ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2808/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2808/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1000 din 12

iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost

condamnat inculpatul H.M.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i, cu

aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului

și s-a fixat termen de încercare pe o durată de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare

s-au instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art.

86

3

C. pen.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a

computat timpul prevenției de la 9 mai 2003 și al arestării de la 10 mai 2003

la 14 mai 2003.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 13.061.719 lei către Spitalul Universitar de Urgență București,

reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții

vătămate.

S-a luat act că partea vătămată B.M.L.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că în seara zilei de 1 mai 2003, partea

vătămată B.M.L. și martorul H.C.R. s-au aflat în incinta localului R.C. situat

în București, loc în care cei doi aflați la mese diferite au consumat băuturi

alcoolice, iar la un moment dat și-au adresat injurii reciproce și amenințări

legate de împrejurarea martorului de a mai face skanderberg. Apoi, partea

vătămată l-a scos forțat pe martor din local.

Aflat în afara localului, martorul H.C.R.

contactat telefonic de inculpatul H.M.C. (fratele acestuia), solicitându-i

sprijin.

Până la momentul în care inculpatul

a sosit la fața locului între martor și partea vătămată a intervenit o nouă

altercație, cei doi aplicându-și reciproc lovituri.

În urma altercației martorul H.C.R. a

căzut la podea, iar partea vătămată era deasupra martorului și îl lovea,

situație relatată de însăși partea vătămată în declarația dată în fața

instanței.

Văzându-și fratele căzut la podea,

inculpatul a intervenit cu intenția de a-i despărți, a tras de partea vătămată,

acesta din urmă a ripostat și a lovit pe inculpat.

În acest moment, inculpatul s-a

folosit de o șurubelniță pe care o purta în mod obișnuit asupra sa și a aplicat

mai multe lovituri, în umăr de șapte ori, după care partea vătămată fiind

căzută în genunchi la nivelul caldarâmului, martorul H.C.R. i-a aplicat, mai

multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței, după care cei doi frați

au părăsit locul faptei.

În urma loviturilor primite, partea

vătămată a suferit mai multe leziuni, atât în zona capului, plagă parietală și

palpebrală stângă, fractură de piramidă nazală, precum și la nivelul

abdomenului și al toracelui și în regiunea lombară și sacrată, din care una

penetrantă în zona subscapulară stânga.

Din conținutul raportului de

expertiză medico-legală nr. A 1/6577 din 26 septembrie 2003 și completarea

raportului din 27 octombrie 2004 a rezultat că partea vătămată a prezentat

leziuni traumatice care au fost produce prin lovire cu corp dur și corp

ascuțit-tăietor, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 zile de

îngrijiri medicale, fără ca aceasta să-i fi pus în primejdie viața.

În drept, fapta inculpatului a fost

încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen., respectiv tentativă la omor.

Individualizarea pedepsei s-a făcut

cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se

circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimului

special.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul H.M.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul individualizării

pedepsei, solicitând majorarea acesteia și schimbarea modalității de executare.

Inculpatul H.M.C. a criticat

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

- greșita încadrare juridică dată

faptei, cea corectă în dispozițiile art. 181 alin. (1) C. pen.;

- greșita condamnare, deoarece inculpatul

a acționat în legitimă apărare, astfel că se impunea achitarea potrivit art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.;

- greșita individualizare a

pedepsei, în sensul că nu i s-a acordat eficiență maximă circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Prin decizia penală nr. 797 din 19

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 2823/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul H.M.C. împotriva

sentinței penale nr. 1000 din 12 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, în dosarul nr. 999/2005, fiind obligat apelantul inculpat

la 100 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect pe baza probelor

administrate situația de fapt, făcând o încadrare juridică corectă a faptei

săvârșite de inculpat.

Astfel, fapta inculpatului H.M.C.,

care la data de 1 mai 2003, în timp ce se afla în loc public a aplicat părții

vătămate B.M.L. un număr de 7 lovituri cu o șurubelniță în zona trunchiului,

provocându-i leziuni ce au determinat crearea unui pneumotorax urmare unei

plăgi penetrante subscapulare stânga, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Trebuie avut în vedere la stabilirea

încadrării juridice numărul mare al loviturilor aplicate de inculpat, respectiv

șapte, obiectul vulnerant folosit apt de a produce suprimarea vieții, respectiv

șurubelnița, precum și zona interesată, care este o zonă vitală.

