ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2144/2005

HOTĂRÂRE
29.03.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2144/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Brașov, prin sentința

penală nr. 364 din 2 iulie 2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul

la pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

A făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 de ore, din data de 19 mai

2003.

A respins cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei.

A obligat pe inculpat să

plătească părții vătămate C.C.C. suma de 10.000.000 lei daune morale.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În data de 16 mai 2003, în

jurul orelor 21,00, partea vătămată C.C.C., s-a deplasat la discoteca

aparținând SC D. SRL din comuna Budila, unde a consumat băuturi alcoolice

împreună cu martorii Z.N., U.G., U.A. și cu inculpatul F.S.F. În discotecă se

aflau martorii C.N. și C.M. În timp ce se aflau în discotecă, partea vătămată

le-a arătat fraților U. telefonul său, aspect observat de către inculpat.

În jurul orelor 24,00,

partea vătămată C.C.C., împreună cu U.G. și U.A. au părăsit discoteca și s-au

deplasat spre locuințele lor.

La intersecția str.

Cimitirului cu str. Seacă, partea vătămată C.C.C. s-a despărțit de cei doi

martori și și-a continuat drumul, iar la scurt timp a fost lovit din spate în

zona feței de către inculpat.

Urmare loviturii aplicate,

partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, dar inculpatul a continuat să-l

lovească cu pumnii și picioarele în zona feței și abdomenului, până ce acesta

și-a pierdut cunoștința.

Profitând de starea părții

vătămate, inculpatul l-a prins de pantaloni, i-a desfăcut husa prinsă cu scai

și i-a sustras telefonul mobil, iar din buzunarul cămășii, după ce a desfăcut

nasturele a luat un port chei.

Având bunurile sustrase

asupra sa, inculpatul s-a întors în discotecă, ocazie cu care, martorul Ț.D.A.

i-a solicitat telefonul mobil pentru a-și contacta telefonic prietena.

Potrivit certificatului de

constatare medico-legală nr. 1296/ E din 19 mai 2003, partea vătămată C.C.C. a

suferit leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei, adică a recunoscut că l-a atacat pe partea vătămată, că l-a

lovit inițial cu pumnii în zona feței, după care a continuat să-l lovească și

după ce acesta căzuse la pământ, însă a negat că i-ar fi sustras bunurile.

El le-a luat de pe jos cu

gândul de a i le înapoia părții vătămate a doua zi, fiindu-i teamă să nu le

găsească altcineva și să nu i le mai înapoieze acestuia.

Varianta oferită de inculpat

referitor la modalitatea în care a intrat în posesia bunurilor nu este

susținută nici din punct de vedere juridic (cu probe), nici din punct de vedere

logic.

Astfel, așa cum a arătat

partea vătămată, bunurile sustrase de inculpat nu aveau cum să ajungă pe jos,

deoarece telefonul mobil se afla într-o husă care se închide cu scai, iar husa

era prinsă de cureaua de la pantaloni, port cheiul îl avea în buzunarul de la

cămașă, buzunarul fiind închis cu un nasture.

Este greu de crezut că, după

ce l-a pândit, l-a lovit, profitând de surprinderea și neputința de a se apăra,

inculpatul era îngrijorat de bunurile părții vătămate pentru ca acestea să nu

ajungă în mâini străine.

De altfel, martorul Ț.D.A. a

precizat că l-a văzut pe inculpat cu telefonul mobil atât în noaptea de vineri

spre sâmbătă cât și în seara de sâmbătă în discotecă.

Rezultă cu certitudine că

inculpatul nu a înapoiat bunurile a doua zi, ci le-a dus sâmbătă seara, după

incidentul cu familia părții vătămate, despre care a amintit același martor.

S-a apreciat de prima

instanță că fapta inculpatului F.S.F. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., întrucât în noaptea de 16 mai 2003, în stradă, pe timp de noapte, a

exercitat violențe fizice asupra părții vătămate C.C., cu scopul de a-i

sustrage telefonul mobil și portcheiul.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul.

În apelul parchetului

sentința a fost criticată pentru netemeinicie privind cuantumul pedepsei,

motivându-se că în raport de circumstanțele concrete de comitere a

infracțiunii, pe timp de noapte, prin cauzarea unor leziuni vindecabile în 8-9

zile de îngrijiri medicale, nu se justifică reținerea circumstanțelor

atenuante.

În apelul inculpatului s-a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie,

în aceea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Curtea de Apel Brașov, prin

decizia penală nr. 393 din 17 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de

inculpat, a desființat sentința penală cu privire la pedeapsa stabilită, pe

care a redus-o de la 3 ani la 2 ani închisoare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat că față de condițiile concrete

de comitere a infracțiunii, prin aplicarea unor lovituri care au avut

consecințe relativ minore și sustragerea unor bunuri de valoare unică (telefon,

7.000.000 lei și port chei, 500.000 lei), lipsa antecedentelor penale, regretul

manifestat de inculpat, repararea prejudiciului material, este justificată

reținerea circumstanțelor atenuante.

Cererea inculpatului de

schimbare a încadrării juridice a faptei a fost apreciată, ca nefondată, de

către instanța de apel care a reținut că există raport de cauzalitate între

violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate și sustragerea

bunurilor acesteia.

