ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5169/2005

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14/ MF din

5 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost condamnat inculpatul O.M.A.,

la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea prevederilor art.

57 și art. 71 C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a aplicat

inculpatului minor F.I.C., măsura educativă a internării într-un centru de

reeducare prevăzută de art. 104 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

S-a confiscat de la inculpați câte

1.250.000 lei.

Au fost obligați inculpații la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 27 ianuarie 2004,

inculpatul împreună cu alți tineri s-au deplasat din Mioveni în municipiul

Pitești și au ajuns în cartierul Banat. În acest cartier minorul F.I.C. și O.M.A.

au urmărit-o pe partea vătămată T.M.S. până ce aceasta a intrat pe scara

blocului unde locuia, au imobilizat-o și prin violență F.I.C. i-a smuls geanta

de pe umăr, după care împreună cu inculpatul au părăsit locul faptei. Alarmați

de strigătele părții vătămate, martorii R.M. și G.F. i-au urmărit pe cei doi

agresori și au reușit să-l prindă pe minorul F.I.C. și să-l rețină până la

venirea organelor de poliție.

Cu această ocazie, s-a stabilit că

minorul luase din geanta părții vătămate telefonul mobil pe care l-a abandonat

într-un gard viu în timp ce era urmărit.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel inculpatul major O.M.A., solicitând casarea iar pe fond reducerea

pedepsei aplicate la minimul special cu suspendarea executării, după schimbarea

încadrării juridice.

Curtea de Apel Pitești, secția penală,

minori și familie, prin sentința penală nr. 3/ A-MF din 18 ianuarie 2005, a

respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul O.M.A. împotriva sentinței

penale nr. 16 din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Argeș și l-a obligat pe

apelant să plătească 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel

a reținut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că

inculpatul O.M.A. a comis fapta reținută în sarcina sa, care întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

S-a reținut că pedeapsa aplicată a

fost corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72

C. pen., iar în cauză nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei sau suspendarea sub supraveghere având în vedere cuantumul pedepsei

aplicate (de altfel, se constată că în raport de faptul că pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunea de tâlhărie este mai mare de 15 ani, nu s-ar fi

putut dispune suspendarea executării pedepsei închisorii, nefiind îndeplinite cerințele

art. 81 alin. (3) C. pen., sau art. 86 alin. (3) C. pen.).

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul O.M.A.

Prin motivele de recurs, inculpatul

a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate.

Un prin motiv de recurs susținut de

inculpat și întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen.,

se referă la faptul că urmărirea penală a fost efectuată în lipsa unui apărător

ales, deși inculpatul a solicitat să fie asistat de un avocat ales.

Al doilea motiv de recurs invocat se

referă la faptul că există contradicții între dispozitiv și considerente.

Cel de al doilea motiv de recurs

este întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., și

se referă la respingerea probelor solicitate de inculpat, respectiv reaudierea

inculpaților, efectuarea unei reconstituiri a săvârșirii faptei, reaudierea

părții vătămate care nu s-a prezentat în căile de atac.

De asemenea, inculpatul critică

hotărârile sub aspectul neefectuării expertizei psihiatrice prevăzută de art. 117

alin. (1) și (2) C. proc. pen., care constituie motiv de casare conform art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen.

Se solicită casarea deciziei,

trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau

trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal pentru completarea probatoriilor.

De asemenea, inculpatul a solicitat,

în subsidiar achitarea sa având în vedere că nu a avut reprezentarea că

săvârșește o infracțiune, el acționând pentru a apăra partea vătămată.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză

prin prisma cazurilor de casare invocate și a motivelor de recurs menționate,

Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile

instanțelor de fond și apel fiind legale și temeinice.

Din verificarea actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că urmărirea penală a fost efectuată cu

respectarea dispozițiilor legale care reglementează această fază procesuală.

Se constată că în faza urmăririi

penale inculpatul a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, fiind respectat

dreptul la apărare a recurentului astfel cum este prevăzut în art. 6 C. proc.

pen., și art. 171 C. proc. pen., acesta beneficiind de asistența juridică.

De altfel, abia în calea de atac a

recursului, inculpatul a înțeles să invoce o pretinsă lipsă de apărare pe

parcursul urmăririi penale.

Înalta Curte nu a constatat că între

dispozitivul și considerentele deciziei ar exista vreo contradicție.

Cu privire la cel de al doilea motiv

de recurs, Înalta Curte reține că acesta, în fapt, este un motiv care vizează

netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea, având în vedere că instanța de apel

a respins cererea de probatorii formulată de inculpat (reaudierea inculpaților

și a părții vătămate, reconstituirea săvârșirii faptei) motivat de faptul că probele

solicitate fuseseră administrate în faza cercetării judecătorești.

De altfel, pct. 10 al art. 385

9

C. proc. pen., se referă la situația în care „instanța nu s-a pronunțat asupra

unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să

influențeze soluția procesului”, ori în cauză instanța s-a pronunțat asupra

cererii formulate de inculpat, în sensul respingerii acesteia.

Hotărârile pronunțate în cauză nu

sunt supuse casării nici pentru cazul prevăzut de pct. 8 din art. 385

9

C. proc. pen., referitor la neefectuarea expertizei psihiatrice a inculpatului în

cazurile și în condițiile prevăzute de art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc.

pen., efectuarea expertizei psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii

de omor deosebit de grav, precum și atunci când organele de urmărire penală sau

instanța de judecată cu îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau

inculpatului. În alin. (2) este prevăzută procedura efectuării expertizei.

Ori, în cauză, inculpatul a fost

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, caz în care nu este

obligatorie efectuarea unei astfel de expertize.

În ceea ce privește cel de al doilea

caz în care ar fi fost obligatorie efectuarea expertizei psihiatrice, se reține

că inculpatul nu a depus la dosar nici un act medical, care să inducă o

„îndoială” organului judiciar asupra stării psihice a acestuia.

În consecință, în raport de considerentele

expuse, se constată că nu există motive pentru casarea hotărârilor pronunțate

în vederea refacerii urmăririi penale sau în vederea refacerii de către prima

instanță, în cauză desfășurarea procesului penal a fost efectuată cu

respectarea normelor legale de procedură.

Pe fondul cauzei, se constată că pe

baza probelor administrate s-a reținut corect situația de fapt, constând în

aceea că în ziua de 27 ianuarie 2004, cei doi inculpați observând-o pe partea

vătămată T.M.S. au luat hotărârea de a-i sustrage bunuri acesteia, sens în care

au urmărit-o până ce a ajuns în scara blocului, unde au imobilizat-o, au

trântit-o la pământ, iar inculpatul Fâță i-a smuls geanta pe care o avea asupra

sa, după care au părăsit în fugă locul faptei.

Pentru că după săvârșirea faptei au

fost observați de martorii R.M. și G.F., care fuseseră alertați de strigătele

părții vătămate, inculpații s-au ascuns în scara unui alt bloc, unde au deschis

geanta sustrasă și au observat conținutul acesteia (această împrejurare rezultă

și din declarațiile inculpaților).

Inculpatul O.M.A. în faza urmăririi

penale a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că el și celălalt inculpat au

urmărit-o pe partea vătămată, iar în scara blocului el a imobilizat-o pe partea

vătămată căreia i-a spus mâna pe furcă pentru a o împiedica să țipe și a

trântit-o pe scări, în timp ce inculpatul minor i-a sustras geanta.

Ulterior, în baza cercetării

judecătorești recurentul a încercat să minimalizeze participarea sa la

săvârșirea faptei, încercând să acrediteze ideea că el a acționat pentru a o

apăra pe partea vătămată de celălalt inculpat care i-a sustras geanta.

Corect a fost înlăturată această

declarație din ansamblul probator administrat în cauză, având în vedere că nu

se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (declarațiile constante

ale părții vătămate, care a arătat că ambii inculpați au contribuit la

săvârșirea faptei, unul dintre aceștia imobilizând-o și celălalt sustrăgându-i

geanta, declarațiile coinculpatului și ale martorilor F.D.I. și T.A.R. care au

declarat că inculpatul O.M.A. le-a povestit că el a îmbrâncit-o pe partea

vătămată, pentru ca inculpatul Fâța să-i poată sustrage geanta).

Este evident că această ultimă

declarație este o apărare făcută pro causa în vederea înlăturării răspunderii

penale.

În consecință, reține că fapta

inculpatului O.M.A., constând în aceea că împreună cu inculpatul F.I.C., a sustras,

prin violență, o geantă de la partea vătămată întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. proc. pen., astfel că nici motivul

de recurs care viza achitarea inculpatului nu este întemeiat.

În consecință, reținând vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, Înalta Curte conform art. 385

15

pct. 1 lit. b

1

) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei penale nr. 3/ A – MF din 18

ianuarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția penală de minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 septembrie 2005.