În ceea ce privește latura

subiectivă s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă,

prevăzând rezultatul faptei sale și, deși, nu l-a urmărit, a acceptat

posibilitatea producerii acestuia.

Pentru cele de mai sus, instanța de

apel a apreciat că nu poate fi primită susținerea inculpatului cu privire la

greșita încadrare juridică dată faptei sale.

Așa cum a reținut în mod corect

instanța de fond, încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat este cea

de tentativă la omor.

În ceea ce privește cererea

inculpatului de reținere a dispozițiilor art. 44 C. pen., referitoare la

legitima apărare, prima instanță de control judiciar a constatat a fi

neîntemeiată și a fost înlăturată ca atare.

Intervenția inculpatului a depășit

cu mult atacul părții vătămate asupra fratelui inculpatului în condițiile în

care fiind vorba de două persoane (inculpatul și fratele său), acțiunea părții

vătămate putând fi înlăturată cu ușurință (cum, de altfel s-a și întâmplat),

nefiind necesar ca inculpatul să folosească un obiect apt a produce chiar și

suprimarea vieții părții vătămate.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului s-a reținut că s-a dat semnificația cuvenită

tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la

gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită,

limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator și persoana inculpatului,

care nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, a avut o bună

conduită anterior săvârșirii faptei, a depus stăruințe în scopul înlăturării

rezultatului infracțiunii și a ajutat pe partea vătămată pe care a vizitat-o la

spital și a suportat toate cheltuielile ce au fost determinate de internarea

părții vătămate.

În mod judicios a apreciat prima

instanță că buna conduită a inculpatului anterior săvârșirii faptei, lipsa

antecedentelor penale constituie circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

a) C. pen., împrejurare valorificată în cadrul realizării procesului de

individualizare a pedepsei conform art. 76 lit. b) C. pen.

Pentru ca o pedeapsă să contribuie

la îndreptarea comportamentului infractorului, ea trebuie să fie bine gândită

de societate, singura susceptibilă să-i determine să regrete fapta, să-i

propună să nu mai repete infracțiunea.

Pedeapsa poate fi aplicată numai

dacă ține seama de persoana căreia i se aplică, de capacitatea sa de a-și

analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele

societății.

Revenind la speță, s-a constatat că

prima instanță a realizat o bună individualizare a pedepsei, apreciind că

pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și chiar fără

executarea pedepsei acesta nu va mai săvârși infracțiuni.

Față de considerentele arătate nu au

fost primite criticile formulate de parchet (care a solicitat majorarea

pedepsei și schimbare modalității de executare) și nici de inculpat (care a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate).

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și inculpatul H.M.C., acesta din urmă fără a arăta în scris motivele.

În recursul declarat de parchet s-au

criticat hotărârile instanțelor pentru nelegalitate sub aspectul greșitei

aplicări a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., caz de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul

a arătat că la adoptarea soluției, instanțele au avut în vedere că în cazul în

care fapta penală comisă în faza tentativei limitele se reduc la jumătate, dispozițiile

art. 86

1

C. pen., vor opera nu asupra pedepsei prevăzute de lege

pentru infracțiunea consumată, ci asupra pedepsei aplicate, potrivit

dispozițiilor art. 21 alin. (2) C. pen.

Conform art. 86

1

alin.

(3) C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi

dispusă, printre altele, în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Infracțiunea de omor calificat se

pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

La aplicarea pedepsei

corespunzătoare dispoziției art. 86

1

alin. (3) C. pen., trebuie

avută în vedere limita maximă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea

consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza de tentativă.

Instituind excepția prevăzută de art.

86

1

alin. (3), legiuitorul a vrut să excludă de la beneficiul

suspendării executării pedepsei sub supraveghere infracțiunile care prezintă un

anumit grad de pericol social abstract, evaluat și exprimat în limitele de

pedeapsă, indiferent de forma perfectă sau imperfectă realizată în concret de

infracțiunea săvârșită.

În caz contrar, tentativa ar deveni

o infracțiune distinctă de infracțiunea consumată, cu un regim sancționator

propriu prevăzut de art. 21 C. pen. Tentativa este o formă imperfectă a

infracțiunii, neavând o incriminare distinctă. Regimul sancționator este unic

și anume cel prevăzut pentru infracțiunea consumată.

