Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4421/2003

HOTĂRÂRE
10.10.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4421/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 305 din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Iași, inculpatul S.G. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 13 C. pen., a art. 75 lit. c), art. 74 lit. a), art. 76 și art. 80 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive, de la 22 octombrie 2002, la zi.

Inculpatul C.D.G. a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de articolul 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 99 C. pen., a art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. Conform art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata de 4 ani, calculată conform articolului 86 2 C. pen. A fost stabilit ca organ de supraveghere Poliția municipiului Pașcani. În baza art. 86 3 C. pen., s-au stabilit măsurile de supraveghere.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 86 4 C. pen. S-a constatat parțial recuperat prejudiciul cauzat părții civile P.V. S-a luat act că partea civilă a renunțat la diferența de prejudiciu. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpați suma de 700.000 lei. Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut: La data de 18 octombrie 2001, inculpații au consumat băuturi alcoolice în barul S.C. R. S.R.L., situat pe str. Gării, din municipiul Pașcani. Acolo se afla și partea vătămată, care de asemenea, consuma băuturi alcoolice. În jurul orelor 23,00, când barul s-a închis, partea vătămată P.V.

s-a urcat împreună cu barmanul de serviciu A.D., într-un taxi, urmând să ajungă la domiciliul lor, din Lunca Pașcani. C.D.G. și S.G. au solicitat și ei să meargă acasă cu același taxi, urmând ca destinația lor să fie pe str. Unirii din municipiul Pașcani. Cum, ceilalți doi ocupanți ai taxiului au fost de acord, inculpații s-au așezat pe bancheta din spate, în timp ce partea vătămată ocupa scaunul din față, dreapta. Pe drum, au apărut niște neînțelegeri, cu privire la modul de plată între taximetristul A.V.C. și P.V., drept pentru care, partea vătămată a fost coborâtă din mașină, pe str.1 Mai, din Pașcani. Imediat, la rugămintea martorei A.D., au fost dați jos din autoturism inculpații. Profitând de faptul că în zona respectivă nu se afla nimeni și afară era întuneric, inculpatul S.G.

a început să-l lovească cu pumnii și picioarele peste față, pe partea vătămată. După ce P.V. a căzut jos, inculpatul l-a căutat prin buzunare și i-a sustras 400.000 lei. Apoi, i-a scos pantofii din picioare și i-a luat. În ce privește geaca din piele și celelalte bunuri reclamate inițial de partea vătămată, că i-au fost furate, inculpații nu recunosc că i le-ar fi sustras. Inculpatul S.G. i-a dat inculpatului C.D.G. 15.000 lei din banii furați, iar pantofii i-a aruncat în curtea lui C.D.G. De aici, au fost recuperați de organele de poliție și predați părții vătămate. Prejudiciul de 1.700.000 lei a fost acoperit parțial, iar partea vătămată nu se constituie parte civilă cu suma de 700.000 lei, reprezentând contravaloarea gecii și reșeului.

Partea vătămată a necesitat, în urma leziunilor suferite un număr de 5–6 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul C.D.G. a arătat că a fost prezent, când S.G. i-a sustras, prin violență, bunurile părții vătămate și au împărțit profitul. Inculpatul S.G. deși în cursul urmăririi penale a recunoscut săvârșirea faptei, în prima declarație dată la instanță, a revenit, arătând că nici nu s-a întâlnit cu partea vătămată și, implicit, nu a tâlhărit-o. Ulterior, inculpatul S.G. a precizat că în acea zi a consumat băuturi alcoolice împreună cu partea vătămată și coinculpatul C.D.G., apoi, că s-au deplasat cu taxiul și, că, nu-și mai amintește dacă a tâlhărit ori nu partea vătămată.

Susținerile acestui inculpat sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză, în special, de declarațiile coinculpatului C.D.G. Situația de fapt, reținută de instanță, a rezultat din coroborarea plângerii și declarațiilor părților vătămate cu certificatul medico - legal, procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile martorilor A.V.C., T.B., A.D., B.C., cu dovada de ridicare a bunurilor sustrase și de restituire a lor către partea vătămată, cu procesul – verbal de confruntare și cu declarațiile inculpaților. În drept, s-a apreciat că faptele inculpaților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și e), alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 13 și art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul S.G.

și „complicitate la tâlhărie”, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 13 și art. 99 și urm. pentru inculpatul C.D.G. Prin urmare, instanța va schimba încadrarea juridică dată infracțiunilor, în acest sens. La individualizarea pedepselor celor doi inculpați, se va ține seama de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. În realizarea scopului pedepsei, pentru inculpatul minor C.D.G. s-a apreciat că modalitatea optimă de reeducare este suspendarea sub supraveghere, prevăzută de art. 86 1 C. pen., pe un termen de încercare, calculat conform art. 86 2 C. pen. Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul S.G., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate deoarece, greșit, s-a schimbat încadrarea juridică, cea dată prin rechizitoriu, fiind cea legală. De asemenea, a criticat-o pentru netemeinicie, pentru reținerea greșită, a circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 lit. a) și c) C. pen. Instanța n-a ținut seama că inculpatul C.D.G. nu este la prima abatere și că împotriva sa a mai fost pusă o dată acțiunea penală. De asemenea, că a părăsit cursurile școlare. În ce-l privește pe inculpatul S.G., nu s-au dat efecte juridice agravantei prevăzute de articolul 75 lit. c) C. pen., așa încât, nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante. Pedepsele trebuie majorate și raportate la modalitățile de săvârșire a faptelor, la circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta.

Inculpatul S.G. critică sentința pentru netemeinicie și solicită reducerea pedepsei, infracțiunea comisă fiind una de lovire și nu una de tâlhărie. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 315 din 19 august 2003 a respins apelul declarat de inculpatul S.G. împotriva sentinței penale atacate și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, împotriva aceleiași sentințe, pe care a desființat-o, în latură penală, și rejudecând: A schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor săvârșite de inculpați, din infracțiunea prevăzută de articolul 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. c) C. pen., cu art. 74 lit. a), art. 76 și art. 80 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen., pentru inculpatul S.G.

și a majorat pedeapsa aplicată, de la 2 ani la 4 ani închisoare, pedeapsă de executat. A schimbat încadrarea juridică, pentru inculpatul C.D.G. , din infracțiunea prevăzută de articolul 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 99 și urm., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 99 și urm., art. 13, art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., menținând pedeapsa aplicată inculpatului. A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței. A menținut starea de arest a inculpatului S.G. pentru 30 de zile și a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive, de la 30 aprilie 2003, la zi.

Instanța de control judiciar a reținut că apelul inculpatului S.G. este nefondat, din probe rezultând că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă. Fapta inculpatului de a lovi pe partea vătămată, după care i-a sustras banii din buzunar, i-a scos pantofii din picioare și i-a însușit, întrunind, elementele constitutive ale infracțiunii complexe de tâlhărie și nu de lovire, cum pretinde inculpatul. În ce privește apelul Parchetului s-a apreciat că este fondat. Inculpații au comis infracțiunea la 18 octombrie 2001. De la data comiterii infracțiunii, în cursul procesului, Codul penal a fost modificat prin Legea nr. 169/2003, iar infracțiunea de tâlhărie, s-a modificat în conținutul alineatelor, precum și în cuantumul pedepsei, care, s-a majorat.

În atare situație, în speță, se impune aplicarea legii mai favorabile, conform art. 13 C. pen., fără însă a se creea o a treia lege, cum greșit a făcut prima instanță, luând încadrarea juridică din legea nouă și pedeapsa din legea veche. Așa fiind, se impune schimbarea încadrării juridice pentru ambii inculpați, în sensul solicitat de parchet. Referitor la circumstanțele atenuante reținute, instanța de apel a apreciat că art. 74 lit. a) C. pen., pentru inculpatul S.G. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., pentru inculpatul C.D.G., se justifică prin realitatea împrejurărilor reținute. În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului S.G., aceasta va fi majorată spre minimul special prevăzut de lege, date fiind modalitățile de săvârșire, consecințele produse, activitatea concretă esențială a inculpatului, în săvârșirea infracțiunii, circumstanța agravantă a săvârșirii infracțiunii, împreună cu un minor.

Cu privire la pedeapsa aplicată minorului inculpat, s-a apreciat că este proporțională cu fapta comisă, contribuția concretă infracțională a inculpatului și persoana acestuia. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.G., fără a-l motiva în scris. În ședința publică de astăzi, 10 octombrie 2003, inculpatul, prin apărătorul din oficiu și personal, cu ocazia ultimului cuvânt, a solicitat casarea deciziei curții de apel și menținerea soluției primei instanțe. Recursul este nefondat. Curtea de Apel a demonstrat, în mod judicios, argumentele care au impus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și, deci, fără înlăturarea circumstanțelor atenuante, solicitată de parchet, pedeapsa aplicată inculpatului, trebuie, totuși, majorată.

Argumentația făcută de instanța de control judiciar este corectă, ținând seama de principiile de individualizare din art. 72 C. pen., inclusiv de împrejurările și circumstanțele indicate de inculpat, în favoarea sa, de-a lungul procesului. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de față ca nefondat și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, decizia atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 315 din 19 august 2003 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 octombrie 2001, la 10 octombrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2047/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 819 din 27 noiembrie 2003 Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.D.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiun
ÎCCJ 2004-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5073/2004
re de 5 ani. În consecință, conform art. 334 C. proc. pen., se impune schimbarea încadrării juridice din art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,
ÎCCJ 2004-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6042/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 87 din 29 ianuarie 2004, a condamnat pe inculpatul B.I. la următoarele pedepse: - la două pedepse a câte 4 ani închisoa
ÎCCJ 2003-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2003
Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 127 din 21 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea
ÎCCJ 2003-11-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4997/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 606 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași au fost condamnați inculpații: U.R.F. la pedepsele de 2 ani închisoare, în baza art. 208
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă