ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2003

D E C

I Z I A  NR.553

DOSAR NR.4515/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva

deciziei penale nr.411 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat Ț.A.M.,

apărător ales.

A lipsit: intimata parte vătămată R.D.C.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea

pedepsei aplicate, prin aplicarea art.74 – 76 din Codul penal.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just

individualizată.

Inculpatul

declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A

Asupra

recursului penal de față;

Din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.279 din 25 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova a

fost condamnat inculpatul D.G.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.d,e Cod penal, cu aplicarea art.13

Cod penal, în condițiile art.71 și 64 Cod penal.

S-a

luat act că prejudiciul a fost acoperit integral, iar partea vătămată, nu s-a

mai  constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru

a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, instanța de fond a

reținut următoarea situație de fapt:

În

noaptea de 6/7 octombrie 2001, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în barul

„E” din Câmpina, fiind văzut de diferite persoane și, de asemenea, fiind

însoțit la un moment dat de prietenul său, martorul T.T., cu care a și consumat

băuturi alcoolice împreună și cu martorul B.D.

S-a

mai reținut că, la un moment dat a apărut în același local, într-un moment când

prietenul inculpatului T.D. plecase pentru puțin timp din bar, partea vătămată

pe care inculpatul nu o cunoștea, dar la care acesta a mers și i-a solicitat

imperativ să-i cumpere o sticlă cu vin, fiind în mod evident refuzat, deoarece

până în acel moment, partea vătămată nici nu-l mai văzuse.

Enervat

de refuzul părții vătămate, inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona feței, cu

capul, după care, i-a luat din mână suma de 30.000 lei și, căutând prin

buzunare, l-a deposedat de un card „visa” și un spray lacrimogen, moment

observat și de martorul T.B., care, între timp, se reântorsese în bar și a

reușit pentru scurt moment să-l ia de o parte pe inculpat.

Incidentul

nu s-a oprit aici, fiind continuat tot de inculpat, care, deși fusese îndepărtat

de prietenul său, s-a reântors la partea vătămată, aplicându-i noi lovituri.

Împotriva

acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel inculpatul care a cerut

aplicarea unei pedepse sub limita minimă legală.

Prin

decizia penală nr.411 din 16 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.G.I., cu

motivarea că în raport de gravitatea faptei și de urmările ei nu se puteau

aplica, în favoarea inculpatului, dispozițiile art.74 Cod penal.

În

termen legal împotriva hotărârilor  - de mai sus – a declarat recurs inculpatul

care prin motivele scrise, cât și oral a susținut că pedeapsa  aplicată este

mare, solicitând reducerea ei în condițiile reținerii în favoarea sa a

circumstanțelor judiciare atenuante personale.

Critica

formulată de recurentul inculpat se încadrează în dispozițiile cazului de

casare prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.14 Cod procedură penală, dar,

în speță recursul este nefondat.

Recurentului

inculpat i s-a aplicat o pedeapsă la limita minimă legală în condițiile

comiterii unei tâlhării calificate situație în care și tratamentul juridic

sancționator este adecvat.

Desigur,

aplicarea unei pedepse sub acest cuantum ar presupune reținerea în favoarea

inculpatului a unei circumstanțe judiciare personale atenuante, potrivit art.74

Cod penal.

Dar

lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră au fost

împrejurări apreciate de instanțe la stabilirea unei pedepse minime.

În

aceste condiții, aceleași  împrejurări nu pot servi și la aplicarea

dispozițiilor art.74 Cod penal  – cu atât mai mult, cu cât, recurentul a comis

o faptă gravă, cu urmări deosebite pentru partea vătămată.

Pe

de altă parte, instituția juridică prevăzută de art.74 Cod penal  - nu

reprezintă o obligație pentru  instanțe, asta  încât,   în  contextul

amintit,  în mod justificat acestea nu au făcut aplicarea acestor dispoziții și

nu au coborât pedeapsa sub limita minimă legală.

Cum

pentru considerentele expuse critica formulată de recurent este nefondată, în

temeiul art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul

declarat de inculpat se va respinge ca nefondat.

În

baza art.385

17

alin.4 Cod procedură penală combinat cu art.88 Cod

penal se va computa din pedeapsa aplicată timpul detenției preventive la zi.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva deciziei penale nr.411 din 16

septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28

februarie 2002 la 5 februarie 2003.

Obligă

pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.