ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5359/2006

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 276

din 6 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 1474/2005,

în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu art. 74, 76 C. pen., a fost

condamnat inculpatul I.E., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

I-au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art.

71 C. pen.

S-a constatat recuperat în

natură prejudiciul produs părții vătămate T.C.

A fost obligat inculpatul la

150 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, la 22 februarie 2005, partea vătămată s-a deplasat la

Clubul C. din Târgu Jiu, având asupra sa un telefon mobil cu cameră foto,

cumpărat de mama sa, partea vătămată B.S.

Observând împrejurarea că

minorul a prezentat acest telefon prietenilor săi, martorii P.C., D.C. și B.C.,

inculpatul a hotărât să-și însușească acest bun, scop în care a solicitat

părții vătămate să-i împrumute pentru a privi imaginile înregistrate.

La refuzul părții vătămate

de a-i da telefonul, inculpatul i l-a smuls din mână, a privit câteva minute

imaginile înregistrate, opunându-se în același timp să-l restituie părții

vătămate, prin injurii și amenințări, după care a plecat către ieșirea din

club.

În momentul în care partea

vătămată a încercat să blocheze calea de acces pentru a împiedica ieșirea

inculpatului cu bunul sustras și recuperarea telefonului, inculpatul a lovit cu

pumnul în piept și l-a îndepărtat de la ușă, asigurându-și astfel ieșirea din

acest local public, după care, a fugit printre garajele situate în apropiere.

Au fost sesizate organele de

poliție, care au recuperat de la rudele inculpatului telefonul sustras și l-au

restituit părții vătămate.

Deși în cursul cercetării

judecătorești, martorii P.C., D.C. și B.C., nu și-au menținut declarațiile date

la organele de cercetare penală, precizând că telefonul a fost dat inculpatului

de bună voie, fără ca acesta să exercite acte de amenințare sau lovire asupra

părții vătămate, nici pentru a intra în posesia bunului, nici pentru a-și

asigura păstrarea acestuia, instanța a apreciat aceste declarații ca nesincere,

având în vedere coroborarea declarației părții vătămate și a mamei minorului,

parte vătămată, cu ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Din analiza acestui material

probator, instanța a reținut că fapta săvârșită de inculpat, de a smulge

telefonul din mâinile părții vătămate, la refuzul acestuia de a-i da de bună

voie și de împingere a acestuia pentru a păstra bunul sustras și a se îndepărta

de la locul faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie și nu ale infracțiunii de furt.

La individualizarea pedepsei

s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii reținute în

sarcina inculpatului, împrejurările în care a fost săvârșită, precum și

circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că nu este cunoscut cu

antecedente penale și este un element tânăr, având vârsta de 18 ani și 5 luni

la data comiterii faptei. În raport de aceste criterii, s-au reținut și

dispozițiile art. 74, 76 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei, sub minimul

special prevăzut de textul de lege în baza căruia a fost condamnat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, arătând că se impunea schimbarea încadrării juridice,

din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 208,

209 lit. e) și g) C. pen., condamnarea inculpatului în baza acestui text de

lege, cu aplicarea art. 81 C. pen.

S-a arătat că din întregul

material probator administrat în cauză nu a rezultat că inculpatul ar fi

exercitat vreo violență asupra părții vătămate, atât la intrarea în posesie a

telefonului mobil, cât și la păstrarea acestuia și că acest telefon i-a fost

dat de bună voie de către partea vătămată, fără a-l lovi sau amenința.

Apelantul inculpat a depus

la dosar mai multe caracterizări emise de P.R., filiala Gorj și o scrisoare

medicală.

Apelul a fost admis pentru

următoarele considerente:

În mod corect, instanța de

fond a reținut săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 C. pen. și nu a

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, 209 lit. e) și g) C.

pen.

Motivul de apel privind

schimbarea încadrării juridice nu este fondat, întrucât din probatoriul

administrat în cauză, a rezultat fără dubii violența exercitată de inculpat

asupra părții vătămate, atât pentru a intra în posesia bunului, telefonul

mobil, cât și pentru păstrarea acestuia.

Astfel, inculpatul i-a smuls

din mână telefonul mobil și a împins partea vătămată pentru a păstra bunul

sustras și a se îndepărta de la locul faptei, conform declarației părții

vătămate, care deși la cercetarea judecătorească și-a nuanțat declarația dată

la urmărirea penală, a arătat totuși că inculpatul a exercitat asupra sa forme

de constrângere, însă mai atenuate; această declarație se coroborează cu

declarațiile martorilor P.C., D.C. și B.C., precum și declarația reprezentantului

legal al minorului, parte vătămată.

Cu toate acestea, instanța

de apel a apreciat că în speță se poate da o eficiență mai mare circumstanțelor

atenuante prevăzut de art. 74 C. pen., având în vedere circumstanțele

săvârșirii faptei, respectiv împrejurarea că deși inculpatul a exercitat acte

de violență asupra părții vătămate, acestea nu sunt de o gravitate deosebită și

nu au produs consecințe foarte puternice asupra părții vătămate.

