ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2951/2004

În noaptea de 26 iulie 2002, D.C.V. l-a acostat pe R.A.C. de la intersecția străzilor Dezrobirii cu Eliberării din Constanța, căruia i-a cerut o țigară. Față de refuzul primit, inculpatul i-a aplicat celui de mai sus o lovitură cu pumnul în zona capului, lovitură ce a condus la căderea victimei. Profitând de această împrejurare, infractorul a luat victimei de pe umăr rucsacul, în care avea obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte noi. Fapta a avut loc în prezența martorilor B.C. și C.C., care de frica inculpatului nu au intervenit în ajutorul victimei. Bunurile sustrase de către inculpat în împrejurările arătate, nu au fost restituite părții vătămate R.A.C., motiv pentru care aceasta s-a constituit parte civilă cu 1.000.000 lei.

Într-o noapte din prima jumătate a lunii septembrie 2002, inculpatul a întâlnit la intersecția acelorași străzi menționate mai sus, pe numitul P.H., căruia i-a cerut telefonul mobil. Cererea a fost însoțită de explicația că dacă cel vizat nu acceptă, infractorul va pune pe alți băieți din cartier să-l bată. Urmare acestei situații, P.H. a dat inculpatului telefonul marca Nokia, cu care acesta a fugit, iar ulterior l-a vândut unei persoane rămase neidentificate, cu suma de 1.000.000 lei. Partea vătămată P.H. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.000.000 lei.

În noaptea de 23 septembrie 2002, D.C.V. a cerut numitului T.G., aflat pe stradă, telefonul mobil, ce-l avea asupra sa. Telefonul în cauză aparținea numitei T.M., mama lui T.G. După ce a primit telefonul, inculpatul a refuzat restituirea și a fost vândut în aceeași seară numitului R.C. cu suma de 2.500.000 lei. De la acesta, telefonul a fost ridicat de poliție și restituit părții vătămate care nu s-a mai constituit parte civilă.

În cursul zilei de 10 septembrie 2002, inculpatul s-a întâlnit cu N.R. pe stradă, căreia i-a cerut telefonul pentru a apela o cunoștință. După ce a realizat convorbirea, infractorul a plecat cu telefonul părții vătămate, pe care l-a vândut lui A.G. cu suma de 1.800.000 lei, ce l-a pierdut ulterior. Proprietarul bunului sustras, N.R. nu s-a constituit parte civilă.

În noaptea de 01 octombrie 2002, D.C.V. a mers în vizită acasă la L.V., și l-a rugat să-i împrumute telefonului mobil pentru a avea o convorbire. În timpul convorbirii cu persoana rămasă neidentificată, inculpatul a fugit din locuința părții vătămate cu telefonul asupra sa. Fiind urmărit de L.V., autorul faptei a scăpat telefonul care s-a degradat, după care l-a aruncat, nemaifiind găsit. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauza de față.

În noaptea de 02 octombrie 2002, D.C.V., l-a acostat pe M.N. căruia i-a cerut bani sub amenințarea cu bătaia. Sub amenințare, inculpatul a căutat victima prin buzunare și i-a sustras suma de 30 dolari S.U.A., găsită într-unul din buzunarele hainei. Tot sub amenințare cu bătaia inculpatul l-a obligat pe M.N. să-l transporte cu autoturismul său pe V.C., aflat în stare de ebrietate urmare a băuturilor alcoolice consumate împreună cu inculpatul. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat la 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 589 din 13 martie 2002 a Judecătoriei Constanța, care a făcut aplicațiunea art. 81 C. pen., situație în care tribunalul a făcut la rândul său aplicațiunea art. 83 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel parchetul, care a criticat-o pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante, precum și inculpatul care a criticat-o pentru greșita încadrare juridică a faptelor comise în dauna părților vătămate R.A.C. și M.N. Prin decizia penală nr. 61/ P din 16 martie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate, apreciind legală și temeinică hotărârea pronunțată. Împotriva acestei decizii, ca și a sentinței tribunalului, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a criticat hotărârile atacate pentru motivul de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la individualizarea pedepsei, solicitând în esență, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute și majorarea cuantumului pedepsei. Recursul declarat este fondat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată, și prevederile legale, Curtea reține că, pedepsele aplicate de cele două instanțe, în sensul reducerii acestora ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului, a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., nu sunt în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. Curtea constată că în stabilirea cuantumului pedepsei, cele două instanțe au acordat în mod nejustificat o semnificație sporită vârstei inculpatului, faptul că pe parcursul procesului ar fi avut o atitudine procesuală parțial sinceră și modalităților simple de comitere a infracțiunilor, fără însă, să observe că inculpatul, la „vârsta tânără” pe care o avea, era deja recidivist, săvârșind infracțiuni de același gen cu cele ce formează obiectul dosarului de față, că atitudinea sa parțial sinceră a constatat de fapt în recunoașterea unei singure infracțiuni de furt din șase comise (2 tâlhării și 3 furturi), și că acestea au fost săvârșite pe timp de noapte și în locuri publice, ceea ce sporește gravitatea faptelor și demonstrează o anumită periculozitate a persoanei inculpatului. Față de toate aceste elemente, instanța supremă apreciază că în cauză nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, motiv pentru care le va înlătura și îl va condamna pe inculpat la pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și va proceda conform dispozitivului. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 27 iulie 2002 la 1 iunie 2004, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.