ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2020

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost disjunsă, s-a solicitat de către reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparțin cultelor religioase din România, anularea în totalitate a Deciziei nr. 6213 din data de 20.10.2016 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, comunicată pe data de 28.11.2016, cu consecința admiterii Cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x/30.01.2003.

Prin sentința civilă nr. 174/2017 din 8 mai 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual active invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparțin cultelor religioase din România, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.

Împotriva acestei sentințe pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susținut faptul că prima instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, deși nu a fost invocată de către pârâtă/instanța din oficiu și nici nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) și (6) din C. proc. civ.

Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la o lipsă a calității procesuale active a recurentei, motivat de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume propriu și nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, aceasta argumentație apărând pentru prima oara în cuprinsul considerentelor Sentinței atacate.

Din cuprinsul întâmpinării, reiese că pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active motivat de lipsa calității Arhiepiscopiei de persoană îndreptățită la retrocedare, în accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000, justificată de lipsa identității dintre persoana menționată ca proprietar în cartea funciară și persoana care a solicitat retrocedarea.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că acțiunea în contencios administrativ ar fi fost formulată de Arhiepiscopie în nume propriu și nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, sub acest aspect încălcând dispozițiile art. 36 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu a solicitat ca retrocedarea să se facă în favoarea Arhiepiscopiei în nume propriu, iar toată argumentația a fost în sensul justificării calității de "persoana îndreptățită" la retrocedare a Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice.

În aceste condiții, rezultă că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de către Arhiepiscopie "în numele și pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia și nu în nume propriu.

Instanța de fond în mod greșit a reținut lipsa calității de persoană îndreptățită la retrocedare a Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, motivat de faptul că nu ar fi avut un drept de proprietate ci doar un drept de administrare asupra imobilelor în cauză și a fondurilor în general.

Faptul că toate actele de dispoziție cu privire la imobilele în cauză au fost făcute în numele Fondurilor exclusiv de către entități făcând parte din cultul romano catolic este dovada ca avea un drept de proprietate cu privire la acestea.

Atributul dispoziției nu poate fi exercitat decât de către un proprietar, fiind de esența dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, nicio dovadă contrară nu a relevat ca acte de dispoziție să fi fost efectuate și de către alte entități de drept privat/public, și niciodată în cărțile funciare ale respectivelor imobile nu au fost înregistrate mențiuni în acest sens.

Prima instanță da o interpretare greșita art. V teza ultima din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927. Interpretarea corectă se face în sensul că exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunurilor ce compun Fondurile se face conform dreptului comun si normelor de drept canonic, impunerea acestei din urma condiții fiind o dovadă în plus ca aceste bunuri se aflau în proprietatea cultului Romano Catolic, deci le erau aplicabile și aceste norme speciale.

Faptul că Ordinariatul Diecezei catolice de rit latin de Alba Iulia a fost singura entitate care a avut un veritabil drept de dispoziție asupra bunurilor ce constituiau Fondul de Studii Romano Catolic, încă de la înființarea acestuia (acesta din urma nefiind decât un ansamblu de bunuri, fără personalitate juridică proprie și organe proprii de conducere) rezultă din înscrisurile comunicate depuse la dosar (cererea nr. x/1933 a Ordinariatului Diecezei catolice de rit latin de Alba Iulia, cererea nr. x/14.07.1898 înaintată Tribunalului Regal Cluj de către Consiliul de Administrație al Statusului Catolic Ardelean).

În fine, a mai susținut recurenta că esențială în argumentația invocată este realitatea exproprierii de către Statul Românn a unor bunuri ce au făcut parte din Fondu de studii, respectiv, ulterior, a naționalizării bunurilor în litigiu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 08.08.2017, intimata Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, reținând că recurenta-reclamantă nu are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legal incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susținut faptul că prima instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, deși nu a fost invocată de către pârâtă/instanță din oficiu și nici nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) și (6) din C. proc. civ.

Deși nici pârâta și nici instanța din oficiu nu au invocat excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei pe motivul că cererea de retrocedare nu a fost formulată de reclamantă în nume propriu ci pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, instanța s-a pronunțat cu privire la o lipsă a calității procesuale active a recurentei pe motivul că cererea de chemare în judecată, ce viza Decizia emisă de Comisia Specială de Retrocedare, a fost formulată în nume propriu și nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, aceasta argumentație apărând pentru prima oară în cuprinsul considerentelor Sentinței atacate (pag. 12).

