ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2144/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 364 din 2 iulie 2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.S.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 de ore, din data de 19 mai 2003. A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei. A obligat pe inculpat să plătească părții vătămate C.C.C. suma de 10.000.000 lei daune morale. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În data de 16 mai 2003, în jurul orelor 21,00, partea vătămată C.C.C., s-a deplasat la discoteca aparținând SC D. SRL din comuna Budila, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorii Z.N., U.G., U.A. și cu inculpatul F.S.F. În discotecă se aflau martorii C.N. și C.M. În timp ce se aflau în discotecă, partea vătămată le-a arătat fraților U. telefonul său, aspect observat de către inculpat. În jurul orelor 24,00, partea vătămată C.C.C., împreună cu U.G. și U.A. au părăsit discoteca și s-au deplasat spre locuințele lor. La intersecția str. Cimitirului cu str. Seacă, partea vătămată C.C.C. s-a despărțit de cei doi martori și și-a continuat drumul, iar la scurt timp a fost lovit din spate în zona feței de către inculpat.

Urmare loviturii aplicate, partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, dar inculpatul a continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele în zona feței și abdomenului, până ce acesta și-a pierdut cunoștința. Profitând de starea părții vătămate, inculpatul l-a prins de pantaloni, i-a desfăcut husa prinsă cu scai și i-a sustras telefonul mobil, iar din buzunarul cămășii, după ce a desfăcut nasturele a luat un port chei. Având bunurile sustrase asupra sa, inculpatul s-a întors în discotecă, ocazie cu care, martorul Ț.D.A. i-a solicitat telefonul mobil pentru a-și contacta telefonic prietena. Potrivit certificatului de constatare medico-legală nr. 1296/ E din 19 mai 2003, partea vătămată C.C.C. a suferit leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, adică a recunoscut că l-a atacat pe partea vătămată, că l-a lovit inițial cu pumnii în zona feței, după care a continuat să-l lovească și după ce acesta căzuse la pământ, însă a negat că i-ar fi sustras bunurile. El le-a luat de pe jos cu gândul de a i le înapoia părții vătămate a doua zi, fiindu-i teamă să nu le găsească altcineva și să nu i le mai înapoieze acestuia. Varianta oferită de inculpat referitor la modalitatea în care a intrat în posesia bunurilor nu este susținută nici din punct de vedere juridic (cu probe), nici din punct de vedere logic. Astfel, așa cum a arătat partea vătămată, bunurile sustrase de inculpat nu aveau cum să ajungă pe jos, deoarece telefonul mobil se afla într-o husă care se închide cu scai, iar husa era prinsă de cureaua de la pantaloni, port cheiul îl avea în buzunarul de la cămașă, buzunarul fiind închis cu un nasture.

Este greu de crezut că, după ce l-a pândit, l-a lovit, profitând de surprinderea și neputința de a se apăra, inculpatul era îngrijorat de bunurile părții vătămate pentru ca acestea să nu ajungă în mâini străine. De altfel, martorul Ț.D.A. a precizat că l-a văzut pe inculpat cu telefonul mobil atât în noaptea de vineri spre sâmbătă cât și în seara de sâmbătă în discotecă. Rezultă cu certitudine că inculpatul nu a înapoiat bunurile a doua zi, ci le-a dus sâmbătă seara, după incidentul cu familia părții vătămate, despre care a amintit același martor. S-a apreciat de prima instanță că fapta inculpatului F.S.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., întrucât în noaptea de 16 mai 2003, în stradă, pe timp de noapte, a exercitat violențe fizice asupra părții vătămate C.C., cu scopul de a-i sustrage telefonul mobil și portcheiul.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul. În apelul parchetului sentința a fost criticată pentru netemeinicie privind cuantumul pedepsei, motivându-se că în raport de circumstanțele concrete de comitere a infracțiunii, pe timp de noapte, prin cauzarea unor leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante. În apelul inculpatului s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 393 din 17 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința penală cu privire la pedeapsa stabilită, pe care a redus-o de la 3 ani la 2 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva aceleiași sentințe. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a arătat că față de condițiile concrete de comitere a infracțiunii, prin aplicarea unor lovituri care au avut consecințe relativ minore și sustragerea unor bunuri de valoare unică (telefon, 7.000.000 lei și port chei, 500.000 lei), lipsa antecedentelor penale, regretul manifestat de inculpat, repararea prejudiciului material, este justificată reținerea circumstanțelor atenuante. Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost apreciată, ca nefondată, de către instanța de apel care a reținut că există raport de cauzalitate între violențele exercitate de inculpat asupra părții vătămate și sustragerea bunurilor acesteia.

