ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4585/2019

Ședința publică din data de 09 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost disjunsă, s-a solicitat de către reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anularea în totalitate a Deciziei nr. 6211 din data de 20.10.2016 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, comunicată pe data de 28.11.2016, cu consecința admiterii Cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x/30.01.2003.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 172 din 8 mai 2017, a admis excepția lipsei calității procesual active invocată prin întâmpinare.

A respins actiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă.

Împotriva sentinței civile nr. 172 din 8 mai 2017 a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

Înainte de a analiza motivele de recurs, instanța ține să reamintească și că Înalta Curte are rolul de unificator al practicii judiciare aspect relevant în speță în raport de acțiunile cu obiect similar între aceleași părți aflate pe rolul instanței de judecată.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susținut faptul că prima instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active, deși nu a fost invocată de către parata/instanța din oficiu si nici nu a fost pusa in discuția părților, astfel încălcându-se dispozițiile art. 22 alin. (2) si (6) din C. proc. civ.

Deși nici parata si nici instanța din oficiu nu au invocat excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei pe motivul că cererea de retrocedare nu a fost formulată de reclamanta în nume propriu ci pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, instanța s-a pronunțat cu privire la o lipsă a calității procesuale active a recurentei pe motivul ca Cererea de chemare în judecată ce viza Decizia emisa de Comisia speciala de Retrocedare a fost formulata in nume propriu si nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, aceasta argumentație apărând pentru prima oara în cuprinsul considerentelor Sentinței atacate (pag. 12).

S-a motivat că din cuprinsul întâmpinării, reiese ca pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active motivat de lipsa calității Arhiepiscopiei de "persoana îndreptățită" la retrocedare, in accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000, argumentând-o prin lipsa unei identități dintre persoana menționată ca proprietar în Cartea Funciara si persoana care a solicitat retrocedarea.

Greșeala ar apare astfel din perspectiva modalității prin care instanța a analizat excepția.

În realitate prin întâmpinare, Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolică Alba Iulia, excepție ce a cerut a fi unită cu fondul în baza probatoriului ce a fi administrat.

La filele x din întâmpinare, se fac doar precizări valabile însă și pentru "susținerea în fond a deciziei contestate".

Întregul ansamblu probator administrat a tins să dovedească lipsa calității Arhiepiscopiei de a dobândi respectivul imobil în cadrul procesual strict al legii speciale aplicabile.

În aceste condiții nu apare incident acest motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că actiunea în contencios administrativ ar fi fost formulata de Arhiepiscopie în nume propriu, si nu "pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia, sub acest aspect încălcând dispozițiile art. 36 din C. proc. civ.

Partea a susținut că în cuprinsul Cererii de chemare în judecata, nu a solicitat ca retrocedarea sa se facă în favoarea Arhiepiscopiei în nume propriu, iar toata argumentația a fost în sensul justificării calității de "persoana îndreptățită" la retrocedare a Consiliului Arhidiecezei Romano Catolice.

In aceste condiții, rezultă că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de către Arhiepiscopie "în numele și pentru" Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia și nu în nume propriu.

În acest context recurenta a apreciat că instanța s-a pronunțat și pe fondul acțiunii.

În realitate după cum relevă atât dispozitivul sentinței cât și concluziile din considerente, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active apreciindu-se, ca neîntemeiate apărările reclamantei privind calitatea sa de succesoare în drepturi a proprietarului bunului revendicat în cauză.

În esență problema ce trebuia analizată era pe de o parte cea a realității celor înscrise în Cărțile Funciare și pe de alta a entităților denumite "fonduri" în legislația imperiului Habsburgic.

Instanța de recurs apreciază că identitatea dintre proprietarul drumului și titularul dreptului de proprietate în zona Cărților Funciare a fost cu prisosință rezolvată pe cale legislativă și jurisprudențială astfel că o altă motivare nu mai are a fi făcută.

