ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 642/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 642/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 84/S/2009, Tribunalul Brașov, în baza art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor săvârșite de

inculpatul N.D. din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174

- 176 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în

infracțiunea prev. de art. 239 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 182 alin.

(2) teza finala C. pen. și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., precum și din

infracțiunea prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 239

1

C. pen. și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 239

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 239 alin. (4) C. pen. cu

referire la art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. și aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. a condamnat pe inculpatul N.D. la o pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 239 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat același inculpat la o pedeapsa de

6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen. a aplicat inculpatului N.D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza

II și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus durata

reținerii și arestării preventive de la 28 decembrie 2006 la 3 ianuarie 2007.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a aplicat

inculpatului N.D., măsura obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea

definitivă a prezentului proces penal.

În baza art. 145

1

alin. (2) C.

proc. pen. cu aplicarea art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen. a impus

inculpatului N.D., ca pe durata măsurii să se supună următoarelor obligații:

- să se prezinte la organul judiciar ori de

câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C.

proc. pen. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. a obligat inculpatul N.D. la

plata către partea civilă L.R. a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri

civile reprezentând daune morale.

S-au respins restul pretențiilor civile

solicitate de partea civila L.R..

S-a luat act că partea vătămata C.D. nu s-a

constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, în fapt

s-au reținut următoarele:

În luna decembrie 2006, Serviciul de Poliție

Transporturi Maritime Constanța a efectuat o serie de investigații relativ la

posibila săvârșire de infracțiuni comise prin interpunerea în circuitul

financiar a unor firme precum "S.U." S.R.L. sau "S.G.C."

S.R.L.

În vederea efectuării acestor investigații,

în data de 27 decembrie 2006, s-a intenționat realizarea unui

"flagrant" care să conducă la identificarea persoanelor implicate în

aceste activități comerciale, considerate ilegale de către organele de poliție,

acțiunea fiind coordonată de către partea civilă L.R., care la acel moment

ocupa funcția de șef al Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța.

S-a mai reținut că la acea dată, respectiv 27

decembrie 2006, au fost organizate 4 echipe formate din polițiști din cadrul

Serviciul de Poliție Transporturi Maritime Constanța, fiecare din aceste echipe

având atribuții specifice de supraveghere, a activităților comerciale apreciate

a se desfășura contrar dispozițiilor legale ce au "intrat în dispozitiv"

începând cu ora 9

00

.

În vederea unei supravegheri corespunzătoare a

activităților considerate drept infracționale de către organele de urmărire

penală ce urmau a se desfășura în 27 decembrie 2006, a fost monitorizată Banca

"P.B." din municipiul Constanța, ocazie în care atenția polițiștilor

a intrat și inculpatul N.D. ce conducea la acea dată un autoturism O.P. cu

număr de înmatriculare X.

În cursul activităților desfășurate de

polițiști, la 27 decembrie 2006 a fost urmărit autoturismul condus de

inculpatul N.D., iar pe b-dul Alexandru Lăpușneanu din Constanța - mai precis

în zona "T." din acest municipiu - s-a intenționat de către organele

de urmărire penală oprirea în trafic a acestui autoturism.

S-a mai reținut că - în vederea oprii în

trafic a mașinii O.P. condusă de inculpat - autoturismul de poliție condus de

agent șef Z.N. a pus în funcțiune girofarul, a rulat în paralel cu mașina

inculpatului, iar prin porta-voce agentul șef Z.N. l-a somat pe inculpat să

oprească pe dreapta, finalmente acesta din urmă conformându-se rămânând cu

motorul în funcțiune.

Din mașina de poliție, a coborât comisarul

C.D. - parte vătămată în prezenta cauză, care s-a deplasat la autoturismul O.P.

condus de inculpatul N.D., partea vătămată declinându-și calitatea de polițist

și aplecându-se pe geamul deschis al portierei stânga față încercând să scoată

din contact cheile mașinii O.P. pentru a avea siguranța faptului că aceasta -

având motorul pornit - nu va părăsi acel loc.

S-a mai reținut că în acel moment, inculpatul

N.D. l-a lovit cu mâna peste față pe comisarul de poliție C.D. împingându-l pe

acesta, acțiunea inculpatului având ca rezultat dezechilibrarea părții vătămate

C.D. și căderea acestuia pe carosabil.

