ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2999/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 22 din 25 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul nr. 3441/2004, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la 4 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției (arestarea preventivă) de la 25 septembrie 2004 la 25 ianuarie 2005. S-a luat act că partea vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat apelantul la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: În seara de 24 septembrie 2004, în jurul orelor 23,00, inculpatul a mers la barul SC I., unde se afla și L.G., care era sub influența alcoolului. Victima L.G. i-a reproșat inculpatului un incident vechi de circa 4 ani și i-a solicitat acestuia să-i plătească o cantitate de alcool pentru că-l scăpase din acel incident. Inculpatul a refuzat și între cei doi a izbucnit un conflict, iar martorul C.I. a intervenit de mai multe ori între cei doi. În jurul orelor 3,00, victima a plecat din bar, iar la un scurt interval de timp a plecat și inculpatul din bar.

Cei doi s-au întâlnit pe drum (în apropiere de A.F. C.) și victima i-a adresat inculpatului injurii. Atunci inculpatul l-a lovit puternic cu pumnii în față, iar când victima a căzut la pământ inculpatul l-a lovit și cu picioarele în abdomen, după care l-a împins în canalul de scurgere a apei. Apoi inculpatul a plecat acasă, iar martorul I.N. care observase cele întâmplate, a anunțat ambulanța. În urma loviturilor aplicate de inculpat victima decedase, iar din raportul de necropsie a rezultat că moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral.

În drept, fapta inculpatului care a exercitat violențe asupra victimei, violențe ce au determinat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., în raport de modul în care a acționat inculpatul și care a urmărit să-i aplice victimei o „corecție” și nu să-i suprime viața, rezultatul letal al faptei sale producându-se din culpă. Cu privire la individualizarea pedepsei conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere modalitatea în care inculpatul a săvârșit fapta, pericolul social ridicat al faptei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, poziția procesuală sinceră a acestuia, astfel încât scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 4 ani.

Tribunalul a luat act că B.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel partea vătămată B.F. și inculpatul M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Partea vătămată a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, arătând că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a avut intenția să ucidă victima. De asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost just individualizată, sens în care a solicitat majorarea cuantumului acesteia. Sub aspectul laturii civile, a solicitat acordarea despăgubirilor civile pentru minorul B.F., respectiv 500.000.000 lei, plus o prestație lunară în cuantum de 3.000.000 lei până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Inculpatul a solicitat în apelul său reducerea pedepsei, dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor sale personale. Prin decizia penală nr. 150 din 2 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C., menținând starea de arest a acestuia, cu deducerea prevenției de la 25 septembrie 2004 la 2 martie 2005. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. A admis apelul declarat de partea vătămată B.F., desființând în parte sentința penală apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman numai cu privire la latura civilă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În motivarea soluției, instanța de control judiciar a apreciat că pedeapsa inculpatului este just individualizată, iar instanța de fond, din oficiu, conform dispozițiilor art. 17 C. pen., trebuia să soluționeze latura civilă a cauzei în ceea ce îl privește pe minor (copilul victimei) care este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea vătămată B.F., solicitând, atât prin notele scrise, cât și în susținerea recursului în ședință publică, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, apreciată ca fiind prea mică în raport de pericolul social al faptei și consecințele acesteia.

Verificând decizia atacată, prin prisma motivului de recurs formulat și care se încadrează în dispozițiile art. 385 9 pct. C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite. Astfel, probatoriul administrat în cauză a dovedit că inculpatul a acționat cu intenție directă cu privire la lovirea victimei, însă a fost în culpă în raport de rezultatul produs în sensul că a intenționat numai să-i aplice o „corecție” victimei, care l-a injuriat, fiind sub influența alcoolului, și nu să-i suprime viața acesteia.

În consecință, încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat este corectă și nu se impune schimbarea acesteia. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (nu are antecedente penale, a avut o poziție procesuală sinceră, de regret a faptei), aspecte ce au justificat reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și aplicarea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de partea vătămată, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat. În temeiul dispozițiilor art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului M.C. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată B.F. împotriva deciziei penale nr. 150 din 2 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, privind pe inculpatul M.C. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 25 septembrie 2004 la 12 mai 2005. Obligă recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2005.