ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2521/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 379 din 29

aprilie 2002 a Tribunalului București, inculpatul M.N. a fost condamnat la 5

ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 650 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 129 din 1 martie 2000 a

Tribunalului București, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză,

urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare.

Din pedeapsă s-a dedus durata

arestării preventive de la 11 noiembrie 2001 la zi, s-a luat act că partea

vătămată I.A. nu s-a constituit parte civilă, iar inculpatul a fost obligat la

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că inculpatul,

în ziua de 11 noiembrie 2001, a pătruns în autoturismul aparținând părții

vătămate I.A., parcat în stradă, prin forțarea încuietorilor, a încercat să

demonteze radiocasetofonul. Fiind surprins de partea vătămată, inculpatul a

amenințat-o cu un cuțit și un spray paralizant pentru a-și asigura scăparea,

dar a fost imobilizat și predat lucrătorilor de poliție sosiți între timp la

fața locului.

Prin decizia penală nr. 506 din 16

august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat prin care solicita reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul menționat a declarat recurs, reiterând motivul din apel referitor la

cuantumul pedepsei aplicate, temei de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

La aplicarea pedepsei, instanța de

fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., în care sens a ținut seama de gradul sporit de pericol social al

infracțiunii comise (spargerea unui autoturism parcat în loc public și

încercarea de a demonta radiocasetofonul și folosirea unor arme, cuțit și spray

paralizant pentru a-și asigura scăparea), cât și al persoanei inculpatului

(recidivist din condamnări pentru tâlhărie și furturi repetate), astfel că

pedeapsa stabilită este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii

altor infracțiuni.

În consecință, urmează a se respinge

ca nefondat recursul declarat și a fi obligat inculpatul la cheltuieli

judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata

arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 506/ A din 16 august 2002

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2001, la 28 mai 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

mai 2003.