nr. 47 din 12 mai 2017 nu ar reieși faptul că în cursul procedurii contencioase s-ar fi solicitat informații actuale cu privire la situația juridică și locativă a imobilului solicitat de Parohia Reformată Chendu Mare.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat de către recurent că instanța a aplicat greșit prevederile art. 1 alin. (4) și ale art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilind ca în privința apartamentului nr. x înstrăinat de către Consiliul Popular al Jud. Mureș în favoarea persoanelor A. și B. să se dispună acordarea de măsuri compensatorii. Așadar, apartamentul nr. x fiind înstrăinat înainte de data de 22 decembrie 1989 nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, și, pe cale de consecință, pentru acest imobil nu se poate propune acordarea de măsuri compensatorii, astfel cum în mod greșit a dispus instanța de fond, iar acest aspect reiese din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și următoarele din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă Parohia Reformată Chendu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată în fond ca fiind temeinică și legală, precum și cheltuieli de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința de fond atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Prin Decizia nr. 5992 din 17 august 2016 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins Cererea retrocedare nr. 687 din 28 ianuarie 2003 depusă de către Eparhia Reformată din Ardeal pentru Parohia Reformată din Chendu Mare întrucât solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.

Pârâtul-recurent a motivat că nu au fost depuse acte din care să reiasă legătura juridică dintre solicitantă și Oficiul Confesiunii Reformate după Evanghelie, proprietarul tabular inițial al imobilului solicitat.

Temeiul legal al emiterii nr. 5992 din 17 august 2016 a fost art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11) și alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Art. 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 modificată și completată prevede "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

Potrivit pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobilele aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării".

Prin Sentința civilă nr. 47 din 12 mai 2017 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Parohia Reformată Chendu Mare, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a anulat Decizia nr. 5992 din 17 august 2016, emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a fost obligată pârâta Comisia specială să emită o decizie de admitere a cererii reclamantei de restituire în natură a imobilului construcție și teren, situat în satul Chendu Mare (în prezent, Chendu), comuna Bălăușeri, județul Mureș, înscris în cartea funciară în format electronic nr. x a localității Bălăușeri (provenită din conversia de pe hârtie a cărții funciare nr. x a localității Chendul Mare), nr. top. x, rămas în proprietatea Statului Român, iar pentru partea care a fost vândută persoanelor A. și B., să se dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii.

Înalta Curte observă că în vederea verificării îndeplinirii condițiilor privind retrocedarea, prevăzute de către art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 instanța fondului a constatat în mod corect că potrivit extrasului C.F. nr. x Chendu Mare, poziția A *, nr. Top x, ulterior transcris în C.F. nr. xII a localității Chendul Mare (convertită în C.F. în format electronic nr. x a localității Bălăușeri), anterior preluării de către Stat, imobilul revendicat de reclamantă constând în grădină intravilană de 42 Stânjeni, 152 mp și casă de piatră 2 apart. cu curte de 267 Stânjeni, 961 mp era proprietatea Oficiului Confesiunii Reformate după Evanghelie, respectiv a unui cult religios din România.

