ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4369/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1657 din 9

decembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 20,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) –

art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul

B.D.

,

la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată

de 5 ani, termen de încercare, conform dispozițiilor art. 82 C. pen.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost obligat inculpatul către

partea civilă P.I. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978

a obligat inculpatul la plata către C.A.S.M.B. – Spitalul Clinic de Urgență a

sumei de 9.398.334 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de

spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că atât partea vătămată P.I. cât și inculpatul B.D.

locuiau în blocul situat pe strada poet Vasile Cârlova, partea vătămată ocupând

apartamentul etajului 8, iar inculpatul locuia cu martora M.L.R. în garsoniera

părinților martorei situată la etajul 7.

În noaptea de 23 aprilie 2005,

partea vătămată P.I. a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul A.N. în locuința

acestuia din urmă, iar inculpatul împreună cu prietena sa a consumat băuturi

alcoolice în clubul B.

În jurul orelor 2,00 – 3,00,

concomitent cu venirea inculpatului și a martorei din garsoniera aflată la

parterul blocului a ieșit partea vătămată și martorul A.N., cu toții aflându-se

sub influența băuturilor alcoolice, aceștia din urmă intenționând să meargă la

un magazin non-stop pentru a cumpăra țigări și bere.

Cu privire la motivația declanșării

incidentului, susținerea părții vătămate în sensul că, fără nici un motiv

inculpatul l-a lovit cu cuțitul nu a fost reținută de instanța de fond pe motiv

că între inculpat și partea vătămată nu au existat tensiuni anterioare care să

fi determinat o astfel de reacție a inculpatului.

Prin urmare, instanța a reținut ca

veridică declarația inculpatului, în sensul că martorul A.N. i-a imobilizat

prietena cerându-i acesteia să-l însoțească motiv pentru care inculpatul B.D. a

intervenit pentru a o apăra pe martora M.L.R.

În acest moment, inculpatul a scos

cuțitul – briceag și l-a atacat pe P.I. tăindu-l în zona abdomenului

provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața după care împreună cu

martora M.L.R. au fugit pe scări și s-au urcat în garsoniera în care locuiau

împreună.

Mai reține instanța de fond că față

de natura obiectului vulnerant folosit de inculpat, zona afectată, intensitatea

loviturii care a produs leziuni ce au pus în primejdie viața victimei, fapta

comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen., pentru care a dispus condamnarea inculpatului.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul B.D.

În apelul parchetului se critică

sentința primei instanțe pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, precum și

pentru greșita soluționare a acțiunii civile C.A.S.M.B.

Este criticată sentința instanței de

fond și pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

În apelul său inculpatul critică

sentința primei instanțe pentru nelegalitate, motivând că în mod greșit s-a

dispus condamnarea inculpatului, întrucât din probele dosarului nu rezultă că

inculpatul este autorul infracțiunii, motiv pentru care solicită achitarea în

baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen.

În subsidiar se solicită a se reține

că inculpatul a comis fapta în stare de legitimă apărare în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 44 C. pen., sens în care solicită achitarea în baza

art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ambele situații solicită

respingerea, ca nefondate, a acțiunilor civile promovate în cauză.

Instanța de apel a apreciat că doar

apelul parchetului este fondat în parte, în sensul că nu pot fi aplicate

dispozițiile art. 81 C. pen., tentativa la infracțiunea de omor comisă de inculpat,

având în vedere prevederile art. 81 alin. (3) C. pen., precum și sub aspectul

soluționării acțiunii civile a C.A.S.M.B., reținându-se incidența dispozițiilor

art. 106 din O.U.G. nr. 156/2002.

Criticile inculpatului s-au

apreciat, ca nefondate, din probele administrate rezultând că acesta se face

vinovat de comiterea infracțiunii pentru care prima instanță a dispus

condamnarea.

În consecință, prin decizia penală nr.

202 din 13 martie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat

în parte sentința tribunalului.

Pe fond, au înlăturat dispozițiile art.

81 – art. 82 C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b), c) și

e) C. pen.

În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002

a fost obligat inculpatul la 9.398.334 lei (ROL) despăgubiri civile către C.A.S.M.B.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă

P.I. și inculpatul B.D.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a criticat soluția pentru netemeinicie sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate inculpatului în baza cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea acesteia.

