ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3926/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 12/ S din 18 ianuarie 2012 a Tribunalului Brașov s-a respins cererea inculpatului F.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului F.V., șofer la SC A. SRL Brașov, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 22 iunie 2011 până la 16 septembrie 2011.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ. anterior a fost obligat inculpatul F.V. să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile:

- suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, suma de 3.944,87 lei cu titlu de daune materiale și suma de 500 lei lunar, cu titlu de prestații periodice, începând din luna iunie 2011 și până la însănătoșirea completă, către partea civilă P.M.

- suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 40 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.G.

- suma de 2.279 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.M.I.

- suma de 6.706,13 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, reprezentând contravaloare prestații medicale acordate părții civile P.M.

- suma de 1.736,77 lei către Spitalul Municipal „Dr. A.T.” Făgăraș reprezentând contravaloare prestații medicale acordate părții civile P.M.

Respinge restul pretențiilor civile.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpatul F.V. prin Decizia penală nr. 685/ R din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul F.V., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului F.V. la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că, prin rechizitoriul din data de 18 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.V. pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat” și ”loviri și alte violențe”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut în rechizitoriu că

între familiile inculpatului

F.V. și a părților vătămate P.G. și P.M. au existat relații bune, aceștia vizitându-se și acordându-și reciproc ajutor, până în cursul lunii decembrie 2010, când, din cauza faptului că inculpatul parca pe drumul sătesc, îngust, un camion de 10 tone cu care își desfășura serviciul, stânjenind accesul în curte a căruței familiei P., relațiile s-au degradat continuu. Părțile au purtat discuții pe această temă, fără rezultat, părțile vătămate determinându-l pe inculpat să nu-și mai parcheze camionul pe drum, în fața imobilului proprietatea lor prin poziționarea, pe partea laterală a drumului, vis a vis de locuința lor, a unei grămezi cu bucăți de lemne, cu lungimi de circa 1 m, esență salcie. Acest gest, l-a determinat pe inculpat să-și parcheze camionul pe un podeț, în fața accesului în curtea sa, însă în loc să dezamorseze conflictul, l-a accentuat.

În seara de 21 iunie 2011, în jurul orelor 20:00, părțile vătămate

P.M. și P.G. se întorceau de la câmp cu căruța, partea vătămată P.M. deplasându-se pe jos, în fața animalelor, iar partea vătămată P.G., pe jos, în partea lateral dreapta a căruței. Când s-au apropiat de locuința lor, au constatat faptul că inculpatul

F.V. lăsase în fața porții mari ce asigura accesul în curtea lor, autovehiculul proprietatea sa, aceștia apreciind că nu pot intra în curte cu căruța din cauza acestuia; totodată, au observat faptul că accesul le era stânjenit și de camionul ce era parcat parțial pe drumul sătesc, parțial pe podețul din fața curții inculpatului.

Deși variantele susținute de părți nu concordă în privința evenimentelor ce au determinat comiterea faptei, pe care inculpatul o recunoaște, este de acceptat varianta susținută de inculpat, potrivit cu care partea vătămată P.M. i-ar fi reproșat că „nu-i mai ajunge strada”, făcându-i reproșuri pe tema obstrucționării accesului în curte.

Deranjat fiind de aceste reproșuri, dar și de faptul - nedovedit - potrivit cu care partea vătămată

P.G. ar fi aruncat cu un bolovan în parbrizul autoturismului marca Renault, pe care l-a spart, inculpatul, care s-ar fi aflat lângă autoturismul său la momentul acestei lovituri, intenționând să plece cu acesta către orașul Făgăraș, a luat din stiva cu lemne situată la circa 0,5 m de mașină o bucată de lemn cu lungimea de 1 m și grosimea de circa 8-10 cm cu ajutorul căreia a aplicat părții vătămate P.M. o singură lovitură, în zona capului. Partea vătămată P.M. a căzut la pământ, inconștientă.

Văzând gestul inculpatului și starea părții vătămate P.M., partea vătămată P.G. a luat în mână un bolovan dintr-o grămadă situată în apropiere, cu care a aruncat înspre inculpat, de la o distanță de circa 1 m, acesta fiind lovit în zona capului, determinând o sângerare puternică.

Această lovitură l-a determinat pe inculpat să-l lovească pe partea vătămată P.G. cu pumnul în zona feței și cu bucata de lemn peste ambele antebrațe, cei doi îmbrâncindu-se reciproc, căzând chiar și pe stiva cu lemne din apropierea autovehiculului.

Partea vătămată P.M. a fost

internată în Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

cu

diagnosticul „traumatism cranio - cerebral, fractură cu înfundare parietală dreaptă, contuzii cerebrale hemoragice temporo - parietal dreapta”, prin raportul de expertiză medico legală din 22 iunie 2011 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov reținându-se că aceasta prezintă leziunile traumatice mai sus enunțate și că acestea au necesitat 40-45 zile de îngrijiri pentru vindecare cu punerea în primejdie a vieții. Leziunile care au determinat concluziile medicului legist de punere în primejdie a vieții părții vătămate au constat, potrivit raportului de expertiză din 23 iunie 2011, în „contuzii cerebrale hemoragice, hemoragie subarahnoidiană”

Prin același act medico-legal se precizează faptul că poziția agresor victimă a fost agresor aflat în dreapta victimei, fiind aplicată o singură lovitură, pe direcție oblică, de sus în jos, de la dreapta la stânga, intensitatea loviturii fiind mijlocie-mare.

