ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5528/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 413/ S din

7 decembrie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul M.L.M., în baza art.

211 alin. (2) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit.

a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că în data de 16 noiembrie 2000, între orele 15,00 – 16,00,

inculpatul M.L.M. a pătruns prin efracție în autoturismul aparținând părții

vătămate T.G. și a încercat să sustragă mai multe bunuri aflate în autoturism.

Fiind surprins de partea vătămată, inculpatul a abandonat bunurile și a fugit.

La un interval de timp foarte scurt

a fost prins de către martorul L.A. și pentru a-și asigura scăparea inculpatul

a folosit un spray paralizant pe care-l avea asupra sa, reușind astfel să fugă.

Starea de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză; declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața

locului fixat prin fotografii judiciare, raport de constatare

tehnico-științific dactiloscopică asupra urmei papilare descoperite pe partea

interioară a portierei, din care rezultă prezența inculpatului la fața locului,

declarațiile martorilor: L.A. și P.N.

În cursul urmăririi penale inculpatul

a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, atitudine

procesuală menținută și în cursul cercetării judecătorești, cu precizarea că a

fost surprins de partea vătămată imediat după ce a deschis portiera mașinii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul solicitând schimbarea încadrării juridice, în

principal, din tâlhărie în furt calificat, iar în subsidiar, din tâlhărie în

tentativă la tâlhărie.

Prin decizia nr. 162 din 25 iunie

2003 Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpat și în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit.

b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și e), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit.

a) C. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov a formulat recurs în cauză, criticând hotărârea instanței de apel sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice.

Temeiul juridic al recursul declarat

îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru motivele ce se vor

arăta în continuare.

Din analiza materialului probator administrat

în cauză, rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică legală și temeinică

faptelor comise de acesta.

Astfel, este de observat că, în mod

greșit prima instanță a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă consumată, deoarece fiind

vorba de o infracțiune complexă, momentul consumării se raportează la momentul

consumării principale, care este infracțiunea de furt.

În cauză, inculpatul a intenționat

să sustragă bunurile părții vătămate, respectiv o geacă de piele, dar a fost surprins

de aceasta și de martor, moment în care inculpatul a abandonat bunul în

interiorul autoturismului și a fugit.

Rezultă deci că atâta vreme cât

bunurile pe care inculpatul a intenționat să le sustragă nu au fost scoase din

interiorul autoturismului, nu se poate reține că fapta s-a consumat.

Activitatea infracțională a inculpatului

aflată în curs de desfășurare a fost întreruptă de intervenția părții vătămate

și a martorului L.A., inculpatul nereușind astfel să scoată bunurile pe care

intenționa să le sustragă din interiorul autoturismului, fiind realizate doar

elementele tentativei la infracțiunea de tâlhărie.

În aceste condiții, simplul fapt că

inculpatul a pus mâna pe bunuri, fără însă să se realizeze trecerea efectivă a

acestora în puterea sa de dispoziție, infracțiunea rămâne în faza tentativei.

De altfel, imposedarea în cazul unor

astfel de fapte are loc după terminarea operației de deposedare. Ori, în cauză,

activitatea infracțională a fost întreruptă și inculpatul a fost împiedicat să

treacă la faza de imposedare.

În acest sens s-a pronunțat și

Curtea Supremă de Justiție prin decizia de speță nr. 4024 din 26 septembrie

2002.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că încadrarea juridică dată acestei fapte este cea

de tentativă la infracțiunea de tâlhărie.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să respingă ca nefondat recursul declarat de procuror, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce din durata pedepsei

aplicate, reținerea preventivă de 24 ore, respectiv 16 noiembrie 2000. Constată

că inculpatul este arestat în altă cauză.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a intimatului inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 25

iunie 2003, a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul M.L.M., ca nefondat.

Deduce durata reținerii preventive

de 24 ore, respectiv 16 noiembrie 2000, din pedeapsa aplicată.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a intimatului inculpat în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

noiembrie 2003.