La foarte scurt timp, de mașina inculpatului

N.D. s-a apropiat și subcomisarul L.R. care i-a strigat inculpatului

"Poliția! Oprește și coboară din mașină!", însă inculpatul N.D. nu

s-a supus acestei somații, a introdus autoturismul în viteză și l-a pus în

mișcare.

În acest moment, partea vătămată L.R. a urcat

pe scărița autoturismului O.P. încercând să ajungă la volan și să scoată cheile

din contact însă inculpatul N.D. a pus în mișcare mașina, după ce în prealabil

îl lovise peste braț pe L.R. și a demarat în viteză, în timp ce partea vătămată

era "agățată" de autoturismul său, respectiv avea picioarele pe

scărița menționată și mâna dreaptă prinsă de bara metalică de deasupra

autoturismului O.P.

Inculpatul N.D. - deși l-a observat prins de

autoturism său pe L.R. și-a continuat deplasarea, a accidentat din spate o altă

mașină oprită la stop, marca D.B. cu nr. de înmatriculare Y și a intrat

inclusiv pe contrasens în încercarea sa de a părăsi zona respectivă.

Inculpatul N.D. a parcurs inițial aproximativ

80 metri, cu subcomisarul L.R. "agățat" de autoturismul său, după

care a virat dreapta - deși nu era încadrat pe banda ce i-ar fi permis acest

lucru - de pe b-dul Lăpușneanu pe str. Poporului din municipiul Constanța,

pentru ca ulterior după alți aproximativ 80 m, să vireze din nou dreapta,

moment în care subcomisarul L.R. - profitând de reducerea vitezei de către

inculpat a reușit să scoată din toc pistolul ce îl avea asupra sa și să-l

someze pe inculpat.

Inculpatul N.D. nu s-a conformat imediat

însă, după ce a mai parcurs aproximativ 30 metri și văzând pistolul părții

vătămate L.R. la tâmpla sa, finalmente a oprit autoturismul O.P. și a fost

condus la sediul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă L.R. și inculpatul N.D.,

criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând desființarea acesteia.

Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 85/Ap din 18 noiembrie 2009, a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva

Sentinței penale nr. 84/S/2009 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o sub

aspectul dispoziției de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în

sarcina inculpatului N.D. prin rechizitoriu cu privire la partea civilă L.R. și

a individualizării judiciare a pedepselor.

Rejudecând în aceste limite a descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și a repus în

individualitatea lor pedepsele de 3 ani închisoare și 6 luni închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus

schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului

N.D. cu privire la partea civilă L.R. din infracțiunea de ultraj prevăzută de

art. 239 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 182 alin. (2) teza finală C.

pen. și aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor

deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176

alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175

lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.D. la

pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de

4 ani după executarea pedepsei principale.

A majorat pedeapsa de 6 luni închisoare

aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 1 an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b),

art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului N.D.

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzută. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut măsura obligării de a nu părăsi

țara dispusă față de inculpat prin sentința atacată.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de

partea civilă L.R., precum și de inculpatul N.D. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 189 C. proc. pen. raportat la

art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008, onorariul apărătorului din oficiu s-a

suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc.

pen., a obligat pe partea civilă L.R. și inculpatul N.D. la plata sumei de câte

75 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, celelalte cheltuieli rămânând în

sarcina statului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul N.D. pentru

motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

Criticile aduse de parchet și inculpat nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei

recurate sub aspectul motivelor invocate, conform art. 385

6

alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile declarate în cauză nu

sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a

fost corect reținută de cele două instanțe în urma coroborării tuturor probelor

administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare

judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor corespunde situației de fapt

reținute, în mod corect stabilind instanța de apel că în cauză sunt întrunite

condițiile tragerii la răspundere a inculpatului N.D. pentru tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i),

art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Analiza probelor administrate în cauză duce

la concluzia că inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa,

întreg materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, probând cu

certitudine vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174,

art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului se

constată că tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. f) C. pen. -

astfel cum a fost trimis în judecată inculpatul - în infracțiunea prevăzută de

art. 239 alin. (4) C. pen., cu referire la art. 182 alin. (2) teza finală C.

pen. (punerea în primejdie a vieții), reținând că punerea în primejdie a vieții

s-a realizat ca un rezultat mai grav decât cel urmărit de inculpat, ce i se

poate imputa numai din culpă.