Regimul sancționator fiind unic,

acesta constituie singurul criteriu de aplicare a dispozițiilor art. 86

1

alin. (3) C. pen. și, ca atare, greșit au procedat instanțele, dispunând

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

La termenul de astăzi, procurorul,

în dezbateri, dezvoltând oral conținutul motivelor de recurs, invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen., a susținut nelegalitatea modalității suspendării sub supraveghere, chiar

dacă fapta a rămas sub forma tentativei, deoarece se are în vedere pedeapsa

formei consumate a infracțiunii care prezintă un pericol social generic

ridicat, dispozițiile art. 86

1

alin. (3) C. pen., interzicând

aplicarea acestei modalități de executare în cazul infracțiunilor intenționate

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, solicitând

admiterea recursului, casarea parțială a hotărârilor atacate, iar pe fond,

înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Apărătorul recurentului intimat

inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea recursului parchetului, deoarece

infracțiunea nu a fost săvârșită cu intenție.

În recursul inculpatului, același

apărător, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17, 17

1

și 14 C. proc. pen., a arătat că din actele

medicale a rezultat că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie,

urmând a se ține seama și de circumstanțele reale ale faptei, inculpatul,

urmărind doar stoparea conflictului, neacceptând posibilitatea producerii

omorului, solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice din tentativă

la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.

181 alin. (1) C. pen., cu privire la care a solicitat achitarea în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în

vedere incidența dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen., deoarece tulburarea

inculpatului în cadrul conflictului a depășit limitele unei apărări

proporționale cu atacul, potrivit declarațiilor părții vătămate.

În subsidiar, apărătorul

recurentului intimat inculpat a solicitat reducerea pedepsei, avându-se în

vedere circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră și lipsa

antecedentelor penale, depunând la dosar două înscrisuri ca acte în

circumstanțierea persoanei inculpatului.

Concluziile procurorului asupra

recursului inculpatului, precum și poziția recurentului intimat inculpat, din

ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul H.M.C.

împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor

analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., pentru recursul parchetului și art. 385

9

pct. 17, 17

1

și 14 din același cod, pentru recursul inculpatului, Înalta Curte apreciază ca

fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod corect și-a

însușit argumentele instanței de fond, cu privire la reținerea situației de

fapt, a încadrării juridice a faptei și a vinovăției inculpatului în săvârșirea

infracțiunii reținută în sarcina sa, iar la rândul ei, în baza propriului

examen în mod judicios și motivat a înlăturat criticile formulate de inculpat

referitoare la încadrarea juridică a faptei, precum și a cererii privind

aplicarea dispozițiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului H.M.C., care la data

de 1 mai 2003, în timp ce se afla în loc public a aplicat părții vătămate B.M.L.,

un număr de 7 lovituri cu o șurubelniță în zona trunchiului dorsal,

provocându-i leziuni ce au determinat crearea unui pneumotorax urmare a unei

plăgi penetrante subscapulare stânga, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv

conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat.

Astfel, din coroborarea mijloacelor

de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza

cercetării judecătorești, a fost dovedită contribuția concretă a inculpatului

la săvârșirea infracțiunii, evidențiindu-se intenția de suprimare a vieții

victimei.

Declarațiile părții vătămate B.M.L. în

care au fost descrise în concret împrejurările lovirii sale de către inculpat,

au fost confirmate prin declarațiile martorilor I.G., A.C., D.I.I., H.C.R., S.M.C.

în care au arătat împrejurările la care aceștia au asistat sau au auzit, precum

și prin declarația martorului în circumstanțiere T.M., ce a evidențiat profilul

socio-moral al inculpatului.

Aspectele prezentate din mijloacele

de probă mai sus arătate se susțin și prin procesul-verbal din 1 mai 2003

întocmit de organele de poliție, cu ocazia deplasării la fața locului,

respectiv la adresa unde se afla localul R.C., în conținutul căruia se arată că

mai mulți indivizi l-au agresat pe un altul, faptele având loc în afara

localului, cu procesele-verbale din 02 și 06 mai 2003 întocmite de către

organele de poliție cu ocazia deplasării la Spitalul Universitar București în

vederea luării la cunoștință a situației sănătății părții vătămate, ocazie cu

care s-au și purtat discuții cu aceasta care a comunicat că pe fondul unor

discuții în contradictoriu cu un alt individ l-a forțat pe acesta să părăsească

incinta localului, iar la scurt timp, individul în cauză s-a întors însoțit de

către un alt individ care l-a înjunghiat de mai multe ori cu o șurubelniță, cu

procesul-verbal din 9 mai 2003 întocmit cu ocazia recunoașterii din grup de

către martorul I.G. a învinuitului H.M.C., ca fiind persoana care în seara de 1

mai 2003 a lovit-o în mod repetat pe partea vătămată B.M.L. cu o șurubelniță.

Raportul de expertiză medico-legală nr.

A 1/6577 din 26 septembrie 2003, precum și completarea acestuia cu același

număr din data de 27 octombrie 2004, în concluziile lor atestă leziunile

produse părții vătămate, indicarea naturii obiectului vulnerant, numărul

zilelor de îngrijiri medicale, precum și faptul că loviturile nu i-au pus viața

în primejdie.

Aceste mijloace de probă se coroborează

parțial și cu declarațiile inculpatului H.M.C., chiar dacă a adoptat o poziție

oscilantă cu privire la recunoașterea faptei, pentru ca ulterior să arate că a

luat de pe jos o șurubelniță, lovind-o de mai multe ori pe partea vătămată,

fără a avea intenția de a-i provoca leziuni grave.

Înalta Curte consideră că din

materialitatea concretă a săvârșirii faptei, respectiv din actele de executare

comise a rezultat atitudinea subiectivă a inculpatului de a produce rezultatul

letal al victimei, atâta timp cât a folosit un instrument apt de a cauza

moartea, respectiv un corp relativ subțire cu un diametru relativ constant pe

toată lungimea sa, posibil șurubelniță, nefiind însă exclusă nici lovirea cu un

corp înțepător-tăietor, posibil cuțit/briceag, într-o zonă vitală, trunchiul

dorsal, fiindu-i produse părții vătămate o plagă penetrantă subscapulară stânga

și 6 plăgi situate la baza hemitoracelui stâng și regiunile lombară și sacrată,

o singură plagă fiind penetrantă la nivelul spațiului pleural stâng, cu o

intensitate relativ ridicată, lovituri ce au condus la leziuni pentru a căror vindecare

au fost necesare 25 zile de îngrijire medicală.

Concluzia medico-legală că leziunile

suferite de victimă nu i-au pus viața în primejdie nu este de natură a înlătura

intenția inculpatului de suprimare a vieții părții vătămate, atâta timp cât din

probele administrate evidențiate s-a dovedit că prin modul de acțiune,

inculpatul și-a putut reprezenta punerea în primejdie a vieții victimei,

conștientizând consecințele faptei, prin natura instrumentului folosit, modul

de utilizare a acestuia, regiunea corpului vizată și intensitatea loviturii.

Înalta Curte apreciază, însă, că

instanța de apel în mod eronat a achiesat la argumentele primei instanțe în

ceea ce privește modalitatea neprivativă de executare a pedepsei, respectiv

suspendarea sub supraveghere, ignorând condițiile legale de aplicare a

acesteia.

În conținutul dispoziției de la art.

86

1

alin. (3) teza I-a C. pen., legiuitorul a prevăzut că

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 15 ani.

Prin pedeapsă prevăzută de lege se

înțelege pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru infracțiunea consumată,

iar nu prin luarea în considerare a cazurilor de reducere sau de agravare a

răspunderii penale (tentativă, circumstanțe atenuante sau agravante, formă

continuată a infracțiunii, concurs de infracțiuni, stare de recidivă etc.).

Or, infracțiunea de omor calificat se

pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi,

așa încât, împrejurarea că fapta inculpatului H.M.C. a rămas în formă de

tentativă conduce la excluderea acestuia de la beneficiul aplicării suspendării

executării pedepsei sub supraveghere, în raport cu accepțiunea pedepsei

prevăzută de lege.

Astfel, critica formulată de parchet

este întemeiată, hotărârile pronunțate de ambele instanțe sub acest aspect

fiind nelegale, ceea ce conduce la incidența cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., având drept consecință

înlăturarea prevederilor art. 86

1

, art. 86

2

și 86

4

C.

pen.

Referitor la recursul declarat de

inculpatul H.M.C.:

Înalta Curte nu poate avea în vedere

critica formulată de apărarea recurentului inculpat cu privire la greșita

încadrare juridică a faptei comisă de acesta, față de lipsa intenției de

suprimare a vieții victimei, solicitând schimbarea încadrării juridice din art.