La data de 29 iunie 2011 s-a intervenit chirurgical în vederea extragerii eschilelor din masa cerebrală și aspirarea focarului de dilacerare dură cerebrală, post-operator stabilindu-se prin raportul de expertiză din 8 iulie 2011 că urmarea intervenției constă în pierderea de substanță osoasă din calota craniană, pierdere de substanță nervoasă cu consecința instalării hemiplegiei stângi, pierderea de substanță osoasă și hemiplegia reprezentând, din punct de vedere medico legal, infirmitate fizică permanentă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate probele cu înscrisuri, declarațiile părților, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor P.N., P.M.I., B.C., F.C., D.D., F.V., N.G.

În cursul judecății au fost administrate probele cu înscrisuri, declarația inculpatului F.V., declarațiile părților civile, declarațiile martorilor P.N., D.D., F.V., N.G., U.T., B.A., B.C., C.Z., F.D., C.L.M., T.N. și F.N.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că situația de fapt reținută în rechizitoriu este corectă, rezultând din probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.

Inculpatul F.V. și părțile civile P.G. și P.M. sunt vecini, având locuințele situate în com. Șinca Noua, vis a vis una de cealaltă. Pe fondul unui conflict mai vechi, legat de parcarea de către inculpatul F.V. a autoturismului de serviciu și a autoturismului personal, în dreptul porții sale, încurcând buna circulație a părților civile P.G. și P.M., la data de 21 iunie 2011, în jurul orelor 20.00 s-a declanșat un conflict fizic între inculpatul F.V., pe de o parte și părțile civile P.G. și P.M., pe de altă parte.

În seara respectivă cele două părți civile

se întorceau de la câmp cu căruța, iar când s-au apropiat de locuința lor, au constatat faptul că inculpatul

F.V. lăsase în fața porții mari, ce asigura accesul în curtea lor, autovehiculul proprietatea sa, fapt ce-i împiedica să intre în curte cu căruța. Partea civilă P.G. s-a dus să deschidă poarta, iar P.M. a rămas în stradă și i-a reproșat inculpatului F.V. faptul că nu poate intra în curte din cauza autoturismului său. A avut loc un schimb de replici între inculpat și partea civilă P.M., după care inculpatul F.V. a

luat dintr-o stivă cu lemne situată în apropiere o bucată de lemn cu lungimea de 1 m și grosimea de circa 8-10 cm, cu care i-a aplicat părții vătămate P.M. o singură lovitură, în zona capului, aceasta căzând la pământ inconștientă. În ce privește schimbul de replici dintre cei doi, declarațiile inculpatului nu coincid cu declarațiile părților civile P.G. și P.M.. Inculpatul susține că ar fi fost insultat de P.M., în timp ce părțile civile P.M. și P.G. susțin că aceasta nu ar fi făcut decât să-i reproșeze că nu poate intra în curte din cauza faptului că acesta a parcat autoturismul la poartă.

P.G. i-a reproșat inculpatului că i-a lovit soția și între cei doi s-a declanșat un conflict, în care partea civilă P.G. l-a lovit pe inculpat cu o piatră în zona capului, iar inculpatul F.V. l-a lovit pe primul cu pumnul în zona feței și cu aceeași bucată de lemn, peste ambele antebrațe. Apoi cei doi s-au îmbrâncit reciproc, au căzut peste grămada de lemne din apropiere, după care s-au despărțit.

Inculpatul a susținut că P.G. ar fi aruncat primul cu piatra în el, înainte ca el să o lovească pe P.M., dar nu l-a nimerit, spărgându-i geamul de la autoturism. Această afirmație a inculpatului a fost contrazisă de declarațiile părților civile P.M. și P.G., care susțin că P.G. nu ar fi lovit autoturismul. În afară de declarația inculpatului nu rezultă din nicio probă faptul că partea civilă P.G. ar fi aruncat cu piatra în autoturism înainte ca inculpatul să o lovească pe P.M. În plus, chiar inculpatul susține în declarația sa că el a fost lovit cu piatra de către P.G. după ce a lovit-o pe P.M., fiind mai plauzibilă varianta că acesta este momentul la care P.G. a aruncat cu pietre, lovindu-l atât pe inculpat cât și autoturismul acestuia.

În orice caz, chiar dacă s-ar lua în considerare susținerea inculpatului F.V., că P.G. ar fi aruncat cu piatra în autoturism înainte de lovirea părții civile P.M., acest fapt nu poate conduce la reținerea în favoarea inculpatului F.V. a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. deoarece pentru reținerea acestei circumstanțe atenuante ar trebui ca provocarea să provină din partea persoanei vătămate și nu din partea unei terțe persoane, chiar dacă aceasta din urmă ar fi soțul sau un membru de familie.

Inculpatul a mai susținut că ar fi fost provocat și de către partea civilă P.M., care i-ar fi adresat cuvinte insultătoare, însă nici această susținere a inculpatului nu este confirmată vreo altă probă administrată în cauză. Astfel, părțile civile P.M. și P.G. susțin că acestea nu i-au adresat vreo injurie inculpatului, ci doar i-au reproșat acestuia faptul că nu pot intra în curte din cauza autoturismului său și că acest lucru s-a mai întâmplat anterior. De altfel, discuțiile între părți pe această temă erau mai vechi, acesta fiind și motivul pentru care părțile civile au depozitat grămada de lemne la poartă, pentru a-l împiedica pe inculpat să mai parcheze autovehiculul de serviciu și cel personal la poartă. Faptul că între părți au existat anterior discuții legate de parcarea de către inculpat a autoturismului la poartă, exclude posibilitatea reținerii stării de provocare, prin reluarea acestor discuții la data faptei. Provocarea presupune intervenirea unei împrejurări neașteptate, de natură să-i producă inculpatului o puternică tulburare, sub imperiul căreia acesta ia decizia spontană de a săvârși infracțiunea. Or, în speță nu poate fi vorba de această stare de tulburare puternică, ci de certuri mai vechi, între vecini, care au dus la degenerarea conflictului în lovirea de către inculpat a părții civile P.M. și apoi a părții civile P.G.

