ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5631/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 316

din 26 mai 2004, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul D.I.F. la o

pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 33 și art. 34

lit. b) C. pen.

i

nculpatul P.G. a fost

condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

Totodată, a fost menținută

starea de arest a inculpaților și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata

arestării preventive de la 11 ianuarie 2004.

S-a admis în parte acțiunea

civilă în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ.,

a fost obligat inculpatul D.I.F. către partea civilă M.I., la plata sumei de

50.000.000 lei daune morale.

În baza probelor administrate,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 8 ianuarie 2004,

inculpatul D.I.F. împreună cu inculpatul P.G. s-au deplasat în orașul Câmpina,

intrând în barul SC M. SRL unde au consumat băuturi alcoolice.

Victima P.A., pensionar, în

vârstă de 76 de ani, care locuia singur în apropierea barului sus-menționat,

s-a deplasat la acest local pe care-l frecventa în mod regulat, unde a început

să consume băuturi alcoolice.

La un moment dat, inculpatul

P.G. s-a dus la masa victimei, pe care nu o cunoștea, dar a intrat în vorbă cu

ea și profitând de starea ei de ebrietate, i-a sustras din buzunar cheile

locuinței.

În continuare, cei doi

inculpați au ieșit din bar și au hotărât să meargă la locuința victimei să

sustragă bunuri, dar nu-i cunoșteau adresa, astfel că s-au întors la bar, iar

inculpatul P.G. a stat din nou de vorbă cu P.A., până când i-a aflat adresa.

Cei doi inculpați au plecat

către locuința victimei care a rămas în continuare la bar, au ajuns la blocul

acesteia, dar pentru că nu cunoșteau numărul apartamentului, inculpatul D.I.F.

a sunat la ușa locuinței de la parter, unde i-a răspuns martora G.A., ce locuia

în gazdă la martora I.F., de la care au aflat adresa exactă a lui P.A.

Inculpații au urcat la

etajul IV, au descuiat ușa cu cheile sustrase și au intrat în locuința

victimei, începând să caute bunuri, astfel că au pus în niște pungi câteva

produse alimentare, un radio, un ceas, o mașină de călcat și o pătură.

Între timp, P.A. a plecat

din bar, aflându-se într-o avansată stare de ebrietate (la expertiza

medico-legală a rezultat o alcoolemie de 3 gr. %o) și când a ajuns acasă, i-a

surprins pe cei doi inculpați.

Fără a-și da seama că ușa de

la intrare era descuiată (datorită consumului de alcool), P.A. s-a îndreptat

către telefonul care începuse să sune, dar l-a văzut pe hol pe inculpatul P.G.

Pentru a-și asigura

scăparea, inculpatul D.I.F., care se afla în spatele victimei, a prins-o pe

aceasta de gât, a trântit-o, la lovit-o de câteva ori cu pumnul în față, după

care a strâns-o puternic de gât.

În timp ce inculpatul D.F.I.

lovea victima, inculpatul P.G. a ieșit pe ușa locuinței cu bunurile sustrase.

După ce a sugrumat cu

mâinile victima, inculpatul D.F.I. i-a strâns nodul de la cravată, pe care

aceasta o purta la gât, apoi a părăsit locul faptei, nu înainte de a smulge din

priză firul telefonului.

Când a ajuns acasă,

inculpatul D.F.I. l-a găsit pe celălalt inculpat dormind, iar dimineața a

început să-l certe pentru că a sustras prea puține lucruri din locuința

victimei.

La data de 10 ianuarie 2004,

martora S.D. care-i asigura menajul victimei P.A. a venit la locuința acestuia,

dar nu a putut deschide ușa de la intrare, deși era descuiată și a apelat la

ajutorul unui vecin. Acesta a împins în ușă până când a deschis-o și au găsit-o

pe victimă, care decedase, anunțând imediat organele de poliție.

Potrivit art. 362 și art.