20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor

calificat în art. 181 C. pen., vătămare corporală, deoarece, așa cum s-a mai

arătat și în considerentele la recursul parchetului, modul concret de comitere

a faptei a relevat, dimpotrivă intenția de a ucide a inculpatului, concretizată

prin instrumentul folosit, apt de a cauza producerea unui rezultat letal,

numărul repetat de lovituri aplicate cu acesta, zona vitală, precum și gradul

de intensitate, chiar dacă părții vătămate nu i-a fost pusă viața în primejdie,

nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

reține solicitarea apărării recurentului inculpat referitoare la achitarea

acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e)

C. proc. pen., având în vedere incidența dispozițiilor art. 44 alin. (3) C.

pen., ca urmare a tulburării inculpatului în cadrul conflictului ce a depășit

limitele unei apărări proporționale cu atacul, deoarece materialul probator

administrat nu susține apărarea formulată, inculpatul H.M.C. intervenind în

altercația dintre fratele său și partea vătămată, în favoarea primului, iar

lovirea sa cu o palmă, de către partea vătămată, nu putea crea un pericol grav

pentru persoana sa, respectiv să-i producă o tulburare, pe fondul căreia să

riposteze, așa cum a reacționat, prin lovirea repetată a părții vătămate, cu un

instrument apt de a produce rezultatul letal, iar ulterior cu pumnii și

picioarele, după ce partea vătămată se afla în genunchi, în condițiile

situației de fapt reținute.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în

mod corect instanțele nu au reținut ca fiind îndeplinite condițiile legitimei

apărări impuse de art. 44 C. pen., așa încât nu este aplicabil cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. pen.

Înalta Curte consideră, însă, că

este fondată critica formulată în subsidiar de apărarea recurentului inculpat

cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului H.M.C.,

nefiind dată o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.,

corelat cu art. 76 din același cod, de către instanțe, așa încât este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, reevaluând în contextul

cauzei, criteriile prevăzute la art. 72 C. pen., corelate cu art. 74 lit. a) și

art. 76 C. pen., Înalta Curte apreciază că, în raport cu gradul de pericol

social concret al faptei comise, în condițiile circumstanțelor reale arătate,

dar și a circumstanțelor personale pozitive ale acestuia, atât anterioare, cât

și ulterioare comiterii faptei, respectiv lipsa antecedentelor penale, o

conduită corespunzătoare în societate, neavând altercații de nici o natură,

verbale sau fizice cu alte persoane, este o persoană liniștită, care își asumă

responsabilități, obținând venituri (potrivit declarației martorei T.M., ascultată

în circumstanțierea persoanei inculpatului, în primă instanță), acesta având o

formă în construcții (înscrisurile depuse în recurs la dosar), a suportat toate

cheltuielile de internare a părții vătămate, se impune reducerea pedepsei

principale de la 4 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

Prin cuantumul redus al pedepsei

aplicate, cu executare în regim de detenție, având în vedere considerentele

deja arătate cu privire la imposibilitatea aplicării unei modalități

neprivative de libertate, în raport cu infracțiunea săvârșită, Înalta Curte

consideră că numai aceasta poate să-și atingă scopurile, educativ și de

exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de

infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

recurentul inculpat H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 797 din 19 octombrie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Se va casa sentința penală nr. 1000

din 12 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și decizia

penală nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală,

numai privitor la cuantumul pedepsei principale și la aplicarea art. 86

1

,

86

2

și 86

4

C. pen., referitor la inculpatul H.M.C.

Se va reduce pedeapsa principală

aplicată inculpatului H.M.C. de la 4 ani închisoare la 2 ani și 6 luni

închisoare și se vor înlătura prevederile art. 86

1

, 86

2

și 86

4

C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa în regim

privativ de libertate.

Se va face aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de recurentul inculpat H.M.C.

împotriva deciziei penale nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Casează sentința penală nr. 1000 din

12 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și decizia penală

nr. 797 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală,

numai privitor la cuantumul pedepsei principale și la aplicarea art. 86

1

,

86

2

și 86

4

C. pen., referitor la inculpatul H.M.C.

Reduce pedeapsa principală aplicată

inculpatului H.M.C. de la 4 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare și

înlătură prevederile art. 86

1

, 86

2

și 86

4

C.

pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa în regim privativ de libertate.

Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

mai 2006.