Pentru aceste motive nu a putut fi reținută în cauză circumstanța atenuantă a provocării, așa cum a solicitat inculpatul prin apărător.

Alte motive, pentru reținerea circumstanțelor atenuante legale sau judiciare nu există în cauză, având în vedere că inculpatul nu a manifestat o căință activă, nu a depus eforturi pentru repararea prejudiciului, nu a recunoscut faptele în totalitate, încercând să invoce existența unei stări de provocare, deși el a fost cel care a împiedicat accesul părților vătămate în curtea lor, prin modul în care și-a parcat autoturismul.

În drept, fapta inculpatului F.V., de a o lovi pe partea vătămată P.M., în stradă, cu un băț cu lungimea de 1 m și grosimea de 8-10 cm, în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie, constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Având în vedere obiectul contondent folosit de inculpat, care era apt să producă moartea persoanei vătămate, intensitatea loviturii și regiunea corpului vizată de inculpat, respectiv zona capului, instanța constată că inculpatul F.V. a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată și nu doar cu intenția de a o lovi.

De altfel, acest rezultat nu s-a produs datorită intervenției prompte a medicilor, iar leziunile produse persoanei vătămate P.M. au fost foarte puternice, ducând la infirmitatea fizică a persoanei vătămate. P

rin raportul de expertiză medico legală din 22 iunie 2011 întocmit de către S.J.M.L. Brașov s-a reținut că P.M. prezintă „traumatism cranio - cerebral, fractură cu înfundare parietală dreaptă, contuzii cerebrale hemoragice temporo - parietal dreapta” și că acestea au necesitat 40-45 zile de îngrijiri pentru vindecare cu punerea în primejdie a vieții. Leziunile care au determinat concluziile medicului legist de punere în primejdie a vieții părții vătămate au constat, potrivit raportului de expertiză din 23 iunie 2011, în „contuzii cerebrale hemoragice, hemoragie subarahnoidiană”. Aceste leziuni precum și modul de acțiune a inculpatului exclude posibilitatea producerii lor cu praeterintenție, formă de vinovăție specifică infracțiunii de vătămare corporală gravă de la art. 182 alin. (2) C. pen., ci relevă intenția de a suprima viața. Chiar dacă nu a urmărit producerea acestui rezultat, inculpatul a acceptat posibilitatea producerii lui, iar infracțiunea de omor se poate săvârși și cu intenție indirectă.

Pentru aceste motive, s-a respins cererea inculpatului, formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat de a lovi pe partea vătămată P.G., cu pumnii și cu un băț, în zona feței și a mâinilor, provocându-i leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, constituie infracțiunea de ”loviri și alte violențe”, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului F.V., pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, instanța a ținut cont de gravitatea faptelor și de persoana inculpatului. Faptele reținute în sarcina inculpatului sunt destul de grave, însă au fost săvârșite pe fondul escaladării unui conflict mai vechi, între vecini, ceea ce este de natură să diminueze gradul de pericol social al infracțiunii. Inculpatul este integrat în societate, are o vârstă destul de înaintată, are familie, este integrat în muncă, nu are antecedente penale, ceea ce este de asemenea natură să diminueze gradul de pericol social al faptelor. Pentru aceste motive instanța s-a orientat la minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și la minimul special al pedepsei cu închisoarea, prevăzută de lege pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. S-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru prima infracțiune și o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru cea de-a doua infracțiune.

Întrucât cele două infracțiuni au fost comise mai înainte de condamnarea definitivă a inculpatului pentru vreuna dintre ele, în baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

Întrucât inculpatul a fost reținut și arestat preventiv pe perioada urmăririi penale, în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 22 iunie 2011 până la 16 septembrie 2011.

În ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că inculpatul a produs părților civile prejudicii prin săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia. Astfel inculpatul a provocat lovirea părții civile P.M., determinând internarea acesteia în spital, efectuarea de cheltuieli pentru medicamente și alimente, angajarea unor terțe persoane care să o ajute la treburile gospodărești, deoarece a rămas în urma loviturii cu o infirmitate fizică, ce o împiedică să mai desfășoare muncă în gospodărie și chiar să se îngrijească singură. Părțile civile și martorii F.V., N.G., U.T., B.A., F.D., C.L.M., audiați de către instanță, au declarat că pentru efectuarea acestor cheltuieli părțile civile au fost nevoite să vândă din animalele pe care le aveau, iar înscrisurile depuse la dosar dovedesc efectuarea de cheltuieli pentru procurarea medicamentelor și pentru efectuarea tratamentului postoperator, constând în masaj și exerciții de recuperare. În ce privește solicitarea părții civile P.M., de obligare a inculpatului la plata unei sume lunare, cu titlu de despăgubiri, instanța a apreciat că este întemeiată această cerere, având în vedere că în urma infracțiunii această parte civilă a rămas cu o infirmitate fizică, ce o împiedică să se îngrijească singură, având nevoie de un însoțitor. În ce privește însă cuantumul acestei sume, instanța a apreciat că se impune acordarea unei sume de 500 lei lunar, având în vedere cuantumul unui salariu minim pe economie în țara noastră. Această sumă urmează a fi achitată de la data săvârșirii faptei, până la momentul în care partea civilă se va însănătoși complet.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 3.944,87 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 500 lei lunar, cu titlu de prestații periodice, începând din luna iunie 2011 și până la însănătoșirea completă, către partea civilă P.M. (potrivit înscrisurilor depuse la filele 36-38 și 85-89 din dosarul instanței) și a sumei de 40 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.G., reprezentând contravaloare certificat medico-legal. De asemenea, instanța a apreciat că au fost dovedite daunele materiale solicitate de partea civilă P.M.I., potrivit declarațiilor părților civile și a martorilor audiați în cauză, precum și a înscrisurilor depuse la fila 38 din dosar, daune constând în costul motorinei pentru efectuarea deplasărilor, costul medicamentelor, costul suplimentului de hrană pentru P.M., motiv pentru care s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2279 lei cu titlu de daune materiale, către partea civilă P.M.I.