A apreciat însă, că pentru atingerea scopului punitiv, preventiv, educativ al pedepsei, se impune, prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, reducerea ei, pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind de natură a determina atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul F.S.F. În recursul parchetului decizia penală a fost criticată pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este, în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite necorespunzătoare criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

și scopului pedepsei, cuprinse în art. 52 din același cod și s-a solicitat înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. și aplicarea față de inculpat a unei pedepse în limitele prevăzute de lege. În recursul inculpatului F.S.F. s-a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei infracțiuni, iar în subsidiar, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., coborând pedeapsa până la un an închisoare. Recursurile declarate în cauză de parchet și de inculpat sunt nefondate.

Cu privire la critica formulată de inculpat, în sensul că încadrarea juridică a faptei este greșită, solicitând schimbarea acestei încadrări în infracțiunea de lovire susținând că el doar a lovit pe partea vătămată, iar bunurile acesteia le-a luat pentru că erau căzute pe jos și i-a fost teamă să nu și le însușească altcineva, el având însă intenția să le restituie părții vătămate a doua zi, se constată următoarele: Din examinarea textului art. 211 alin. (1) C. pen., rezultă că infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă, această formă de vinovăție trebuind să existe atât în raport cu acțiunea principală, de furt, cât și în raport cu acțiunea adiacentă de punere a victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, prin exercitarea de violențe sau amenințări asupra acesteia.

Pentru realizarea laturii subiective a acestei infracțiuni este obligatoriu ca, prin acțiunea adiacentă, făptuitorul să urmărească unul din scopurile prevăzute în art. 211 alin. (1) C. pen., respectiv furtul, păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor infracțiunii. Or, în cauză, din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit victima în scopul de a-i sustrage bunurile și de a și le însuși pe nedrept. Astfel, din declarația părții vătămate reiese că bunurile sustrase de inculpat nu aveau cum să ajungă pe jos, deoarece telefonul mobil se afla într-o husă care se închide cu scai, fiind prinsă de cureaua de la pantaloni, iar port cheiul îl avea în buzunarul de la cămașă, buzunarul fiind închis cu un nasture.

Pe de altă parte, martorul Ț.D. a precizat că l-a văzut pe inculpat cu telefonul mobil atât în noaptea de vineri spre sâmbătă, cât și în seara de sâmbătă, în discotecă. Rezultă cu certitudine că inculpatul nu a înapoiat bunurile a doua zi, ci le-a dus sâmbătă seara, după incidentul cu familia părții vătămate și după ce a fost anunțat de mama sa că a fost căutat de poliție, aspecte relevate în declarația martorului Ț.D. și a mamei inculpatului M.A. În atare situație, existând legătura subiectivă cerută de lege între acțiunea de lovire și aceea de însușire pe nedrept a bunurilor, se constată că în mod corect, fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea de tâlhărie și nu în infracțiunea de lovire, cum solicită acesta.

Cu privire la critica din recursul parchetului referitoare la reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul de a fi majorată, prin înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., se rețin următoarele: Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 din același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ținând seama de faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale și că pe parcursul procesului penal a recunoscut și a regretat fapta comisă, chiar dacă a precizat că nu a exercitat violențele asupra părții vătămate cu scopul de a-și însuși bunurile acesteia, nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa, așa cum se solicită în recursul parchetului. Se apreciază că pedeapsa aplicată, de 3 ani închisoare este suficientă pentru a-și atinge scopul preventiv educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică nici reducerea cuantumului acesteia la un an închisoare, cum se solicită în recursul inculpatului, conform art. 76 lit. b) C. pen. Pentru considerentele arătate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul F.S.F., nefiind fondate, vor fi respinse ca atare, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii de 24 de ore din data de 19 mai 2003. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul F.S.S. împotriva deciziei penale nr. 393 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore din 19 mai 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2005.