ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2003

D E C I Z I A NR.553 DOSAR NR.4515/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva deciziei penale nr.411 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat Ț.A.M., apărător ales. A lipsit: intimata parte vătămată R.D.C. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate, prin aplicarea art.74 – 76 din Codul penal. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just individualizată. Inculpatul declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin sentința penală nr.279 din 25 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova a fost condamnat inculpatul D.G.I., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.d,e Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, în condițiile art.71 și 64 Cod penal. S-a luat act că prejudiciul a fost acoperit integral, iar partea vătămată, nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal. Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 6/7 octombrie 2001, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în barul „E” din Câmpina, fiind văzut de diferite persoane și, de asemenea, fiind însoțit la un moment dat de prietenul său, martorul T.T., cu care a și consumat băuturi alcoolice împreună și cu martorul B.D.

S-a mai reținut că, la un moment dat a apărut în același local, într-un moment când prietenul inculpatului T.D. plecase pentru puțin timp din bar, partea vătămată pe care inculpatul nu o cunoștea, dar la care acesta a mers și i-a solicitat imperativ să-i cumpere o sticlă cu vin, fiind în mod evident refuzat, deoarece până în acel moment, partea vătămată nici nu-l mai văzuse. Enervat de refuzul părții vătămate, inculpatul i-a aplicat o lovitură în zona feței, cu capul, după care, i-a luat din mână suma de 30.000 lei și, căutând prin buzunare, l-a deposedat de un card „visa” și un spray lacrimogen, moment observat și de martorul T.B., care, între timp, se reântorsese în bar și a reușit pentru scurt moment să-l ia de o parte pe inculpat.

Incidentul nu s-a oprit aici, fiind continuat tot de inculpat, care, deși fusese îndepărtat de prietenul său, s-a reântors la partea vătămată, aplicându-i noi lovituri. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel inculpatul care a cerut aplicarea unei pedepse sub limita minimă legală. Prin decizia penală nr.411 din 16 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.G.I., cu motivarea că în raport de gravitatea faptei și de urmările ei nu se puteau aplica, în favoarea inculpatului, dispozițiile art.74 Cod penal. În termen legal împotriva hotărârilor - de mai sus – a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise, cât și oral a susținut că pedeapsa aplicată este mare, solicitând reducerea ei în condițiile reținerii în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante personale.

Critica formulată de recurentul inculpat se încadrează în dispozițiile cazului de casare prevăzut de art.385 9 alin.1 pct.14 Cod procedură penală, dar, în speță recursul este nefondat. Recurentului inculpat i s-a aplicat o pedeapsă la limita minimă legală în condițiile comiterii unei tâlhării calificate situație în care și tratamentul juridic sancționator este adecvat. Desigur, aplicarea unei pedepse sub acest cuantum ar presupune reținerea în favoarea inculpatului a unei circumstanțe judiciare personale atenuante, potrivit art.74 Cod penal. Dar lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră au fost împrejurări apreciate de instanțe la stabilirea unei pedepse minime. În aceste condiții, aceleași împrejurări nu pot servi și la aplicarea dispozițiilor art.74 Cod penal – cu atât mai mult, cu cât, recurentul a comis o faptă gravă, cu urmări deosebite pentru partea vătămată.

Pe de altă parte, instituția juridică prevăzută de art.74 Cod penal - nu reprezintă o obligație pentru instanțe, asta încât, în contextul amintit, în mod justificat acestea nu au făcut aplicarea acestor dispoziții și nu au coborât pedeapsa sub limita minimă legală. Cum pentru considerentele expuse critica formulată de recurent este nefondată, în temeiul art.385 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul declarat de inculpat se va respinge ca nefondat. În baza art.385 17 alin.4 Cod procedură penală combinat cu art.88 Cod penal se va computa din pedeapsa aplicată timpul detenției preventive la zi. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.I. împotriva deciziei penale nr.411 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 februarie 2002 la 5 februarie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.