De asemenea, având în vedere că fapta inculpatului de lovire a părții vătămate P.M. a dus la internarea acesteia în spitalele constituite părți civile, pentru tratarea de urgență și pentru vindecare, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 6.706,13 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, reprezentând contravaloare prestații medicale acordate părții civile P.M. și a sumei de 1.736,77 lei către Spitalul Municipal „Dr. A.T.” Făgăraș reprezentând contravaloare prestații medicale acordate părții civile P.M.

În ce privește daunele morale solicitate de părțile civile, având în vedere că fapta inculpatului a provocat puternice suferințe părții civile P.M., suferințe fizice determinate de durerile provocate de lovire și de intervențiile chirurgicale și suferințe psihice determinate de faptul că aceasta a rămas cu o infirmitate fizică ce o împiedică a desfășura activități casnice și a se îngriji, instanța a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de daune morale către aceasta. De asemenea, având în vedere că inculpatul a provocat daune morale și prin lovirea părții civile P.G., constând în suferințele produse de lovirea acestuia, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.000 de lei către acesta, cu titlu de daune morale. Întrucât partea civilă P.M.I. nu a suferit vreo leziune din partea inculpatului, acesta suferind doar daune materiale, prin cheltuielile efectuate pentru îngrijirea părții civile P.M., nu s-a impus acordarea de daune morale acestuia. Având în vedere că la evaluarea daunelor morale trebuie ținut cont și de împrejurările în care s-au săvârșit faptele, de contribuția ambelor părți în escaladarea conflictului dintre acestea, instanța a apreciat că nu se impune admiterea în totalitate a daunelor morale solicitate de părțile civile P.M. și P.G., fiind suficiente pentru o justă reparație a daunelor morale sumele menționate anterior.

II. Împotriva acestei sentințe penale în termen legal, au declarat apel părțile civile P.M., P.G. și P.M.I. și inculpatul F.V.

Apelantele părți civile

P.M., P.G. și P.M.I. au criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, solicitând rejudecarea cauzei și admiterea integrală a pretențiilor civile și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, reprezentate de onorariul avocatului, pentru judecata în fond și în apel.

În memoriul cuprinzând motivele de apel, s-a arătat că părții civile P.M. i se cuveneau integral daunele solicitate prin constituirea de parte civilă. Astfel, daunele materiale se ridică la suma de 5.094,87 de lei, fiind compusă din 3.900 de lei, contravaloarea a două animale vândute după incident pentru ca partea vătămată P.M. și soțul acesteia P.G. să aibă din ce să trăiască și să aibă grijă de sănătate, 600 de lei, costul predării la stâna satului a două vaci de lapte, 400 de lei, cheltuieli efectuate de partea vătămată P.M. pentru masaj și pentru exerciții de recuperare, 170,74 de lei, costul unor medicamente cumpărate în 22 septembrie 2011 dovedite cu factură și chitanță și 24,13 lei, contravaloarea unei glezniere, unguent și medicamente, pretenții tot așa dovedite cu înscrisuri depuse la dosar.

Relativ la cuantumul despăgubirii periodice acordate părții vătămate P.M., apelanta a arătat că această despăgubire ar fi trebuit să se ridice la suma de 1.000 de lei pe lună, dat fiind că ea era cea care întreținea gospodăria, lucra la câmp și se ocupa de animale, întrucât soțul său lucra în cadrul C.F.R. și era mai mult plecat. Din declarațiile martorilor C.L. și F.D. a rezultat că, în general, oamenii care lucrează cu ziua sunt plătiți pentru munca în gospodărie, la animale sau la câmp cu suma de 50 de lei.

În ceea ce privește daunele morale, s-a invocat cuantumul redus acordat de prima instanță în comparație cu dimensiunea reală a vătămărilor pe care această partea vătămată le-a suferit în cauză: paralizie pe partea stângă a corpului, imobilizarea într-un cărucior cu rotile, internări periodice și tratamente de recuperare prelungite și costisitoare.

Apelantul parte civilă P.G. a criticat cuantumul daunelor morale acordate, arătând că nu sunt proporționale cu dimensiunea reală a prejudiciului moral suferit. A invocat faptul că a suferit un prejudiciu moral nu numai prin faptul că soția sa a fost adusă prin acțiunea inculpatului într-o stare de sănătate foarte gravă, dar și pentru că el însuși a suferit leziuni corporale, fiind lovit de inculpat.

Partea civilă P.M.I. a arătat că și el este îndreptățit la acordarea de daune morale; în calitate de fiu al soților P., a fost primul anunțat de cele întâmplate, s-a implicat în acordarea ajutorului material și moral pentru părinții săi, a fost și el afectat ca urmare a acestui incident, mama sa rămânând invalidă în cărucior cu rotile și în imposibilitate de a mai lucra în gospodărie și de a desfășura vreo activitate casnică.

În fine, apelantele părți civile au arătat că, prin concluziile orale consemnate în încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2012, au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, fiind depusă la dosar și chitanța doveditoare a plății onorariului pentru suma de 2.500 de lei, însă prima instanță a omis a se pronunța asupra acestei cereri.

Apelantul inculpat F.V. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul încadrării juridice și individualizării pedepsei, solicitând schimbarea încadrării în infracțiunea de vătămare corporală gravă și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege în modalitatea de executare a suspendării condiționate și cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit susținerilor orale ale apărătorului ales al inculpatului, în mod greșit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. Dacă în cazul infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin punerea în primejdie a vieții, autorul punând în mod obiectiv în pericol viața persoanei vătămate nu a avut reprezentarea morții acesteia sau chiar dacă și-a reprezentat această posibilitate, nu a urmărit-o sau acceptat-o, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, făptuitorul, prin acțiunea sa, a avut reprezentarea acțiunii sale de suprimare a vieții, a urmărit-o sau, dacă nu a urmărit rezultatul letal, l-a acceptat totuși. Deci, punerea în primejdie a vieții în situația prevăzută de art. 182 C. pen. este urmarea unei fapte cu caracter praeterintențional, în sensul că la intenția de a lovi și de a vătăma se adaugă culpa de a fi creat persoanei vătămate o stare de suferință mai gravă decât era dorită cu potențial tanatogenerator. Aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieții nu poate constitui unicul criteriu de încadrare a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, ci, necoroborată cu alte circumstanțe reale și personale, reprezintă un element de încadrare a faptei în dispozițiile art. 182 C. pen.

Invocând criteriile care diferențiază cele două infracțiuni, inculpatul a susținut că cererea sa a fost respinsă în mod neîntemeiat de către instanța de fond, care nu a avut în vedere depozițiile martorilor indirecți care au fost audiați în cauză. Consideră că Tribunalul Brașov trebuia să țină cont nu numai raportul de expertiză medico-legală în care se menționează pur și simplu că i s-a pus în primejdie viața părții vătămate P.M., ci și de celelalte aspecte din cauză, nefiind realizată o apreciere corectă a probelor.

Relativ la modalitatea de individualizare a pedepsei, apelantul inculpat a arătat că instanța de fond nu a dat eficiență maximă circumstanțelor atenuante pe care le prezintă, neavând în vedere conduita inculpatului atât înainte cât și după comiterea faptei. În speță sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât incidentul a pornit de la faptul că partea vătămată P.M. împreună cu soțul său P.G. i-au aruncat o piatră în parbrizul autoturismului pe care îl scosese din curte, întrucât urma să plece să o aducă de la Făgăraș pe concubina sa, adresându-i totodată acestuia cuvinte jignitoare și amenințătoare; tot în fața porții inculpatului se afla o grămadă de lemne puse acolo de către partea vătămată P.M., tocmai pentru ca acesta să nu poată să-și parcheze autoturismul în fața casei sale. Apelantul inculpat F.V. a precizat că partea vătămată P.M. împreună cu soțul său, P.G. au aruncat cu un bolovan în autoturismul său, pe care l-au luat dintr-o grămadă de pietre aflate în fața porții lor. Când a văzut că i s-a spart parbrizul autoturismului și că bolovanul aruncat de partea vătămată și soțul acesteia putea să-l nimerească chiar pe el, inculpatul a luat la întâmplare un lemn din grămada de lemne care fuseseră puse în fața porții sale tot de către partea vătămată P.M. tocmai pentru a-l împiedica să folosească acel teren, și i-a aplicat acesteia din urmă o singură lovitură. Și el deține un certificat medico-legal care atestă faptul că a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale pentru că și el, astfel cum se poate observa și din fotografiile care au fost atașate la dosarul cauzei precum și din declarațiile celorlalți martori, a fost plin de sânge, fiind lovit în acea ambuscadă care s-a creat ulterior incidentului. Martorii care au fost audiați și care au apărut la locul incidentului imediat după producerea acestuia, au relatat faptul că cel care s-a dus și a anunțat poliția a fost inculpatul F.V., tot el fiind și cel care a chemat salvarea la locul faptei. Potrivit martorilor, a fost o surpriză pentru ei faptul că inculpatul F.V. a comis o asemenea faptă, el fiind cunoscut în comunitate ca un om liniștit. S-a invocat și faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, și, deși în rechizitoriu și în sentința instanței de fond s-a reținut că inculpatul ar fi produs o stare de insecuritate și un oprobriu din partea opiniei publice, martorii audiați la instanța de fond au arătat că au auzit vorbindu-se în comunitate despre faptul că inculpatul F.V. ar fi fost provocat de către partea vătămată P.M., existând chiar și legitimă apărare din partea acestuia.

Examinând sentința apelată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul cauzei și ținând seama de motivele de apel invocate, Curtea a constatat următoarele:

Starea de fapt reținută de prima instanță reflectă o justă coroborare a probelor administrate în ceea ce privește succesiunea evenimentelor care au avut loc în data de 21 iunie 2011, în cadrul cărora P.M. a fost lovită în zona capului de inculpatul F.V., cu un băț de 1 m lungime și 8-10 cm grosime, suferind leziuni corporale care i-au pus în primejdie viața, iar P.G. și inculpatul F.V. s-au lovit și îmbrâncit reciproc.

