ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1202/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1202/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

338/ S din 12 august 2003, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul F.F. la

3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. b), art. 74 și art. 76 C. pen., dispunând executarea

acesteia în regim privativ de libertate, conform art. 71 și art. 64 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat inculpatul C.A.I. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și următoarele C. pen.

S-a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, conform art. 86

1

C. pen., pe durata termenului de încercare de 7 ani.

S-a constatat recuperat

prejudiciul cauzat părții vătămate L.L.

Au fost obligați inculpații

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la sugestia inculpatului

C.A.I., inculpatul F.F., în data de 5 februarie 2003 a sustras prin violență

telefonul mobil al părții vătămate L.L.

În concret, inculpații sunt

elevi ai Grupului Școlar de Industrie Ușoară din municipiul Brașov, iar

inculpatul C.A.I. este coleg de clasă cu partea vătămată L.L. Sesizând că

aceasta din urmă deține un telefon mobil, pe care obișnuia să-l poarte la gât,

agățat de un șnur. În data de 4 februarie 2003, inculpatul C.A.I. i-a propus

inculpatului F.F. o anumită sumă de bani dacă va sustrage telefonul părții

vătămate. Deși inițial a refuzat, la insistențele inculpatului C.A.I.,

inculpatul F.F. a acceptat, acțiunea urmând a se desfășura conform planului

stabilit de cel dintâi: acesta urma în cursul zilei următoare să ceară numărul

de telefon al părții vătămate, arătând-o într-una din zile pe partea vătămată

inculpatului F.F. care o va urmări pe partea vătămată la sfârșitul orelor de

curs, iar în momentul în care inculpatul C.A.I. o va apela celălalt inculpat îi

va smulge telefonul.

În cursul zilei următoare, 5

februarie 2003, orele 11,30, activitatea infracțională s-a derulat

corespunzător planului prestabilit. Partea vătămată, însoțită fiind de martora

P.R. a încercat să răspundă apelului făcut pe celular de inculpatul C.A.I.,

scoțând din haină telefonul mobil ce îl purta la gât, agățat de un șnur, moment

în care inculpatul F.F. i-a smuls prin surprindere și îmbrâncire telefonul din

mână, rupând cureaua de susținere. Inculpatul F.F. a fugit spre Poarta Scheii,

loc unde s-a întâlnit cu coinculpatul C.A.I. căruia i-a dat telefonul sustras

în împrejurările descrise.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apeluri parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații

C.A.I. și F.F.

Parchetul a criticat

sentința sub aspectul individualizării pedepsei.

S-a susținut în calea de

atac a inculpatului C.A.I. că în mod netemeinic s-a dispus condamnarea sa câtă

vreme nu există la dosar probe care să facă dovada vinovăției sale.

În privința inculpatului

F.F. acesta s-a prevalat în apelul exercitat de elemente de ordin personal,

apte a conduce la reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 154/

Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr.

150/P/Ap/2003 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov împotriva sentinței penale nr. 338/ S din 12 august 2003 a Tribunalului

Brașov pe care a desființat-o sub aspectul încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului C.A.I. și a modalității de executare a

pedepsei.

Rejudecând, în baza art. 334

C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de

inculpatul C.A.I. din infracțiunea de complicitate la tâlhărie, prevăzută de

art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 C. pen., în infracțiunea de

instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100

și art. 109 C. pen.

A fost menținută pedeapsa

aplicată inculpatului de 3 ani și 6 luni închisoare.

A fost înlăturată aplicarea

art. 86

1

, art. 86

2

, art. 86

3

, art. 86

4

C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Au fost respinse apelurile

declarate de inculpații F.F. și C.A.I.

Au fost obligați inculpații

F.F. și C.A.I. să plătească statului câte 400.000 lei cheltuieli judiciare în

apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a apreciat fondat apelul procurorului relativ la poziția și

situația procesuală a inculpatului C.A.I.

Asupra participării acestui

inculpat la săvârșirea faptei, actele probatorii administrate în cauză au

conturat contribuția concretă a acestui inculpat.

În acest sens au pledat

declarațiile coinculpatului F.F., ale părții vătămate, aceasta din urmă

confirmând solicitarea din ziua precedentă a inculpatului C.A.I. de a-i

comunica numărul de celular, ale martorei P.M. Această martoră l-a sunat pe

inculpatul C.A.I., pe propriul telefon mobil, la scurt timp de la săvârșirea

faptei, în timp ce acesta se afla, împreună cu celălalt inculpat la locuința

numitului D.M., pentru a-l întreba dacă îl cunoaște pe inculpatul F.F., primind

un răspuns negativ.

