ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2003

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 127 din

21 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea

prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 290, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., în

dispozițiile art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru

inculpatul C.C..

În baza art. 290 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. a fost

condamnat inculpatul C.C. la 2 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și

(4) C. pen., cu art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare.

S-au contopit potrivit art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate acestui inculpat și s-a

dispus să execute pedeapsa rezultantă de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 81 – art.

82 C. pen. și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un

termen de încercare de 3 ani, punând în vedere inculpatului dispozițiile art.

83 C. pen.

II. În baza art. 334 C. proc. pen.,

s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul D.F. din

art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., în art. 26

C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu art. 13 C. pen.,

text, în baza căruia a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, în condițiile

art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a

dispus anularea tuturor înscrisurilor falsificate.

S-a luat act că partea vătămată S.C.

G.T. S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Cu ocazia încheierii derulării

contractului de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1998, inculpatul C.C. a indus

în eroare S.C. G.T. S.R.L., prin aceea că, a plătit marfa cumpărată cu o filă

C.E.C., fără acoperire și fără a avea dreptul să o emită, înscriind date false

în contract, în factura de livrare a mărfii, respectiv, falsa calitate de

director general al S.C. G.I. S.R.L. și un număr de cont fals; în scopul de a

menține în eroare pe partea vătămată, de a garanta pretinsa sa solvabilitate și

pentru a determina conducerea acestei societăți să-și retragă plângerea depusă

la poliție, inculpatul C.C. l-a solicitat pe inculpatul D.F., care a acceptat

să garanteze pentru inculpatul C.C. cu o filă C.E.C., știind că era emisă fără

disponibil în cont.

Împotriva acestei sentințe au

declarat, în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul D.F.

Prin decizia penală nr. 338 din 18

iunie 2002, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet, a

desființat parțial sentința apelată, numai cu privire la inculpatul C.C.; a

descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și a majorat pedeapsa

aplicată inculpatului C.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(2), (3) și (4) C. pen. și art. 13 C. pen., de la un an închisoare la 2 ani

închisoare și urmare a contopirii a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de

2 ani închisoare, în condițiile art. 81 și art. 82 C. pen., pe un termen de

încercare de 4 ani.

Au fost menținute în rest

dispozițiile hotărârii atacate și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul D.F.

S-a reținut în motivare că, instanța

de fond nu a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei pentru inculpatul

C.C. în privința cuantumului acesteia, iar în ce privește pe inculpatul D.F.,

fapta a fost dovedită în materialitatea ei, schimbarea juridică operată fiind

corectă.

În termen legal, au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul D.F.

Prin motivele scrise parchetul a

susținut, în esență, că hotărârile sunt netemeinice, deoarece pedepsele

aplicate nu reflectă în suficientă măsură pericolul social concret al faptelor

și făptuitorului, impunându-se majorarea pedepselor pentru inculpați și

înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 81 C. pen., pentru inculpatul C.C.

Recurentul inculpat a susținut că

s-a pronunțat împotriva sa o soluție de condamnare numai printr-o gravă eroare

de fapt, deoarece nu a participat la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare;

- în subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei aplicate care este excesivă, contopirea acesteia cu

celelalte pedepse, stabilite în alte cauze, constatându-se că a fost executată

pedeapsa din această cauză.

Criticile formulate de recurenți vor

fi examinate în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., constatându-se însă că recursurile sunt

nefondate pentru cele ce urmează:

Deși, recurentul inculpat D.F. a

revenit în fața instanței asupra declarațiilor date la urmărirea penală,

susținând că printr-o gravă eroare de fapt a fost condamnat pentru infracțiunea

de complicitate la înșelăciune, apărările sale au fost infirmate de

declarațiile coinculpaților C.C. și R.A.

Aceștia au menționat contribuția

inculpatului D.F. la garantarea solvabilității inculpatului C.C., prin

folosirea unui C.E.C. despre care cunoștea că nu are acoperirea necesară în

bancă. În acest sens, martorul R.A. a precizat că, în mai multe rânduri, a

atras atenția inculpatului asupra împrejurării că, fila C.E.C. nu are acoperire

bancară, iar societatea emitentă, respectiv S.C. C.G.N. S.R.L. nu mai are

activități financiare de aproape un an.

În aceste condiții, inculpatul D.F.

a ajutat pe inculpatul C.C. la menținerea în eroare a părții vătămate în

derularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, încercând, alături de

inculpatul C.C. să convingă pe reprezentanții S.C. G.T.L.T.D. S.R.L. să nu

sesizeze organele de poliție.

Ori, acționând în aceste condiții de

fapt, este evident că în drept inculpatul D.F. a comis o complicitate la

infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost corect condamnat de instanțe,

neconstatându-se erori grave de fapt, care să conducă la achitarea acestuia.

Instanțele au făcut o corectă

aplicare a legii și în privința pedepselor stabilite celor doi inculpați și a

modalităților de executare a acestora.

Astfel, recurentului inculpat D.F. i

s-a aplicat o pedeapsă cu executare în regim de detenție având în vedere

conduita procesuală nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului, dar și

împrejurarea că la data pronunțării se afla în executarea unei pedepse

privative de libertate pentru comiterea altor infracțiuni de înșelăciune.

Având în vedere condamnările

anterioare, în această fază procesuală nu se poate da curs solicitării

recurentului inculpat de a fi contopite toate pedepsele aplicate, din lipsa

condițiilor și datelor necesare, dar această operațiune juridică se poate

realiza ulterior, pe o cale separată, la cererea inculpatului D.F.

Și în ce privește pedeapsa aplicată

intimatului inculpat au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen.

Conduita procesuală sinceră, lipsa

antecedentelor penale, pregătirea și formația profesională, după cum și

acoperirea în totalitate a prejudiciului creat prin fapta dedusă judecății,

sunt împrejurări care au determinat instanțele să stabilească o pedeapsă fără

executarea efectivă și în același timp constituie motive pentru menținerea

acesteia și respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.

Pentru aceleași considerente sus

expuse, se apreciază că instanțele au stabilit o pedeapsă cu respectarea legii

și în privința recurentului inculpat, așa încât, critica formulată de parchet

și cu privire la pedeapsa aplicată acestuia se va respinge.

Pe cale de consecință, în

conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat D.F. va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul

D.F. împotriva deciziei penale nr. 338 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2003.