Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
29 mai 2003

Decizia nr. 2569/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 189/2002 a Tribunalului Brașov

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 189/2002, Tribunalul Brașov în baza art. 344 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpații: - pentru inculpatul B.O.C., din art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen. (22 fapte), art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. (5 fapte) și art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e C. pen. (3 fapte), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (30 fapte). - pentru inculpatul S.A.L., din art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen. (3 fapte), art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

(una faptă) și art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen. (15 fapte), în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 fapte). În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (30 fapte) a condamnat pe inculpatul B.O.C. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (19 fapte), a condamnat pe inculpatul S.A.L.

la pedeapsa de 4 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., față de inculpați. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 20 iulie 2001, la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților. Au fost obligați inculpații, în solidar să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, următoarele sume de bani către părțile civile: 21.600.000 lei părții civile SC M. SRL Brașov; 2.270.000 lei părții civile SC L.C. SRL Brașov; 1.090.000 lei părții civile SC C. SRL Brașov; 4.000.000 lei părții civile F.M.; 200.000 lei părții civile G.A.; 1.000.000 lei părții civile S.L.; 2.900.000 lei părții civile B.G.; 1.000.000 lei părții civile S.V.

A fost respinse restul pretențiilor civile formulate de partea civilă S.R. A constatat că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.O.C. și S.A.L. împotriva deciziei penale nr. 286/ A din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedepse, timpul reținerii și arestării preventive a inculpaților de la 20 iulie 2001, la 29 mai 2003. Obligă pe inculpatul B.O.C. la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă pe inculpatul S.A.L. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.