ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1202/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 338/ S din 12 august 2003, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul F.F. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b), art. 74 și art. 76 C. pen., dispunând executarea acesteia în regim privativ de libertate, conform art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul C.A.I. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, conform art. 86 1 C. pen., pe durata termenului de încercare de 7 ani. S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate L.L. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la sugestia inculpatului C.A.I., inculpatul F.F., în data de 5 februarie 2003 a sustras prin violență telefonul mobil al părții vătămate L.L. În concret, inculpații sunt elevi ai Grupului Școlar de Industrie Ușoară din municipiul Brașov, iar inculpatul C.A.I. este coleg de clasă cu partea vătămată L.L. Sesizând că aceasta din urmă deține un telefon mobil, pe care obișnuia să-l poarte la gât, agățat de un șnur.

În data de 4 februarie 2003, inculpatul C.A.I. i-a propus inculpatului F.F. o anumită sumă de bani dacă va sustrage telefonul părții vătămate. Deși inițial a refuzat, la insistențele inculpatului C.A.I., inculpatul F.F. a acceptat, acțiunea urmând a se desfășura conform planului stabilit de cel dintâi: acesta urma în cursul zilei următoare să ceară numărul de telefon al părții vătămate, arătând-o într-una din zile pe partea vătămată inculpatului F.F. care o va urmări pe partea vătămată la sfârșitul orelor de curs, iar în momentul în care inculpatul C.A.I. o va apela celălalt inculpat îi va smulge telefonul. În cursul zilei următoare, 5 februarie 2003, orele 11,30, activitatea infracțională s-a derulat corespunzător planului prestabilit.

Partea vătămată, însoțită fiind de martora P.R. a încercat să răspundă apelului făcut pe celular de inculpatul C.A.I., scoțând din haină telefonul mobil ce îl purta la gât, agățat de un șnur, moment în care inculpatul F.F. i-a smuls prin surprindere și îmbrâncire telefonul din mână, rupând cureaua de susținere. Inculpatul F.F. a fugit spre Poarta Scheii, loc unde s-a întâlnit cu coinculpatul C.A.I. căruia i-a dat telefonul sustras în împrejurările descrise. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații C.A.I. și F.F. Parchetul a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei. S-a susținut în calea de atac a inculpatului C.A.I. că în mod netemeinic s-a dispus condamnarea sa câtă vreme nu există la dosar probe care să facă dovada vinovăției sale.

În privința inculpatului F.F. acesta s-a prevalat în apelul exercitat de elemente de ordin personal, apte a conduce la reducerea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr. 150/P/Ap/2003 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 338/ S din 12 august 2003 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o sub aspectul încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C.A.I. și a modalității de executare a pedepsei. Rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul C.A.I.

din infracțiunea de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 C. pen., în infracțiunea de instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100 și art. 109 C. pen. A fost menținută pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani și 6 luni închisoare. A fost înlăturată aplicarea art. 86 1 , art. 86 2 , art. 86 3 , art. 86 4 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței. Au fost respinse apelurile declarate de inculpații F.F. și C.A.I. Au fost obligați inculpații F.F.

și C.A.I. să plătească statului câte 400.000 lei cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat fondat apelul procurorului relativ la poziția și situația procesuală a inculpatului C.A.I. Asupra participării acestui inculpat la săvârșirea faptei, actele probatorii administrate în cauză au conturat contribuția concretă a acestui inculpat. În acest sens au pledat declarațiile coinculpatului F.F., ale părții vătămate, aceasta din urmă confirmând solicitarea din ziua precedentă a inculpatului C.A.I. de a-i comunica numărul de celular, ale martorei P.M. Această martoră l-a sunat pe inculpatul C.A.I., pe propriul telefon mobil, la scurt timp de la săvârșirea faptei, în timp ce acesta se afla, împreună cu celălalt inculpat la locuința numitului D.M., pentru a-l întreba dacă îl cunoaște pe inculpatul F.F., primind un răspuns negativ.

Stabilind participarea inculpatului C.A.I. la consumarea rezultatului urmărit, s-a putut constatat că activitatea acestuia se detașează prin determinarea cu intenție la săvârșirea de către inculpatul F.F. a faptei penale, această atitudine fiind insuflată autorului independent de voința acestuia. Ca rezultat al stăruințelor sale, inculpatul F.F. a acceptat în cele din urmă comiterea infracțiunii. Pe cale de consecință, instanța de apel a admis apelul parchetului, a desființat sentința primei instanțe sub aspectul încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul C.A.I. Procedând la rejudecare pentru considerentele arătate, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei acestui inculpat din infracțiunea de complicitate la tâlhărie înscrisă în actul de sesizare în forma de participație a instigării, prevăzută de art. 25 C. pen., la aceeași infracțiune.

În mod corespunzător, dacă în cazul individualizării judiciare a pedepsei aceasta corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., individualizarea modalității de executare nu este de natură a răspunde cerințelor privind reeducarea inculpatului C.A.I., acestuia fiindu-i aplicat același regim ca în cazul inculpatului F.F. Raportat la acest din urmă inculpat, circumstanțele reale și personale examinate de către instanța de fond au determinat reducerea pedepsei sub limita minimului special, la nivelul unui cuantum îndestulător realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpații C.A.I. și F.F., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele.

