ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 283/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 283/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., reținându-se ca stare de fapt că în data de 26 septembrie 2002 inculpații au amenințat, în loc public, pe partea vătămată, după care i-au smuls din mână telefonul mobil în valoare de 3 milioane lei. Prin sentința penală nr. 59 din 5 februarie 2003, Tribunalul Brașov, a dispus schimbarea încadrării juridice în dispozițiile art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpați la pedepse de câte 3 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de judecată a avut în vedere exclusiv, declarațiile părților din cursul cercetării judecătorești pe baza cărora a concluzionat că în cauză nu au fost exercitate violențe sau amenințări asupra părții vătămate. Prin decizia penală nr.113/Ap din 5 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, s-au respins apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și al inculpatului R.L., fiind admis cel al inculpatului P.I. sub aspectul formei participației sale – complice, nu autor – fiind schimbată încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat în acest sens. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a introdus recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, invocând art. 385 9 pct. (17), C. proc.
pen., constând în greșita încadrare juridică a faptelor comise de inculpați în infracțiunea de furt calificat. În motivarea recursului, se susține că soluțiile aplicate de instanțele de fond și apel ca fiind pronunțate în urma unei coroborări deficitare a mijloacelor de probă administrate în cauză, dându-se eficiență doar celor din cadrul cercetării judecătorești, cele din faza de urmărire penală fiind trecute cu vederea. Încadrarea juridică a faptei prin rechizitoriu s-a dispus și în baza declarațiilor părții vătămate care a relatat că telefonul mobil i-a fost sustras prin amenințare. În fața instanței de judecată, aceasta a revenit, susținând inexistența vreunei amenințări din partea inculpaților.
Schimbarea proziției părții vătămate, a fost însușită de instanță, deși motivarea modificării declarației apare ca fiind fără suport logic sau motivațional. Chiar starea de fapt reținută de instanță, conduce la concluzia existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, și nu a celei de furt calificat. Acțiunea inculpaților de a încadra partea vătămată (fie emotivă), de a o conduce în spatele școlii, de a-i imputa anumite împrejurări nereale și chiar de a sublinia că pentru aceasta trebuie să plătească, este evident că a avut ca efect intimidarea părții vătămate. „Precizarea” acesteia în fața instanței de judecată potrivit căreia inculpații doar i-au cerut să vadă telefonul care „a alunecat” în mâna inculpatului R.L., datorită chiar stării de fapt relatate și fără coerență logică, trebuia cenzurată corespunzător de instanță.
În plus, ar fi trebuit analizate și declarațiile din cursul urmăririi penale, din chiar declarațiile inculpaților rezultând acele imputații nefondate, iar inculpatul R.L. a arătat că i-a cerut părții vătămate să-i arate telefonul și că aceasta l-a scos, îl ținea de o curelușă și atunci „i l-a tras din mână”. Considerând că, în contextul ansamblului probator, sunt dovedite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, parchetul a cerut admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în urma rejudecării cauzei, condamnarea inculpaților pentru tâlhărie, cum au fost trimiși în judecată. Recursul este nefondat.
Contrar susținerilor din recursul parchetului, în speță, nu s-a dovedit cu certitudine decât elementele proprii infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin.(1), 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., nu și elementele de natură a-i da faptei caracterul de tâlhărie, încât, în mod just și judicios, instanța de apel, a procedat la schimbarea încadrării juridice, imputate prin rechizitor. Schimbarea încadrării juridice a faptei a avut în vedere rezultatele anchetei judecătorești efectuate, care prin conținutul său, a infirmat o serie de relatări, pretins făcute de partea vătămată și de martori sau inculpați, la urmărirea penală, relatări nefăcute personal, în scris, de către respectivii și al căror conținut nu a mai fost menținut de aceștia în instanță.
Instanța a avut temeiuri serioase pentru înlăturarea acestor relatări, din moment ce însăși partea vătămată, nu a menținut declarațiile de la urmărirea penală, iar declarațiile de la instanță, coincid cu plângerea făcută la organele de urmărire penală, făcută la 26 septembrie 2002, fila 3, din dosarul de urmărire, în care reclamă doar că i-au luat telefonul din buzunar, fără a reclama amenințări sau violențe, elemente proprii infracțiunii de tâlhărie. Or, în aceste condiții cu motivările pertinente făcute de instanța de apel, în mod corect, s-a conchis că fapta nu poate fi tâlhărie.
A se fi decis, în mod contrar, ar fi însemnat a se da putere absolută probelor administrate la urmărirea penală, lipsind în totalitate, de efecte juridice, probele administrate în faza de judecată, punând sub semnul întrebării, rațiunea de a fi, a acestei faze a procesului penal, dacă situația de fapt, stabilită în cadrul ei, nu se poate reține, ca atare, datorită celor statuate, la urmărirea penală. În raport cu cele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față și în baza art. 385 15 alin. (1) pct. (1) lit.b) C. proc. pen., va menține hotărârea atacată. Se vor computa din pedepsele aplicate inculpaților, arestările preventive, la zi. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a plății onorariilor, pentru apărările din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr.113/Ap din 5 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpații R.L.și P.I. Compută din pedepsele aplicate iculpaților, timpul arestării preventive de la 17 octombrie 2002 la 16 ianuarie 2004 pentru R.L. și de la 6 noiembrie 2002 la 16 ianuarie 2004 pentru P.I. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.