Inculpatul a recunoscut implicarea în acest incident, arătând însă că partea vătămată P.M. a fost cea care l-ar fi jignit și i-ar fi făcut reproșuri legate de obstrucționarea accesului în curte, iar P.G. ar fi aruncat cu un bolovan în parbrizul mașinii sale, spărgându-l, acțiuni care l-au enervat foarte tare astfel că s-a îndreptat în direcția grămezii de lemne, a luat un lemn cu care a lovit-o pe P.M. în zona capului, de sus în jos, din poziția față în față, ridicând bâta cu ambele mâini.

Cum în afara părților implicate în conflictul din data de 21 iunie 2011 nu au mai fost prezente alte persoane, în mod corect prima instanță a reținut din declarațiile inculpatului și ale părților vătămate doar aspectele care se coroborează.

În acest sens, apare ca fiind cert că, anterior lovirii părții vătămate P.M., aceasta i-ar fi făcut reproșuri inculpatului legate de imposibilitatea de a intra în curte din cauza autoturismului inculpatului; dată fiind starea conflictuală veche existentă între părți, determinată de modul în care inculpatul parca autovehiculele deținute, este credibilă susținerea privind schimbul de replici între cele două părți.

În cauză nu a fost însă probat, în afara oricărei îndoieli, că P.G. ar fi aruncat cu pietre în autoturismul inculpatului, spărgându-i geamul și că acest fapt s-ar fi petrecut înainte de lovirea părții vătămate P.M. Prin cercetarea la fața locului realizată, s-a constatat că poziția autoturismului inculpatului fusese modificată până la sosirea organelor de poliție, astfel încât nu există date obiective care să permită aprecierea acestor susțineri ale inculpatului din perspectiva coroborării cu alte probe administrate în cauză.

Această versiune a fost susținută doar de către inculpat, fiind corect înlăturată de Tribunalul Brașov având în vedere că nu se coroborează nici măcar cu susținerile făcute în declarația din data de 15 iulie 2011 (fila 72 dosar urmărire penală), în sensul că a fost lovit cu piatra după ce el a lovit-o pe P.M. Prin urmare, temeinic s-a apreciat că este mai plauzibilă varianta conform căreia aruncarea cu pietre a intervenit ulterior lovirii părții vătămate P.M.

Fapta săvârșită de inculpat, constând în aceea că la data 21 iunie 2011,

în stradă,

a

lovit-o pe partea vătămată P.M., cu un băț cu lungimea de 1 m. și grosimea de 8-10 cm, în zona capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie, constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitarea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. fiind nefondată.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen., infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce, în cazul tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să evidențieze - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

În speță, contrar celor susținute de apelantul inculpat, Curtea a reținut că împrejurarea că prin actele medico-legale aflate la dosarul cauzei s-a concluzionat în sensul că victimei i s-a pus viața în primejdie nu constituie singurul element care determină încadrarea juridică în tentativă la omor calificat.

Modul în care s-au derulat faptele (pe fondul unui conflict anterior între infractor, victimă și soțul acesteia), scopul pentru care inculpatul s-a înarmat, instrumentul folosit pentru atac, zona corporală vizată, intensitatea loviturii, reflectată în leziunile produse, astfel cum acestea sunt menționate în raportul de expertiză medico-legală (filele 61, 64 dosar urmărire penală), relevă intenția inculpatului de a ucide, iar nu pe aceea de a cauza victimei doar lovituri; chiar dacă nu a urmărit, inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat posibil al acțiunilor sale, intenția indirectă fiind forma de vinovăție cu care acesta a comis fapta.

Nefondate sunt susținerile apelantului inculpat și în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, art. 44 alin. (3) C. pen.

Potrivit acestora din urmă, este în legitimă apărare și acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Pentru ca excesul de apărare să fie justificat este necesar ca inculpatul să fi acționat în stare de legitimă apărare, respectiv, pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc.

Or, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată P.M. după ce aceasta i-a adresat reproșuri, iar pe P.G. după ce i-a lovit soția, deci nu s-a putut reține că ne aflăm în ipoteza unui atac justificat.

Totodată, pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, produs prin violență, printr-o atingere a demnității inculpatului sau altă acțiune ilicită, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoție în psihicul acestuia.

În speță, conflictul dintre părți legat de modul în care inculpatul își parca autovehiculele și consecințele asupra accesului părților vătămate în curtea lor era mai vechi, cunoscut fiind și de martorii B.C. și F.D. (filele 146, 148 dosar Tribunalul Brașov), astfel încât reacția verbală a victimei P.M. referitoare la aceeași problemă nu a putut fi reținută ca fiind aptă să producă consecințele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

De asemenea, astfel cum s-a arătat anterior, în cauză nu s-a demonstrat indubitabil că geamul mașinii inculpatului a fost spart de P.G. anterior lovirii părții vătămate P.M., astfel încât conduita inculpatului nu poate fi justificată nici în acest mod. În plus, actul provocator trebuie să provină din partea persoanei vătămate, cum de altfel a reținut și prima instanță.

Nici în privința infracțiunii de lovire sau alte violențe comisă împotriva părții vătămate P.G. nu sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. Conflictul fizic cu acesta a avut loc ulterior momentului în care P.M. a fost lovită și se afla căzută la pământ, astfel încât nu se poate susține că inculpatul se afla într-o puternică stare de tulburare sau emoție sub imperiul căreia l-a lovit și pe P.G.. Dimpotrivă, relativ la acesta din urmă se poate reține o stare psihică specifică reglementării din art. 73 lit. b) C. pen., atunci când și-a văzut soția căzută și inconștientă, în aceste condiții a aruncat cu o piatră care l-a lovit pe inculpat, după care cei doi s-au îmbrâncit reciproc și au căzut pe grămada de lemne.

Verificând modul în care prima instanță a procedat la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului F.V. pentru comiterea celor două infracțiuni îndreptate împotriva părților vătămate P.M. și P.G., Curtea constată că, în mod temeinic, s-a ținut seama de pericolul social al faptelor comise, evidențiat în mod detaliat de instanța de fond și rezultat în special din împrejurările în care au fost comise și din urmările grave produse mai ales asupra sănătății victimei P.M., dar și de circumstanțele personale ale inculpatului.

Relativ la acestea din urmă, au fost evaluate corect vârsta inculpatului, faptul că este bine integrat social și familial, că nu este cunoscut cu antecedente penale, considerente pentru care apreciem că pedepsele aplicate, egale cu minimul special prevăzut de lege, apar ca necesare prevenirii, educării și reinserției acestuia în societate.

În cauză nu sunt incidente circumstanțe atenuante. Inculpatul a recunoscut doar acțiunea de lovire a părților vătămate, nu însă și modul în care s-au derulat evenimentele; deși a declarat că este de acord să repare prejudiciul produs părții civile P.M., în măsura în care este dovedit, până în prezent nu a făcut niciun demers în acest scop, deși la dosarul cauzei se află dovezi indubitabile ale cheltuielilor pe care aceasta a fost nevoită să le facă ulterior incidentului.

Faptul că inculpatul a fost pozitiv caracterizat prin declarațiile martorilor audiați în cauză (F.N., F.V., U.T., C.Z. etc.) a fost valorificat de prima instanță în procesul de individualizare a pedepselor, fiind reflectat în câtimea acestora. Totodată, lipsa antecedentelor penale nu poate constitui prin ea însăși o circumstanță atenuantă în condițiile în care reprezintă regula în societate, iar inculpatul nu a făcut dovezi din care să rezulte că s-ar fi remarcat printr-o conduită deosebită în comunitatea din care provine.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în procesul penal de părțile civile P.M., P.G. și P.M.I., Curtea a constatat că prima instanță a stabilit în mod eronat suma acordată cu titlu de despăgubiri materiale părții civile P.M., criticile apelantei fiind fondate sub acest aspect.

În acest sens, potrivit declarației martorului U.T. (fila 117 dosar Tribunalul Brașov), a cumpărat de la familia P. o vacă și un vițel pentru care a plătit în total suma de 3.900 lei; costul predării la stâna satului a unei vaci cu lapte este între 200 și 300 lei, martorul învederând că familia P. ar fi dus la stână trei vaci; cum partea civilă a pretins că a predat la stână două vaci, rezultă că suma de 600 lei solicitată cu acest titlu este justificată.

De asemenea, din declarațiile martorului B.A. (fila 118 dosar Tribunalul Brașov) a rezultat că a încasat de la P.M. contravaloarea ședințelor de masaj pe care i le-a prestat, în total suma de 400 lei, iar la filele 86 și 89 din dosarul primei instanțe au fost atașate chitanța și factura în valoare de 24,13 lei, respectiv, 170,74 lei, reprezentând contravaloare gleznieră, unguent și medicamente, respectiv, costul medicamentelor achiziționate în data de 22 septembrie 2011.

Însumând, rezultă ca fiind dovedit un cuantum al daunelor materiale de 5.094,87 lei, motiv pentru care suma acordată părții civile P.M. cu acest titlu a fost majorată de la 3.944,87 lei la 5.094,87 lei.

În privința sumei acordată cu titlu de prestație periodică, s-a constatat că prima instanță, reținând că partea civilă P.M. a rămas cu o infirmitate fizică, a acordat acesteia o sumă lunară, egală cu salariul minim pe economie, începând cu data săvârșirii faptei și până la momentul la care partea civilă se va însănătoși complet.

Deși în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele pentru care instanța s-a raportat la salariul minim pe economie, apreciem că stabilirea prestațiilor periodice la acest nivel se realizează atunci când partea civilă nu este angajată în muncă, iar din datele aflate la dosarul cauzei nu rezultă un alt criteriu obiectiv în raport cu care să fie determinat cuantumul despăgubirilor astfel încât să fie asigurată repararea integrală a prejudiciului suferit.

În speță, a rezultat că partea civilă P.M. era cea care, anterior evenimentelor din data de 21 iunie 2011, întreținea gospodăria, presta munca la câmp, avea grijă de animale și realiza toate activitățile casnice specifice vieții rurale a familiei P. În prezent, fiind imobilizată în scaun cu rotile este în imposibilitate de a mai realiza acțiunile anterior enumerate, ea însăși având nevoie de însoțitor.

În cuantificarea sumei care se cuvine acestei părți civile cu titlu de prestație periodică, instanța de apel are în vedere faptul că derularea în continuare a vieții cotidiene a familiei P. implică efectuarea activităților menționate prin intermediul altor persoane; din declarațiile martorilor C.L. și F.D. (filele 148-149, 150 dosar Tribunalul Brașov) a rezultat că un zilier care lucrează în gospodărie și la câmp, în comuna Șinca Nouă, este plătit cu suma de 50 lei/zi, la care se poate adăuga mâncare și, uneori, țigări.

Așa fiind, s-a constatat că în cauză a fost demonstrat echivalentul valoric al muncii prestate de P.M. în gospodărie și pe care, ulterior datei de 21 iunie 2011, nu o mai poate desfășura, motiv pentru care solicitarea acesteia de acordare a sumei de 1.000 lei/lunar cu titlu de despăgubire periodică este întemeiată. Curtea reține că suma solicitată este echivalentul a 20 de zile de muncă în gospodărie, nefiind luat în calcul repaosul săptămânal, deși și în aceste zile, în mod obișnuit, sunt prestate activități gospodărești.

Fiind un prejudiciu cert și nereparat, această sumă se cuvine părții civile de la data la care și-a pierdut capacitatea de muncă și până la momentul însănătoșirii sale complete; până la data pronunțării hotărârii judecătorești se impune a fi acordată sub forma unei sume globale, iar pentru prejudiciul viitor, dar cert, urmează a fi stabilite despăgubiri periodice în sumă de 1.000 lei/lunar.

Cum prima instanță nu a stabilit despăgubirea în această modalitate, instanța de apel a desființat hotărârea sub acest aspect, obligându-l pe inculpat să plătească părții civile P.M. suma globală de 10.000 lei, reprezentând prestațiile periodice aferente perioadei 21 iunie 2011 - 21 aprilie 2012 și, în continuare, câte 1.000 lei lunar începând din data de 22 aprilie 2012 până la însănătoșirea completă a părții civile. În determinarea sumei de 10.000 lei, au fost avute în vedere lunile întregi scurse de la data faptei până la momentul pronunțării deciziei în apel.

Relativ la suma solicitată cu titlu de daune morale de către apelantele părți civile P.M., P.G. și P.M.I., Curtea a apreciat ca nefondate criticile aduse hotărârii primei instanțe.

În acest sens, în mod temeinic, s-a apreciat că, în plus de prejudiciul material, fapta inculpatului a fost de natură să creeze părților civile P.M. și P.G. și un prejudiciu moral, reprezentat de suferințele fizice și psihice produse acestora.

Este neîndoielnic că suferința psihică este inerentă oricărei suferințe fizice și că, urmare a faptei inculpatului, părțile civile au fost private de viața cotidiană, obișnuită, cel puțin pe perioada necesară restabilirii sănătății, P.M. fiind și în prezent în imposibilitate de a se deplasa și a se îngriji singură, iar acest fapt este de natură să agraveze și trauma psihică a soțului său, P.G.

Stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie însă să aibă în vedere starea social-economică a societății din care fac parte atât cei îndreptățiți la despăgubiri, cât și cei obligați la aceasta întrucât, în caz contrar, ar deveni despăgubiri iluzorii, care nu ar putea fi niciodată achitate și care nu și-ar putea realiza scopul în considerarea căruia au fost acordate.

În aprecierea câtimii daunelor morale instanța de apel nu are în vedere starea materială a debitorului acestei obligații, ci realitățile economice ale țării noastre, nivelul de trai specific societății românești.

Prin urmare, modul în care a fost cuantificat prejudiciul moral - 50.000 lei pentru P.M. și 5.000 lei pentru P.G. - este de natură să asigure o alinare și o compensare a suferințelor părților, neimpunându-se majorarea sumelor acordate cu acest titlu.

În ceea ce îl privește pe apelantul P.M.I., corect s-a reținut de judecătorul cauzei că nu se impune a fi despăgubit pentru prejudiciul moral. Este adevărat că acesta este fiul victimelor și că întâmplarea prin care au trecut părinții săi este de natură a-l tulbura, date fiind consecințele produse mai ales asupra mamei.

Cu toate acestea, Curtea a avut în vedere că P.M.I. este major, nu locuiește și nici nu gospodărește împreună cu părinții săi, iar ajutorul pe care l-a acordat și, probabil, îl va acorda ascendenților săi este firesc și își are izvorul în obligația legală și morală de întreținere a copilului major față de părintele său.

Așadar, faptul că a fost afectat de cele întâmplate nu este suficient pentru a concluziona în sensul acordării de despăgubiri morale, cu atât mai mult cu cât însuși faptul condamnării inculpatului la pedepse privative de libertate constituie, prin el însuși, o modalitate aptă a da satisfacție morală aparținătorilor victimelor.

Curtea a constatat că, deși cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la data de 11 ianuarie 2012 la Tribunalul Brașov, apărătorul ales al părților civile a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentate de onorariul avocațial, la dosarul cauzei fiind atașată chitanța din 05 ianuarie 2012, în valoare de 2.500 lei, prima instanță a omis să se pronunțe asupra acestei solicitări.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 193 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a obligat inculpatul F.V. să plătească părților civile P.M., P.G. și P.M.I. suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariul avocatului ales) în primă instanță.

În considerarea celor anterior expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de părțile civile P.M., P.G. și P.M.I. împotriva sentinței penale nr. 12/ S din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar penal nr. 9485/62/2011, pe care a desființat-o sub următoarele aspecte: cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale părții civile P.M., modalitatea de stabilire a prestațiilor periodice acordate părții civile P.M. și cuantumul acestora, omisiunea de acordare a cheltuielilor judiciare părților civile P.M., P.G. și P.M.I.

Rejudecând în aceste limite, a reformat hotărârea primei instanțe în sensul celor ce preced și a menținut restul dispozițiilor.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpatul F.V. împotriva aceleiași hotărâri a fost respins, ca nefondat.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 51/ Ap din 24 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile formulate de părțile civile P.M., P.G. și P.M.I. împotriva sentinței penale nr. 12/ S din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr. 9485/62/2011, pe care a desființat-o sub următoarele aspecte:

- cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale părții civile P.M.,

- modalitatea de stabilire a prestațiilor periodice acordate părții civile P.M. și cuantumul acestora,

- omisiunea de acordare a cheltuielilor judiciare părților civile P.