În motivele de recurs depuse la dosar, apărătorul inculpatului C.A.I. a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14, 17 1 și 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și rejudecând, în raport cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 72, art. 74 și art. 76 C. pen., să se pronunțe o pedeapsă orientată spre minimul special, urmând a se menține dispozițiile sentinței de fond în ceea ce privește individualizarea modului de executare al pedepsei.

Se critică faptul că instanța de apel nu a ținut cont de vârsta inculpatului, de stadiul dezvoltării sale fizice și intelectuale concretizat în expertiza medico-legală psihiatrică care a evidențiat un discernământ diminuat, influențabilitate crescută, autocontrol scăzut, nu a mai săvârșit anterior infracțiuni, provine dintr-o familie dezorganizată, însă urmează cursurile unei instituții de învățământ, prejudiciul a fost recuperat integral, apreciind că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei, această modalitate fiind în concordanță cu toate circumstanțele reale, dar și personale ale inculpatului, iar în cazul dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere se pot lua față de inculpat măsuri de supraveghere.

Apărătorul inculpatului C.A.I. în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14, 17 1 și 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Brașov și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, susținând oral motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosar, apreciind că decizia din apel nu este fundamentată pe probe. De asemenea, a solicitat ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie suspendată sub supraveghere potrivit art. 86 1 C. pen. Apărătorul inculpatului F.F., în dezbateri, a invocat prevederile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, a se acorda o mai mare eficiență efectelor circumstanțelor judiciare, schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., care reglementează condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând recursurile declarate de inculpații C.A.I. și F.F. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14, 17 1 și 18 C. proc. pen., pentru inculpatul C.A.I. și cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul F.F., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului C.A.I. ca fiind fondat, iar recursul inculpatului F.F. ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare. În ceea ce privește recursul inculpatului C.A.I.: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului minor C.A.I.

în săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., de instigare la tâlhărie, ca urmare a aplicării art. 334 C. proc. pen., în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului minor C.A.F. de a-l determina pe inculpatul F.F., cu intenție, prin promiterea unei sume de bani și a insistențelor exercitate asupra acestuia de a săvârși infracțiunea, în modalitatea stabilită inițial de inculpatul minor, de a deposeda pe partea vătămată L.L.

de un telefon mobil pe care aceasta îl purta agățat de un șnur la gât, infracțiune comisă de inculpatul F.F., conform planului prestabilit de inculpatul minor și căruia i-a dat ulterior telefonul mobil, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de instigare la tâlhărie. Astfel, declarațiile inculpatului F.F. evidențiază contribuția inculpatului minor C.A.I. de a-l determina să o deposedeze pe partea vătămată de un telefon mobil, spunându-i și cum trebuie să procedeze, inițial refuzând, dar la insistențele acestuia și ca urmare a promisiunii că îi va da suma de 1.200.000 lei a acceptat să comită fapta se coroborează cu declarațiile părții vătămate L.L. care confirmă anterior comiterii faptei asupra sa primirea unui telefon al cărui număr nu a apărut afișat, declarațiile martorei P.R.

care o însoțea pe partea vătămată și care a asistat nemijlocit la săvârșirea infracțiunii asupra acesteia, atestând, la rândul ei, primirea de către partea vătămată a unui apel telefonic pe mobil anterior săvârșirii infracțiunii, așa cum rezulta din planul stabilit de inculpatul minor C.A.I. Activitatea infracțională a inculpatului minor C.A.I., atât obiectiv, cât și subiectiv îndeplinește condițiile instigării respectiv, existența unei activități de determinare a instigatorului asupra instigatului, aceasta să privească săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, să nu existe o determinare anterioară a instigatului de a comite fapta, activitatea de instigarea să aibă efect, cel instigat să treacă la săvârșirea infracțiunii, toate acestea urmând să se realizeze cu intenție.

Din evaluarea probelor administrate, instanța de apel în mod just a considerat că activitatea infracțională a inculpatului minor C.A.I. se circumscrie contribuției de instigator și nu celei de complice, deoarece actele concrete de executare comise de inculpatul minor au constat în îndemnul, cu intenție al inculpatului F.F. de a săvârși infracțiunea de tâlhărie concretizată prin propunere, apoi prin insistența de a săvârși infracțiunea, urmată de promiterea unei sume de bani și prezentarea planului activității infracționale, neexistând o înțelegere prealabilă a inculpaților în a săvârși infracțiunea de tâlhărie, inculpatul punând în aplicare planul prestabilit și săvârșind infracțiunea de tâlhărie.