În ceea ce privește neconcordanța de denumire dintre Parohia Reformată Chendu Mare și Oficiul Confesiunii Reformate după Evanghelie, aceasta trebuie interpretată ținând cont de faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 186/2008 privind recunoașterea Statutului Bisericii Reformate din România, "Biserica Reformată din România, în evoluția sa istorică, a purtat următoarele denumiri: "Evangelico Reformată, vulgo Calviniana", "Helvet Hitvallasu Evangeliumi Reformatus Egyhaz" (Biserica Evanghelică Reformată de Confesiune Helvetică), "Reformatus Egyhaz" (Biserica Reformată) și Cultul Reformat Calvin" și că, de asemenea, prin Încheierea nr. 441 din 21 aprilie 1950 pronunțată de Judecătoria populară mixtă Dumbrăveni, secția cărților funciare, în Dosarul nr. x/1950, în baza recercării nr. x/1949 a Ministerului Învățământului Public, Direcția Secretariat, Serv. Jur. și în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948 a ordonat ca asupra imobilelor cuprinse în c.f. x a comunei Chendul Mare cu Nr. top. x, înscrise ca proprietatea oficiului cantoral reformat din Chendul Mare să se întabuleze dreptul de proprietate cu trans. în c.f. x în favoarea statului . Simpla neconcordanță de denumire dată unei structuri organizatorice aparținând unui centru de cult/centru eparhial, în speță, "oficiu" în loc de "parohie" nu este de natură, prin ea însăși, în lipsa unor dovezi în sensul că cele două entități ar fi distincte în structura centrului de cult/eparhial. Înscrierea în cărțile funciare a denumirii de Oficiul Confesiunii Reformate după Evanghelie (Ev. Ref. Lelkeszi Hivatal), Oficiul cantoral reformat din Chendul Mare, vizează afectațiunea dată de către proprietar imobilelor respective.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și că dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 derogă de la dreptul comun în ceea ce privește dovedirea dreptului de proprietate permițând potrivit art. 4 alin. (3) dovedirea acestuia prin orice mijloc de probă inclusiv prin coroborarea mai multor acte existente. Ca atare nu se pot invoca dispoziții din dreptul comun așa cum invocă recurentul în ceea ce privește Decretul-lege nr. 115/1938 sau alt act ce reglementează existența și dovada dreptului de proprietate în condițiile dreptului comun. Chiar și pentru ipoteza în care nu se pot prezenta asemenea acte, există prevederi derogatorii de la dreptul comun. Astfel art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000 prevede că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Înalta Curtea reține că în mod just instanța fondului a constatat că, prin Decretul nr. 176 din 3 august 1948, Statul a preluat bunurile școlii reformate din Chendu Mare, așa cum rezultă din anexa acestui decret, unde apare ca fiind "Școala reformată din Chendul Mare a Bisericii reformate, cu 5 imobile și întreaga avere, conform inventarului jurnal".

Înalta Curte observă că instanța fondului a constatat în mod corect îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de către art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea, respectiv că reclamanta Parohia Reformată Chendu Mare a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat prin cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003, s-a făcut dovada unei preluări abuzive, deoarece imobilul a fost preluat în baza recercării nr. x/1949 a Ministerului Învățământului Public, Direcția Secretariat, Serv. Jur. și în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948, iar reclamantei nu i s-au acordat despăgubiri juste și echitabile, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de pct. l din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Nu în ultimul rând, cu privire la criticile recurentului-pârât potrivit cărora instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 1 alin. (4) și ale art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilind ca în privința apartamentului nr. x înstrăinat de către Consiliul Popular al Jud. Mureș în favoarea persoanelor A. și B. să se dispună acordarea de măsuri compensatorii, deoarece apartamentul nr. x fiind înstrăinat înainte de data de 22 decembrie 1989 nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, și, pe cale de consecință, pentru acest imobil nu se poate propune acordarea de măsuri compensatorii, Înalta Curte constată că prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privit literal, se creează, fără o justificare rezonabilă, o diferență de tratament între titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 și titularii cererilor de retrocedare ale imobilelor înstrăinate legal anterior datei menționate, constituind, în cazul acestora din urmă, o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ingerință care, în lipsa oricărei expuneri de motive a legiuitorului, nu poate fi socotită necesară într-o societate democratică.

Or, în temeiul art. 20 din Constituția României, dispozițiile privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu prevederile art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar în cazul în care între acestea și normele interne există neconcordanțe, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Acest principiu constituțional îndreptățește judecătorul național ca, în caz de neconcordanță să înlăture aplicarea normei naționale, fără a mai aștepta modificarea sau abrogarea ei de către legiuitor, în scopul asigurării efectului deplin al normelor Convenției (CEDO, cauza Dumitru Popescu c. României - nr. 2, cererea nr. x (2001, par. 103, Monitorul Oficial nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Cu privire la solicitarea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 452 și art. 453 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige recurentul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare la plata către intimata PAROHIA REFORMATĂ CHENDU MARE a sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare împotriva Sentinței nr. 47 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare împotriva Sentinței nr. 47 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare la plata către intimata PAROHIA REFORMATĂ CHENDU MARE a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM