ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 276

din 29 iulie 2004 a Tribunalului Vrancea s-a dispus condamnarea inculpatului

N.P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și

art. 76 lit. b) alin. (1) C. pen., la un an închisoare.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C.

pen.

S-a constatat că partea

vătămată I.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind

recuperat prin restituire.

A fost obligat inculpatul la

1.800.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (de la urmărirea

penală și fond).

Pentru a pronunța această

sentință, s-au reținut următoarele:

În noaptea de 28 din 29

decembrie 2003, în jurul orelor 2,00 – 3,00 inculpatul N.P.I. a ieșit din

discoteca V. împreună cu prietenii săi, martorii P.A., T.F.A., M.D.I. și A.M.F.

și s-au hotărât să meargă la barul B., fapt pentru care i-au solicitat părții

vătămate I.I. care lucra ca taximetrist, să-i transporte, iar la destinație,

aceștia nu i-au plătit cursa (martorul A.M.F. îl cunoștea pe taximetrist)

solicitându-i să revină să-l ia de la bar după circa o oră și jumătate, lucru

care nu s-a mai întâmplat, deoarece partea vătămată efectua alte curse și așa

cum a declarat în instanță, îi era teamă întrucât i-a văzut sub influența

băuturilor alcoolice.

Inculpatul și prietenii săi

au chemat un alt Taxi condus de martorul D.V.

Ajunși în zona Tribunalului

Vrancea, inculpatul a sesizat că autoturismul condus de partea vătămată se afla

oprit în stația de taximetre din zonă, situație în care a coborât din Taxi, s-a

apropiat de partea vătămată căreia i-a reproșat faptul că nu a revenit să-i ia

de la bar conform înțelegerii și aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a

aplecat către partea vătămată și printr-un gest violent i-a smuls de la gât

telefonul mobil care era susținut de un șnur.

După ce a sustras telefonul,

cu toate insistențele părții vătămate de a-i restitui telefonul, s-a urcat în

taxiul în care era așteptat de prietenii săi și s-au îndreptat la un local din

cartierul Gară, fiind urmărit îndeaproape de către partea vătămată care și-a

anunțat prin stație colegii și totodată organele de poliție.

La solicitarea organelor de

poliție, inculpatul a scos din buzunarul stâng al hainei cu care era îmbrăcat,

un telefon mobil marca Nokia 3310 recunoscut de partea vătămată I.I. ca fiind

al lui.

Împotriva sentinței penale

nr. 276 din 29 iulie 2004 a Tribunalului Vrancea în termen legal a declarat

apel inculpatul N.P.I., criticând sentința apelată pentru nelegalitate și

netemeinice.

A arătat inculpatul în

apelul formulat că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, deoarece nu a exercitat nici un fel de violență

asupra părții vătămată și nu l-a bruscat în nici un fel, a mai arătat că nu a

intenționat să-și însușească bunul sustras, respectiv telefonul victimei, ci

doar a intenționat să o pedepsească pe aceasta pentru că nu a venit cu taxiul,

la ora și locul convenit ca să-i ia pe el și pe prietenii lui de la discotecă.

În consecință, inculpatul a

solicitat achitarea în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând apelul formulat

din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele potrivit

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este nefondat și îl

respinge prin decizia penală nr. 484 din 7 septembrie 2004.

Instanța de apel reține că,

în mod corect instanța de fond a apreciat, pe baza probelor administrate în

cauză și a interpretării coroborate a acestora că fapta a fost săvârșită cu

violență, constituind infracțiunea de tâlhărie și nu cea de furt, invocând în

acest sens doctrina și practica potrivit cărora smulgerea prin surprindere, a

unui bun aflat la gâtul părții vătămate constituie un act de violență asupra

persoanei, neavând relevanță dacă aceasta fiind surprinsă de rapiditatea cu

care s-au petrecut lucrurile, a opus sau nu rezistență.

S-a mai reținut, că intenția

inculpatului de a-și însuși bunul rezultă atât din declarațiile martorilor și

din probele administrate în cauză, cât și din faptul că inițial acesta a

declarat că a găsit pe jos acel telefon mobil pentru ca ulterior, să revină și

să recunoască fapta săvârșită, restituind bunul sustras.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs inculpatul N.P.I. care a solicitat achitarea în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Examinând cauza, în raport

de motivul invocat cât și din oficiu se constată că recursul este nefondat.

Astfel cum corect au reținut

instanțele, fapta inculpatului care printr-un gest violent i-a smuls de la

gâtul părții vătămate telefonul mobil care era susținut de un șnur, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Cum, examinând cauza din

oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, urmează ca

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.P.I. împotriva deciziei penale nr.

484 din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.P.I. împotriva deciziei penale nr.

484 din 7 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 13 ianuarie 2005.