ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2003

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 127 din 21 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., în dispozițiile art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul C.C.. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C.

la 2 luni închisoare. În baza art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare. S-au contopit potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate acestui inculpat și s-a dispus să execute pedeapsa rezultantă de un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 81 – art. 82 C. pen. și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, punând în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. II. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul D.F. din art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., în art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu art. 13 C. pen., text, în baza căruia a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea tuturor înscrisurilor falsificate. S-a luat act că partea vătămată S.C. G.T. S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Cu ocazia încheierii derulării contractului de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1998, inculpatul C.C. a indus în eroare S.C. G.T. S.R.L., prin aceea că, a plătit marfa cumpărată cu o filă C.E.C., fără acoperire și fără a avea dreptul să o emită, înscriind date false în contract, în factura de livrare a mărfii, respectiv, falsa calitate de director general al S.C. G.I. S.R.L. și un număr de cont fals; în scopul de a menține în eroare pe partea vătămată, de a garanta pretinsa sa solvabilitate și pentru a determina conducerea acestei societăți să-și retragă plângerea depusă la poliție, inculpatul C.C.

l-a solicitat pe inculpatul D.F., care a acceptat să garanteze pentru inculpatul C.C. cu o filă C.E.C., știind că era emisă fără disponibil în cont. Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.F. Prin decizia penală nr. 338 din 18 iunie 2002, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet, a desființat parțial sentința apelată, numai cu privire la inculpatul C.C.; a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen. și art. 13 C. pen., de la un an închisoare la 2 ani închisoare și urmare a contopirii a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 81 și art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.

Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii atacate și s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.F. S-a reținut în motivare că, instanța de fond nu a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei pentru inculpatul C.C. în privința cuantumului acesteia, iar în ce privește pe inculpatul D.F., fapta a fost dovedită în materialitatea ei, schimbarea juridică operată fiind corectă. În termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul D.F. Prin motivele scrise parchetul a susținut, în esență, că hotărârile sunt netemeinice, deoarece pedepsele aplicate nu reflectă în suficientă măsură pericolul social concret al faptelor și făptuitorului, impunându-se majorarea pedepselor pentru inculpați și înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 81 C. pen., pentru inculpatul C.C.

Recurentul inculpat a susținut că s-a pronunțat împotriva sa o soluție de condamnare numai printr-o gravă eroare de fapt, deoarece nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare; - în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate care este excesivă, contopirea acesteia cu celelalte pedepse, stabilite în alte cauze, constatându-se că a fost executată pedeapsa din această cauză. Criticile formulate de recurenți vor fi examinate în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., constatându-se însă că recursurile sunt nefondate pentru cele ce urmează: Deși, recurentul inculpat D.F. a revenit în fața instanței asupra declarațiilor date la urmărirea penală, susținând că printr-o gravă eroare de fapt a fost condamnat pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, apărările sale au fost infirmate de declarațiile coinculpaților C.C.

și R.A. Aceștia au menționat contribuția inculpatului D.F. la garantarea solvabilității inculpatului C.C., prin folosirea unui C.E.C. despre care cunoștea că nu are acoperirea necesară în bancă. În acest sens, martorul R.A. a precizat că, în mai multe rânduri, a atras atenția inculpatului asupra împrejurării că, fila C.E.C. nu are acoperire bancară, iar societatea emitentă, respectiv S.C. C.G.N. S.R.L. nu mai are activități financiare de aproape un an. În aceste condiții, inculpatul D.F. a ajutat pe inculpatul C.C. la menținerea în eroare a părții vătămate în derularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, încercând, alături de inculpatul C.C. să convingă pe reprezentanții S.C. G.T.L.T.D.

S.R.L. să nu sesizeze organele de poliție. Ori, acționând în aceste condiții de fapt, este evident că în drept inculpatul D.F. a comis o complicitate la infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost corect condamnat de instanțe, neconstatându-se erori grave de fapt, care să conducă la achitarea acestuia. Instanțele au făcut o corectă aplicare a legii și în privința pedepselor stabilite celor doi inculpați și a modalităților de executare a acestora. Astfel, recurentului inculpat D.F. i s-a aplicat o pedeapsă cu executare în regim de detenție având în vedere conduita procesuală nesinceră și oscilantă pe parcursul procesului, dar și împrejurarea că la data pronunțării se afla în executarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea altor infracțiuni de înșelăciune.

Având în vedere condamnările anterioare, în această fază procesuală nu se poate da curs solicitării recurentului inculpat de a fi contopite toate pedepsele aplicate, din lipsa condițiilor și datelor necesare, dar această operațiune juridică se poate realiza ulterior, pe o cale separată, la cererea inculpatului D.F. Și în ce privește pedeapsa aplicată intimatului inculpat au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen. Conduita procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, pregătirea și formația profesională, după cum și acoperirea în totalitate a prejudiciului creat prin fapta dedusă judecății, sunt împrejurări care au determinat instanțele să stabilească o pedeapsă fără executarea efectivă și în același timp constituie motive pentru menținerea acesteia și respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.

Pentru aceleași considerente sus expuse, se apreciază că instanțele au stabilit o pedeapsă cu respectarea legii și în privința recurentului inculpat, așa încât, critica formulată de parchet și cu privire la pedeapsa aplicată acestuia se va respinge. Pe cale de consecință, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat D.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 338 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2003.