ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2026/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 164 din 28

februarie 2002, Tribunalul București,secția I penală, a condamnat pe inculpatul

S.V. la 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a hotărât

revocarea liberării condiționate pentru restul de 198 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1565/1998 a Judecătoriei Sectorului 5 București, dispunând contopirea acesteia

cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor sus-arătate.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată acestuia, perioada arestării preventive de la 28 septembrie

2001 la zi.

În fapt, s-a reținut că inculpatul,

în noaptea de 28 septembrie 2001, în timp ce se afla în locuința părții

vătămate Z.M., prin violență și amenințare cu un cuțit a deposedat-o de un

radiocasetofon marca Trident în valoare de 1.750.000 lei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 317 din 6 iunie 2002, a admis apelul declarat de

inculpat și a desființat sentința atacată în sensul că a constatat aplicate

dispozițiile art. 61 C. pen., în raport de restul de 198 zile din pedeapsa de 2

ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 43/2000 a

Tribunalului București rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3888/2000 a Curții

Supreme de Justiție.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-a motivat că prima instanță a

reținut corect situația de fapt, pe care a calificat-o corespunzător și a

individualizat corect pedeapsa aplicată.

Cu privire însă la indicarea hotărârii

din care rezultă restul de pedeapsă rămas neexecutat și față de care s-a dispus

revocarea liberării condiționate, instanța în mod eronat a menționat sentința

penală nr. 1565/1998 a Judecătoriei sectorului 5, în loc de sentința penală nr.

43/2000 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

3888/2000 a Curții Supreme de Justiție.

Declarând recurs, inculpatul a

criticat atât hotărârea primei instanțe cât și cea a instanței de apel cu

privire la greșita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea ei.

Recursul este nefondat.

Instanțele au stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică dată faptei

este legală.

Pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare a fost just individualizată în raport de gradul de pericol social

concret al faptei, evidențiat de împrejurările și modul în care a fost comisă,

de urmările acesteia și de datele și elementele ce caracterizează persoana

inculpatului atitudinea relativ sinceră pe parcursul procesului penal și că este

recidivist, în condițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Așa fiind, motivul de casare

analizat este neîntemeiat.

Cum alte motive de casare a

hotărârilor susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, recursul

inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 385

15

alin.(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 28 septembrie 2001 la 18

aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 317 din 6 iunie 2002

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 28 septembrie 2001 la 18

aprilie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

18 aprilie 2003