ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6017/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6017/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 392 din 21 august 2003, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul S.L. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3198/13 decembrie 2001 a Judecătoriei Galați, urmând ca inculpatul să execute în final 7 ani și 10 luni închisoare. S-a menținut starea de arest și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv la 6 noiembrie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate M.S., suma de 1.290.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 1 noiembrie 2002, fiind surprins în timp ce sustrăgea o serie de bunuri din autoturismul părții vătămate M.S., aflat într-un loc de parcare, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 606 din 20 octombrie 2003, a respins, ca nefondat apelul prin care inculpatul solicita să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că fapta nu a fost comisă de acesta.
Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul S.L. a declarat recurs. Cum în ședința publică din 18 decembrie 2003, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a arătat că își retrage recursul declarat în cauză, potrivit art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., se va lua act de voința exprimată de acesta cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act că inculpatul S.L. și-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 606 din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent, să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.