ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4858/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 29 iunie 2017, reclamanta PAROHIA REFORMATĂ EREMIENI a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, să se dispună admiterea contestației, anularea Deciziei nr. 6885/13.04.2017 și obligarea Comisiei pârâte la emiterea unei decizii de admitere a cererii de restituire în natură a imobilului obiectul prezentei contestații, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 159 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta PAROHIA REFORMATĂ EREMIENI în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței nr. 159 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Reformată Eremieni a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul anulării deciziei nr. 6885/13.04.2017 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii de restituire în natură a imobilului ce formează obiectul contestației.

Recurenta reclamantă PAROHIA REFORMATĂ EREMIENI a criticat soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate.

Se apreciază că atât Comisia cât și instanța de fond au apreciat greșit că, în cauză, nu s-ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta susține că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu și fără nicio altă formalitate, o dovadă în acest sens fiind chiar deținerea acestuia de către UAT Bereni, fiind înscris în inventarul comunei prin HCL 15/2004, la pozitia 98. Or, în opinia recurentei aceasta reprezintă proba preluării abuzive, aceasta aflându-se în imposibilitate de a produce o altă probă, în condițiile legii.

Practic, se arată că intimata pârâtă își invocă propria culpă, întrucât deși recurenta este proprietara tabulară a imobilului, acesta se află în posesia comunei Bereni - sat Eremieni, fără a deține un titlu valabil de preluare.

Se mai susține că înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Bisericii Reformate din Eremieni, cu titlu de drept cumpărare, datează din anul 1911, însă acest imobil, ca toate imobilele cu destinație de școli confesionale, a fost naționalizat, în mod abuziv și fără niciun titlu, de Statul Român în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000. În perioada comunistă dreptul de proprietate al Statului Român, chiar și neîntabulat, era opozabil erga omnes.

Recurenta precizează că, în prezent, imobilul face parte din domeniul public al Statului și este folosit cu destinația de școală.

Se subliniază că intimata pârâtă - comisie ce funcționează în cadrul Guvernului României - reprezintă o comisie specială de retrocedare a bunurilor ce au aparținut cultelor religioase și deține toate decretele, listele prin care au fost naționalizate școlile, inclusiv cele care nu au fost publicate.

În final, se arată că recurenta a făcut dovada că nu deține imobilul, că este în proprietatea Statului Român, domeniu public, dar și că înainte de preluare a fost proprietar tabular al acestuia, prin urmare s-a dovedit condiția preluării abuzive.

Intimata - pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală, a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Intimata-pârâtă a invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului, susținând că susținerile părții nu pot fi încadrate în motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește recursul declarat s-a arătat că din înscrisurile depuse de către Parohia Reformată Eremieni nu a reieșit, însă, dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, prin Decizia nr. 6885/13.04.2017, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003, depusă de către Eparhia Reformată din Ardeal pentru Parohia Reformată Eremieni, având în vedere faptul că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sarcina dovedirii preluării abuzive a unui imobil în perioada de referință revine solicitantului.

Parohia Reformată Eremieni, în calitate de solicitant al imobilului înscris în cartea funciară nr. x a localității Drojdii, nr. top. x, 49, trebuia să depună acte din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în cadrul procedurii administrative.

Deși recurenta reclamanta afirmă că nu deține niciun act de naționalizare, totuși aceasta avea posibilitatea să depună declarații de martori autentificate notarial din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat.

In opinia intimatei, simplul fapt că imobilul solicitat se află, în prezent, în domeniul public ai comunei Bereni nu poate conduce la concluzia că acest imobil a fost preluat abuziv în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare,(6 martie 1945- 22 decembrie 1989).

Prin adresa nr. x/20.10.2016, Primăria comunei Bereni a comunicat faptul că în evidența primăriei nu există informații privind numărul, data și emitentul decretului de expropriere în baza căruia a fost preluat imobilul solicitat, motiv pentru care nu se poate identifica anul/perioada în care imobilul a trecut în proprietatea stalului.

Intimata pârâtă a mai susținut, referitor la proba cu martori că, potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, declarațiile de martori trebuiau depuse în procedura administrativă, în interiorul termenului de 120 de zile.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Asupra excepției nulității recursului:

Argumentele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi încadrate în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

Deși acest motiv de casare nu a fost indicat în concret în memoriul de recurs, totuși, cercetarea acestora face posibilă încadrarea lor în respectiva categorie specifică de critici.

1.2 Asupra recursului declarat:

Se reține că prin Decizia nr. 6885/13.04.2017, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/28.01.2003, depusă de către Eparhia Reformată din Ardeal pentru Parohia Reformată Eremieni, având în vedere faptul că recurenta reclamantă nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Atât Comisia Specială de Retrocedare cât și prima instanță au stabilit că recurenta a probat că imobilul se afla în proprietatea sa tabulară încă din anul 1911, având destinația de școală, însă nu a dovedit susținerea potrivit căreia imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, iar faptul că în prezent imobilul se află în domeniul public al Comunei Bereni nu are și semnificația preluării sale abuzive.

Pentru a-și nuanța argumentele în susținerea acestei ipoteze, prima instanță a făcut referire la prezumția instituită de dispozițiile art. 1 alin. (1)

1

potrivit căreia:

"Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație.", constatând că recurenta reclamantă nu se încadrează în premisele acestei norme.

Însă, de la momentul emiterii deciziei contestate, dar și a pronunțării hotărârii recurate în prezenta cauză, a intervenit în ordinea juridică o modificare a O.U.G. nr. 94/2000 ce nu a putut fi avută în vedere nici de autoritatea administrativă ș nici de instanța de judecată, la momentul soluționării solicitării formulate de recurentă.

Astfel, prin Legea 22/2020, potrivit căreia au fost aduse modificări și completări O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul a introdus o nouă prezuție de preluare abuzivă, distinctă de cea menționată mai sus, stabilind la art. 4 alin. (4) că: "În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7)."

Fiind o normă de procedură (de instituire a unei prezumții probatorii), este evident că modificarea se aplică proceselor aflate în curs de soluționare la momentul intrării ei în vigoare.

Așadar, din verificarea documentelor dosarului, rezultă că la momentul soluționării prezentului recurs, este îndeplinită și condiția preluării abuzive, de vreme ce recurenta a dovedit dreptul său de proprietate intabulat în Cartea Funciară încă din anul 1911, dar și faptul că în prezent imobilul revendicat se află în proprietatea publică a statului, respectiv a comunei Bereni, cu destinația de școală, fiind înscris în inventarul comunei prin HCL 15/2004, la pozitia 98.

Deosebit de aceasta, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că, în fața instanței de recurs, a fost depusă o copie a Decretului de naționalizare nr. 176/1948 -pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, a congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional- unde la poziția 34 este indicat bunul imobil revendicat de recurentă.

În acest context, Înalta Curte, în urma constatării admisibile a prezentului recurs, va admite cererea de chemare în judecată, va anula Decizia nr. 6885/13.04.2017 și va dispune obligarea Comisiei la reanalizarea solicitării formulate de recurenta reclamantă, urmând ca aceasta să verifice îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de norma de restiruire, având în vedere că motivul respingerii a constat în lipsa dovezii preluării abuzive, iar instanțele s-au limitat la verificarea acestui aspect preliminar.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune admiterea recursului, casarea hotării recurate, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, conform celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de reclamanta Parohia Reformată Eremieni împotriva sentinței civile nr. 159 din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare admite cererea de chemare în judecată, anulează decizia nr. 6885/13.04.2017 și dispune obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, la reanalizarea cererii formulate de recurenta reclamantă .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.