Stabilind participarea

inculpatului C.A.I. la consumarea rezultatului urmărit, s-a putut constatat că

activitatea acestuia se detașează prin determinarea cu intenție la săvârșirea

de către inculpatul F.F. a faptei penale, această atitudine fiind insuflată

autorului independent de voința acestuia. Ca rezultat al stăruințelor sale,

inculpatul F.F. a acceptat în cele din urmă comiterea infracțiunii.

Pe cale de consecință,

instanța de apel a admis apelul parchetului, a desființat sentința primei

instanțe sub aspectul încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul

C.A.I.

Procedând la rejudecare

pentru considerentele arătate, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei acestui inculpat din infracțiunea de complicitate

la tâlhărie înscrisă în actul de sesizare în forma de participație a

instigării, prevăzută de art. 25 C. pen., la aceeași infracțiune.

În mod corespunzător, dacă

în cazul individualizării judiciare a pedepsei aceasta corespunde criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., individualizarea modalității de executare nu este

de natură a răspunde cerințelor privind reeducarea inculpatului C.A.I.,

acestuia fiindu-i aplicat același regim ca în cazul inculpatului F.F.

Raportat la acest din urmă

inculpat, circumstanțele reale și personale examinate de către instanța de fond

au determinat reducerea pedepsei sub limita minimului special, la nivelul unui

cuantum îndestulător realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri inculpații C.A.I. și F.F., acesta din urmă

fără a arăta în scris motivele.

În motivele de recurs depuse

la dosar, apărătorul inculpatului C.A.I. a invocat dispozițiile art. 385

9

pct.

14, 17

1

și 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei și rejudecând, în raport cu reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 72, art. 74 și art. 76 C. pen., să se pronunțe o

pedeapsă orientată spre minimul special, urmând a se menține dispozițiile

sentinței de fond în ceea ce privește individualizarea modului de executare al

pedepsei. Se critică faptul că instanța de apel nu a ținut cont de vârsta

inculpatului, de stadiul dezvoltării sale fizice și intelectuale concretizat în

expertiza medico-legală psihiatrică care a evidențiat un discernământ diminuat,

influențabilitate crescută, autocontrol scăzut, nu a mai săvârșit anterior

infracțiuni, provine dintr-o familie dezorganizată, însă urmează cursurile unei

instituții de învățământ, prejudiciul a fost recuperat integral, apreciind că

în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de aplicare a suspendării executării

pedepsei, această modalitate fiind în concordanță cu toate circumstanțele

reale, dar și personale ale inculpatului, iar în cazul dispunerii suspendării

executării pedepsei sub supraveghere se pot lua față de inculpat măsuri de

supraveghere.

Apărătorul inculpatului

C.A.I. în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14, 17

1

și 18 C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Brașov și menținerea

ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, susținând

oral motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosar, apreciind că

decizia din apel nu este fundamentată pe probe. De asemenea, a solicitat ca

pedeapsa aplicată inculpatului să fie suspendată sub supraveghere potrivit art.

86

1

C. pen.

Apărătorul inculpatului

F.F., în dezbateri, a invocat prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, a se acorda o mai mare eficiență

efectelor circumstanțelor judiciare, schimbarea modalității de executare a

pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., care

reglementează condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub

supraveghere.

Examinând recursurile

declarate de inculpații C.A.I. și F.F. împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14, 17

1

și 18 C. proc. pen.,

pentru inculpatul C.A.I. și cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul F.F., Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului C.A.I. ca fiind fondat, iar recursul inculpatului F.F. ca nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

inculpatului C.A.I.:

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului minor

C.A.I. în săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211

alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99

C. pen., de instigare la tâlhărie, ca urmare a aplicării art. 334 C. proc.

pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului minor

C.A.F. de a-l determina pe inculpatul F.F., cu intenție, prin promiterea unei

sume de bani și a insistențelor exercitate asupra acestuia de a săvârși

infracțiunea, în modalitatea stabilită inițial de inculpatul minor, de a

deposeda pe partea vătămată L.L. de un telefon mobil pe care aceasta îl purta

agățat de un șnur la gât, infracțiune comisă de inculpatul F.F., conform

planului prestabilit de inculpatul minor și căruia i-a dat ulterior telefonul

mobil, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de instigare la tâlhărie.

