ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4007/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 428 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații:

T.A.G. și,

L.I.C. la câte 7 ani închisoare,

pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpaților și s-a dedus prevenția de la 19 septembrie 2002, la zi.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., s-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă în

procesul penal.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.546.450, primul și 1.846.450

lei cel de-al doilea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în noaptea de 18 septembrie 2002, după ce

au consumat băuturi alcoolice în diverse localuri din municipiul Brașov,

împreună cu cetățeanul norvegian H.M., cei doi inculpați au hotărât să-i

sustragă banii și obiectele de valoare pe care acesta le avea asupra sa. În

jurul orelor 24,00, în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Brașov,

inculpații l-au atras pe cetățeanul străin într-un loc întunecos, unde l-au

lovit, cu pumnii și picioarele, sustrăgându-i, un portofel ce conținea

1.500.000 lei, 50 coroane norvegiene, permisul de conducere, două cărți de

credit și o legitimație de presă, cât și aparatul de fotografiat marca și

telefonul mobil, bunuri descoperite în locuințele celor doi inculpați cu ocazia

perchezițiilor domiciliare.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 49/ AP din 5 martie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile prin

care cei doi inculpați solicitau în principal, schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, pretinzând că nu au

exercitat acte de violență asupra părții vătămate, iar în subsidiar reducerea

pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri, a

declarat recurs numai inculpatul T.A.G., reiterând motivul de casare invocat în

apel, în sensul că încadrarea juridică dată faptei este greșită, solicitând

schimbarea acestuia din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., în infracțiunea de

furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a),

d), g) și e) C. pen., cu aplicarea unei pedepse minime în raport de

circumstanțele sale personale.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților,

încadrarea juridică, în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate plângerea

formulată de partea vătămată și raportul de constatare medico-legală anexat la

aceasta procesele verbale de constatare întocmite de poliție cu ocazia

depistării inculpaților și a perchezițiilor domiciliare, cât și cu ocazia

confruntării acestora, coroborarea cu declarațiile martorilor P.S.E., P.C. și

L.M., care au fost analizate în considerentele sentinței și rezultă, fără

dubiu, că în noaptea de 18 septembrie 2002, după ce au consumat băuturi

alcoolice, împreună cu partea vătămată, cetățeanul norvegian H.M., care se afla

în vizită în România, cei doi inculpați au hotărât să-i sustragă banii și

bunurile de valoare pe care acesta le avea asupra sa. La părăsirea localului în

timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Brașov, inculpații au atras pe

partea vătămată într-un loc întunecos, l-au lovit cu pumnii și picioarele,

sustrăgându-i portofelul care conținea suma de 1.500.000 lei, 50 coroane

norvegiene și o serie de acte de identitate, cât și un aparat de fotografiat și

un telefon mobil, bunuri descoperite ulterior în locuințele inculpaților, cu

ocazia perchezițiilor domiciliare.

Susținerile inculpaților, în sensul

că nu ar fi exercitat acte de violențe asupra părții vătămate nu se coroborează

cu probele administrate în cauză, în cursul procesului inculpații încercând să

ascundă adevărul prin declarații contradictorii în încercarea de a scăpa de

răspunderea pentru faptele comise.

Cu privire la pedepsele de câte 7

ani închisoare, aplicate inculpaților, se constată că acestea au fost corect

individualizate, la stabilirea lor instanța de fond având în vedere gradul de

pericol social sporit al infracțiunii comise asupra unui cetățean străin pe

timp de noapte, în loc public, după un plan dinainte stabilit, de lipsa

antecedentelor penale, dar și de poziția de nesinceritate adoptată de cei doi

în tot cursul procesului penal.

Întrucât motivele de recurs invocate

de inculpați nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1, lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul

declarat de acesta cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se vor

deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 19 septembrie 2002, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul T.A.G. împotriva deciziei penale nr. 49 din 5 martie 2003 a Curții

de Apel Brașov, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 19 septembrie 2002, la 25

septembrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare

Pronunțată în ședință publică, azi

25 septembrie 2003.