ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2999/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22

din 25 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în

dosarul nr. 3441/2004, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art.

76 C. pen., a condamnat pe inculpatul

M.C.

la 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției (arestarea

preventivă) de la 25 septembrie 2004 la 25 ianuarie 2005.

S-a luat act că partea

vătămată B.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat apelantul la plata

sumei de 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 24 septembrie

2004, în jurul orelor 23,00, inculpatul a mers la barul SC I., unde se afla și

L.G., care era sub influența alcoolului.

Victima L.G. i-a reproșat

inculpatului un incident vechi de circa 4 ani și i-a solicitat acestuia să-i

plătească o cantitate de alcool pentru că-l scăpase din acel incident.

Inculpatul a refuzat și între cei doi a izbucnit un conflict, iar martorul C.I.

a intervenit de mai multe ori între cei doi.

În jurul orelor 3,00,

victima a plecat din bar, iar la un scurt interval de timp a plecat și

inculpatul din bar.

Cei doi s-au întâlnit pe

drum (în apropiere de A.F. C.) și victima i-a adresat inculpatului injurii.

Atunci inculpatul l-a lovit

puternic cu pumnii în față, iar când victima a căzut la pământ inculpatul l-a

lovit și cu picioarele în abdomen, după care l-a împins în canalul de scurgere

a apei. Apoi inculpatul a plecat acasă, iar martorul I.N. care observase cele

întâmplate, a anunțat ambulanța.

În urma loviturilor aplicate

de inculpat victima decedase, iar din raportul de necropsie a rezultat că

moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă

unui traumatism cranio-cerebral.

În drept, fapta inculpatului

care a exercitat violențe asupra victimei, violențe ce au determinat decesul

acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri

cauzatoare de moarte prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., în raport de

modul în care a acționat inculpatul și care a urmărit să-i aplice victimei o

„corecție” și nu să-i suprime viața, rezultatul letal al faptei sale

producându-se din culpă.

Cu privire la

individualizarea pedepsei conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere

modalitatea în care inculpatul a săvârșit fapta, pericolul social ridicat al

faptei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, poziția

procesuală sinceră a acestuia, astfel încât scopul preventiv și educativ

prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o

pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege,

respectiv 4 ani.

Tribunalul a luat act că

B.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal au declarat apel partea vătămată B.F. și inculpatul M.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Partea vătămată a criticat

hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului, arătând că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor, întrucât din probele administrate

rezultă că inculpatul a avut intenția să ucidă victima.

De asemenea, pedeapsa

aplicată inculpatului nu a fost just individualizată, sens în care a solicitat

majorarea cuantumului acesteia.

Sub aspectul laturii civile,

a solicitat acordarea despăgubirilor civile pentru minorul B.F., respectiv

500.000.000 lei, plus o prestație lunară în cuantum de 3.000.000 lei până la

împlinirea vârstei de 18 ani.

Inculpatul a solicitat în

apelul său reducerea pedepsei, dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor

sale personale.

Prin decizia penală nr. 150

din 2 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

M.C., menținând starea de arest a

acestuia, cu deducerea prevenției de la 25 septembrie 2004 la 2 martie 2005.

A obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

A admis apelul declarat de

partea vătămată B.F., desființând în parte sentința penală apelată și a trimis

cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman numai cu privire la latura

civilă.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

În motivarea soluției,

instanța de control judiciar a apreciat că pedeapsa inculpatului este just

individualizată, iar instanța de fond, din oficiu, conform dispozițiilor art.

17 C. pen., trebuia să soluționeze latura civilă a cauzei în ceea ce îl

privește pe minor (copilul victimei) care este o persoană cu capacitate de

exercițiu restrânsă.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs partea vătămată B.F., solicitând, atât prin

notele scrise, cât și în susținerea recursului în ședință publică, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat și majorarea pedepsei

aplicate inculpatului, apreciată ca fiind prea mică în raport de pericolul

social al faptei și consecințele acesteia.

Verificând decizia atacată,

prin prisma motivului de recurs formulat și care se încadrează în dispozițiile

art. 385

9

pct. C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea

juridică corespunzătoare a faptei săvârșite.

Astfel, probatoriul

administrat în cauză a dovedit că inculpatul a acționat cu intenție directă cu

privire la lovirea victimei, însă a fost în culpă în raport de rezultatul

produs în sensul că a intenționat numai să-i aplice o „corecție” victimei, care

l-a injuriat, fiind sub influența alcoolului, și nu să-i suprime viața

acesteia.

În consecință, încadrarea

juridică a faptei săvârșită de inculpat este corectă și nu se impune schimbarea

acesteia.

Cu privire la pedeapsa

aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-au avut în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului (nu are

antecedente penale, a avut o poziție procesuală sinceră, de regret a faptei),

aspecte ce au justificat reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și

aplicarea unei pedepse care, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de

executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzut de

art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de partea vătămată, ca

nefondat.

În baza dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte vătămată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor

art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

pentru asistența juridică a inculpatului M.C. se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea vătămată B.F. împotriva deciziei penale nr. 150 din

2 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, privind pe inculpatul M.C.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 25 septembrie 2004 la 12 mai

2005.

Obligă recurenta parte

vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 mai 2005.