ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98 din 18 martie 2003 a Tribunalului Mureș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.I.M. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen. S-a constatat recuperat integral prejudiciul produs părții vătămate S.G. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 16 martie 2002, inculpatul L.I.M. împreună cu mai mulți prieteni, printre care și martorii T.A.S. și L.R., au plecat din satul Filea, unde locuiesc, la discoteca organizată în satul Bistra Mureșului.

În jurul orelor 4,00, în dimineața zilei de 17 martie 2003, inculpatul împreună cu martorii T.A.S., S.V. și L.R. se întorceau spre casă deplasându-se, pe jos, spre satul Filea. Din declarațiile martorilor, coroborate cu cele ale inculpatului, reiese că acesta era într-o avansată stare de ebrietate, deplasându-se cu greutate și rămânând la câțiva metri în urma grupului. Partea vătămată S.G. a declarat că pe drum a întâlnit un grup de tineri care au trecut pe lângă el, iar un tânăr mai înalt, ce se afla mai în spate, a traversat strada și l-a acostat. Inculpatul i-a cerut părții vătămate o țigară și, înfuriat că a fost refuzat, l-a prins de haină și l-a tras spre grupul celorlalți tineri. Partea vătămată în declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 19 martie 2003 arată că martorii i-au sugerat inculpatului să caute în buzunarele gecii sale pentru a vedea dacă nu are bani sau telefon mobil.

Aceste susțineri nu s-au dovedit a fi sincere, întrucât partea vătămată, cu ocazia confruntării din data de 17 aprilie 2002, a revenit asupra celor declarate. De asemenea, audiat în fața instanței, partea vătămată a arătat că inculpatul, din proprie inițiativă l-a întrebat dacă are bani sau telefon mobil controlându-i prin exterior buzunarul gecii. Partea vătămată, la rândul său, a apreciat că inculpatul era băut, arătând că atunci când a fost lovit de acesta a ripostat aplicându-i și el lovituri. Coroborând declarațiile martorilor, ale părții vătămate și ale inculpatului, atât cele date în faza de urmărire penală, cât și cele date în fața instanței, rezultă că în timpul altercației partea vătămată și-a descheiat haina, s-a smucit și, dezbrăcându-se, a reușit să fugă.

Inculpatul a rămas cu geaca în mână, s-a deplasat câțiva metri, după care, fără a-și finaliza intenția de însușire a gecii sau a altui bun din geacă, a aruncat-o pe marginea șanțului pornind spre casă. Instanța de fond a reținut că intenția inculpatului de a-și însuși geaca sau alt bun aflat în posesia părții vătămate, nu s-a materializat în nici un fel. La această concluzie s-a ajuns analizând atitudinea inculpatului, posterioară intrării în posesia gecii. Dacă violențele exercitate asupra părții vătămate ar fi fost mijlocul de a-și materializa intenția de însușire a vreunui bun, cu siguranță inculpatul și-ar fi însușit geaca, fie ar fi controlat buzunarele acesteia pentru a-și însuși alte bunuri.

Elementul material al tâlhăriei, infracțiune complexă, constă într-o acțiune principală de furt și o acțiune adiacentă de exercitare a violenței, amenințări, etc. Pentru a aprecia asupra existenței acțiunii principale, este esențial a determina scopul acesteia, respectiv existența scopului însușirii pe nedrept a bunului, acesta fiind de altfel și elementul determinant ce caracterizează această infracțiune complexă. În speță, intrarea în posesia inculpatului a gecii părții vătămate s-a făcut absolut întâmplător, astfel că în mod cert acțiunea principală nu s-a realizat sub forma vinovăției cerută de textul de lege. Nu s-a materializat astfel nici încercarea inculpatului de a sustrage alte bunuri, nefiind de fapt preocupat de acest aspect, așa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că legătura intrinsecă dintre cele două acțiuni (principală și adiacentă) săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe, nu s-a realizat, astfel că faptei deduse judecății îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă materializată în prevederea și urmărirea realizării scopului propus, respectiv însușirea bunului. Împotriva acestei hotărâri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, a declarat apel, solicitând admiterea lui conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și e) C. pen.

Prin decizia penală nr. 153 A din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) și e), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond, ca și cea de control judiciar, au reținut corect că faptei inculpatului L.I.M., săvârșită în noaptea de 16 martie 2002 asupra părții vătămate S.G., îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă materializată în prevederea și urmărirea realizării scopului propus. Din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor rezultă cu certitudine faptul că inculpatul nu a avut intenția de a deposeda și de a păstra pentru sine geaca sau alte bunuri ale părții vătămate. Faptul că geaca a intrat în posesia inculpatului a fost un lucru întâmplător, gestul părții vătămate de a se dezbrăca și a fugii în timp ce inculpatul o ținea de gulerul gecii reprezentând modalitatea de realizare a posesiei.

De asemenea, aruncarea gecii pe marginea șanțului și continuarea drumului de către inculpat, a format convingerea instanței că inculpatul nu a realizat o deposedare activă și nici o posesie efectivă a gecii, neînțelegând să și-o însușească. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, ca nefondat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 153 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe intimatul inculpat L.I.M. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 ianuarie 2004.