S-a motivat că din cuprinsul întâmpinării, reiese ca pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active motivat de lipsa calității Arhiepiscopiei de "persoana îndreptățită" la retrocedare, in accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000, argumentând-o prin lipsa unei identități dintre persoana menționată ca proprietar în Cartea Funciara și persoana care a solicitat retrocedarea, (pag. 7-8 din cuprinsul întâmpinării depuse în Dosarul nr. x/2016- dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză).

Greșeala ar apărea astfel din perspectiva modalității prin care instanța a analizat excepția.

În realitate, prin întâmpinare, Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolică Alba Iulia, excepție ce a cerut a fi unită cu fondul în baza probatoriului ce urma a fi administrat.

La filele x din întâmpinare se fac doar precizări valabile însă și pentru "susținerea în fond a deciziei contestate".

Întregul ansamblu probator administrat a tins să dovedească lipsa calității Arhiepiscopiei de a dobândi respectivul imobil în cadrul procesual strict al legii speciale aplicabile.

În aceste condiții nu apare incident acest motiv de casare.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 din perspectiva calității de persoană îndreptățită la retrocedare, instanța de fond ignorând caracterul juridic al imobilului în litigiu de bun cu caracter ecleziastic aflat în proprietatea unei persoane juridice creată de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat în mod abuziv.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, conform alin. (8) al aceluiași articol "Prin centru de cult se înțelege instituția, cu sediul în România, care coordonează toate unitățile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înțelege instituția care are jurisdicție asupra unui număr de unități locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a țării.", iar potrivit art. 4 din același act normativ:

"1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".

Prin Decizia nr. 6213/20.10.2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare s-a respins cererea de retrocedare formulată, reținându-se că imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice, ci a Fondului de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Potrivit CF x Cluj Napoca asupra imobilelor de sub A 1-44 (printre care și imobilul cu nr. topo x), transcrise din CF vechi x Cluj Mănăștur, era proprietar Domeniul Fondului de Studii Catolice, conform înscrierii efectuate cu încheierea nr. 270/1933.

La data de 24.02.1948 cu încheierea nr. 597 asupra acelorași imobile s-a realizat rectificarea numelui proprietarului din Domeniul Fondului de Studii Catolice în Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia. Rectificarea cărții funciare s-a realizat în baza Deciziei Ministerului Justiției nr. 97109/16.07.1940 și a art. V și VIII din Acordul privind interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sfântul Scaun și Guvernul Român publicat în M.O. 52/02.03.1940.

Acesta fiind contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".

Or, în cauză, dreptul de proprietate asupra imobilului a cărei retrocedare se solicită a fost înscris în cartea funciară în favoarea Fondului de Burse administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că imobilul în litigiu fiind în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic îi sunt aplicabile regulile dreptului canonic au fost, în mod corect, respinse de judecătorul fondului, întrucât Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sfântul Scaun și Guvernul Român de care se prevalează recurenta-reclamantă reglementează numai un drept de administrare în favoarea Ordinariului Catolic de Rit Latin Alba Iulia, dreptul de proprietate rămânând garantat în favoarea fondurilor respective, printre care și Fondul de burse, art. VIII din Acord dispunând în sensul că "se va proceda la rectificarea inscripțiilor privitoare la proprietatea bunurilor indicate în prezentul acord în cărțile funciare".

Această împrejurare este dovedită chiar de înscrierea operată în Cartea Funciară prin rectificarea mențiunii inițiale în baza deciziei Ministerului Justiției nr. 94109 din 16.07.1940, în sensul rectificării numelui proprietarului din "Fondul de Stipendi Romano Catolic Ardelean" în acela de Fondul de Burse administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Rezultă, cu evidență că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a aparținut Fondului de Burse, Ordinariul de Alba Iulia având recunoscut un drept de administrare.

Așa fiind, recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia care a depus cererea de retrocedare în numele și pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este ținută să justifice împrejurarea, în ipoteza în care Fondul de Burse și-a încetat existența, că este succesoarea în drepturi a acestui proprietar de la care imobilul a fost preluat de stat.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nu a justificat astfel calitatea de persoană îndreptățită la restituire, Înalta Curte constată că este legală decizia nr. 6213/20.10.2016 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 174/2017 din 8 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.