Înalta Curte consideră însă că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, în sensul modalității de executare privative de libertate, instanța de apel nu a dat o corectă relevanță dispozițiilor art. 100 și art. 72 C. pen., neținând cont de faptul că infracțiunea a fost săvârșită de un inculpat minor, care se caracterizează, de regulă printr-un tip aparte de personalitate delincventă, a cărei insuficientă maturizare bio-psihică se concretizează în decizii infracționale corespunzătoare unui nivel de reprezentare scăzut, bazat pe nevoi imediate, în raport cu vârsta pe care acesta o are. Așa cum rezultă din materialul probator administrat, profilul personalității inculpatul minor C.A.I.

se caracterizează prin faptul că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, ca urmare a divorțului părinților, aflându-se în îngrijirea mamei sale, a avut un comportament ireproșabil în societate, potrivit afirmațiilor vecinilor, mama și bunica maternă cu care locuiește sunt cunoscute a fi persoane integre, preocupate în asigurarea unei bune educații acestuia, nu are antecedente penale, elev în cadrul Grupului școlar de industrie ușoară, a avut discernământul faptelor comise, prezintă însă tulburări de conduită pe fondul unei maturități afective și influențabilitate crescută cu diminuarea unui autocontrol al emoțiilor și impulsurilor ce duce la scăderea autocontrolului conduitei la o personalitate în curs de structurare, discernământul fiind diminuat față de conținutul și urmările acțiunilor sale.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră critica recurentului inculpat C.A.I. privind greșita individualizare a pedepsei aplicate, numai sub aspectul modalității de executare a acesteia, ca fiind întemeiată, deoarece modalitatea privativă de libertate nu poate să-și atingă finalitatea, nefiind adecvată cauzal personalității inculpatului, evidențiind un caracter coercitiv excesiv.

Astfel, Înalta Curte, reevaluând plural criteriile specifice regimului sancționator aplicabil minorilor stipulate în art. 100 C. pen., dar și cele prevăzute în art. 72 C. pen., prin raportare la condițiile concrete, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunii comise evidențiat nu numai de contribuția efectivă de instigator, dar și circumstanțele reale anterioare și ulterioare, precum și de profilul complex de personalitate al inculpatului, concretizat în starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea sa, condițiile familiale, deja arătate, ținând cont și de faptul că în prezent inculpatul a devenit de curând major, consideră cuantumul pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare suficient, iar modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control prevăzută de art. 110 1 C. pen., că va asigura realizarea scopurilor pedepsei aplicate, dând posibilitatea ca prin măsurile de supraveghere impuse să permită îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, urmând ca procesul educațional să reprezinte coordonata principală în modelarea personalității acestuia.

Critica recurentului inculpat C.A.I. a fost considerată întemeiată și examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., incident în cauză și nu și prin celelalte dispoziții invocate, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., care nu-și găsesc aplicabilitatea față de condițiile pe care le impun și obiectul criticii formulate. Așadar, se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 110 1 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control pe un termen de încercare de 4 ani, va face aplicarea art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. și va fixa ca măsura prevăzută la art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen., să fie adusă la îndeplinire în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni prin prezentarea inculpatului la judecătorul desemnat, va face aplicarea art. 359 C. proc.

pen. Referitor la recursul inculpatului F.F. declarat împotriva aceleiași decizii: Din examinarea probelor administrate a rezultat că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, atât cu privire la vinovăția inculpatului F.F. în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută, cât și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate acestuia. Astfel, critica recurentului inculpat, în sensul că în cauză a fost făcută o greșită individualizare a pedepsei, impunându-se acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor judiciare, cât și schimbarea modalității de executare prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi avută în vedere față de condițiile concrete ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că a fost făcută o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite de inculpat, în calitate de autor, de modalitatea efectivă de comitere, deposedând prin violență pe partea vătămată de un telefon mobil, circumstanțele ulterioare ale infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului, care era major la momentul când a săvârșit fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut un comportament pozitiv în societate, interesat de muncă, potrivit caracterizărilor aflate la dosar.

Mai mult în cauză s-a dat eficiență distinctă prevederilor art. 74 C. pen., respectiv circumstanțelor judiciare și regimului sancționator corespunzător stipulat de art. 76 lit. b) C. pen., prin aplicarea unei pedepse sub limita minimului legal prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, ceea ce asigură realizarea scopurilor pedepsei, în reintegrarea pozitivă a inculpatului în societate. Totodată, Înalta Curte apreciază că și modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, neimpunându-se modalitatea de executare solicitată, având în vedere nu numai circumstanțele personale, dar mai ales gravitatea și condițiile de săvârșire a infracțiunii, ceea ce impune un regim de executare mai sever.

Așadar, în raport cu cele arătate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele în ceea ce-l privește pe inculpatul F.F., nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov, va casa decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., va face aplicarea art. 110 1 C. pen., art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen., cu precizarea modului de aducere la îndeplinire a dispoziției art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 359 C. proc. pen., în condițiile mai sus-menționate, în detaliu și va menține restul dispozițiilor date cu respectarea legii. Potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat F.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov. Casează decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 110 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control pe un termen de încercare de 4 ani. Face aplicarea art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. Fixează ca măsura prevăzută la art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen., să fie adusă la îndeplinire în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni prin prezentarea inculpatului la judecătorul desemnat. Face aplicarea art. 359 C. proc.

pen. Menține restul dispozițiilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov. Obligă recurentul inculpat F.F. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2005.