ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4185/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 150/ S din 27 mai 2002, Tribunalul Brașov a condamnat (alături de alt inculpat) pe inculpatul G.I.T. la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 78/2001 a Judecătoriei Făgăraș.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de un an închisoare în pedepsele componente de 8 luni și, respectiv, un an închisoare și, în baza art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de un an și 6 luni, aplicată mai sus, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. S-a reținut, în fapt, urmare probelor administrate că în seara de 12 martie 2001, în jurul orei 22,00, inculpatul G.S. s-a întâlnit pe stradă, în orașul Victoria cu inculpatul G.I.T. și cu martorul I.C. La un moment dat, inculpatul G.S. a observat pe victima T.A., care era în stare de ebrietate și vorbea la un telefon mobil.

În acel moment, le-a propus celorlalți doi să-i asigure paza pe timpul cât el îi va lua telefonul părții vătămate, profitând de faptul că pe stradă nu se mai afla nici o altă persoană. Doar inculpatul G.I.T. a acceptat propunerea, astfel încât, cei doi au plecat în direcția părții vătămate. G.I.T. a rămas pe trotuar la cca. 10 m distanță de locul unde se afla partea vătămată, iar G.S. a ajuns în dreptul acesteia, i-a smuls telefonul din mână și apoi a fugit, după el fugind și inculpatul G.I.T. A doua zi, inculpatul G.S. a lăsat în gaj telefonul mobil la martorul N.C. Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia nr. 178/ Ap din 11 septembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, împotriva sentinței penale nr. 150 din 27 mai 2002 pe care a casat-o numai în ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G.I.T.

și rejudecând în aceste limite, a majorat pedeapsa aplicată acestui inculpat de la un an și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, iar urmare contopirii s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca, în final să execute 2 ani și 6 luni închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva ultimei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care, a solicitat casarea acesteia și, după rejudecare, înlăturarea circumstanțelor atenuante, care, nu se justifică în raport de persoana și conduita inculpatului G.I.T. Oral, în ședința publică, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în ce-l privește pe acest inculpat, deducerea corectă a reținerii preventive.

Recursul declarat este fondat, în sensul celor ce urmează. Cererea parchetului privind înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului G.I.T. nu poate fi primită în raport de împrejurarea că inculpatul G.S. a avut inițiativa comiterii faptei, coinculpatul G.I.T. având o contribuție foarte redusă la realizarea acestei infracțiuni. Având în vedere această împrejurare și ținând seama și de vârsta inculpatului, 21 ani, precum și de faptul că nu a beneficiat de nici un avantaj material doar dacă acesta posedă antecedente penale, se constată că în mod corespunzător instanțele i-au acordat circumstanțe ușurătoare, iar pedeapsa rezultantă, urmare concursului între circumstanțele agravante și cele atenuante, a fost corect individualizată, fiind în măsură să asigure atât reeducarea inculpatului, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, conform dispozițiilor art. 52 C. pen.

Recursul declarat de parchet este însă fondat cu privire la omisiunea instanței de a deduce reținerea preventivă a inculpatului G.I.T. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă, că, prin sentința penală nr. 78 din 5 martie 2001 a dedus reținerea de 24 ore a inculpatului G.I.T. începând cu 19 ianuarie 2001, în ce privește pedeapsa de un an închisoare, care a fost contopită, prin decizia recurată în pedeapsa de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin această ultimă hotărâre, contopire urmare căreia i s-a acordat, acestui inculpat, sporul de 6 luni. De asemenea, în cursul urmăririi penale în dosarul ce formează obiectul recursului de față, se constată, că, organele de cercetare penală au emis pentru inculpatul G.I.T., la data de 15 martie 2001, ordonanța de reținere pentru 24 de ore, perioadă pentru care se va deduce reținerea preventivă.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet și casa decizia atacată, în sensul celor ce urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 278 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe intimatul inculpat G.I.T. Casează decizia atacată numai cu privire la omisiunea deducerii reținerii de o zi din data de 15 martie 2001 și a reținerii de o zi din data de 19 ianuarie 2001. Menține celelalte dispoziții. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2003.