Aprecierea primei instanțe este însă eronată

sub aspectul atitudinii subiective a inculpatului, deoarece materialul

probatoriu administrat în cauză dovedește faptul că punerea în primejdie a

vieții părții civile L.R. nu a fost rezultatul unei acțiuni a inculpatului

realizate din culpă, ci a unei acțiuni efectuate cu intenție indirectă:

inculpatul a prevăzut că, prin modul în care s-a comportat după ce partea

civilă a rămas atârnată de mașina sa, pune în primejdie viața acesteia însă,

deși nu a urmărit acest rezultat mai grav, a acceptat posibilitatea producerii

lui și punerea în primejdie a vieții părții civile, rezultând un pericol grav

și imediat pentru viața acesteia. În speță nu s-a produs decesul victimei, însă

prin modul cum a acționat inculpatul, după ce partea civilă a rămas agățată de

mașină, acesteia i-a fost pusă viața în primejdie, rezultând un pericol grav și

imediat pentru viața părții civile. Astfel, așa cum rezultă din situația de

fapt expusă anterior, partea civilă s-a aflat în exteriorul unei mașini care

circula pe un drum public principal, cu un trafic intens ziua, într-un oraș

mare, mașina fiind condusă cu viteză de către șofer, trecând prin fața

mașinilor aflate în coloană la semafor, inclusiv pe contrasens, mașină care a

lovit un alt autoturism aflat în trafic chiar cu partea stângă - față unde se

afla partea civilă, pe o distanță de circa 500 m (potrivit procesului-verbal de

reconstituire), într-un sector cu curbe, în condițiile în care șoferul încerca

să scape de urmărirea mașinii de poliție și de victimă, toate acestea fiind

elemente care reliefează în mod clar starea de pericol grav și imediat în care

s-a aflat partea civilă, fiind suficient ca la un moment dat acesta să-și

piardă echilibrul și să cadă, fiind de notorietate faptul că impactul (mai ales

la o viteză mare) cu asfaltul și/sau cu alte autoturisme aflate în trafic

cauzează nu doar leziuni foarte grave, ci chiar decesul.

Toți martorii oculari au observat faptul că

partea civilă a rămas agățată de bara de sus a autoturismului O. condus de

inculpat, însă inculpatul nu a oprit ci a continuat înaintarea deși auzea

sirena mașinii de poliție din urma sa și țipetele părții civile (auzite chiar

de martorii B.C. și C.V., ultimul fiind martor propus de apărare). Martorii au

confirmat existența manevrelor periculoase efectuate de inculpat: A.C. a văzut

că inculpatul a mers cu viteză. S.L. a văzut vehiculul inculpatului lovind

autoturismul martorei (P.) S.L. cu partea stângă față, după care, fără a opri,

a trecut în viteză făcând o curbă la dreapta, partea civilă strigând spre ei să

vină cu mașinile și să-l blocheze. Martorul B.C. a fost impresionat de ceea ce

vedea "fiind aproape ca în filmele cu cascadori", partea civilă fiind

agățată numai în mâini, deoarece picioarele i-au alunecat de pe scărița

mașinii. A văzut că inculpatul a accelerat, mărind viteza de deplasare,

ajungând pe contrasens, efectuând un viraj la dreapta, de asemenea, în viteză

mare, auzind totodată, pe partea civilă când îl soma pe șofer să oprească

fiindcă îl omoară, iar polițistul din mașina inscripționată a poliției cu

sirena și girofarul în funcțiune somându-l prin stație pe inculpat să oprească.

Martorul M.M. a arătat că inculpatul a

încercat să facă tot timpul manevre pentru a scăpa de partea civilă, ajungând

în acest fel pe contrasens, la intersecție, culoarea semaforului fiind roșie, a

ocolit mașinile care stăteau la semafor și a făcut dreapta.

Martorul C.V. a văzut o mașină O. care a

luat-o la vale pe sens invers care mergea mai tărișor, a virat brusc spre

dreapta, la deal fiind tot în viteză și a auzit când persoana agățată de mașină

țipa.

Întreaga acțiune a inculpatului nu poate

decât să ducă la concluzia că acesta nu numai că a prevăzut pericolul pentru

partea civilă, ci chiar a acceptat posibilitatea producerii lui pentru a putea

scăpa de urmărire (cu orice preț), faptul că partea civilă nu a căzut, iar

rezultatul mai grav nu s-a produs datorându-se exclusiv acesteia.

În aceste condiții, aprecierea primei

instanțe în sensul că inculpatul a acționat cu praeterintenție, iar punerea în

primejdie a vieții părții civile i se poate imputa numai din culpă apare ca

fiind vădit eronată; schimbarea încadrării juridice efectuată cu privire la

fapta în discuție fiind neîntemeiată. În consecință, încadrarea juridică

corectă a faptei este aceea dată de instanța de apel, respectiv art. 20 rap. la

art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav.

Apărarea inculpatului în sensul că nu și-a

dat seama că cei care au încercat să îl oprească erau polițiști și a crezut că

este urmărit, așa că a încercat să scape, având o sumă mare de bani asupra sa,

este neîntemeiată, nefiind susținută de materialul probator administrat în

cauză.

Pe lângă declarațiile date de martorii

oculari, chiar inculpatul a recunoscut în declarațiile date că a văzut mașina

de poliție care îl urmărea. Cu toate acestea inculpatul nu a oprit deși era

evident că poliția îl viza pe el și nu altă mașină a forțat blocajul și a

fugit.

Față de împrejurarea că mașina inculpatului a

fost urmărită de o mașină a poliției inscripționată cu semnale acustice și

luminoase în funcțiune că inculpatul a fost somat repetat prin stație să

oprească, că acesta a observat persoana în uniformă de polițist care, însă și-a

declinat în repetate rânduri calitatea, nu se poate admite că inculpatul nu a

știut că este somat să oprească de către organele de poliție, susținerea sa

fiind vădit nereală și nesinceră; dimpotrivă singura explicație este că,

dându-și seama că este urmărit de polițiști, el a încercat să scape cu orice

preț, motiv pentru care a și încercat toate manevrele posibile pentru a scăpa

de partea civilă agățată de mașină.

Analizându-se actele și lucrările dosarului

se mai constată că instanțele de fond și apel au analizat probele care au

servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor

care au fost înlăturate motivat.

Cu privire la solicitarea inculpatului în

fața instanței de apel și reiterată în recurs referitoare la completarea probei

cu martori, cu depoziția martorului D.G.M., instanța constată că prima instanță

de control judiciar a respins cererea arătându-se că inculpatul, asistat de

apărătorul ales a propus deja martori în apărare în cursul urmăririi penale și

în fața instanței de fond însă nu a solicitat audierea și acestui martor.

În mod corect instanța de apel a respins

cererea inculpatului, întrucât nu sunt date din care să rezulte că acest martor

ar fi fost prezent la fața locului și față de împrejurarea că au trecut 3 ani

de la comiterea faptei, apreciindu-se că proba nu este utilă, concludentă și

pertinentă.

În consecință, solicitarea inculpatului

formulată în fața instanței de recurs referitoare la completarea probei cu

martori este, de asemenea, neîntemeiată.

Cu privire la critica formulată de inculpat

prin apărător referitoare la repunerea în discuția părților a schimbării

încadrării juridice a faptei în art. 175 lit. i) C. pen. de către instanța de

apel, se constată că această critică este nefondată, neimpunându-se trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru acest motiv având în vedere

următoarele considerente:

Examinându-se actele și lucrările dosarului

se constată că pe parcursul desfășurării judecății în fața primei instanțe de

control judiciar inculpatul a fost sistat de apărător ales. Se mai constată că

unul din motivele de apel ale parchetului dezvoltat în scris în memoriul depus

la dosar a fost cel privitor la schimbarea încadrării juridice a faptei,

solicitându-se completarea încadrării juridice dată faptei în rechizitoriu cu

reținerea art. 175 lit. i) C. pen. De asemenea, se mai constată că la

solicitarea apărătorului ales al inculpatului de a i se da posibilitatea de a

depune concluzii scrise amânarea pronunțării deciziei s-a făcut succesiv de

către instanța de apel la 12 noiembrie 2009, 17 noiembrie 2009, hotărârea fiind

pronunțată la data de 18 noiembrie 2009.

Pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de

apel a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și al

modalității de executare; avându-se în vedere la individualizarea pedepsei

toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate

de disp. art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social concret al faptei

comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii

faptei, perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, acesta

fiind recidivist.

Neexistând alte împrejurări care luate în

considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să

respingă recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul N.D. împotriva

Deciziei penale nr. 85/Ap din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

februarie 2011.

Procesat

de GGC - CL