A apreciat însă, că pentru

atingerea scopului punitiv, preventiv, educativ al pedepsei, se impune, prin

acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în

favoarea inculpatului, reducerea ei, pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind de

natură a determina atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și inculpatul F.S.F.

În recursul parchetului

decizia penală a fost criticată pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa

aplicată inculpatului este, în raport de gradul de pericol social al faptei

săvârșite necorespunzătoare criteriilor generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei, cuprinse în art. 52 din

același cod și s-a solicitat înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.

și aplicarea față de inculpat a unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

În recursul inculpatului

F.S.F. s-a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei,

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei infracțiuni, iar

în subsidiar, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen.,

coborând pedeapsa până la un an închisoare.

Recursurile declarate în

cauză de parchet și de inculpat sunt nefondate.

Cu privire la critica

formulată de inculpat, în sensul că încadrarea juridică a faptei este greșită,

solicitând schimbarea acestei încadrări în infracțiunea de lovire susținând că

el doar a lovit pe partea vătămată, iar bunurile acesteia le-a luat pentru că

erau căzute pe jos și i-a fost teamă să nu și le însușească altcineva, el având

însă intenția să le restituie părții vătămate a doua zi, se constată

următoarele:

Din examinarea textului art.

211 alin. (1) C. pen., rezultă că infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu

intenție directă, această formă de vinovăție trebuind să existe atât în raport

cu acțiunea principală, de furt, cât și în raport cu acțiunea adiacentă de

punere a victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, prin

exercitarea de violențe sau amenințări asupra acesteia.

Pentru realizarea laturii

subiective a acestei infracțiuni este obligatoriu ca, prin acțiunea adiacentă,

făptuitorul să urmărească unul din scopurile prevăzute în art. 211 alin. (1) C.

pen., respectiv furtul, păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor

infracțiunii.

Or, în cauză, din probele

administrate rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit victima în scopul de

a-i sustrage bunurile și de a și le însuși pe nedrept.

Astfel, din declarația

părții vătămate reiese că bunurile sustrase de inculpat nu aveau cum să ajungă

pe jos, deoarece telefonul mobil se afla într-o husă care se închide cu scai,

fiind prinsă de cureaua de la pantaloni, iar port cheiul îl avea în buzunarul

de la cămașă, buzunarul fiind închis cu un nasture.

Pe de altă parte, martorul

Ț.D. a precizat că l-a văzut pe inculpat cu telefonul mobil atât în noaptea de

vineri spre sâmbătă, cât și în seara de sâmbătă, în discotecă.

Rezultă cu certitudine că

inculpatul nu a înapoiat bunurile a doua zi, ci le-a dus sâmbătă seara, după

incidentul cu familia părții vătămate și după ce a fost anunțat de mama sa că a

fost căutat de poliție, aspecte relevate în declarația martorului Ț.D. și a

mamei inculpatului M.A.

În atare situație, existând

legătura subiectivă cerută de lege între acțiunea de lovire și aceea de

însușire pe nedrept a bunurilor, se constată că în mod corect, fapta

inculpatului a fost încadrată în infracțiunea de tâlhărie și nu în infracțiunea

de lovire, cum solicită acesta.

Cu privire la critica din

recursul parchetului referitoare la reindividualizarea pedepsei aplicate, în

sensul de a fi majorată, prin înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.,

se rețin următoarele:

Art. 72 C. pen., text de

lege care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52

din același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Ținând seama de faptul că

inculpatul este la prima încălcare a legii penale și că pe parcursul procesului

penal a recunoscut și a regretat fapta comisă, chiar dacă a precizat că nu a

exercitat violențele asupra părții vătămate cu scopul de a-și însuși bunurile

acesteia, nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în

favoarea sa, așa cum se solicită în recursul parchetului.

Se apreciază că pedeapsa

aplicată, de 3 ani închisoare este suficientă pentru a-și atinge scopul preventiv

educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică nici reducerea

cuantumului acesteia la un an închisoare, cum se solicită în recursul

inculpatului, conform art. 76 lit. b) C. pen.

Pentru considerentele

arătate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de

inculpatul F.S.F., nefiind fondate, vor fi respinse ca atare, se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 de ore din data de 19 mai

2003.

Conform art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și de inculpatul F.S.S. împotriva deciziei penale nr. 393 din 17 noiembrie 2004

a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore din 19 mai 2003.

Obligă pe recurentul inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-08-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4091/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 132 din 4 martie 2004 a condamnat pe inculpații: - H.C.M. și - S.F. la pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare, primul
ÎCCJ 2004-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3274/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 434 pronunțată la 20 decembrie 2002, în dosarul penal nr. 1580/2002, Tribunalul Brașov, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pe
ÎCCJ 2006-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5672/2006
, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C.
ÎCCJ 2005-01-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 276 din 29 iulie 2004 a Tribunalului Vrancea s-a dispus condamnarea inculpatului N.P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pre
ÎCCJ 2004-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3537/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 21 ianuarie 2004, Tribunalul Suceava a dispus, printre alții, condamnarea inculpatului U.D., pentru săvârșirea infracțiunii de tâ
Sursă