ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4007/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 428 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații: T.A.G. și, L.I.C. la câte 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus prevenția de la 19 septembrie 2002, la zi. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.546.450, primul și 1.846.450 lei cel de-al doilea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în noaptea de 18 septembrie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice în diverse localuri din municipiul Brașov, împreună cu cetățeanul norvegian H.M., cei doi inculpați au hotărât să-i sustragă banii și obiectele de valoare pe care acesta le avea asupra sa. În jurul orelor 24,00, în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Brașov, inculpații l-au atras pe cetățeanul străin într-un loc întunecos, unde l-au lovit, cu pumnii și picioarele, sustrăgându-i, un portofel ce conținea 1.500.000 lei, 50 coroane norvegiene, permisul de conducere, două cărți de credit și o legitimație de presă, cât și aparatul de fotografiat marca și telefonul mobil, bunuri descoperite în locuințele celor doi inculpați cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 49/ AP din 5 martie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile prin care cei doi inculpați solicitau în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, pretinzând că nu au exercitat acte de violență asupra părții vătămate, iar în subsidiar reducerea pedepsei. Împotriva menționatelor hotărâri, a declarat recurs numai inculpatul T.A.G., reiterând motivul de casare invocat în apel, în sensul că încadrarea juridică dată faptei este greșită, solicitând schimbarea acestuia din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), d), g) și e) C. pen., cu aplicarea unei pedepse minime în raport de circumstanțele sale personale.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrarea juridică, în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., fiind corespunzătoare. Din probele administrate plângerea formulată de partea vătămată și raportul de constatare medico-legală anexat la aceasta procesele verbale de constatare întocmite de poliție cu ocazia depistării inculpaților și a perchezițiilor domiciliare, cât și cu ocazia confruntării acestora, coroborarea cu declarațiile martorilor P.S.E., P.C.

și L.M., care au fost analizate în considerentele sentinței și rezultă, fără dubiu, că în noaptea de 18 septembrie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice, împreună cu partea vătămată, cetățeanul norvegian H.M., care se afla în vizită în România, cei doi inculpați au hotărât să-i sustragă banii și bunurile de valoare pe care acesta le avea asupra sa. La părăsirea localului în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul Brașov, inculpații au atras pe partea vătămată într-un loc întunecos, l-au lovit cu pumnii și picioarele, sustrăgându-i portofelul care conținea suma de 1.500.000 lei, 50 coroane norvegiene și o serie de acte de identitate, cât și un aparat de fotografiat și un telefon mobil, bunuri descoperite ulterior în locuințele inculpaților, cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

Susținerile inculpaților, în sensul că nu ar fi exercitat acte de violențe asupra părții vătămate nu se coroborează cu probele administrate în cauză, în cursul procesului inculpații încercând să ascundă adevărul prin declarații contradictorii în încercarea de a scăpa de răspunderea pentru faptele comise. Cu privire la pedepsele de câte 7 ani închisoare, aplicate inculpaților, se constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor instanța de fond având în vedere gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise asupra unui cetățean străin pe timp de noapte, în loc public, după un plan dinainte stabilit, de lipsa antecedentelor penale, dar și de poziția de nesinceritate adoptată de cei doi în tot cursul procesului penal.

Întrucât motivele de recurs invocate de inculpați nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1, lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de acesta cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 88 C. pen., se vor deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 19 septembrie 2002, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul T.A.G. împotriva deciziei penale nr. 49 din 5 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 19 septembrie 2002, la 25 septembrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2003.