Înainte de a examina calitatea recurentului ca titular al dreptului de proprietate și dintr-o calitate de pretins succesor în drepturi a proprietarului titular, se cuvine a se reaminti faptul că problema analizată nu este nouă, ea regăsindu-se într-un mod s-au altul în toate regiunile aflate până în anul 1918 sub stăpânirea Imperiului Habsburgic deci supusă unei legislații și nu doar acesteia ci și a unui mod de organizare a statului total diferită celui de inspirație franceză întâlnit în Vechiul Regat, și care după Unirea din 1918, treptat - dovadă că diferențele erau profunde s-a unificat în decenii.

Pentru că în această motivare nu este nici locul nici posibilitatea descrierii prefacerilor socio-politice din Centrul Europei din perioada secolelor 18-19, se cuvine a se aminti că, ceea ce în Vechiul Regat s-a numit "Secularizarea averilor Mănăștirești se realizează de A.I.Cuza în 1862, s-a realizat în landurile Germaniei și Austriei cu mult înainte.

S-a optat însă pentru o formulă diferită proprietatea trecându-se unor fonduri publice (ulterior în legislația post 1918 traduse prin fundații/fundațiuni).

Acestea, dat fiind faptul că s-a constituit preponderent din averi bisericești (adică "daniile" din Moldova și Valahia) erau administrate de consilii compuse preponderent din reprezentanții bisericii și autorității - evident cei care la acea dată reprezentau clasa superioară a societății.

Din cauza acestei puteri de decizie administrative a intervenit de cele mai multe ori și confuzie cu adevăratul proprietar.

Situația analizată în prezenta nu e singulară, spre exemplu și în Bucovina după ocuparea ei din averile bisericești naționalizate se creează un Fond Bisericesc Greco-Ortodox cu administrare inițial a Bisericii, ulterior și a funcționarilor statului.

De altfel, și după 1918 variantele legislative de organizare nu difereau decât în a-l pune în vârful conducerii fie pe Șeful Statului, fie pe Mitropolitul Bucovinei.

Oricum, indiferent de micile variațiuni legislative scopul acestor fonduri era ajutorarea, din profitul lor economic, a bisericilor, școlilor, angajaților civili și eclesiastiei.

Că acesta a fost scopul o dovedește și organizarea similară a sașilor care sub denumirea ce s-a tradus "Universitatea săsească și a celor 7 magistrați sași", administrează averile școlare și bisericești din Transilvania - Fondus Regius.

Ca o observație, acestea din urmă asigurau "dotațiunea" și pentru școli și biserici românești (A. - România și Războiul Mondial, București, Ed Socec, 1921, p-146-147).

Revenind la speță concluziile recurentei de la f.8 din cererea de recurs nu pot contrazice cele detaliate în ședința atacată.

- Astfel, din punct de vedere juridic termeni de genul "entități de drept public altele decât cele aparținând Cultelor romano-catolice" nu pot escamota realitatea proprietarului înscris în Cartea Funciară, cu observația că nu este vorba cum se pretinde de bunuri "proprietatea statului" ci de bunuri proprietate publică.

- Nici faptul că actele în numele Fondului s-au făcut prin împuterniciții săi consiliul de administrație, și nu direct de Biserică (fapt recunoscut de parte), nu poate decât întări aceeași concluzie, aspect valabil și pentru alte acte de dispoziție decât înscrieri în Cartea Funciară.

- Faptul exproprierii Fondului de altfel în aceeași perioadă se expropia și averea Fondului Bisericesc public din Bucovina, nu are relevanță reală, faptul că autoritățile comuniste la preluarea puterii au înțeles să uzeze de aceasta nu de desființarea și lichidarea persoanei juridice nu poate decât face loc la comentarii și nu la aprecieri asupra actului juridic .

Oricum câtă vreme problema realei proprietăți a fost tranșată prin hotărâri judecătorești cu putere de lucru judecat, atât în perioada interbelică, cât și după 1990, repunerea în discuție a acestor dezlegări chiar pe calea incidentă aleasă, nu mai este posibil.

În aceste condiții, în raport de criticile aduse, sentința instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 172 din 8 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 octombrie 2019.