ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5867/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.05.2020, pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă, sub nr. x/2020, reclamanta Parohia Romano-Catolică Ciceu, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 9014/28.02.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare; admiterea cererii de retrocedare înregistrată sub nr. x/2003 la Comisia Specială de Retrocedare, în sensul obligării intimatei la stabilirea unor măsuri reparatorii în echivalent pentru compensarea imobilului identificat în CF nr. x Ciceu (actualmente CF nr. x Ciceu) reprezentând casă și curte în suprafață de 552 mp și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 690 din 28.07.2020 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Harghita și a declinat competința de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta Parohia Romano - Catolică Ciceu în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș , secția contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat la data de 24.08.2020, pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 93 din data de 22 decembrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Ciceu, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 93 din data de 22 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Romano-Catolică Ciceu, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă a arătat că imobilul revendicat se identifică în nr. top. x și este înscris în CF veche nr. 294 Ciceu pe numele Comunei Ciceu cu titlu nedefinitiv. Prin Decizia nr. 33/1982 Consiliul Popular Siculeni și în baza contractului nr. x/1982 dintre OCVL M-Ciuc și A., casa și terenul au fost atribuite în proprietatea, respectiv în folosința acestuia. Prin titlul de proprietate nr. x/1982 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Harghita, numitului A. i s-a atestat dreptul de proprietate asupra locuinței de 60,2 mp situată în Ciceu nr. 348. Prin situația juridică întocmită de Primăria Ciceu s-a constatat că imobilul revendicat este situat în Ciceu nr. 408 (actualmente) fiind înscris în CF nr. x nr. cad. x cu o suprafață construită de 60 mp și teren aferent de 522 mp și că a fost vândut pe baza Deciziei nr. 33/1982, proprietarii actuali fiind B. și C.. De asemenea, s-a subliniat că destinația actuală a imobilului este - casă de locuit- fiind eliberat titlu de proprietate asupra terenului cu nr. x/1993 pe numele cumpărătorului A., ai cărui moștenitori sunt actualii proprietari. Din declarațiile autentice ale numiților D., E. și F. a rezultat că imobilul din litigiu a format proprietatea Parohiei Ciceu de la sfârșitul anilor 1800 până în 1962, iar în anul 1982 a fost atribuit numitului A., fără ca acesta să îl fi folosit, clădirea aflându-se într-o stare de degradare avansată. Ulterior, prin Inventarul Parohiei Romano-Catolice Ciceu din 1934 la poziția nr. 13 s-a arătat că imobilul figurează în proprietatea acesteia sub denumirea de "Casa învățătorului" având stabilită o valoare de 5000 RON pentru clădire și 6000 RON pentru teren, că potrivit rubricii "observații" figurează pe numele Comunei Ciceu conform CF-ului, iar dreptul bisericii figurează în art. XV din Concordatul din 1927, prin care se recunoaște că drepturile patrimoniale de orice categorie, clădirile și celelalte bunuri afectate Bisericii rămân în uzul și proprietatea parohiilor canonice. Recurenta-reclamantă a menționat că, la data respectivă (1929) efectul de opozabilitate și de constituire a dreptului de proprietate prin înscrierea sa în carte funciară devine eficientă doar odată cu aplicarea Decretului-lege nr. 115/1938, nu și anterior acestei perioade în care înscrierea în CF nu era constitutivă de drepturi și nu era o condiție a obținerii dreptului de proprietate; că potrivit Legii nr. 60/1881, înscrierea în CF nu era constitutivă de drepturi, ci era necesară doar în cazul urmăririi silite imobiliare și că prin art. 3 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii în cărți de publicitate funciară, s-a introdus principiul efectului constitutiv al înscrierii în CF a drepturilor imobiliare. Drept urmare, reclamanta a apreciat că dreptul de proprietate este pe deplin dovedit. De asemenea, recurenta-reclamantă a solicitat în baza art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru situațiile prevăzute la alin. (4), în ipoteza în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., termenul în care a fost redactat recursul, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele ce urmează a fi arătate. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei." În raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. La calculul termenelor se au în vedere dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor. În raport de aceste dispoziții rezultă că, pentru înregistrarea declarației de recurs, partea recurentă avea obligația de a respecta termenul de 15 de la comunicarea hotărârii. Având în vedere faptul că sentința instanței de fond a fost comunicată la data de 21.01.2021, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 09.02.2021, rezultă fără putință de tăgadă că ultima zi în care recurentul-pârât avea posibilitatea să înregistreze declarația de recurs a fost data de 08.02.2021, având în vedere și dispozițiile art. 181 alin. (3) pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora în cazul în care ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu au fost depuse cu respectarea termenului de 15 zile care a început să curgă de la data comunicării hotărârii (21.01.2021).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE,