ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2829/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 954 din 10

octombrie 2002, Tribunalul București a condamnat pe inculpații:

- R.S.P. pentru tentativă la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. a) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., la 5

ani închisoare.

- G.O.F. la 5 ani închisoare, pentru

tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. a) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

computat detenția de la 16 octombrie 2001, la zi.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că la data de 16 octombrie 2001, cei doi inculpați au

pătruns în apartamentul părții vătămate S.M., prin efracția încuietorilor.

Fiind surprinși de acesta, inculpații l-au amenințat cu un cuțit și au aruncat

asupra lui cu butucul de la încuietoare, reușind să părăsească încăperea. La

sesizarea părții vătămate, lucrătorii de poliție au intervenit operativ,

reușind să rețină pe inculpați în apropierea locului faptei.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 774 din 3 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile

prin care inculpații solicitau să fie achitați, susținând că fapta nu a fost

comisă de aceștia.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpații au declarat recurs în temeiul art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., susținând ca și în apel că faptele nu au fost comise de aceștia.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților,

încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a) și f) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesele-verbale

și planșele fotografice încheiate cu ocazia cercetării locului faptei și a

recunoașterii din grup a celor doi inculpați, declarațiile constante ale părții

vătămate S.M. și declarațiile martorilor G.S., S.M., P.N. și B.M.) rezultă că

la 16 octombrie 2001, cei doi inculpați au pătruns în locuința părții vătămate

S.M., prin efracția încuietorilor. Fiind surprinși de către acesta, inculpații

l-au amenințat cu un cuțit și au aruncat asupra lui cu butucul de la

încuietoare, părăsind apoi încăperea. Întrucât partea vătămată reușise să

anunțe poliția prin telefon, lucrătorii sosiți imediat la fața locului au

trecut la urmărirea inculpaților, care au fost identificați și reținuți în timp

ce încercau să se îndepărteze.

Susținerile inculpaților în sensul că

nu sunt autorii infracțiunii de tâlhărie, pentru care au fost condamnați nu pot

fi primite, aceștia fiind identificați de către lucrătorii de poliție imediat

după comiterea faptei, în prezența părții vătămate, care i-a surprins în

locuința sa și i-a urmărit pe stradă după comiterea faptei cât și de martorii

menționați mai sus, susținerile acestora fiind consemnate în declarațiile lor

cât și în procesele verbale de constatare aflate la dosar.

Împrejurarea că unul din martori,

respectiv G.S., nu a fost audiată de către instanțe din motive obiective, nu

justifică desființarea hotărârilor pronunțate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, întrucât martora respectivă a fost audiată în cursul urmăririi

penale, declarațiile acesteia aflându-se la dosarul cauzei.

Referitor la pedepsele de câte 5 ani

închisoare, aplicate inculpaților, se constată că la individualizarea acestora

instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C.

pen.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce, din pedepsele aplicate inculpaților, perioada arestării preventive, de

la 16 octombrie 2001, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații G.O.F. și R.S.P. împotriva deciziei nr. 774 din 3 decembrie 2002, a

Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate.

Compută din pedepsele aplicate,

durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2001, la zi, pentru

ambii inculpați.

Obligă pe fiecare recurent să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansat

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2003.