ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 18

martie 2003 a Tribunalului Mureș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.I.M. de

sub acuza săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1)

și (2) lit. d) și e) C. pen.

S-a constatat recuperat integral

prejudiciul produs părții vătămate S.G.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 16 martie 2002,

inculpatul L.I.M. împreună cu mai mulți prieteni, printre care și martorii

T.A.S. și L.R., au plecat din satul Filea, unde locuiesc, la discoteca

organizată în satul Bistra Mureșului.

În jurul orelor 4,00, în dimineața

zilei de 17 martie 2003, inculpatul împreună cu martorii T.A.S., S.V. și L.R.

se întorceau spre casă deplasându-se, pe jos, spre satul Filea.

Din declarațiile martorilor,

coroborate cu cele ale inculpatului, reiese că acesta era într-o avansată stare

de ebrietate, deplasându-se cu greutate și rămânând la câțiva metri în urma

grupului.

Partea vătămată S.G. a declarat că

pe drum a întâlnit un grup de tineri care au trecut pe lângă el, iar un tânăr

mai înalt, ce se afla mai în spate, a traversat strada și l-a acostat.

Inculpatul i-a cerut părții vătămate

o țigară și, înfuriat că a fost refuzat, l-a prins de haină și l-a tras spre

grupul celorlalți tineri.

Partea vătămată în declarația dată

în cursul urmăririi penale la data de 19 martie 2003 arată că martorii i-au

sugerat inculpatului să caute în buzunarele gecii sale pentru a vedea dacă nu

are bani sau telefon mobil.

Aceste susțineri nu s-au dovedit a

fi sincere, întrucât partea vătămată, cu ocazia confruntării din data de 17

aprilie 2002, a revenit asupra celor declarate. De asemenea, audiat în fața

instanței, partea vătămată a arătat că inculpatul, din proprie inițiativă l-a

întrebat dacă are bani sau telefon mobil controlându-i prin exterior buzunarul

gecii.

Partea vătămată, la rândul său, a

apreciat că inculpatul era băut, arătând că atunci când a fost lovit de acesta

a ripostat aplicându-i și el lovituri.

Coroborând declarațiile martorilor,

ale părții vătămate și ale inculpatului, atât cele date în faza de urmărire

penală, cât și cele date în fața instanței, rezultă că în timpul altercației

partea vătămată și-a descheiat haina, s-a smucit și, dezbrăcându-se, a reușit

să fugă.

Inculpatul a rămas cu geaca în mână,

s-a deplasat câțiva metri, după care, fără a-și finaliza intenția de însușire a

gecii sau a altui bun din geacă, a aruncat-o pe marginea șanțului pornind spre

casă.

Instanța de fond a reținut că

intenția inculpatului de a-și însuși geaca sau alt bun aflat în posesia părții

vătămate, nu s-a materializat în nici un fel. La această concluzie s-a ajuns

analizând atitudinea inculpatului, posterioară intrării în posesia gecii.

Dacă violențele exercitate asupra

părții vătămate ar fi fost mijlocul de a-și materializa intenția de însușire a

vreunui bun, cu siguranță inculpatul și-ar fi însușit geaca, fie ar fi

controlat buzunarele acesteia pentru a-și însuși alte bunuri.

Elementul material al tâlhăriei,

infracțiune complexă, constă într-o acțiune principală de furt și o acțiune

adiacentă de exercitare a violenței, amenințări, etc. Pentru a aprecia asupra

existenței acțiunii principale, este esențial a determina scopul acesteia,

respectiv existența scopului însușirii pe nedrept a bunului, acesta fiind de

altfel și elementul determinant ce caracterizează această infracțiune complexă.

În speță, intrarea în posesia

inculpatului a gecii părții vătămate s-a făcut absolut întâmplător, astfel că

în mod cert acțiunea principală nu s-a realizat sub forma vinovăției cerută de

textul de lege. Nu s-a materializat astfel nici încercarea inculpatului de a

sustrage alte bunuri, nefiind de fapt preocupat de acest aspect, așa cum rezultă

din probele administrate în cauză.

Față de cele de mai sus, instanța a

apreciat că legătura intrinsecă dintre cele două acțiuni (principală și

adiacentă) săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe, nu s-a realizat,

astfel că faptei deduse judecății îi lipsește unul din elementele constitutive,

respectiv latura subiectivă materializată în prevederea și urmărirea realizării

scopului propus, respectiv însușirea bunului.

Împotriva acestei hotărâri,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, a declarat apel, solicitând admiterea

lui conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței

atacate și rejudecând cauza, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. d) și e) C. pen.

Prin decizia penală nr. 153 A din 17 septembrie

2003, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, apreciind ca fiind legală

și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d)

și e), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, ca și cea de

control judiciar, au reținut corect că faptei inculpatului L.I.M., săvârșită în

noaptea de 16 martie 2002 asupra părții vătămate S.G., îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă

materializată în prevederea și urmărirea realizării scopului propus.

Din probatoriul administrat în

cauză, respectiv declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale

martorilor rezultă cu certitudine faptul că inculpatul nu a avut intenția de a

deposeda și de a păstra pentru sine geaca sau alte bunuri ale părții vătămate.

Faptul că geaca a intrat în posesia

inculpatului a fost un lucru întâmplător, gestul părții vătămate de a se

dezbrăca și a fugii în timp ce inculpatul o ținea de gulerul gecii reprezentând

modalitatea de realizare a posesiei.

De asemenea, aruncarea gecii pe

marginea șanțului și continuarea drumului de către inculpat, a format

convingerea instanței că inculpatul nu a realizat o deposedare activă și nici o

posesie efectivă a gecii, neînțelegând să și-o însușească.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, ca

nefondat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei

penale nr. 153 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe

intimatul inculpat L.I.M.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

29 ianuarie 2004.