Mai mult, inculpatul a avut

o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, a depus stăruință pentru

restituirea telefonului mobil către partea vătămată, iar la momentul săvârșirii

infracțiunii depășise cu doar câteva luni minoritatea.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul I.E.

Prin motivele de recurs

formulate în scris, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub

aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei săvârșite și a modalității de

executare a pedepsei aplicate.

Astfel, inculpatul a

solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de

tâlhărie în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., susținând că nu a exercitat violențe

asupra părții vătămate, iar pedeapsa care îi va fi aplicată pentru această

faptă să fie suspendată condiționat în temeiul art. 81 C. pen.

În drept, inculpatul și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

referitoare la greșita încadrare juridică dată faptei.

Examinând hotărârile

pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma

cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat este

fondat, însă numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei

aplicate.

Se apreciază că atât prima

instanță, cât și instanța de apel, pe baza probelor administrate, au reținut

corect că inculpatul I.E. a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., constând în aceea că, în data de 22 februarie

2005, acesta a smuls un telefon mobil din mâna părții vătămate T.C., după care

la insistențele acesteia de a-l restitui, inculpatul a împins-o, după care a

părăsit în fugă locul faptei.

Tâlhăria este o infracțiune

complexă, unică, prin voința legiuitorului, în conținutul ei fiind întrunite

infracțiuni distincte, cum sunt furtul (infracțiune scop) și amenințarea,

faptele care aduc atingere integrității corporale sau sănătății persoanei

(infracțiunea mijloc).

Cu alte cuvinte, motivul

săvârșirii faptei îl constituie faptul că făptuitorul, în principal, urmărește

realizarea furtului, iar violența este doar un mijloc pentru înfăptuirea

acestui scop.

În cauză se constată că

inculpatul, după ce a luat telefonul de la partea vătămată, împotriva voinței

acesteia, a refuzat să-l restituie, proferând injurii și amenințări, iar în

scopul păstrării acestui bun, a executat violențe împotriva părții vătămate,

după cum a fost stabilit în cauză pe baza probelor administrate.

Inculpatul nu a recunoscut

că ar fi exercitat violențe asupra părții vătămate în vederea păstrării bunului

sustras.

Apărarea inculpatului este

făcută pro causa în vederea diminuării răspunderii penale.

Declarațiile inculpatului

sunt infirmate de declarațiile constante ale părții vătămate, care a arătat în

sensul celor anterior menționate.

Declarațiile din cursul

cercetării judecătorești ale martorilor P.C., D.C. și B.C., prin care aceștia

au revenit asupra declarațiilor date în faza urmăririi penale, susținând că

telefonul a fost dat inculpatului de bună voie, fără ca acesta să execute acte

de amenințare sau violențe asupra victimei, nici pentru a intra în posesia

bunului și nici pentru a-l păstra, au fost înlăturate de prima instanță din

ansamblul probator în raport de faptul că aceștia nu au oferit motive

plauzibile asupra acestor atribuții.

Potrivit art. 63 alin. (2) C.

pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe

se face în urma examinării tuturor probelor administrate.

În speță, în condițiile în

care nu se poate constata încălcarea de către organele de urmărire penală a

vreunei dispoziții referitoare la administrarea probelor, și implicit, la

asigurarea dreptului la apărare, nu există nici un temei pentru ca instanța să

nu dea relevanță probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În consecință, Înalta Curte

constată, mai presus de orice îndoială, că inculpatul I.E. a săvârșit

infracțiunea de tâlhărie.

Însă, chiar în condițiile în

care inculpatul a negat exercitarea de violențe pentru sustragerea și păstrarea

bunului sustras, Înalta Curte apreciază că reeducarea acestuia se poate realiza

chiar fără executarea efectivă a pedepsei stabilită de prima instanță.

Astfel, în raport de persoana

inculpatului care este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și chiar de

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, se apreciază că simpla aplicare a

pedepsei închisorii poate conduce la realizarea dublului scop al acesteia,

educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, aplicarea pedepsei

constituie o garanție a faptului că inculpatul nu va mai săvârși alte fapte de

natură penală.

În consecință, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa în parte sentința penală

și în temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., va dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate.

În alegerea acestei

modalități de individualizare a pedepsei, nu este lipsită de importanță nici

împrejurarea că recurentul inculpat prezintă diagnosticul de TBC pulmonar, după

cum rezultă din actele depuse la dosar.

Potrivit art. 359 C. proc.

pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.,

referitor la revocarea beneficiului suspendării condiționate.

Se va aplica, pe cale de

consecință, și dispozițiile art. 71 alin. (4) C. pen., referitoare la

suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei

principale.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul I.E. împotriva deciziei penale nr. 6 din 14 februarie 2006 a Curții

de Apel Craiova.

Casează decizia penală

sus-menționată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

În baza art. 81 și 82 C.

pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit.

c) cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., pe durata termenului de încercare de

3 ani și 6 luni.

În baza art. 359 C. proc.

pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.,

referitoare la revocarea suspendării condiționate.

Face aplicarea dispozițiilor

art. 71 alin. (4) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 septembrie 2006.