363 C. proc. pen., în termen legal ambii inculpați au declarat apel, criticând

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 379, Curtea

de Apel Ploiești, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații

P.G. și D.I.F. A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus, în

continuare durata arestării preventive a acestora de la 11 ianuarie 2004 la 6

septembrie 2004.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs numai inculpatul D.F.I., care a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor și achitarea sa în temeiul dispozițiile art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, reiterând motivele invocate în apel.

Astfel, inculpatul a

susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de „omor”, arătând că

instanțele nu au avut în vedere actele și lucrările dosarului, din care rezultă

cu certitudine că la momentul comiterii faptei nu avea discernământ, deoarece

are afecțiuni psihice. În acest sens a solicitat refacerea expertizei

medico-legale psihiatrice, solicitând ca aceasta să fie efectuată de I.N.M.L.

București.

În subsidiar, în raport de

existența actelor care atestă starea sa precară de sănătate psihică, în raport

de împrejurarea că nu are antecedente penale, a solicitat redozarea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și

lucrările dosarului, respectiv probele administrate în cauză, atât în raport de

criticile formulate cât și din oficiu, Curtea constată că instanțele de fond și

de apel au reținut o stare de fapt corectă, pe care au calificat-o din punct de

vedere juridic corespunzător, aplicând pedepse just individualizate sub

aspectul cuantumului și a modalității de executare.

Referitor la apărarea

recurentului D.I.F., prin care vizează înlăturarea caracterului penal al faptei

de omor comisă de acesta ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 48 C. pen. și

respectiv, at.49 C. pen., Curtea apreciază că această apărare nu poate fi

primită.

Prevederile art. 48 C. pen.,

cu privire la starea de iresponsabilitate își găsesc aplicarea numai în

condițiile în care discernământul inculpatului a fost abolit la momentul

comiterii faptei penale.

În speță însă, din raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, se concluzionează că

inculpatul prezintă drept diagnostic: tulburare personalitate tip antisocial,

însă la data comiterii faptei avea discernământul păstrat.

Așa fiind, întrucât

discernământul inculpatului nu a fost abolit, el nu a pierdut capacitatea

psihică de apreciere critică a acțiunilor sale, astfel că nu a devenit

iresponsabil, în sensul prevăzut de art. 48 C. pen.

Nici prevederile art. 49 C.

pen., referitoare la starea de beție completă nu-și găsesc aplicarea în cauză.

Din conținutul art. 49 alin.

(1) C. pen., rezultă că beția înlătură caracterul penal al faptei sub dubla

condiție: să fie completă la momentul comiterii faptei penale și să se datoreze

unor cauze independente de voința făptuitorului.

În speță însă, inculpatul a

săvârșit fapta după consumarea voluntară a unei cantități de băuturi alcoolice

împreună cu coinculpatul P.G.

Așa fiind, starea de beție

în care s-a aflat inculpatul nu s-a datorat unor cauze independente de voința

sa, iar pe de altă parte nu a fost vorba de o intoxicație alcoolică, care să

fie cvasiparalizantă pentru energia sa fizică, să determine o întunecare a

facultăților mintale, în așa fel încât inculpatul să piardă total controlul

acțiunilor comise, capacitatea de înțelegere și voință.

În consecință și față de

împrejurările analizate care conturează gravitatea faptelor comise, dar și

pericolul social pe care-l reprezintă recurentul, se apreciază că pedeapsa

aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, este

corespunzătoare cerințelor art. 72 C. pen. și va asigura și scopurile

sancțiunii penale după cum o prevăd dispozițiile art. 52 C. pen. și nu se

impune a fi redusă.

Ca atare, recursul

inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Drept urmare, se vor aplica

și dispozițiile art. 381 și art. 192 C. proc. pen., deducându-se timpul

arestării preventive pentru recurentul D.I.F., care va fi obligat și la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.F., împotriva deciziei penale nr.

379 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2004 la 1 noiembrie

2004.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 noiembrie 2004.