ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1351/2006

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19/ MF din

18 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Argeș s-a dispus condamnarea

inculpatului minor S.I.A., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 99 C. pen., dispunându-se ca pedeapsa să se execute în condiții

de penitenciar.

Inculpatul a fost obligat, în

solidar, cu părinții, părțile responsabile civilmente S.I. și S.O., să

plătească părții civile D.M.C. suma de 3000 lei daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 24 octombrie 2005,

inculpatul S.I.A. la acel moment elev în clasa a XI-a la Liceul de Chimie din

Pitești, se afla în discoteca L. și observând la o masă că partea vătămată D.M.C.

avea asupra sa un telefon mobil, a mers la acesta, i-a smuls telefonul din mână

afirmând că dorește să-l cumpere, deși partea vătămată nu-l dăduse spre

vânzare.

Partea vătămată a insistat să i se

restituie telefonul dar inculpatul a refuzat, mergând mai întâi la toaleta

discotecii și apoi, afară.

Partea vătămată a insistat să i se

restituie telefonul, urmărind pe inculpat în afara discotecii. Inculpatul a

introdus telefonul în buzunarul pantalonului și pentru a scăpa de urmărire a

lovit-o puternic cu pumnul în zona nasului, aceasta căzând la pământ.

Ulterior, inculpatul a fugit cu

telefonul iar după o săptămână l-a vândut altei persoane neidentificate cu suma

de 1.200.000 lei.

Urmare a loviturilor primite, partea

vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de

îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel inculpatul care a susținut că a lipsit intenția de a săvârși tâlhăria.

Prin decizia penală nr. 2/ A/MF din

17 ianuarie 2006, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul

declarat cu motivarea că susținerea inculpatului privind lipsa intenției în

comiterea tâlhăriei a fost infirmată de martorii oculari.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs inculpatul care a reiterat criticile anterioare,

susținând că nu a avut intenția de a tâlhări pe partea vătămată iar, în

subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Criticile formulate vor fi examinate

în raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc.

pen., dar nu se constată, sub aceste aspecte, motive de casare.

Deși recurentul inculpat neagă

comiterea infracțiunii de tâlhărie, în declarațiile date atât la urmărire

penală cât și la instanță a recunoscut lovirea părții vătămate cât și păstrarea

telefonului luat de la partea vătămată în aceste condiții.

Desigur, explicațiile recurentului

inculpat asupra motivelor și circumstanțelor faptei sunt fără relevanță

judiciară, atâta timp cât, partea vătămată a infirmat aceste susțineri, arătând

că a fost lovit de inculpat în scopul păstrării telefonului sustras.

Și martorii B.R. și N.I.N. au

confirmat lovirea părții vătămate de inculpat și luarea, în aceste condiții, a

telefonului mobil ce-i aparținea acestuia.

În acest context probator în mod

corect instanțele au reținut existența elementelor constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, inclusiv, vinovăția recurentului inculpat, aspect sub

care, soluția de condamnare pronunțată este legală și temeinică.

Săvârșind infracțiunea în stare de

minoritate, inculpatul a beneficiat de un tratament sancționator de clemență,

potrivit art. 109 C. pen., limita minimă de pedeapsă fiind redusă la jumătate.

Nu se constată motive care să

justifice reținerea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. și care să conducă la

o reducere a pedepsei sub această limită minimă legală stabilită conform art. 109

alin. (1) C. pen.

În considerarea dispozițiilor art. 72

C. pen. și 52 C. pen., se constată că pedeapsa a fost just individualizată cu

respectarea criteriilor prevăzute de lege, fiind proporțională pericolului

social al faptei și făptuitorului.

Pentru aceste considerente,

criticile sunt nefondate și cum nu s-au constatat nici alte motive de casare cu

ocazia examinării hotărârilor atacate potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.I.A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 17 ianuarie

2006 a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

martie 2006.