ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3168/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca instanța să dispună anularea în tot a Deciziilor nr. 6194 din data de 20.10.2016, nr. 6195 din data de 20.10.2016, nr. 6196 din data de 20.10.2016, nr. 6197 din data de 20.10.2016, nr. 6198 din data de 20.10.2016, nr. 6199 din data de 20.10.2016, nr. 6200 din data de 20.10.2016, emise de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, comunicate pe data de 28.11.2016; admiterea cererilor de retrocedare înregistrate cu nr. x/30.01.2003, y/30.01.2003, z/30.01.2003, w/30.01.2003, t/30.01.2003, s/30.01.2003 și 1078/30.01.2003 la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparținut cultelor religioase din România în sensul retrocedării în natură a imobilului revendicat iar în cazul în care retrocedarea în natură nu este posibilă prin acordarea de măsuri compensatorii.

Prin sentința civilă nr. 51 din 19 mai 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A., invocată prin întâmpinare și, în consecință:

S-a respins contestația formulată de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamantele criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

- în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolic Alba Iulia în condițiile în care O.G. nr. 94/2000 nu specifică de către cine anume pot fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare, și nici din textul de lege nu rezultă că doar titularul cererii poate formula contestație;

- Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia are calitate procesuală activă în prezenta cauză raportat la faptul că Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, între Sf. Scaun și Guvernul Român, publicat în anul 1932 a stabilit că toate bunurile aparținând Statusului Romano-Catolic, să fie redenumite "Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia", bunurile fiind bunuri ecleziastice, supuse regimului juridic din dreptul canonic și rămân în proprietatea fondurilor;

- legea pentru regimul cultelor din 1928, a statuat că administrarea patrimoniilor și fundațiunilor cultelor se fac de organele for competente, sub supravegherea autorităților bisericești superioare, conform dreptului canonic;

- prin decretul-lege din 1 martie 1940, România a ratificat acordul privitor Ia interpretarea art. IX din Concordatul de Ia 10 mai 1927 dintre Sfântul Scaun și Guvernul României precum și Statutele Consiliului diocezei Catolic de rit latin de Alba-Iulia, astfel că potrivit art. V, toate bunurile ce se găseau la data de 1 ianuarie 1932, în posesiunea și sub administrare acelui Status Romano - Catholicus Transylvaniensis sunt bunuri cu caracter ecleziastic și vor fi întrebuințate conform destinațiunii lor inițiale, iar dreptul de proprietate este și rămâne garantat în favoarea fondurilor respective;

- calitatea procesuală activă a fost recunoscută prin sentința civilă nr. 1515/01.08.2001 a Judecătoriei Miercurea Ciuc pronunțată în dosarul nr. x/2001 și prin încheierea civilă nr. 5348 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei Cluj Napoca prin care A. având ca unic fondator Arhiepiscopia Romano Catolică din Alba Iulia a dobândit personalitate juridică;

- este dovedit indubitabil caracterul de bun ecleziastic a Bisericii universale Romano - Catolice până la data naționalizării al bunurilor imobile revendicate prin cererea de retrocedare nr. x/30.01.2003, conform canonului 1257 din Codul de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice;

- fondurile pe care erau evidențiate imobilele revendicate nu erau fundații cu personalitate juridică de sine stătătoare, erau fonduri de bunuri care au constituit un patrimoniu de afectațiune sau scop, devenind o universalitate juridică aparținând însă tot cultului religios catolic;

- naționalizarea bunurilor imobiliare de la Fondul de Religiune Studii și Burse administrat de Ordinarul catolic de rit latin de Alba Iulia de către Statul Român s-a făcut în mod abuziv, iar Statul nu a dobândit în mod legitim bunul imobil;

- din prevederile Codului de drept canonic a Bisericii Romano - Catolice din 1917 în vigoare la data naționalizării, rezultă că la încetarea unei persoane juridice bisericești, bunurile acestuia se transmit în proprietatea persoanei juridice bisericești supraordonate;

- Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia, pentru a se conforma cerințelor legale, a reînființat Statusul Romano - Catolic din Transilvania în anul 2005 sub forma unei fundații, în baza O.G.. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. Actul constitutiv și Statutul Fundației prevede că fundația este continuatorul Statusului Romano-Catolic istoric a Consiliului Arhidiecezei Catolice de rit latin din Alba Iulia, în mod implicit și a fondurilor care au aparținut de acesta, iar activitatea fundației are un caracter religios cu scopul principal de a sprijini învățământul confesional;

- obiectul O.U.G. nr. 94/2000 este acela de retrocedare a bunurilor naționalizate ce au aparținut cultelor religioase motiv pentru care prevalează necesitatea dovedirii calității de bun ce s-a aflat în proprietatea cultului religios și nu aceea de a se stabili cărei părți componente din cult i-a aparținut acel bun.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.

Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că sentința este legală și temeinică, fiind corect interpretate și aplicate dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, reținând faptul că reclamantele nu au făcut dovada calității procesuale active.