Astfel, declarațiile

inculpatului F.F. evidențiază contribuția inculpatului minor C.A.I. de a-l

determina să o deposedeze pe partea vătămată de un telefon mobil, spunându-i și

cum trebuie să procedeze, inițial refuzând, dar la insistențele acestuia și ca

urmare a promisiunii că îi va da suma de 1.200.000 lei a acceptat să comită fapta

se coroborează cu declarațiile părții vătămate L.L. care confirmă anterior

comiterii faptei asupra sa primirea unui telefon al cărui număr nu a apărut

afișat, declarațiile martorei P.R. care o însoțea pe partea vătămată și care a

asistat nemijlocit la săvârșirea infracțiunii asupra acesteia, atestând, la

rândul ei, primirea de către partea vătămată a unui apel telefonic pe mobil

anterior săvârșirii infracțiunii, așa cum rezulta din planul stabilit de

inculpatul minor C.A.I.

Activitatea infracțională a

inculpatului minor C.A.I., atât obiectiv, cât și subiectiv îndeplinește

condițiile instigării respectiv, existența unei activități de determinare a

instigatorului asupra instigatului, aceasta să privească săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, să nu existe o determinare anterioară a instigatului

de a comite fapta, activitatea de instigarea să aibă efect, cel instigat să

treacă la săvârșirea infracțiunii, toate acestea urmând să se realizeze cu

intenție.

Din evaluarea probelor

administrate, instanța de apel în mod just a considerat că activitatea

infracțională a inculpatului minor C.A.I. se circumscrie contribuției de

instigator și nu celei de complice, deoarece actele concrete de executare

comise de inculpatul minor au constat în îndemnul, cu intenție al inculpatului

F.F. de a săvârși infracțiunea de tâlhărie concretizată prin propunere, apoi

prin insistența de a săvârși infracțiunea, urmată de promiterea unei sume de

bani și prezentarea planului activității infracționale, neexistând o înțelegere

prealabilă a inculpaților în a săvârși infracțiunea de tâlhărie, inculpatul

punând în aplicare planul prestabilit și săvârșind infracțiunea de tâlhărie.

Înalta Curte consideră însă

că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, în sensul modalității

de executare privative de libertate, instanța de apel nu a dat o corectă

relevanță dispozițiilor art. 100 și art. 72 C. pen., neținând cont de faptul că

infracțiunea a fost săvârșită de un inculpat minor, care se caracterizează, de

regulă printr-un tip aparte de personalitate delincventă, a cărei insuficientă

maturizare bio-psihică se concretizează în decizii infracționale

corespunzătoare unui nivel de reprezentare scăzut, bazat pe nevoi imediate, în

raport cu vârsta pe care acesta o are.

Așa cum rezultă din

materialul probator administrat, profilul personalității inculpatul minor

C.A.I. se caracterizează prin faptul că acesta provine dintr-o familie

dezorganizată, ca urmare a divorțului părinților, aflându-se în îngrijirea

mamei sale, a avut un comportament ireproșabil în societate, potrivit

afirmațiilor vecinilor, mama și bunica maternă cu care locuiește sunt cunoscute

a fi persoane integre, preocupate în asigurarea unei bune educații acestuia, nu

are antecedente penale, elev în cadrul Grupului școlar de industrie ușoară, a

avut discernământul faptelor comise, prezintă însă tulburări de conduită pe

fondul unei maturități afective și influențabilitate crescută cu diminuarea

unui autocontrol al emoțiilor și impulsurilor ce duce la scăderea

autocontrolului conduitei la o personalitate în curs de structurare,

discernământul fiind diminuat față de conținutul și urmările acțiunilor sale.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră critica recurentului inculpat C.A.I. privind

greșita individualizare a pedepsei aplicate, numai sub aspectul modalității de

executare a acesteia, ca fiind întemeiată, deoarece modalitatea privativă de

libertate nu poate să-și atingă finalitatea, nefiind adecvată cauzal

personalității inculpatului, evidențiind un caracter coercitiv excesiv.

