ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3973/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 3 februarie 2003, Tribunalul Brăila a dispus condamnarea, între alții, a inculpatului C.L.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (faptă comisă la 8 noiembrie 2002, parte vătămată J.I). S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe întreaga durată prevăzută de art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 12 noiembrie 2002, la zi.

S-a constatat că partea vătămată J.I. nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. În baza prevederilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. pen., raportat la art. 998 C. civ. și art. 188 din Legea nr. 3/1978 au fost obligați inculpatul C.L.C. împreună cu coinculpatul D.D.G. la plata sumei de 287.600 lei, către Spitalul Sf. Spiridon Brăila, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții civile J.I. În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul C.L.C. și de la ceilalți doi coinculpați a sumei de 550.000 lei. În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.L.C. la plata către stat a sumei de 1.700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărător din oficiu în faza de urmărire penală, sumă ce s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 9 noiembrie 2002, Poliția Municipiului Brăila a fost sesizată cu plângerea părții vătămate J.I., în vârstă de 52 de ani din Brăila, în legătură cu faptul că, în ziua precedentă, respectiv 8 noiembrie 2002, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, pe traseul Calea Galați – Vidin, i s-a sustras din buzunar suma de 1.100.000 lei de către inculpatul C.L.C. și coinculpatul D.D.G., care fiind identificat, pentru a-și asigura scăparea și a păstra suma de bani, i-au aplicat lovituri. S-a mai reținut că, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că inculpații care sunt cunoștințe vechi, ambii fără ocupație, în ziua de 8 noiembrie 2002 s-au hotărât să sustragă bani din buzunarele călătorilor ce se deplasau cu mijloacele de transport în comun.

În acest sens, în jurul orei 17,00, s-au deplasat înspre stația de pe Calea Galați, situată la intersecția cu B-dul Independenței, alegând special un autobuz aglomerat. Ambii s-au apropiat de partea vătămată J.I., care se afla în picioare pe culoarul dintre scaune, încadrându-l, inculpatul D.D.G. în partea dreaptă, iar inculpatul C.L.C., în spate. În momentul în care autobuzul a frânat brusc, dezechilibrând călătorii, inculpatul D.D.G. a introdus mâna în buzunarul din dreapta al părții vătămate, găsind o sumă de bani, pe care imediat a plasat-o inculpatului C.L.C., care s-a îndreptat spre spatele autobuzului. Partea vătămată a simțit gestul inculpatului D.D.G. și l-a prins de braț, cerându-i cu voce tare restituirea banilor, solicitând totodată sprijinul călătorilor.

La capătul stației, partea vătămată l-a reținut în continuare pe inculpat și a cerut martorului C.J.I., conducătorul auto al autobuzului să-l ajute să-l ducă la poliție pe inculpatul D.D.G. În acest moment, inculpatul C.L.C., care coborâseră din autobuz s-a apropiat și, întrucât celălalt coinculpat se zbătea să scape, ambii au îmbrâncit-o pe partea vătămată și au lovit-o în zona feței, aceasta dezechilibrându-se și căzând. Inculpații au fugit printre blocurile din cartierul Vidin, lăsând la locul faptei un fes, ce a fost luat de partea vătămată și predat poliției. Ulterior, inculpații au numărat banii, constatând că sunt 1.100.000 lei, pe care i-au împărțit în mod egal. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, între alții, inculpatul C.L.C., susținând că pedeapsa aplicată este excesiv de severă, iar instanța de fond, în mod greșit nu a reținut în favoarea lui circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

A solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. Prin decizia penală nr. 142/ A din 12 martie 2003, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, între altele, apelul declarat de inculpatul C.L.C. În baza art. 383 alin. (2), referitor la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a fost dedusă durata arestării preventive, a inculpatului de la 12 noiembrie 2002, la 12 martie 2003. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 900.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.L.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 C. pen., deoarece a exercitat acte de violență asupra părții vătămate pentru a o deposeda de suma de bani ce o avea asupra ei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, au făcut o justă încadrare juridică a faptei, în textul de lege corespunzător și au aplicat o pedeapsă bine individualizată, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Susținerea inculpatului, în sensul că infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat nu poate fi primită. Conform art. 211 C. pen., infracțiunea de tâlhărie constă în „furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și în furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunilor pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea”. În conținutul complex al tâlhăriei, furtul constituie activitatea principală, iar folosirea violenței sau a amenințării, ori a celorlalte mijloace indicate de lege, constituie o activitate secundară, prin care activitatea principală se particularizează, dobândind o periculozitate socială distinctă și sporită în raport ce cea a furtului.

Ceea ce urmărește făptuitorul, în principal, este săvârșirea furtului, violența sau amenințarea neconstituind decât un mijloc pentru realizarea acestui scop. Revenind la cauză, din declarațiile inculpatului C.L.C. și a coinculpatului D.D.G. rezultă că între cei doi a existat o înțelegere prealabilă de a sustrage bunuri și bani de la călătorii din mijloacele de transport în comun. Astfel, inculpatul C.L.C., a relatat că: potrivit înțelegerii, trebuia să stea în apropierea celuilalt coinculpat și să preia banii sau bunurile pe care acesta ar fi reușit să le sustragă. Cei doi inculpați, după ce au sustras suma de 1.100.000 lei de la partea vătămată J.I., au exercitat violențe asupra acesteia pentru a-și asigura scăparea, după care și-au împărțit în mod egal banii.

Din declarația părții vătămate J.I., rezultă că cei doi inculpați care i-au sustras banii, l-au lovit în zona capului pentru a-și asigura scăparea, realitate confirmată și de certificatul medico-legal emis de Serviciul de Medicină Legală a Județului Brăila. Acest act medical a concluzionat că numitul J.I. prezintă leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu margine tăioasă, la data de 8 noiembrie 2002. Așadar, se constată că în mod corect instanțele au reținut că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constituitive ale infracțiunii de tâlhărie și nu a infracțiunii de furt calificat, astfel că primul motiv de recurs se constată că nu este fondat și urmează să fie respins.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat nu este întemeiat. Pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, instanțele având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurarea comiterii ei, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale are o vârstă tânără, a recunoscut și regretat fapta comisă. De altfel, pedeapsa de 7 ani închisoare, este în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reinserției sale în societate și prevenția generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Așa fiind, se constată că nu există temeiuri pentru reaprecierea pedepsei, în sensul solicitat de inculpat, urmează ca și cel de-al doilea motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul C.L.C. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 noiembrie 2002, la 24 septembrie 2003. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.L.C. împotriva deciziei penale nr. 142/ A din 12 martie 2003 a Curții de Apel Galați, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 noiembrie 2002, la 24 septembrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2003.