S-a invocat împrejurarea că nici Consiliul Arhidiecezei și nici Arhiepiscopia nu au calitatea de continuatori ale proprietarilor tabulari Fondul de Studii, sau Fondul de Religiune. O.U.G. nr. 94/2000 prevede posibilitatea restituirii bunurilor care au aparținut, în sensul că s-au aflat în proprietatea cultelor religioase, iar nu restituirea bunurilor cu caracter ecleziastic, aflate în administrarea acestora, astfel că în procedura administrativă de restituire trebuie dovedit dreptul de proprietate al solicitantului asupra bunurilor a căror restituire se dorește. Caracterul ecleziastic al unui bun nu conduce la concluzia automat că dreptul de proprietate asupra respectivului bun aparține bisericii.

A. reprezintă o persoană juridică română de drept privat înființată în temeiul O.G. nr. 26/2000, nu are caracter de cult religios în accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000 și nu este persoana îndreptățită la restituire. Fundația, chiar în calitate de succesoare în drepturi a Consiliului Arhidiecezei, nu poate dobândi un drept de proprietate care nu s-a aflat în patrimoniul antecesorului său.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Cauza a fost suspendată de plin drept având în vedere dispozițiile Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Cererile de retrocedare înregistrate sub nr. x, 1070, 1073, 1074, 1076, 1077 și 1078 din 30.01.2003, soluționate prin deciziile atacate, au fost depuse de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică, prin Arhiepiscop Dr. B., pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia.

Prin Deciziile contestate pârâta, în temeiul art. 1 alin. (1) al art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/200, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a respins cererile de retrocedare, reținând că nu este identitate între cel care revendică imobilul și titularul dreptului de proprietate din cartea funciară, întrucât imobilul solicitat nu a constituit proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano - Catolice de Alba Iulia ci a Fondului de religiune, studii și burse administrat de Ordinariatul Catolic de rit latin de Alba Iulia.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (...) (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. (...)".

A reținut corect prima instanță că, din tot cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că aceasta nu este formulată de petentul Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, ci de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și de A., în nume propriu.

Mai constată instanța de control judiciar că prin motivele de recurs, deși încadrate de recurente în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se critică în fapt calitatea de titular al cererii de restituire al reclamantelor din perspectiva corectei aplicări a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, respectiv a prevederilor art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, cu argumente circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reține Înalta Curte că, în esență, pârâta a respins cererile de retrocedare pentru că Fondul de Religiune, Fondul de studii și Fondul de burse reprezentau în realitate bunuri publice afectate scopurilor expres indicate, care erau doar administrate în acest scop de cultul romano-catolic, de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia.

Prin decizia nr. 1664/1924 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că Fondurile sunt bunuri publice în considerarea interesului general al statului, astfel că asupra averii fundaționale, rămasă pe teritoriul României, cultul romano-catolic avea doar un drept de administrare, fiind recunoscut dreptul de supremă inspecțiune în favoarea Statului Român în urma tratatului de pace de la Trianon.

Era recunoscut, așadar, doar un drept de administrare, iar nu un drept de proprietate în favoarea Ordinariului Catolic de rit latin de Alba Iulia, toate drepturile patrimoniale ce se găseau sub administrația Statusului Romano-Catolic, transformat în Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba Iulia, fiind pe viitor administrate de Ordinariul catolic de rit latin de Alba Iulia. Dreptul de proprietate aparținea diferitelor fonduri și nu Statusului Romano-Catolic. Ceea ce s-a recunoscut, chiar în considerarea caracterului ecleziastic al bunurilor, este menținerea dreptului de proprietate conform intenției fondatorului acestor fonduri, menținerea dreptului de administrare în favoarea cultului romano - catolic, folosirea acestor bunuri de cultul romano-catolic în scopul pentru care aceste fonduri au fost create, sub controlul și supravegherea Statului Român. Nu s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor ce formau fondurile sus indicate în favoarea cultului romano-catolic.

In ceea ce o privește pe recurenta - reclamantă A., prin încheierea civilă nr. 5348/CC/25.11.2005 pronunțată de Judecătoria Cluj - Napoca în dosarul nr. x/2005 s-a încuviințat dobândirea personalității juridice a Fundației "Statusul Romano Catolic din Transilvania/Erdelyi Romai Katolikus Status", în condițiile Legii nr. 246/2005 și s-a dispus înscrierea acesteia în registrul special, hotărâre care nu cuprinde dispoziții sau constatări referitoare la calitatea de continuator sau succesor al altei persoane juridice, ci se limitează la verificările și mențiunile prevăzute de O.G. nr. 26/2000, modificată prin Legea nr. 246/2005, în vederea înregistrării fundației.

Fundația a fost înființată, ulterior adoptării O.U.G. nr. 94/2000, de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia iar prin Actul constitutiv și Statutul unei fundații persoane juridice de drept civil nu i se poate conferi acesteia calitatea de cult religios recunoscut în România în accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. împotriva sentinței nr. 51/2017 din 19 mai 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2020.