Astfel, Înalta Curte,

reevaluând plural criteriile specifice regimului sancționator aplicabil

minorilor stipulate în art. 100 C. pen., dar și cele prevăzute în art. 72 C.

pen., prin raportare la condițiile concrete, având în vedere gradul de pericol

social al infracțiunii comise evidențiat nu numai de contribuția efectivă de

instigator, dar și circumstanțele reale anterioare și ulterioare, precum și de

profilul complex de personalitate al inculpatului, concretizat în starea

fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportarea sa, condițiile

familiale, deja arătate, ținând cont și de faptul că în prezent inculpatul a

devenit de curând major, consideră cuantumul pedepsei de 3 ani și 6 luni

închisoare suficient, iar modalitatea suspendării executării pedepsei sub

supraveghere sau sub control prevăzută de art. 110

1

C. pen., că va

asigura realizarea scopurilor pedepsei aplicate, dând posibilitatea ca prin

măsurile de supraveghere impuse să permită îndreptarea atitudinii inculpatului

față de comiterea de infracțiuni, urmând ca procesul educațional să reprezinte

coordonata principală în modelarea personalității acestuia.

Critica recurentului

inculpat C.A.I. a fost considerată întemeiată și examinată prin prisma cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., incident în

cauză și nu și prin celelalte dispoziții invocate, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., care nu-și găsesc aplicabilitatea față

de condițiile pe care le impun și obiectul criticii formulate.

Așadar, se va înlătura

aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 110

1

C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub

control pe un termen de încercare de 4 ani, va face aplicarea art. 86

3

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. și va fixa ca măsura prevăzută la art.

86

3

alin. (1) lit. a) C. pen., să fie adusă la îndeplinire în ultima

zi lucrătoare a fiecărei luni prin prezentarea inculpatului la judecătorul

desemnat, va face aplicarea art. 359 C. proc. pen.

Referitor la recursul

inculpatului F.F. declarat împotriva aceleiași decizii:

Din examinarea probelor

administrate a rezultat că instanța de apel în mod corect și-a însușit

argumentele primei instanțe, atât cu privire la vinovăția inculpatului F.F. în

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care acesta a fost trimis în

judecată, în raport cu situația de fapt reținută, cât și sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate acestuia.

Astfel, critica recurentului

inculpat, în sensul că în cauză a fost făcută o greșită individualizare a

pedepsei, impunându-se acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor

judiciare, cât și schimbarea modalității de executare prin aplicarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi avută în vedere

față de condițiile concrete ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că a

fost făcută o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.

72 C. pen., avându-se în vedere gradul de pericol social concret ridicat al

faptei săvârșite de inculpat, în calitate de autor, de modalitatea efectivă de

comitere, deposedând prin violență pe partea vătămată de un telefon mobil,

circumstanțele ulterioare ale infracțiunii, circumstanțele personale ale

inculpatului, care era major la momentul când a săvârșit fapta, nu este

cunoscut cu antecedente penale, a avut un comportament pozitiv în societate,

interesat de muncă, potrivit caracterizărilor aflate la dosar.

Mai mult în cauză s-a dat

eficiență distinctă prevederilor art. 74 C. pen., respectiv circumstanțelor

judiciare și regimului sancționator corespunzător stipulat de art. 76 lit. b)

C. pen., prin aplicarea unei pedepse sub limita minimului legal prevăzut de

lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, ceea ce asigură realizarea

scopurilor pedepsei, în reintegrarea pozitivă a inculpatului în societate.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că și modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate

este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia, neimpunându-se modalitatea

de executare solicitată, având în vedere nu numai circumstanțele personale, dar

mai ales gravitatea și condițiile de săvârșire a infracțiunii, ceea ce impune

un regim de executare mai sever.

Așadar, în raport cu cele

arătate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate

aspectele în ceea ce-l privește pe inculpatul F.F., nefiind incident cazul de

casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva deciziei penale nr.

154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov, va casa decizia atacată numai

cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, va înlătura

aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., va face aplicarea art. 110

1

C. pen., art. 86

3

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen., cu

precizarea modului de aducere la îndeplinire a dispoziției art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 359 C. proc. pen., în condițiile mai

sus-menționate, în detaliu și va menține restul dispozițiilor date cu

respectarea legii.

Potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.F. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai

2004 a Curții de Apel Brașov.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat F.F. la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

C.A.I. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din 5 mai 2004 a Curții de Apel

Brașov.

Casează decizia atacată

numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

Înlătură aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 110

1

C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub

control pe un termen de încercare de 4 ani.

Face aplicarea art. 86

3

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen.

Fixează ca măsura prevăzută

la art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen., să fie adusă la îndeplinire

în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni prin prezentarea inculpatului la

judecătorul desemnat.

Face aplicarea art. 359 C.

proc. pen.

Menține restul

dispozițiilor.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva deciziei penale nr. 154/ Ap din

5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurentul inculpat

F.F. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 februarie 2005.