ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 283/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea

inculpaților în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., reținându-se

ca stare de fapt că în data de 26 septembrie 2002 inculpații au amenințat, în

loc public, pe partea vătămată, după care i-au smuls din mână telefonul mobil  în

valoare de 3 milioane lei.

Prin

sentința penală nr. 59 din 5 februarie 2003, Tribunalul Brașov, a dispus

schimbarea încadrării juridice în dispozițiile art. 208 alin. (1), 209 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpați la

pedepse de câte 3 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de judecată a avut în vedere exclusiv,

declarațiile părților din cursul cercetării judecătorești pe baza cărora a

concluzionat că în cauză nu au fost exercitate violențe sau amenințări asupra

părții vătămate.

Prin

decizia penală nr.113/Ap din 5 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, s-au respins

apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și al inculpatului R.L.,

fiind admis cel al inculpatului P.I. sub aspectul formei participației sale –

complice, nu autor – fiind schimbată încadrarea juridică a infracțiunii de furt

calificat în acest sens.

Împotriva

acestei din urmă decizii, în termen legal, a introdus recurs, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, invocând art. 385

9

pct. (17), C. proc.

pen., constând în greșita încadrare juridică a faptelor comise de inculpați în

infracțiunea de furt calificat.

În

motivarea recursului, se susține că soluțiile aplicate de instanțele de fond și

apel ca fiind pronunțate în urma unei coroborări deficitare a mijloacelor de

probă administrate în cauză, dându-se eficiență doar celor din cadrul

cercetării judecătorești, cele din faza de urmărire penală fiind trecute cu

vederea.

Încadrarea

juridică a faptei prin rechizitoriu s-a dispus și în baza declarațiilor părții

vătămate care a relatat că telefonul mobil i-a fost sustras prin amenințare. În

fața instanței de judecată, aceasta a revenit, susținând inexistența vreunei

amenințări din partea inculpaților.

Schimbarea

proziției părții vătămate, a fost însușită de instanță, deși motivarea

modificării declarației apare ca fiind fără suport logic sau motivațional.

Chiar

starea de fapt reținută de instanță, conduce la concluzia existenței

elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, și nu a celei de furt

calificat.

Acțiunea

inculpaților de a încadra partea vătămată (fie emotivă), de a o conduce în

spatele școlii, de a-i imputa anumite împrejurări nereale și chiar de a

sublinia că pentru aceasta trebuie să plătească, este evident că a avut ca

efect intimidarea părții vătămate.

„Precizarea”

acesteia în fața instanței de judecată potrivit căreia inculpații doar i-au

cerut să vadă telefonul care „a alunecat” în mâna inculpatului R.L., datorită

chiar stării de fapt relatate și fără coerență logică, trebuia cenzurată

corespunzător de instanță.

În

plus, ar fi trebuit analizate și declarațiile din cursul urmăririi penale, din

chiar declarațiile inculpaților rezultând acele imputații nefondate, iar

inculpatul R.L. a arătat că i-a cerut părții vătămate să-i arate telefonul și

că aceasta l-a scos, îl ținea de o curelușă și atunci  „i l-a tras din mână”.

Considerând

că, în contextul ansamblului probator, sunt dovedite elementele constitutive

ale infracțiunii de tâlhărie, parchetul a cerut admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și în urma  rejudecării cauzei, condamnarea inculpaților

pentru tâlhărie, cum au fost trimiși în judecată.

Recursul

este nefondat.

Contrar

susținerilor din recursul parchetului, în speță, nu s-a dovedit cu certitudine

decât elementele proprii infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208

alin.(1), 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., nu și elementele de natură a-i

da faptei caracterul de tâlhărie, încât, în mod just și judicios, instanța de

apel, a procedat la schimbarea încadrării juridice, imputate prin rechizitor.

Schimbarea

încadrării juridice a faptei a avut în vedere rezultatele anchetei

judecătorești efectuate, care prin conținutul său, a infirmat o serie de

relatări, pretins făcute de partea vătămată și de martori sau inculpați, la

urmărirea penală, relatări nefăcute personal, în scris, de către respectivii și

al căror conținut nu a mai fost menținut de aceștia în instanță.

Instanța

a avut temeiuri serioase pentru înlăturarea acestor relatări, din moment ce

însăși partea vătămată, nu a menținut declarațiile de la urmărirea penală, iar

declarațiile de la instanță, coincid cu plângerea făcută la organele de

urmărire penală, făcută la 26 septembrie 2002, fila 3, din dosarul de urmărire,

în care reclamă doar că i-au luat telefonul din buzunar, fără a reclama

amenințări sau violențe, elemente proprii infracțiunii de tâlhărie.

Or, în

aceste condiții cu motivările pertinente făcute de instanța de apel, în mod

corect, s-a conchis că fapta nu poate fi tâlhărie.

A se

fi decis, în mod contrar, ar fi însemnat a se da putere absolută probelor

administrate la urmărirea penală, lipsind în totalitate, de efecte juridice,

probele administrate în faza de judecată, punând sub semnul întrebării,

rațiunea de a fi, a acestei faze a procesului penal, dacă situația de fapt,

stabilită în cadrul ei, nu se poate reține, ca atare, datorită celor statuate,

la urmărirea penală.

În

raport cu cele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față și  în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. (1) lit.b) C. proc. pen., va menține

hotărârea atacată.

Se vor

computa din pedepsele aplicate inculpaților, arestările preventive, la zi.

Văzând

și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a plății

onorariilor, pentru apărările din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

împotriva deciziei penale nr.113/Ap din 5 mai 2003 a Curții de Apel Brașov,

privind pe inculpații R.L.și P.I.

Compută din pedepsele

aplicate iculpaților, timpul arestării preventive de la 17 octombrie 2002 la 16

ianuarie 2004 pentru R.L. și de la 6 noiembrie 2002 la 16 ianuarie 2004 pentru P.I.

Obligă pe recurenți să

plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care

sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu,

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.