Partea civilă P.I. a solicitat obligarea

inculpatului la despăgubiri civile, reprezentând daune morale în cuantum de

1.500.000 lei, precum și la cheltuieli de judecată suportate pe parcursul

desfășurării procesului.

Inculpatul B.D. invocă grava eroare

de fapt în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., motivând că nu acesta este autorul tentativei la infracțiunea de omor.

Mai arată inculpatul că este

student, în paralel lucrează la o societate, iar o pedeapsă privativă de

libertate nu va contribui la corectarea comportamentului său accidental.

Recursurile sunt neîntemeiate.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază critica

nefondată.

Inculpatul are de executat o pedeapsă

de 3 (trei) ani închisoare, în condițiile în care instanțele au reținut corect

circumstanțele atenuante în favoarea acestuia, astfel că o majorare a pedepsei

prin înlăturarea prevederilor art. 74 lit. e) C. pen., nu se justifică.

În ceea ce privește recursul părții

civile P.I., Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat apel în cauză,

astfel încât solicitarea acesteia de obligare a inculpatului la plata daunelor

morale, direct în recurs, este inadmisibilă în raport de prevederile art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen.

Singura critică ce ar putea fi analizată

este cea referitoare la cheltuieli judiciare din apel, dar cum partea civilă nu

a probat efectuarea acestora într-un alt cuantum decât cel acordat de instanța

de apel (100 RON), Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută.

Cu privire la recursul declarat de

inculpat, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este fondat.

Pe parcursul procesului penal

inculpatul B.D. a avut o poziție nesinceră el negând săvârșirea faptei ce i se

reține în sarcină.

Atât partea vătămată P.I. și

martorul A.N. cât și inculpatul și martora M.L.R. au dar declarații

contradictorii cu privire la momentul declanșării conflictului, primii

confirmând că inculpatul a lovit-o cu cuțitul pe victimă fără nici un motiv,

iar ceilalți (inculpatul și martora) afirmând că acest conflict s-a declanșat

ca urmare a faptului că martora a fost imobilizată cu mâinile la spate de

victimă sau de martorul A.N., fiind salvată de o a treia persoană care s-ar fi

aflat la locul incidentului.

Din probele administrate în cauză nu

a rezultat că o a treia persoană s-ar fi aflat la locul incidentului cu atât

mai mult cu cât nici inculpatul și nici martora nu au putut să dea detalii cu

privire la semnalmentele acestei persoane, împrejurare ce conduce la concluzia

că cei doi au încercat să denatureze adevărul cu scopul de a fi diminuată

răspunderea penală a inculpatului.

Cert este faptul că imediat după agresarea

părții vătămate, inculpatul împreună cu martora au urcat în garsonieră unde

acesta a distrus briceagul folosit la săvârșirea infracțiunii prin topire la

flacăra de la aragaz, iar resturile rămase din ardere și lama briceagului le-a

ascuns în bazinul toaletei.

În primele declarații inculpatul a

arătat că nu își explică de unde vin resturile briceagului găsit în bazinul

toaletei ca ulterior acesta să revină asupra acestor aspecte, arătând că

briceagul s-a aflat inițial în mâna părții vătămate și în cursul manevrelor de

deposedare acesta a fost înjunghiat în abdomen, iar ulterior a luat asupra sa

briceagul și l-a distrus în modul arătat mai sus, aspecte ce denotă

nesinceritatea inculpatului și încercarea sa de a fi absolvit de răspundere

penală.

Indiferent de variantele prezentate

de cei 4 participanți la incident cu privire la momentul declanșării

conflictului, cert este faptul că inculpatul este cel care a agresat-o pe

victimă cu briceagul provocându-i acestuia leziuni ce i-au pus viața în

primejdie, așa cum de altfel în mod corect a reținut instanța de fond.

Deși nu a formulat-o explicit,

inculpatul a mai arătat că motivele de recurs că o pedeapsă privativă de

libertate nu este în măsură să-i asigure corectarea comportamentului

accidental.

Sub acest aspect, Înalta Curte

apreciază că în mod corect au fost înlăturate dispozițiile art. 81 – art. 82 C. pen., chiar dacă motivarea este greșită, Înalta Curte apreciază că aplicarea suspendării

condiționate pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor nu este posibilă

în raport de prevederile art. 81 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va dispune obligarea recurenților parte civilă și inculpat la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă P.I. și inculpatul B.D. împotriva

deciziei penale nr. 202/ A din 13 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta parte civilă și recurentul inculpat la

plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 iulie 2006.